Cultivatul domn al Tării Româneşti, Alexandru Ipsilanti, provenea dintr-o familie greacă (fanariotă) din Istanbul, stabilită in tară si inrudită apoi cu familii boiereşti pământene. Putem deci spune a fost un domn fanariotizat, însă - precum un Constantin Mavrocordat, cel care a desfintat şerbia în Tara Românească (1746) şi în Moldova (1749), sau un Grigore al III-lea Ghica în Moldova (1764-1767, 1775-1777) - unul dornic de reforme.
Desemnat de către Inalta Poartă a ajuns pe tronul Tarii Româneşti la mijlocul lui septembrie 1774, adică după incheierea războiului ruso-turc din 1768-1774 şi spre sfârşitul celei de-a doua administratii militare ruse in Tara Romaneasca (iunie 1770-octombrie 1774) si in anul tratatului de pace ruso-turc de la Kuciuk Kainargi (in Dobrogea de sud) (10/21 iulie 1774), prin care Tara Romaneasca si Moldova erau scutite de haraci (tribut) timp de doi ani, Rusia primind dreptul de a interveni în favoarea Principatelor dunărene.
Hatişerul (ordinul) din septembrie 1774 al Portii otomane, cu privire la Moldova şi Tara Românească, limita monopolul otoman asupra Tărilor Române si le confirma acestora vechile privilegii (de fapt autonomia) sau ahdname ("capitulatii", conventii), reclamate de reprezentantii celor două Principate dunarene inca din 1772-1773. In lipsa originalelor urme indirecte ale acestor capitulatii, conferite anterior de către sultani, s-au păstrat în izvoarele secolului al XV-lea. Hatişeriful din 1774 a fost confirmat de conventia ruso-turcă de la Ainali Kavak (in portul Istanbulului) din 10 martie 1779, şi de sened-ul (act emis de Poarta otomană) din 28 decembrie 1783.
Prima domnie a lui Alexandru Ipsilanti in Tara Românească (1774-1782) s-a încheiat in 12/23 ianuarie 1782, după ce, în decembrie 1781, fusese mazilit (destituit) de către Sultan, ca urmare a "defectiuni" fiilor sai, care se refugiasera in Imperiul habsburgic, duşmanul de moarte al Imperiului otoman.
In 1775, s-a reorganizat şi modernizat justitia tării, care prevedea patru noi instante: una pentru procesele penale, alte trei pentru cazurile civile şi comerciale. In 1780, domnul promulga Pravilniceasca Condică, importantă culegere de legi cu caracter civil, şi nu numai bisericesc şi penal, precum erau pravilele dinainte.
In domeniul manufacturier, Alexandru Ipsilanti acorda, in 1776, drept de monopol celor două fabrici de hartie din zona Bucurestilor, aflate la Fundeni şi la Batiştea.
Domnul era preocupat de modernizarea invatamăntului, cu o grijă specială pentru Academia domnească de la Sfantul Sava, pe care a reorganizat-o în 1776.
Către 1776, Mihai Cantacuzino (1723 - cca. 1793) a sfârşit redactarea Istoriei politice şi geografice a Tării Romaneşti de la cea mai veche a sa intemeiere pană la anul 1774, lucrare in spiritul monografic sau enciclopedic al Descriptio Moldaviae (1716) a marelui erudit Dimitrie Cantemir (673-1723), fost domn al Moldovei (martie-aprile 1693, noiembrie 1710 - iulie 1711).
Cam tot pe atunci, episcopul Chesarie al Râmnicului incepea tipărirea Mineielor (minei, carte bisericeasca ortodoxă în care sunt indicate, pe luni şi pe zile, sărbătorile religioase). Predoslovia (Introducerea) lucrării discută probleme ale istoriei românilor. Iluminatul episcop este primul român care traduce din Encyclopedie ou Dictionnaire raisonne des sciences, des arts et des métiers (1751-1771), vestita summa a progresului cunoştintelor omenirii, unde Denis Diderot (1713-1784) se inconjurase de condeie celebre precum Montesquieu, Rousseau, Voltaire.
In 1781, "luminatul despot" Iosif II de Habsburg (unic împărat între 1780-1790) promulga un edict de tolerantă care stabilea libertatea religioasă pentru catolici, protestanti (luterani şi calvini) si greco-catolici. Transilvania făcând parte din Imperiul habsburgic, edictul se adresa si uniatilor români.
In 2 noiembrie 1784, in timpul primei domnii a lui Mihai Sutu I (1783-1786), izbucnea in Transilvania marea răscoală tărănească condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.
In 22 august 1785, Iosif II de Habsburg promulga patenta de desfiintare a iobagiei în Transilvania, act prin care se recunoştea tăranilor dreptul de stramutare. Insă, în fata mortii, dezamăgit în eforturile sale şi speriat de Revolutia dezlăntuită (in 1789), monarhul austriac şi-a revocat reformele. In Tara Romanească, Constantin Mavrocordat desfiintase şerbia încă din 1746.
A doua domnie a lui Alexandru Ipsilanti in Tara Românească (1796-1797) a fost scurta, fiind inlocuit (în 28 noiembrie/7 dec 1797), din motive militare şi de vârstă, cu Constantin Hangerli (1797-1799).
Infintarea, în 1796, a consulatelor franceze in Principatele dunărene atesta noile dimensiuni ale "problemei orientale" europene şi contribuia la dialogul dintre ideile Revolutiei franceze şi societatea românească.
Scurta domnie din Moldova (ianuarie 1787-aprilie 1788) a fostului mare dragoman - inalt demnitar insărcinat cu relatiile diplomatice ale Inaltei Porti cu statele europene - a coincis cu izbucnirea, in 4/15 august 1787, a războiului ruso-turc din 1787-1792, şi cu primul an al celei dintâi administratii militare austriece in Moldova (1787-iulie 1791). In 1788, Austria s-a alăturat Rusiei, pe care voia s-o însotească in exploatarea succeselor militare, a declarat deci la rândul ei război Portii otomane (in 9 februarie 1788), a ocupat, cu acodul domnului moldav, Iaşii (în 8/19 aprilie 1788), temporar a pus stăpânire, in Valahia, pe mănăstirile fortificate Sinaia, Cozia şi Tismana, ambele Principate dunărene devenind astfel teatrul operatiunilor militare din războiul devenit ruso-austro-turc.
In aceeasi luna aprilie 1788, Alexandru Ipsilanti a parasit tronul, fiind luat "prizonier" de catre austrieci, care i-au permis sa se refugieze cu intreaga familie in Imperiul habsburgic.
