Vlad al III-lea Drăculea (Țepeș)

  • NASCUT: Noiembrie 1431, Sighișoara, Valahia (astăzi România)
  • DECEDAT: Decembrie 1476, București, Valahia (astăzi Romania)
  • NATIONALITATE: Vlahă (română)
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Valahiei (Țara Românească)
  • DOMNIE: 1448 (I); 1456-1462 (II); 1476-1477 (III)
  • PRECEDAT DE: Vladislav al II-lea (I); Vladislav al II-lea (II); Basarab Laiotă cel Bătrân (III)
  • SUCCEDAT DE: Vladislav al II-lea (I); Radu cel Frumos (II); Basarab Laiotă cel Bătrân (III)
5 of 5 (2 Votes)

CUPRINS

FAMILIA
PRIZONIER LA TURCI
PRIMA DOMNIE
A 2-A DOMNIE
MEHMED II
RADU CEL FRUMOS
A 3-A DOMNIE
MOARTEA
ȚEPEȘ VS DRACULA
 

CINE A FOST VLAD ȚEPES?

 Vlad ȚepeșÎn noiembrie 1431, la Sighişoara, judeţul Mureş, Valahia (Tara Românească) se pare că s-a născut Vlad al III-lea, cunoscut ca Vlad Ţepeş sau Vlad Draculea (mai este recunoscut şi sub numele de Dracula, în special de străini).  

Ţepeş este cunoscut pentru faptul ca a obţinut temporar independenţa Ţării Româneşti faţă de Imperiul Otoman, dar şi pentru felul cum obişnuia să-i pedepsească pe nelegiuitori şi pe duşmani. Vinovaţii erau traşi în ţeapă, fapt ce a făcut să fie caracterizat ca fiind drept un principe cu metode de o cruzime demonică.

FAMILIA

Fiul mijlociu, legitim, al lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei fiice a lui Alexandru cel Bun, foarte probabil Anastasia, Vlad, mai târziu poreclit Ţepeş de către turci, iar în exterior numit simplu Dracula, după porecla populară românească a tatălui său, care nici la el nu era încă nume de familie, ci alterna cu cel de botez (nu apare niciodată ca Vlad Dracula!)

În 1436, tatăl sau, Vlad al II-lea Dracul, a devenit domn al Ţării Româneşti şi s-a stabilit la curtea domnească din Târgovişte. Vlad Ţepeş şi-a urmat tatăl şi a trăit alături de acesta vreme de 6 ani, până în 1442.

PRIZONIER LA TURCI

În 1442 este adus ca ostatec, împreună cu fratele său mai mic, Radu cel Frumos, la curtea lui Murad II. În schimbul eliberării lui Vlad Dracul din închisoarea de la Galipoli, după care sultanul îi trimite pe cei doi fraţi „încă nevârstnici" în cetatea Nimfeon (Egrigoz) din vilaietul Ghermiyan, în răsăritul Asiei Mici, „ordonând să fie păziţi cu grijă". Rămâne aici, unde a învăţat, desigur, limba turcă, se pare, până după moartea tatălui său.

În prima decadă a lui decembrie 1447, după care, peste un an, profitând de împrejurări şi de ajutorul turcesc, încearcă să obţină domnia Ţării Româneşti. În vreme ce Vladislav II, instaurat de Iancu de Hunedoara în decembrie 1447, se afla cu acesta în campania antiotomană care a culminat cu înfrângerea lor de la Kosovo, la 17-19 octombrie 1448.

PRIMA DOMNIE (1448)

Murad al II-lea l-a trimis pe Vlad (viitorul Ţepeş), „în Ţara Românească spre a domni în locul tatălui său (Vlad Dracul, care murise), cu înţelegerea ca în fiecare an să vie la dânsul, ca să i se înfăţişeze şi să dea tributul la fel cum dăduse şi tatăl său". O relatare de la Constantinopol din 7 decembrie 1448 şi unele izvoare narative turceşti, confirmă instalarea lui Vlad (Ţepeş) cu ajutor turcesc în Ţara Românească, în cadrul primei sale domnii. Vechea istoriografie românească, şi nu numai, credea eronat că domnul muntean care a participat la bătălia de la Kosovo ar fi fost Dan III.

