Grigore Alexandru Ghica domneşte sub numele de Grigore V Ghica. Prin convenția ruso-turcă de la Balata Liman (19 aprile/1 mai 1849) se consfințeşte de jure (pe plan diplomatic) înăbuşirea revoluțiilor de la 1848 din Moldova şi Țara Românească, se prevede numirea domnilor de către Poarta otomană pe o durată de şapte ani, desființarea Adunărilor obşteşti şi înlocuirea lor cu Divanuri legislative. Domnii "aleşi" sunt Barbu Știrbei în Țara Românească şi Grigore Alexandru Ghica în Moldova.
În timpul războiului Crimeii (1853-1856) este "confruntat" cu cea de-a şasea administrație militară rusă (octombrie 1853-septembrie 1854), perioadă în care părăseşte tronul.
Prin Congresul de pace de la Paris (februarie/martie 1856), care pune capăt Războiului Crimeii, se hotărăşte, în ceea ce priveşte Principatele Române: menținerea suzeranității otomane, însă sub garanția puterilor europene (Franța, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia), înlăturarea protectoratului rus, convocarea unor Adunări (Divanuri) ad-hoc, adică constituite să se pronunțe asupra organizării viitoare a celor două țări, conform dorințelor românilor.
În luna iulie 1856, în locul lui Barbu Ştirbei şi Grigore V Ghica - domnii celor două Principate Române care-şi terminaseră "mandatul" de sapte ani hotărât de convenția de la Balta Liman - sunt numiți caimacani (locțiitori domneşti) pe timpul vacanței tronurilor (1856-1859).
Dubla alegere, de către adunările elective, a lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul Moldovei (5/17 ianuarie 1859) şi al Țării Româneşti (24 ianuarie/5 februarie 1859), consacră unirea de fapt a celor două Principate Române.
