Iancu de Hunedoara

NASCUT: cca. 1407
DECEDAT: 11 august 1456
NATIONALITATE: Regatul Ungariei
CUNOSCUT(Ă) CA: Ban al Severinului, Voievod al Transilvaniei, Regent al Regatului Ungariei
2.875 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 2.88 (4 Votes)


Iancu de Hunedoara era fiul cneazului român Voicu, care, înnobilat fiind, pentru merite militare, de catre regele Ungariei Sigismund de Luxemburg (1387-1437), primise drept răsplată fieful (domeniul feudal si castelul) Hunedoara.

La sfârşitul secolului al XIV-lea - odata cu cucerirea si transformarea în paşalâc (provincii) a celor doua tarate bulgare de Târnovo si de Vidin (în 1393 şi, respectiv, în 1396) - turcii otomani aşezaseră frontiera nord-europeană a imperiului lor pe linia Dunarii.

Regatul ungar - putere politico-militară europeana a vremii care încorpora în interiorul granitelor sale si Transilvania - manifesta înca din timpul domniei regelui Sigismund de Luxemburg un interes major pentru stăpânirea gurilor Dunarii. Intentiile maghiare vizau în special orasul-cetate danubian Chilia (Kilia), important punct de jonctiune a celor trei drumuri comerciale complementare, două continentale ce plecau din centrul Europei si de la Marea Baltică, pentru a "întalni" un al treilea Pontic (Marea Neagra).

În 1438, Iancu a devenit ban (mare dregator regal) al Severinului (1438-1441). Cetăţile dunarene Severin si Orşova trebuiau sa serveasca drept "argument" defensiv cu misiunea de a apara granita de sud a regatului maghiar ameninţată de presiunea otomani. La moartea prematura a regelui Ungariei Albert de Habsburg (1437-1439), Iancu de Hunedoara a sustinut încoronarea lui Vladislav III Jagiello, regele Poloniei (1434-1444), devenit astfel si rege ungar sub numele de Ladislau I (1440-1444). Drept răsplată Iancu a fost numit în înalta functie de voievod al Transilvaniei (1441-1446), calitate în care a imprimat regatului maghiar o orientare vadit antiotomană.

Deşi fusese înscaunat cu ajutorul lui Sigismund de Luxemburg, la moartea acestuia din urma (1437) Vlad al II-lea Dracul (cca.1390-1447), domnul Ţării Românesti, a fost nevoit să se închine personal sultanului Murad II. Apoi, în calitate de vasal, a participat, în martie 1442, la campania din sudul Transilvaniei conduse de Mezid beg de Vidin, actiune militara de anvergura (cca 70.000 de combatanţi otomani) soldate în cele din urme cu succesul voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, si moartea begului. In vara aceluiasi an, Iancu de Hunedoara l-a înlocuit pe Vlad Dracul cu Basarab al II-lea, în ciuda eforturilor otomanilor condusi de beglerbegul Rumeliei Şehabeddin pasa, înfrant de voievodul transilvan pe cursul superior al Ialomiţei (în 2 septembrie 1442).



Papa Eugeniu IV (1431-1447) a fost initiatorul actiunilor antiotomane din anii 1443-1444 ce urmãreau eliberarea Peninsulei Balcanice. Este vorba mai întai de "campania cea lunga" (septembrie 1443-ianuarie 1444), nedecisivă din punct de vedere militar, cand cca. 35.000 de ostasi crestini (corpuri de oaste ungar, transilvan, valah, sarb, precum si cavaleri poloni, mercenari cehi), comandati de regele Ungariei Ladislau I in persoana, au trecut Dunarea prin Serbia. Avangarda de cca 12.000 de oameni condusă de Iancu de Hunedoara a obtinut câteva victorii, in special la trecerea raului Morava si langa orasul Nis. Apoi a fost organizata "campania de la Varna (septembrie-noiembrie 1444), Dunărea fiind traversată pe la Orşova. De data aceasta Mircea, fiul lui Vlad Dracul revenit pe tronul Tării Româneşti, s-a alăturat armatei cruciate conduse de Ladislau I si lancu de Hunedoara. Campania antiotomană din toamna lui 1444 s-a soldat insa cu nimicirea oastei crestine la Varna (in 10 noiembrie 1444). Lupta de la Varna, unde a sucombat şi regele Ladislau I, a constituit ultima mare actiune militara cruciată avand drept scop alungarea turcilor otomani din Europa.

In 1445, între august şi octombrie, o flota burgundo-papală constituită din opt nave, comandată de cavalerul burgund Walerand de Wavrin, aflată la Constantinopol la cererea împăratului bizantin loan VIII Paleologul (1425-1448), a combatut pe linia Dunării, în colaborare cu fortele terestre ale lui lancu de Hunedoara şi Vlad Dracul, cucerind cetatile Turtucaia, Giurgiu şi Rahova, stăpânite pană atunci de begii sud-dunăreni.