La 31 octombrie 1448 Vlad (Ţepeş) se afla instalat ca domn la Târgovişte, anunţând pe braşoveni că nu se va deplasa de aici şi că va face o „pace bună" cu Iancu de Hunedoara, dacă acesta se va întoarce din războiul antiotoman. Căci la 29 octombrie dregătorul turc, naipul din Nicopol, pe care îl numeşte „frate", a venit la curtea sa, relatându-i despre bătălia de la Kosovo, soarta lui loan nefiindu-i cunoscută (editorul atribuind eronat actul lui Vladislav II, deşi emitentul era „Vlad voievodul Ţării Româneşti"). Prima domnie a lui Vlad (Ţepeş) s-a încheiat după 31 octombrie, foarte probabil în prima jumătate a lui noiembrie 1448, o dată cu revenirea în Ţara Românească din campania de la sudul Dunării a lui Vladislav al II-lea, a cărui stăpânire de drept, în condiţiile date, nu o întrerupe. Alt pretendent la scaunul lui Vladislav II, în afara lui Vlad (Ţepeş) şi, poate, a lui Dan III, cel executat de Ţepeş, în 1460, deja amintit, a fost „Stanciu" (pe care l-am identificat cu Stanciu fiul lui Mânzilă de la Argeş, pe care lancu de Hunedoara, unchiul său dinspre mamă, ar fi intenţionat — după J. Dlugosz — să-l aşeze domn în decembrie 1447, după care însă l-a orbit).

A DOUA DOMNIE (1456-1462)

Alungat de Vladislav II în noiembrie 1448, după o scurtă primă domnie Vlad (Ţepeş) s-a refugiat în Moldova, la Petru al III-lea, cu care se înrudea foarte probabil pe linie maternă, rămânând aici până după moartea lui Bogdan al II-lea (15 octombrie 1451), după care, împreună cu Ștefan cel Mare, trece în Transilvania, sub protecţia lui lancu de Hunedoara, pregătind înainte de 6 februarie 1452 organizarea unei expediţii împotriva lu Vladislav II. lancu a oprit aceste pregătiri, şi cum lui Vlad „nu i-a plăcut la noi, din cauza unor slujbe prea mari", porunceşte braşovenilor să fie dus înapoi în Moldova, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

După înrăutăţirea relaţiilor lui Vladislav II cu lancu de Hunedoara, în 1452 Vlad (Ţepeş) se alătură acestuia din urmă la Buda şi Pesta, ajungând până în faţa regelui Ladislau V Postumul, după care revine în Transilvania, trecând în acelaşi an pe la Geoagiu, unde conducerea Sibiului, favorabilă lui Vladislav II, l-a capturat, doi sibieni fiind trimişi să-l ucidă. În urma expediţiei lui Vladislav II în sudul Transilvaniei, asupra stăpânilor lui lancu de Hunedoara şi a unor sate săseşti, desfăşurate înainte de 6 aprilie 1456, Vlad devine, desigur, pretendent susţinut de lancu la scaunul Ţării Româneşti.

Expediţia pentru îndepărtarea lui Vladislav II, în condiţii altfel necunoscute, despre care însuşi Ţepeş spune că şi-a redobândit stăpânirea sa doar cu ajutorul lui Dumnezeu, fără sprijinul altora, a avut loc după 15 aprilie, data ultimului document păstrat de la Vladislav, şi înainte de 3 iulie 1456, când lancu de Hunedoara anunţa scaunele săseşti că a încredinţat apărarea lor (Mehmed II tocmai ataca Belgradul şi nu se prevedeau încă urmările acestui război în care se angajase şi lancu) lui „Vlad voievodul", care făcuse „pe când era în afara ţării sale " multe promisiuni lui lancu, fiului său, Ladislau de Hunedoara, şi regelui Ungariei. După Leon Şimanschi, începutul domniei lui Vlad Ţepeş s-ar putea încadra între „16 aprilie - cca 10 iunie 1456". La 6 septembrie 1456 Vlad (Ţepeş) aminteşte într-o înţelegere cu braşovenii recenta „dobândirea domniei acestei Ţări Româneşti".

