RADU AL III-LEA CEL FRUMOS

  • NASCUT: cca. 1435
  • DECEDAT: cca. 1475
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Tarii Romanesti
  • DOMNIE: 1462-1473 (I); 1473-1474 (II); 1474 (III), 1474-1475 (IV)
  • PRECEDAT DE: Vlad Țepes (I); Basarab Laiotă cel Bătrân (II); Basarab Laiotă cel Bătrân (III); Basarab cel Tânăr Ţepeluş (IV)
  • SUCCEDAT DE: Basarab Laiotă cel Bătrân (I); Basarab Laiotă cel Bătrân (II); Basarab Laiotă cel Bătrân (III); Basarab Laiotă cel Bătrân (IV)
5 of 5 (1 Vote)

CUPRINS

FAMILIA
COPILĂRIA
PRIMA DOMNIE
A DOUA DOMNIE
A TREIA DOMNIE
A PATRA DOMNIE
MOARTEA

FAMILIA LUI RADU CEL FRUMOS

Radu cel FrumosFiul mezin al lui Vlad Dracul s-a născut după 23 august 1437, când tatăl său pomeneşte doar pe fraţii săi mai mari, Mircea şi Vlad Țepeș, şi înainte de 2 august 1439, când e şi el menţionat într-un act al lui Vlad Dracul, având la luarea domniei 24-25 de ani. Nu s-a păstrat nici un portret al său, iar porecla de „cel Frumos" i-a fost dată de istorici mult după epoca sa. În secolul XVIII i s-a spus „cel Mare".

COPILĂRIA LUI RADU

În copilărie, la 1442, când avea doar vreo 4-5 ani, a fost dus ca ostatec, alături de fratele său Vlad, la curtea lui Murad II de la Adrianopol, ambii fraţi „nevârstnici" fiind trimişi apoi la cetatea Nimfeon (Egrigoz) din estul Anatoliei. La vârsta de 22, a devenit o figură de frunte la curtea otomană. El a fost trimis de către Mahomed al II-lea pentru a suprima rebeliunea și supune Anatolia și granița cu Persia. El a devenit un comandant ienicer de succes în Imperiul Otoman. De asemenea, el a servit în timpul bătăliei de la Otlukbeli împotriva lui Uzun Hassan. Exista cronici conform carora, sultanul Mahomed al II-lea ar fi avut o „pasiune” fata de Radu cel Frumos, în timp ce acesta era captiv la Poartă.

PRIMA DOMNIE (1462-1473)

La 1462 se afla, după relatarea lui W. Wey, „cu sultanul în casa sa şi din familia sa", reuşind astfel să-l convingă pe Mahomed al II-lea să-i încredinţeze domnia Ţării Româneşti, în locul fratelui său Vlad. Luptele dintre Vlad Ţepeş şi fratele său mai mic, Radu cel Frumos, lăsat în Ţara Românească cu oaste turcească, la care s-au adăugat treptat boieri şi oşteni munteni, după retragerea lui Mehmed II la sfârşitul lui iunie 1462, au început în cursul lunii iulie, înainte de 28 a lunii. La 15 august 1462 vicecomitele secuilor cerea braşovenilor să păstreze pacea deja încheiată cu Radu cel Frumos „voievodul părţilor transalpine", care era deci recunoscut ca domn înaintea acestei date de un dregător al regelui Matei Corvin. £n perioada dinainte de 28 iulie până la începutul lunii octombrie 1462, când Vlad Ţepeş a plecat în Transilvania să se întâlnească cu Matei Corvin, încheindu-şi domnia, o dată cu arestarea sa înainte de 26 noiembrie 1462. În Ţara Românească au fost doi domni rivali, ale căror stăpâniri sunt greu de precizat în teren.

Ca urmare a rivalităţii mai vechi cu Radu cel Frumos, Ștefan cel Mare susţine cu armele în noimebrie 1473 instalarea ca domn în Ţara Românească a pretendentului muntean Basarab al III-lea Laiotă cel Bătrân, nepotul de fiu al lui Dan al II-lea. În anii trecuţi acesta se refugiase la Braşov, trecând apoi în Moldova la curtea lui Ştefan cel Mare, de unde a continuat să rămână în legătură cu Transilvania. Campania lui Ştefan cel Mare cu Basarab Laiotă a început la 8 noiembrie 1473 la Milcov, după care Radu cel Frumos a fost înfrânt la 18-20/21 noiembrie în bătălia de Pârâul Apei (slav. potoc vodna), la sud de Focşani, sau în judeţul Prahova, în apropiere de Gherghiţa, retrăgându-se în cetatea de scaun Dâmboviţa (Bucureşti). La 23 noiembrie 1473 Ştefan cel Mare şi Basarab Laiotă au asediat această cetate, iar în cursul nopţii Radu cel Frumos a fugit probabil spre Dunăre, pierzându-şi domnia, familia, tezaurul domnesc, steagurile şi tabăra de care, capturate a doua zi de domnul Moldovei.

