Fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun cu o anume Stanca (căreia în Pomelnicul mănăstirii Bistriţa, ed. Damian P. Bogdan, Bucureşti, 1941, p. 50, 86, i se spune „doamna Stana", desigur pentru că a fost mamă de domn), s-a născut în 1411, după Letopiseţul anonim al Moldovei din secolul XV (Cronicile slavo-române), astfel că la data conflictului cu fratele său vitreg Ilia (Iliaș) şi a urcării în scaunul de la Suceava, avea 22 de ani.

Sub numele rutenizat de Steţco, tatăl său îi menţionează "credinţa" în fruntea sfatului domnesc, dar după "preaiubitul fiu al domniei mele, Iliaş voievod", singurul fiu asociat la domnie, cu titlul de "voievod", la 30 ianuarie 1425, amintindu-l anume din 1428 înainte destul de rar, mai adesea alături şi de ceilalţi fii Iliaş voievod, Petru şi Alexandru.

La începutul domniei fratelui său Ilia se dă o adevărată luptă pentru a-i fi amintită "credinţa" în actele domneşti înaintea lui Roman "voievod", fiul minor al domnului, socotit ca moştenitor al tronului, pentru ca în iunie 1433, jupan Steţco să fie amintit în actele domneşti după Roman, ceea ce reflectă ordinea succesiunii. După 15 iunie 1433 începe conflictul între cei doi fraţi, Ilia încercând să-l omoare pe Ştefan, şi în cele din urmă înecându-i mama, care trebuie să fi avut un anume rol în revolta fiului ei. Astfel că Ştefan (Steţco) a fugit în Ţara Românească la Alexandru I Aldea, cumnatul său, căsătorit, se pare, cu o soră bună a sa, revenind cu ajutoare muntene şi chiar turceşti, cu care l-a învins la Loloni, în septembrie 1433 pe fratele său Ilia, obligându-l să fugă în Polonia

Domnia lui Ştefan II începe o dată cu biruinţa de la Loloni asupra fratelui său Ilia voievod, care a avut loc în a 21-a lună de domnie a acestuia din urmă (Cronicile slavo-române), socotind de la 1 ianuarie 1432 inclusiv, adică în septembrie 1433. Primul său document păstrat este din 3 noiembrie 1433. După J. Dlugosz ar fi fost mai matur şi mai prevăzător decât fratele său Ilia, astfel că la începutul lui noiembrie cel târziu, şi-a trimis solii cu daruri bogate la regele Vladislav Jagiello, aflat la Leczyca, cerându-i să nu-l mai ajute pe Ilia, drept pentru care se oferă să-i depună omagiu de credinţă, după felul înaintaşilor, cerându-i să dea uitării pagubele făcute de tatăl său în Polonia în ultimul război din 1431-1432. Sfatul regelui îl determină pe Jagiello să accepte aceste propuneri, oprindu-1 pe rivalul său în Polonia (J. Dlugosz, Historiae polonicae, I, col. 640-641; Martin (Joachim) Bielski, Kronika polska, p. 623).

Drept urmare, după tratative purtate de solul polon Mihail Buczacki, staroste de Halici, la Suceava, în faţa căruia Ştefan II a depus jurământul de credinţă faţă de rege, acesta acordă lui Ştefan II, „iubitului nostru prieten", iertarea pentru faptele tatălui său, la care el nici nu ar fi participat, întărindu-i stăpânirea Ţării Moldovei în vechile hotare de la Nistru până la mare la 13 decembrie 1433. In aceeaşi zi şi magnaţii poloni garantează obligaţiile şi înţelegerile tratate de Mihail Buczacki, determinându-l pe Ştefan II, ca exact peste o lună, la 13 ianuarie 1434 să îşi asume credinţa jurată înaintea solului polon, făgăduind împreună cu boierii săi să depună personal omagiu şi jurământ de credinţă regelui, când acesta ar veni în Rusia (Rutenia).