Nicolae Caragea a fost domnul Țării Româneşti (1782-1783), domn fanariot, grec de origine, din familia Caragea, rudă cu domnitorul de mai târziu, Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818). După nume s-ar putea să fi fost și de prin părțile greceşti ale Macedoniei.
Înainte de a deveni domn, Nicolae fusese ridicat la rangul de dragoman al Porții. Are o singură domnie (4 ianuarie 1782 - 6 iulie 1783). Perioada de prosperitate din timpul lui Alexandru Ipsilanti este în parte redusă de Nicolae prin dările grele pe care le aşază asupra contribuabililor. Între alte dări se numără şi darea de zece lei pe fiecare casă (redusă ulterior la şase lei).
Cum Alexandru Ipsilanti înființase noua dregătorie intitulată "vel vornicia obştirilor" având menirea de a se ocupa de chestiunile edilitare (poduri, cişmele, alinierea și curățirea ulițelor din București, regularizarea cursului Dâmboviței), Nicolae introduce pentru întreținerea podurilor un organ special numit "vornicia podurilor". Această dregătorie dispunea de fonduri apreciabile provenind dintr-o taxă pusă pe mărfurile care intrau în oraş.
Soția lui Nicolae, doamna Tarsița, căreia nu i se cunoaşte neamul, era o femeie deşteaptă şi instruită şi fără prejudecăți. Se spune că Nicolae nu ar fi tins la tron din ambiție de mărire dar că soția l-a îndemnat a o face doar pentru a-și căpătui odraslele cu oameni de seamă, în special cele şapte fete şi apoi și cei trei feciori. Fiica cea mare, Zamfira, era măritată cu beizadeaua Alexandru I Mavrocordat (Deli-bei), Marioara a luat pe Dumitru Manu, Smaranda pe Nicolae Mavrocordat, Eufrosina pe marele ban Dumitrache Ghica ş.a.m.d. Cât despre băieți, Ion, Gheorghe şi Constantin, pentru ei gândul lui Nicolae se îndreaptă spre domnie sau măcar spre dregătorii. La 6 iulie 1783 sosește la Bucureşti firmanul de mazilire a lui Nicolae, care pune capắt acestei domnii.