Familia lui Radu cel Frumos a rămas pentru totdeauna în Moldova, unde doamna sa, Maria, a murit la 11 mai 1500, fiind îngropată în biserica mănăstirii Putna (Cronicile slavo-române, p. 60, 65), iar unica lor fiică, numită tot Maria (ulterior zisă şi Voichiţa), care „era de sânge şi de viţă înaltă", a fost luată în căsătorie de către Ştefan cel Mare la 19 decembrie 1477. Prin aceasta s-au unit dinastia munteană a urmaşilor lui Basarab I, ramura Drăculeştilor, cu cea moldoveana a Bogdăneştilor, ultima continuând astfel prin Bogdan III, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Măriei, ca atare nepotul lui Radu cel Frumos, născut la 16 iunie 1479.

A DOUA DOMNIE (1473-1474)

Reinstalat la Bucureşti cu ajutor turcesc în urma înfrângerii din 23 decembrie 1473 a lui Basarab Laiotă, care fuge în Moldova . Ştefan cel Mare organizează o nouă expediţie în martie 1474, fiind însă nevoit să se retragă cu pretendentul Basarab Laiotă, după 14 a lunii din cauza condiţiilor atmosferice nefavorabile. Radu cel Frumos îşi pierduse domnia înainte de 10 august 1474, când se afla refugiat în cetatea Giurgiu, scriind braşovenilor că fiind bolnav, duşmanul său, Ştefan voievod, a trimis împotriva sa pe Basarab Laiotă, înaintea căruia a trebuit să se retragă la Giurgiu, împreună cu boierii şi curtea sa, fără a ieşi „nicidecum din ţară. Şi s-a adunat toată ţara în jurul domniei mele". La 10 august 1474 anunţa iminenta sa plecare în campanie pentru alungarea lui Basarab Laiotă.

A TREIA DOMNIE (1474)

Campania pentru redobândirea tronului pornită de Radu cel Frumos după 10 august 1474, când era încă la Giurgiu, a izbândit după 4 septembrie 1474, când Basarab Laiotă se mai afla pe tron, acesta fiind alungat în condiţii necunoscute, înainte de 1 octombrie 1474, când se retrăsese din nou în Moldova. La 1 octombrie 1474 Ştefan cel Mare împreună cu Basarab Laiotă intră din nou în Ţara Românească „cu oaste mare", distruge castelul (cetatea) Teleajenului şi execută pe pârcălabi, aşezând din nou în scaun pe Laiotă, înainte de 4(5) octombrie 1474. Radu cel Frumos se retrage desigur, din nou, la turcii de la Dunăre, în Moldova nemaiştiindu-se nimic despre soarta sa, nici atunci, nici mai târziu, astfel încât cronica moldo-germană înseamnă că: „între acestea a pierit Radu voievod, în aşa fel încât nimeni nu a ştiut ce s-a ales de el".

A PATRA DOMNIE (1974-1975)

La o dată necunoscută până acum, în noiembrie sau decembrie 1474, în orice caz mult înainte de 10 ianuarie 1475, când participă „cu toată puterea sa", „17 000 de oameni dintre munteni" (Cronicile slavo-române, p. 33), la campania lui Suleiman Hadâmbul împotriva lui Ştefan cel Mare şi la bătălia de lângă Vaslui, Radu cel Frumos fusese pentru a patra oară reinstalat de turci în Ţara Românească. Cronicarul polon Ian Dlugosz, menţionează sub anul 1474 domnia în Muntenia a „voievodului Radu" (Voieuoda Radulone), iar cronicarul Martin (Joachim) Bielski arată că Mehmed II „a trimis în ajutorul lui Dracul voievodul Munteniei împotriva lui Ştefan o sută douăzeci de mii oaste turcească, cu tătari, cu munteni, în Moldova", care au fost înfrânţi în bătălia de la Vaslui, ştire preluată şi în cronica lui Grigore Ureche („armând 120 000 de oastea sa şi oastea tătărască şi muntenească, să margă cu Radul vodă, au trimis asupra lui Ştefan vodă", Letopiseţul, p. 100). Nu ştim exact cât a durat a patra domnie a lui Radu cel Frumos. După cronica lui Martin (Joachim) Bielski, p. 861, înainte de expediţia lui Mahomed al II-lea din iulie 1476 (plasată greşit în 1475), Ştefan cel Mare a cerut regelui Poloniei „să-i dea ajutor împotriva turcilor, căci se pregătesc din nou cu mare putere asupra lui cu Dracul", adică împreună cu Radu, fiul lui Vlad Dracul, care deci a continuat să domnească în Ţara Românească până cel puţin în primăvara lui 1475. Nu se cunosc împrejurările în care s-a produs înlocuirea lui Radu cel Frumos cu Basarab cel Bătrân Laiotă, înainte de 1 iunie 1475, de când datează primul document păstrat emis de acesta din urmă în cea de-a patra domnie a sa.