Vlad a aflat ca boierii din Târgovişte îl torturase şi îngropase de viu pe fratele sau mai mare, Mircea. Primul act important de răzbunare a fost îndreptat împotriva boierilor din Târgovişte, vinovaţi de moartea tatălui și a fratelui sau. În duminică de Paști din 1459, Ţepeş a arestat toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în ţeapă, iar ceilalți au fost forţaţi să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost puşi să construiască o fortăreaţă pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeş.

Vlad Ţepeş a ajuns curând faimos din cauza metodelor sale brutale de pedepsire. Conform detractorilor sași din Transilvania, el ordonă deseori ca osândiţii să fie jupuiți de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, ştrangulaţi, spânzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii etc. De asemenea, punea să li se taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Însă supliciul favorit era trasul în ţeapă, de la care provine porecla Ţepeş, cel care trage în ţeapă.

Metoda trasului în ţeapă, Ţepeş a aplicat-o şi contra negustorilor transilvăneni care nu respectaseră legile sale comerciale. Incursiunile pe care le făcea împotriva saşilor din Transilvania erau în acelaşi timp şi acte de protecţionism menite să promoveze activităţile comerciale din Tara Românească. Tot în 1459, Ţepeş refuză să mai plătească tribut turcilor (10.000 galbeni anual).

Se pare ca la începutul lui 1460, Vlad Ţepeş încheie o alianţă cu Matei Corvin, pe care otomanii ar fi vrut să o împiedice. Mai mult, aceştia vor încerca prin intermediul lui Hamza pasa, beiul de Nicopole, şi al diacului sultanului, Catavolinos, să-l prindă pe Vlad prin vicleşug, fără succes însă, ambii au fost traşi în ţeapă.

În iarna dintre 1461-1462, Vlad Ţepeş organizează o campanie surpriză la sud de Dunăre. Peste 20.000 de turci au pierit sub armele valahilor, numărul celor ucişi fiind indicat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matei Corvin.

CAMPANIA LUI MEHMED II

În primăvara anului 1462, sultanul Mahomed al II-lea, în fruntea unei armate uriaşe, cca 100-120.000 de oameni (a doua ca mărime după aceea care cucerise Constantinopolul) plus 175 de nave de război al căror scop era acela de a cuceri Chilia, se va îndrepta spre Dunăre. Efectivele domnului valah nu depăşeau, după estimările cele mai generoase, 30.000 de oşteni. Deşi Vlad încearcă să-i oprească pe turci la Dunăre, în dreptul cetăţii Turnu, aceștia, la adăpostul nopţii, reuşesc să treacă fluviul îndreptându-se direct spre Târgovişte (4 iunie 1462).

În aceste condiţii Ţepeş va aplica tactica hărţuirii: pustiirea pământului - mai ales drumul spre Târgovişte -, otrăvirea fântânilor, atacarea detaşamentelor turceşti plecate după hrană. În această atmosferă apăsătoare în care oştile turceşti, flămânde şi înfricoşate, înaintau prin ţară pustiită, a avut loc marea lovitură a lui Vlad Ţepeş, atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze şi mai mult oastea otomană, atac despre care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462. Ținta atacului a fost însuşi sultanul, însă acesta a scăpat, cortul sau fiind confundat cu al unui vizir. Totuşi efectul psihologic al atacului a fost important. Mulţi turci au fost ucişi, iar sultanul, conform relatărilor, "a părăsit în ascuns tabăra în chip ruşinos"; văzând "marea pierdere suferită de ai săi" a dat ordin de retragere. În apropierea Targovistei îl aștepta un spectacol care a băgat groaza în oştile sale: o pădure de ţepi în care atârnau o mulţime de turci ucişi înainte sau în timpul bătăliei; în faţa acestei privelişti turcii "s-au înspăimântat foarte tare", iar sultanul a recunoscut ca "nu poate să ia țara unui bărbat care face lucruri aşa de mari" şi care "ar fi vrednic de mai mult".

Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare, la Târgovişte, ca domn pe fratele lui Ţepeş, Radu cel Frumos, în ideea ca acesta să atragă de partea sa pe toţi cei ce i se împotriveau lui Ţepeş. Pașa de Nicopole urma să asigure sprijin armat lui Radu.