Numit guvernator general al regatului Ungarie (1446-1453), în timpul minoratului lui Ladislau Postumul (1444/1453-1457), lancu de Hunedoara pregatea o nouă ofensivă împotriva otomanilor. In vederea reorganizarii frontului antiotoman la Dunarea de Jos, lancu ia eliminat, la sfarşitul anului 1447, pe instabilul Vlad Dracul şi pe Mircea, invinuiti de întelegere secretă cu inamicul otoman. Pe tronul Tării Románeşti a ajuns astfel Vladislav al II-lea. Se pare că lancu a avut trecatoare ganduri monarhice, din moment ce, în 4 decembrie 1447 - pe când se afla în campanie în Tara Romanească (noiembrie-decembrie), se intitula voievod al părtilor transalpine"

În aceeaşi perspectivă politico-strategică, la începutul anului 1448, un corp expeditionar trimis de lancu de Hunedoara în Moldova l-a inlocuit pe Roman al II-lea, cumnatul şi protejatul lui Vlad Dracul, şi l-a reinstalat pe fidelul Petru al III-lea, care era căsătorit cu o soră bătrână a guvernatorului Ungariei. Profitand de aceasta incursiune victorioasă, lancu de Hunedoara a impus domnului Moldovei instaurarea unei garnizoane maghiare in importantul oraş-cetate de la gurile Dunării, Chilia (in martie sau aprilie 1448), trecuta astfel sub controlul militar efectiv al regatului ungar, după ce revenise Moldovei pe vremea lui Alexandru cel Bun (in 1426).

In aceste conditi, prin ralierea Tărilor Române, lancu de Hunedoara a reuşit să restabilească linia frontului pe toatä lungimea Dunării de Jos, de la Belgrad până la Chilia.



Din nefericire această situatie politico-strategiă favorabilă nu s-a dovedit decisiva: în 17/19 octombrie 1448, oastea lui lancu şi a aliatilor sai creştini, printre care domnul Tării Româneşti Vladislav al II-lea, a fost zdrobită de turci în Kossovo, in centrul Peninsulei Balcanice.

Profitând de tratatul de pace de la Edirne din 13 aprilie 1453, încheiat între regatul maghiar şi Imperiul otoman prin mijlocirea lui Vladislav II, sultanul otoman Mehmet II a cucerit, la începutul celei de-a treia domnii (1451-1481) orasul Constantinopol (în 29 mai 1453), considerându-se in acest fel detinatorul de drept al traditiei imperiale bizantine.

In august 1454, lancu de Hunedoara, "reconvertit" între timp in căpitan general al armatei Ungariei (1453-1456), a organizat o nouă campanie victorioasa in Serbia, unde a cucerit cetatea Krusevac.

Incepand din 1452, relatile lui Vladislav II cu lancu de Hunedoara au inceput insă să se degradeze, mai ales că, la începutul aceluiaşi an, guvernatorul regatului ungar i-a retras domnului Tari Româneşti feudele (domenile) transilvănene Amlaşul şi Făgăraşul. Inlocuirea lui Vladislav ll cu Vlad, pretendentul care mai domnise in toamna lui 1448, s-a petrecut in vara lui 1456, in conditile pregătirilor miliare ale lui lancu de Hunedoara, care, în luna iunie 1456, strânsese o insemnată oaste recrutată pentru a preintâmpina un iminent atac turcesc asupra Belgradului (lupta va avea loc in 22 iulie 1456). Pretendentul vlad, vitorul Vlad Tepes (1456-1462), a profitat de situatia prielnică oferită de faptul că lancu de Hunedoara in conditile absentei contingentelor transilvanene plecate la Belgrad, ii incredintase apărarea sudului Transilvaniei,  in fruntea steagurilor româneşti locale şi a boierilor valahi pribegi. Reinstalarea lui Vlad in locul lui Vladislav II s-a petrecut deci in conditile pregătirilor lui lancu de Hunedoara dinaintea asediului Belgradului de catre turci. La fel ca in 1448, Iancu de Hunedoara a incercat sa asigure frontul liniei Dunării prin instalarea unui domn fidel in Tara Românească.

In 4 iulie 1456, Mehmed II şi cei cca. 100.000 de osteni ai sai au început asediul Belgradului, aparat de lancu de Hunedoara şi cei cca. 48.000 de combatanti creştini. După strapungerea blocadei fluviale otomane de către flota lui lancu (14 iulie), Mehmed II a organizat un asalt general asupra Belgradului (21 iulie). Succesul ultimei intreprinderi a marelui comandat militar - apararea Belgradului (22 iulie 1456) - a fost insă umbrită de moartea fulgeratoare de ciumă a lui lancu de Hunedoara, "atletul cel mai puternic al lui Christos" (fortissimus athleta Christi, după spusele Papii), în 11 august 1456.

Pe plan intern, lancu s-a straduit să impună populatiei ortodove din regatul Ungariei (in special cnezilor români din Banat şi Hateg) Unirea confesională între Biserica apuseană (catolică) Biserica rasăriteană (ortodoxă), realizată (mai mult formal), din initiativa lui Eugeniu IV, la conciliul de la Florenta (1439-1443). lancu de Hunedoara a fost tatal ultimului mare rege ungar, Matia I Corvin (1458-1490). 







Tags: biografie viata date informatii cronologie

  • Created on .
  • Last updated on .
  • Hits: 3740
1: Radu Lungu, Domintori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, Bucuresti, 2010;