Dimitrie Cantemir era fiul lui Constantin Cantemir (1685-1693) şi fratele lui Antioh Cantemir (1696-1700, 1705-1707). Pentru o viată de cincizeci de ani (1673-1723), Dimitrie Cantemir a avut "timp" să fie domn de două ori şi să desfăşoare o activitate de savant de talie europeană.
Astfel, la moartea tatălui său, pe când avea 20 de ani, a "moştenit" pentru scurt timp tronul Moldovei (martie-aprilie 1693). Neconfirmat de Istanbul, tânarul Dimitrie a fost înlocuit cu Constantin Duca (1693-1695), ajutat de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), domnul Tării Româneşti.
După scurta domnie a lui Nicolae Mavrocordat (1709-1710) - fost mare dragoman (înalt demnitar care, răspundea de relatiile diplomatice ale Istanbulului cu statele europene) -, numirea lui Dimitrie Cantemir, domn pământean, de către Inalta Poartă, in urma insistentelor hanului tătar al Crimeii, n-a făcut decât să întârzie, cu un an, instaurarea regimului politic fanariot a cărui iminență o dezvăluise modalitatea alegerii lui Nicolae Mavrocordat.
Deşi foarte scurtă, a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir a dezvăluit o personalitate politică de primă mărime, adeptă a unei domnii autoritare şi ereditare, partizană a scuturării "jugului" suzeranitătii otomane. Tratatul de aliantă de la Luck (13/24 aprilie 1711), dintre Moldova şi Rusia, rezuma această orientare politcă: cele două tări se angajau să colaboreze in lupta antiotomană; lui Dimitrie Cantemir si recunoştea autoritatea absolută în interiorul tări sale, precum şi domnia ereditară in propria sa familie; se recunoştea frontiera istorică estică a Moldovei.
In luna următoare (20 mai 1711), domnul Moldovei a lansat tării o proclamatie antiotomană, după care trupele ruse au intrat în laşi, urmate la scurt timp (în iulie) de însuși țarul Petru I (cel Mare) al Rusiei (1696-1725 din, 1721 împărat).
Inevitabila confruntare cu turcii la Stănileşti, pe Prut, bătălia fiind câştigată de otomani, care încercuiseră fortele ruso-moldovene (8-12 iulie 1711). Constrâns, Petru I a semnat pacea, la Vadu Huşilor, Dimitrie Cantemir fiind nevoit să se refugieze, împreună cu o ceată de boieri, printre care şi cronicarul Ion Neculce (cca 1672-1745), în Rusia, unde va deveni consilier intim al tarului şi va desfăşura o activitate ştiintifică impresionantă. In 7 octombrie 1711, odată cu începutul celei de-a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat (1711-1715), era instaurat, prin hotărârea Inaltei Porti otomane, regimul fanariot in Moldova (1711-1821).
lată câteva "probe" din viata poliglotului (arabă franceză, greacă, italiană, latină, persană, rusă, polonă slavonă, turcă) şi eruditului de faimă europeană:
In 30 august 1698, in vremea primei domnii a lui Antioh Cantemir (1696-1700), apărea, la laşi, autorul traducându-se el însuşi din greceşte, Divanul sau Gâlceava înteleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul. Lucrare cu caracter filosofic şi etic, Divanul este, prin, "trimiterile bibliografice" prima antologie de texte române şi străine.
Intre 1703-1705, Dimitrie Cantemir a redactat Istoria ieroglifică, considerată cel dintâi roman din literatura română, "adevărat Roman de Renard <sec. XII-XIII românesc, insă cu scopuri polemice" (George Călinescu).
Anul 1714 este cel în care Dimitrie Cantemir începe redactarea monumentalei sale opere istorice, Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae (Istoria creşterii şi descreşterii curtii otomane). Tipărită în mai multe limbi, engleză (1734-1735), franceză (1743) şi germană, Historia este lucrarea care l-a făcut celebru, prin tematica filosofică la modă (grandoare şi decadentă), şi prin contributia la istoria unui Imperiu otoman aflat în regresiune după asediul ratat al Vienei (1683).
Anul 1714 este şi cel al intrării lui Dimitrie Cantemir în prestigioasa Academie de Stiintă din Berlin, prima alegere la acest nivel european a unui roman.
În 1716, Dimitrie Cantemir termina Descriptio Moldaviae, comandată de Academia din Berlin, tradusă în germană în 1769, veritabilă monografie sau enciclopedie a Moldovei, însotită de o hartă. Conturul Hărtii lui Dimitrie Cantemir - tipărită la Amsterdam în 1737, după originalul dus de fiul lui Cantemir, Antioh, la Paris -, în comparatie cu hărtile mai vechi sau contemporane lui Cantemir, se apropie de forma generală a tării.
Comandat tot de Academia din Berlin, scris mai intâi în latineste, Hronicul vechimei a romano-movalahilor, incheiat in 1722, este, aşa cum arată titlul, o sinteză a cercetărilor asupra vechii origini romane, a unităii si a continuității romanilor din spatiul carpato-dunărean.
Dimitrie Cantemir este i autorul unei Vita Constantini Cantemyrii (cca 1716) - unde, printre altele, încearcă să "expliciteze" uciderea, de către tatăl său, a marelui cronicar Miron Costin (1633-1691) a unei explicări pe scurt a muzicii turceşti (Cartea ştintei muzicii după felul literelor), a Cartii sistemei sau despre starea religiei otomane, a unei Logici (Compendiolum universae logices institutionis) si Metafizici (Sacro-Sanctae Scientiae indepingibilis imago).
Prin căsătoria cultivatului Cantemir cu Casandra, fiica domnului muntean Șerban Cantacuzino (1679- 1688), nu putea fi "prevăzut" decât viitorul diplomat Țarului si primul poet modern al Rusiei, Antioh Dimitrievici Cantemir (1709-1744).
"Cronicarii au fermec lingvistic şi dar de povestire, Cantemir e scriitor, creator, aducând idei şi combinatii. Voievod luminat, ambitios şi blazat, om de lume şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mântuitor de oameni şi mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjeşte şi aventurier, cântăret în tambură țarigrădean <stambuliot>, academician berlinez, prinț rus, cronicar roman, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da, Dimitrie Cantemir este Lorenzo de' Medici <prinț florentin, 1469-1492> al nostru" (George Călinescu).