RADU CEL FRUMOS

În urma campaniei lui Mehmed II în Ţara Românească, din a doua jumătate a lui mai - sfârşitul lui iunie 1462, Vlad Ţepeş a trebuit să lupte, înainte de 28 iulie 1462 (data raportului lui Domenico Balbi din Constantinopol către conducerea Veneţiei, în Monumenta Hungariae Historica), cu fratele mai mic al domnului, care era ca şi „Turcul în privinţa casei şi a familiei sale", după relatarea lui W. Wey din 19 august 1462. Luptele pentru tron între cei doi fraţi, domnind concomitent în două părţi ale Ţării Româneşti, au durat până spre începutul lui octombrie 1462.

De la începutul lui octombrie până la începutul lui noiembrie 1462, Vlad Ţepeş a petrecut peste cinci săptămâni îndeosebi la Sibiu şi apoi la Braşov, discutând cu regele Matiaş Corvin, care ajunsese în sudul Transilvaniei în a doua jumătate a lunii septembrie 1462, nerespectând cererea Veneţiei de a începe campania antiotomană la începutul verii.

Matiaş Corvin a folosit acuzele aduse de saşi lui Vlad Ţepeş, îndeosebi prin memoriul lui Johann Reudel, parohul Bisericii (Negre) din Braşov, în conflict de interese cu domnul muntean încă din 1456, şi scrisorile false, de „trădare" care i s-au atribuit lui Ţepeş, alcătuite, se pare, de acelaşi paroh sub data de 7 noiembrie 1462, adresate sultanului, marelui vizir şi lui Ştefan cel Mare, pentru a justifica în faţa Europei faptul că nu l-a ajutat pe Vlad, înfăţişat ca vasalul trădător, în lupta cu sultanul, în vederea căreia regele Ungariei primise banii „cruciadei" din mai toate statele catolice ale Europei.

Planul arestării lui Vlad Ţepeş a fost conceput de Matiaş Corvin în urma armistiţiului său cu Poarta, după rapoartele trimisului veneţian Pietro de Thomasiis, înainte de 1 noiembrie, fiind executat în vremea când regele se afla la Braşov, ante 26 noiembrie 1462, răstimp în care domnul român a fost capturat pe drumul de întoarcere, la cetatea de hotar Piatra Craiului, de către comandantul boem în slujba regelui, Ian Jiskra din Brandys. Arestarea lui Vlad Ţepeş s-a produs la hotarul munteano-transilvan pentru ca acesta să fie ieşit de pe pământul şi de sub jurisdicţia saşilor, cărora altfel ar fi trebuit să le fie predat, şi înainte de a intra în Ţara Românească, de unde ar fi putut primi ajutoare. Ca atare, a doua domnie a lui Vlad Ţepeş s-a încheiat în noiembrie 1462, înainte de 26 a lunii.

Din acest moment şi până la 1474 sau 1475, când regele Matiaş Corvin a început să-L readucă pe Vlad în viaţa militară, având nevoie de el în lupta antiotomană care se declanşase atunci la Dunăre, exilul său e destul de puţin cunoscut până la a treia domnie, în jurul lui ţesându-se un păienjeniş de calomnii pe baza datelor răspândite cu rea-credinţă de Matiaş Corvin sau de la curtea sa, care au dat naştere celebrelor „povestiri" despre Dracula voievod, pe care noi astăzi le socotim „pamflete", dar care la acea vreme erau luate drept fapte reale.

A TREIA DOMNIE (1476-1477)

După luarea sa în captivitate la cetatea Piatra Craiului, înainte de 26 noiembrie 1462, Vlad Ţepeş a fost dus de către Matiaş Corvin la Alba lulia, unde a avut loc o anchetă, apoi de aici la Buda şi în cele din urmă la Vişegrad, în apropiere, unde a fost găzduit în fosta reşedinţă regală, vreme de 12 ani, de la sfârşitul lui 1462 până la 1474 sau 1475, când i s-a dat o locuinţă la Pesta.