MOARTEA LUI RADU CEL FRUMOS

Ne se ştiu nici data şi împrejurările în care Radu cel Frumos şi-a sfârşit viaţa. S-ar putea crede că, fiind bolnav încă din 1474, şi-a încheiat viaţa în scaun, de moarte naturală, mai puţin probabil că el ar fi acel „voievod" nenumit, venit de la turci cu 8 000 de oşteni, ucis de Basarab Laoită la începutul lui 1475, după cronica lui lacob Unrest. Până acum majoritatea istoricilor considerau că Radu s-ar fi retras în Transilvania în cursul anului 1474, sau după ianuarie 1475, unde i se pierde urma, eventual fiind predat lui Ştefan cel Mare, care l-a executat, sau pur şi simplu dispare după bătălia de la Vaslui. Analiza atentă a unei scrisori către braşoveni a lui „Io Radul voievod, cu mila lui Dumnezeu domn" redactată în 1475 (greşit datată până acum 1472, dintr-o localitate transilvăneană, probabil din Ţara Făgăraşului (unde mai stăpânise sate până în urmă cu un an, în calitate de vasal, din 1469, al regelui Matei Corvin, arată că Radu cel Frumos se refugiase într-adevăr în Transilvania, probabil sub presiunea lui Basarab Laiotă. În acest act el se declară „sluga craiului şi a sfintei coroane", cerând socoteală braşovenilor că extrădaseră nişte boieri, partizani ai săi, pribegi din Ţara Românească, care fugiseră de frica turcilor, urmărind să ajungă la el. Pribegii aduseseră nişte cai luaţi din Ţara Românească, de la Udrişte din Mărgineni, un apropiat al lui Laiotă.

Drept urmare, Laiotă a confiscat şi a „mâncat" oile unor braşoveni aflate în Ţara Românească. Radu cel Frumos cere ca lucrurile confiscate pribegilor să le fie înapoiate acestora, iar caii reţinuţi de braşoveni să-i dea Iui, altfel se va „jelui voievodului ardelenesc ". Aceste amănunte sunt importante deoarece arată că Radu cel Frumos trăia în Transilvania, în vreme ce domnul Ţării Româneşti era Basarab Laiotă, acum supus turcilor. Cum se ştie că acesta „au închinat ţara turcilor", după ianuarie 1475, când lupta încă alături de Ştefan cel Mare şi mult înainte de 26 iunie <1475>, când anunţa pe braşoveni că „ am mers la turci, la marele împărat, şi am făcut pace şi bine", rezultă că Radu cel Frumos a trăit pribeag în Transilvania, sigur până după închinarea la turci a lui Basarab Laiotă, aşadar cel puţin până în vara sau toamna lui 1475.

În legătură cu moartea lui Radu cel Frumos, izvoarele sârbeşti târzii o înregistrează fără alte amănunte sub văleatul „6982" (1473-1474), deci cu un an mai devreme, văleatul fiind de fapt cel sub care se înregistrează alte evenimente, întrerupte de ştirea morţii lui Radu cel Frumos. Cronica lituanului Matei Stryjkowski înregistrează însă ştirea că „în anul 1477 Ştefan voievodul Moldovei a distrus ţara Munteniei şi a prins pe Radu sau Dracul, voievodul Munteniei, extrădat de orăşenii din Braşov, şi înfrângând şi alungând garnizoanele turceşti, a pus voievod al Munteniei pe Ţepeluş, unul dintre boierii sfetnici ai săi". Evident, aici este vorba de fapt de înlocuirea de către Ştefan cel Mare în 1476 a lui Basarab Laiotă cu Vlad Ţepeş, dar dincolo de confuzia între personaje şi ani, cronicarul a înregistrat ştirea altfel nelegată de celelalte fapte, şi care ar putea fi reală (?) sau un simplu zvon, că braşovenii au predat pe Radu sau Dracul (fiul lui Vlad Dracul) lui Ştefan cel Mare. Cronicile moldovene ale vremii, care înregistrează orice eveniment legat de soţia şi fiica Iui Radu, nu amintesc însă de capturarea lui Radu cel Frumos.

S-a presupus fără nici un temei documentar, doar prin simplul fapt că era ctitorul mănăstirii Tânganul, de lângă Bucureşti, că ar fi fost înmormântat aici, deşi în biserica astăzi de mir, care se păstrează, nu există nici o urmă sau tradiţie legată de un eventual mormânt al său.

 

  • Sursă 1: Radu cel Frumos, ro.wikipedia.org - accesat la data de 06.07.2014
  • Sursă 2: Radu cel Frumos, answers.com - accesat la data de 07.06.2014
  • Sursă 3: Rezachevici, Constantin, Cronologia critică a domnilor din Țara Româneasca și Moldova (secolele XIV-XVI), Editura Enciclopedică, București, 2001

LogIn

Bună! Pentru a beneficia de toate avantajele acestui site, te rugăm sa te înregistrezi sau să te loghezi.