După dispariţia lui Mihai Viteazul (survenită în 9/19 august 1601), în prima jumătate a lunii octombrie 1601, pe tronul Ţării Româneşti a ajuns un credincios dregător al răposatului domn, marele paharnic (dregător personal al domnului cu sarcini de chelar) Radu din Coiani, din neamul boieresc al familiei Craioveştilor, ales (confirmat) domn de către boierii favorabili imperialilor habsburgici. Această primă domnie a lui Radu Şerban a fost de foarte scută durată, Radu Şerban fiind silit să se refugieze în Transilvania în faţa trupelor ce-l însoţeau pe Simion Movilă (domnia din oct. 1600 - iulie 1601). Ţara Românească era teatrul disputelor între pretendenţi susţinuţi fie de imperiali; habsburgici (Radu Şerban), de poloni (Simeon Mgvilă), fie de turci (Radu Gabriel Mihnea), chiar principele Transilvaniei, Báthori (1608-1613), râvnind la tronul valah (pe care-l va ocupa între decembrie 1610 - martie 1611) Radu Şerban a reuşit totuşi să ,,stabilizeze" domnia (1602-1610), după ce alungase şi apoi înfrânsese pe Simeon Movilă (la sfârşitul domniei acestuia din oct. 1601 - iul. 1602).
Astfel, în iulie 1602, Simion Movilă a fost obligat să părăsescă Ţara Românească, mai mult, Radu Şerban a pătruns apoi în Moldova, unde a ars Tecuciul. În 13-14 septembrie 1602, la Ogretin (jud. Prahova), Radu Şerban a zdrobit coaliţia dintre Simion Movilă şi tătari, tocmai sosiţi în ţară. Campania punitiv-preventivă din februarie-martie 1603, executată de Radu Şerban contra cetăţilor otomane de pe linia Dunării, i-a determinat pe turci să renunţe momentan la înscăunarea lui Radu Mihnea. Situaţia îi era favorabilă lui Radu Şerban, pentru că, în 1602, versatilul principe Sigismund Báthori (1581-1597, 1598-1599, 1601-1602) cedase Transilvania împăratului Rudolf II de Habsburg (1576-1612), căruia Radu Şerban îi jurase, încă din 6 noiembrie 1601, credinţă vasalică. Drept consecintă intre 1602-1604, Transilvania a fost guvernată de generalul imperial George Basta, cu functia de emisar suprem şi comandant militar unic.
ln condiţille în care, în toamna anului 1604, partida nobiliară transilvăneană a câştigat, temporar, partida cu imperialii - punându-l principe pe Ştefan Bocskay (1604-1606), care a fost confirmat de Poartă (1605) şi recunoscut, mai târziu (1606), chiar şi de Rudolf II - Radu Şerban a încheiat pace cu Înalta Poartă, tributul fiind fixat la o suma „rezonabilă" (32.000 de galbeni, faţă de cei 155.000 plătiţi de Tara Românească în 1593), iar proiectele "colonialiste" otomane de sfârşit de secol XVI fiind practic abandonate.
In timpul domniei lui Radu Şerban, în noiembrie 1606, s-a incheiat, după 14 ani de conflicte militare pacea dintre Liga Sfântă (de fapt Imperiul habsburgic) şi Înalta Poartă otomană (tratatul de Ia Zsitvatorok, în Slovacia), ca urmare a unui război, ,,decis" în 1592, de papa Clement VIII (1592-1605). Pacea, rămasă in vigoare până în 1663, va fi "ruptă" definitiv în 1683, prin celebrul asediu al Vienei.
Radu Şerban a fost "depus", la sfârşitul anului 1610, de către Gabriel Báthori, principe transilvan cu veleităţi carpato-danubiene, care se va şi intitula, în 26 ianuarie 1611, "principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine". Turcii însă nu l-au recunoscut, instalându-şi, în cele din urmă, în martie 1611, favoritul, Radu Mihnea (1611-1616). Refugiat în Moldova lui Constantin Movilă (domnia din 1607-1611), Radu Şerban a încheiat, în 10/20 februarie 1611, un tratat cu Habsburgii, în persoana "regelui Ungariei" Matthias (1608-1618, ,"împãrat" romano-german din 1612), domnul Moldovei imitându-l în 18/28 februarie a aceluiaşi an. În vederea redobândirii tronului Ţării Româneşti, suzeranul habsburg şi aliatul moldav se obligau să acorde lui Radu Şerban sprijin militar, ceea ce s-a şi întâmplat în mai 1611, când acesta din urmă s-a reinstalat, în detrimentul lui Radu Mihnea. În luna următoare, Radu Şerban a "potolit" şi poftele valahe ale lui Gabriel Báthori, pe care l-a înfrânt lângă Braşov. In timpul celei de-a treia domnii (ante 19/29 mai-sept. 1611), Radu Şerban pare să fi fost în "concurenţă" cu Radu Mihnea (domnia din ante 19/29 iul.1611-1616), pe care l-au reinstalat turcii, Radu Şerban fiind în cele din urmă obligat să se retragă, de data aceasta definitiv, în Moldova (şi apoi la Viena).