Înainte de 25 iunie 1475 Vlad Ţepeş a fost învestit de Matiaş Corvin ca voievod al Ţării Româneşti, spre satisfacţia lui Ştefan cel Mare, care îi ceruse regelui aceasta şi a boierilor moldoveni, care îl solicitau în ajutor împotriva campaniei otomane care se pregătea asupra Moldovei. Scopul regelui Ungariei prin învestirea lui Vlad Ţepeş era de a dobândi un comandant priceput în lupta contra turcilor. În sfârşit, la 18 iulie 1475 la Buda se ştia că Vlad se afla în Ardeal dispunând de mijloace materiale, stabilit mai întâi la Arghiş, în comitatul Alba, până în septembrie, apoi în castelul de Ia Bălcaciu, lângă Blaj, aflat sub autoritatea judelului sibian Toma Altenberger, unde şi-a avut reşedinţa aproape un an, deşi ar fi vrut să se aşeze chiar la Sibiu. Pentru ca la începutul anului 1476 să participe cu oastea lui Matiaş Corvin la asediul şi cucerirea cetăţii Sabac din Bosnia (16 ianuarie-16 februarie) şi a altor localităţi de la sudul Dunării (Srebrenica, Zvornik). Revine în Transilvania, la Mediaş, unde spre sfârşitul lui iulie 1476 se aduna armata transilvană menită să participe la expediţia împotriva oştilor lui Mehmed II, înfrânte însă în Moldova la începutul lui august 1476, se pare şi sub ameninţarea oştii ardelene din care făcea parte şi corpul condus de Vlad Ţepeş.

La 7 octombrie 1476 Vlad Ţepeş se afla „în marea cetate Braşov", acordând un privilegiu comercial braşovenilor şi bârsenilor, „după legea veche". Expediţia cu ajutor transilvănean condus de Ştefan Bâthory, pentru dobândirea scaunului domnesc, a avut loc după această dată şi înainte de 8 noiembrie <1476>, când Vlad se afla deja instalat ca domn la Târgovişte, vestind pe braşoveni că l-a răsturnat pe Basarab Laiotă, care a fugit la turci. La 11 noiembrie 1476 Ştefan Bâthory cu oastea regală se afla lângă Bucureşti, a cărui cetate (curte domnească) a fost ocupată la 16 noiembrie 1476, toţi boierii supunânduse lui Vlad Ţepeş, după lupte grele cu turcii, care îl sprijineau pe Basarab Laiotă, îndeosebi cu prilejul asediului cetăţii din Bucureşti.

Dacă asediul acestei cetăţi a durat cincisprezece zile, după o relatare din Buda, din 4 decembrie 1476, deci între 1 şi 16 noiembrie 1476, şi a fost ultimul act al dobândirii stăpânirii Ţării Româneşti de către Vlad Ţepeş, rezultă că pătrunderea acestuia la sud de Carpaţi şi începutul domniei sale a avut loc în a doua jumătate a lui octombrie 1476.  Ceremonia de încoronare a lui Vlad Ţepeş s-a petrecut la 26 noiembrie 1476, la 8 decembrie Matiaş Corvin anunţând din Buda pe papa Sixt IV că „Dracula căpitanul meu", „din voinţa şi dispoziţia mea, a fost înălţat ca voievod de către locuitorii Ţării Româneşti printr-o ceremonie solemnă".

Înscăunarea lui Vlad Ţepeş s-a făcut şi cu sprijinul militar, condus chiar de Ştefan cel Mare, care i-a lăsat în Ţara Românească o gardă de 200 de curteni (relatarea lui Ştefan către veneţieni, prin solul său, loan Ţamblac, la 8 mai 1477, în Războieni. Cinci sute de ani de la campania din 1476, Bucureşti, 1977, p. 229-231), ambii domni jurându-şi reciproc „dragoste şi alianţă" împotriva turcilor.

Basarab cel Bătrân Laiotă s-a întors curând cu ajutoare turceşti, surprinzându-l pe Vlad Ţepeş, lipsit de ajutorul boierilor, după retragerea armatelor maghiară şi moldoveană, ucigându-i 4 000 de oameni şi garda de moldoveni, cu excepţia a zece oşteni, care s-au întors la Ştefan cel Mare la 10 ianuarie 1477, informându-l despre soarta tragică a „fratelui său ", din Ţara Românească.

MOARTEA LUI VLAD ȚEPEȘ

În condiţiile unei lupte cu turcii, Vlad Ţepeş a fost ucis de un complot al boierilor partizani ai lui Basarab al III-lea Laiotă cel Bătrân (despre care un letopiseţ sârbesc afirmă că ar fi pierit de mâna lui), în legătură, se pare, cu otomanii. Capul tăiat i-a fost trimis la Poartă. Ştirea despre moartea lui Vlad Ţepeş a ajuns la Ştefan cel Mare, cum am văzut, în ziua de 10 ianuarie, iar la Veneţia la 27 ianuarie 1477, deci moartea acestuia trebuia să fi survenit la sfârşitul lui decembrie 1476 sau mai degrabă chiar la începutul lui ianuarie 1477.

Nu se ştie unde este înmormântat Vlad Ţepeş de către rivalul său învingător Basarab Laiotă. Arheologul Dinu V. Rosetti, pornind de îa părerea eronată că Vlad Ţepeş a fost ctitor la mănăstirea Snagov, crede a fi descoperit aici mormântul său. În realitate, arheologul amintit se referă la biserica ce se vede şi astăzi, ctitorită de Basarab al V-lea Neagoe, urmat de Mircea Ciobanul , datând din secolul XVI, căreia nu putea să-i aparţină un mormânt din secolul XV, şi în plus, nici o inscripţie sau însemnare nu atestă înmormântarea la Snagov a lui Vlad Ţepeş. De altfel, acestuia i se atribuie cu mare probabilitate ctitorirea primei mănăstiri de la Comana, căreia îi face danie satul Călugăreni în 1461. Rămânând în domeniul ipotezelor, este mult mai probabil ca lupta lui Vlad Ţepeş cu turcii să se fi dat în vecinătatea acesteia, lângă drumul de la Giurgiu la Bucureşti, pe unde veneau turcii cu Basarab Laiotă, şi unde poate fi întâlnit şi „dealul" pe care s-ar fi urcat domnul atunci când a fost ucis, aşa cum arată una din povestirile despre el (Viaţa lui Vlad Ţepeş..., în Cronicile slavo-române, p. 206, 213), decât în pădurea din preajma mănăstirii Snagov, la nord de Bucureşti, mult depărtată de căile de acces dinspre sud ale turcilor.

Astfel că mormântul lui Ţepeş s-ar fi putut afla, cu mult mai mult temei, în biserica primei mănăstiri de la Comana, cea care a precedat ctitoria lui Radu Șerban, ale cărei urme au fost descoperite sub latura de sud a incintei din secolul XVII. Oricum, capul i-a fost trimis la Constantinopol sultanului. Sebastian Miinster înregistrează în Cosmografia sa ştirea că „Pe acest <Dracula> l-a reaşezat apoi Matei <Corvin> în vechea sa demnitate, dar a fost ucis în lupta cu turcii şi capul său trimis lui Mahomed" (Călători străini, I. p. 506). Pe lângă alte relatări amintite mai sus, mărturiseşte despre aceasta şi istoricul lui Matiaş Corvin, Antonius Bonfinius (Rerum hungaricarum decades quator et dimidia, Leipzig, 1771, p. 544).

TEPEȘ VS DRACULA

Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad Drăculea, ci este o ficţiune ce se petrece în Transilvania şi Anglia secolului XIX. De pe urma succesului românului, Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula.

Scriitorul britanic Bram Stoker putea uşor consulta la Royal Library din Londra câteva din acele gravuri săseşti din secolul XV, ce se găseau şi în colecţiile de la British Museum, în care Vlad Ţepeş este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om şi un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces şi la cartea History of Moldavia and Wallachia a lui Johann Christian Engel, care îl descrie pe Vlad Ţepeş ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideea să ia prinţul Valahiei ca model pentru personajul sau fictiv, Dracula.

Unii istorici au propus ideea ca Stoker ar fi avut o relaţie de amiciţie cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), şi este posibil ca acesta să îi fi dat informații despre Vlad Ţepeş. Mai mult, faptul ca Dr. Abraham Van Helsing îl menţionează pe prietenul sau Arminius în romanul din 1897 ca sursă a cunoştinţelor sale despre Vlad al III-lea numit Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reţinut şi faptul ca aceasta pare să fie singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie (1431-1476) şi mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, mențiuni istorice şi experienţe personale pentru a realiza un personaj complex.

 


 

  • Sursă 1: Rezachevici, Constantin, Cronologia critică a domnilor din Țara Româneasca și Moldova (secolele XIV-XVI), Editura Enciclopedică, București, 2001

LogIn

Bună! Pentru a beneficia de toate avantajele acestui site, te rugăm sa te înregistrezi sau să te loghezi.