Alexandru Ioan Cuza (1820-1873)

Alexandru Ioan Cuza
PRECEDAT DE: -
4.30625 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 4.31 (80 Votes)


1820 La 20 martie, la Barlad, judetul Vaslui, Romania, s-a nascut Alexandru Ioan Cuza. A fost un om politic roman, domnitorul Moldovei, domnitorul Ţarii Romanesti, apoi domnitorul Principatelor Unite Romane, devenind astfel primul sef de stat al Romaniei.[1]  Alexandru Ioan Cuza provine dintr-o veche familie boiereasca din judetul Falciu (astazi in judetul Vaslui), mari propietari de pamânt cu diverse ranguri in administratiile domnesti din Moldova.[1]

Primii ani din viata, ii petrece studiind la pensionul francez Sachetti din Galati, apoi la Iasi, in pensionul condus de francezul Victor Cuenim, unde ii are colegi, printre altii, pe Mihail Kogălniceanu si Vasile Alecsandri.[1]

1835 Isi ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmeaza studii universitare de drept si medicina, pe care nu le finalizeaza, si devine membru al Societatii economistilor de unde isi va inainta demisia in 1840.[4]

1849-1851 In aceasta perioada, activeaza ca presedinte al Judecatoriei Covurlui.

1844 In acest an, Cuza s-a casatorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache Rosetti si a sotiei sale Ecaterina (Catinca) [2], ce se inrudea cu neamul Sturdzestilor, al Balsilor si al Cantacuzinilor. Dupa ce s-au casatorit, tanara familie s-a stabilit in modesta casa a parintilor lui Cuza, Ion si Sultana, din Galati. Elena nu a putut avea copii, insa, ea i-a crescut ca pe propriii sai copii pe cei doi fii avuti de Cuza cu amanta lui, Elena Maria Catargiu-Obrenović: Alexandru Ioan Cuza (1862-1889) si Dimitrie Cuza (1865-1888), care s-a sinucis.[1]



Elena Cuza este numitai in cercurile inalte „minunata principesa”. Ea a cautat sa-l impuna pe domnitor celor care nu-l priveau cu ochi buni. Opera sociala de mila si ajutorare a copiilor lipsiti o face pe principesa ca impreuna cu alte doamne harnice sa lucreze haine, pentru a aduce bucurii celor care nu aveau. Ea a daruit bani, dar si suflet pentru asezarile sociale. In acea perioada, Cuza, a facut marile reforme, sustinut si calauzit de sufletul femeii care-si uitase de durerile personale, daruindu-se tarii. Vasile Alecsandri ii dedica „Mariei Sale Doamnei” volumul de poezii populare, ca un semn al legaturii ce se facuse intre sufletul ei si al poporului, in ceea ce are el mai bun.[3]

1848 In timpul "Primaverii Popoarelor", Cuza s-a implicat activ in miscarea revolutionara moldoveneasca. A fost alaturi de Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo si Costache Negri cand a fost redactat, in august 1848, programul "Dorintele partidei nationale din Moldova", in Cernauti.

Se cerea, in afara de improprietarirea taranilor si crearea unui sistem de invatamant obligatoriu, unirea intre Moldova si Tara Romaneasca.[5] Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativa de miscare revolutionara arestand pe majoritatea complotistilor. Desi era planuit ca o parte dintre acestia, inclusiv Cuza, sa fie trimisi in Turcia. Cu ajutorul consulului britanic de la Braila reusesc sa ajunga in Transilvania, apoi in Bucovina, unde este martor al evenimentelor revolutionare de aici. Cuza petrece un an în exil, la Viena, Paris si Constantinopol, revenind in tara odata cu numirea noului domn in Moldova, Grigore Alexandru Ghica. [4]

1851 Director al Ministerului de Interne, primind in aceasta perioada si rangul de vornic. [4]

1855-1856 Din nou, in aceasta perioada, ocupa functia de presedinte al Judecatoriei Covurlui.



1856 La 6 iunie, este numit parcalab de Galati, insa imediat dupa decesul domnului Ghica este destituit de caimacamul Teodor Balş. Dupa cateva luni, noul caimacam, Nicolae Vogoride, antiunionist si dornic de a-si face partizani il renumeste pe Cuza parcalab si il reintegreaza in cadrele armatei, avansand in numai doua luni de la gradul de sublocotenent la cel de maior. [4]

In perioada alegerilor pentru Divanul ad-hoc Cuza face un gest care ii va aduce un important capital de imagine. Insirand ingerintele administratiei in alcatuirea listelor electorale care urmau sa aduca o majoritate antiunionista in Divan, el isi prezinta demisia din functia de parcalab. [4]

1857 La 12 august, dupa ce alegerile fusesera falsificate de Vogoride, dupa tensiuni diplomatice, Puterile garante decid o noua consultare electorala. De data aceasta, majoritatea unionista este zdrobitoare, Cuza numarandu-se printre deputatii alesi sa dezbata viitorul Principatelor. Avand in vedere noul context, Vogoride isi schimba din nou atitudinea fata de Cuza si propune ridicarea acestuia la gradul de colonel. Viitorul domn accepta fara probleme desi cu cateva luni inainte acuzase faptele caimacamului. [4]

Sansa unirii Principatelor a venit dupa sfarsitul razboiului Crimeei, la Congresul de Pace de la Paris din 1856 cand Marile Puteri doreau crearea unui stat-tampon intre Imperiul Tarist si Otoman, pentru a stabiliza zona. In acest sens, sunt organizate divanurile ad-hoc, cu rol consultativ, in Moldova si Valahia, prin care majoritatea populatiei a cerut unirea celor doua tari. Marile Puteri au hotarat ca unirea sa fie, totusi, una superficiala permitand existenta doar a unor institutii in comun. Profitand de greseala textului care stipula conditiile de alegere a domnitorului, Alexandru Ioan Cuza, din partea Partidei Nationale, isi depune candidatura in ambele tari. [5]

1859 La data de 5 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie este ales domn si in Tara Romaneasca. [1] Puse in fata faptului implinit, Marile Puteri accepta alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. Dupa alegerea sa ca dmnitor, tot in acest an, 1859, Cuza a creat armata nationala prin contopirea fortelor militare ale celor doua principate si a infiintat Statul Major General. [5]

Ca domnitor, Cuza a facut o serie de reforme, unele intampinand o respingere acerba din partea boierilor, burgheziei, dar si din partea Bisericii.

1860 In acest an, A.I.C., infiinteaza prima universitate din tara, cea de la Iasi, care mai tarziu va lua numele domnitorului, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.



1861 Reforma fiscala a fost materializata prin instituirea impozitului personal si a contributiei pentru drumuri, generalizata asupra tuturor barbatilor majori, printr-o noua lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar si alte masuri care au facut, in preajma deplinei lor unificari administrativ-politice, Principatele Unite Române sa fie dotate cu un sistem fiscal modern. [1]

1862 Deciziile  trebuiau sa jongleze intre cele doua capitale, Iasi si Bucuresti, si, desigur, intre cele doua parlamente si guverne. In cele din urma, in acest an, domnitorul reuseste sa fixeze capitala la Bucuresti, dar si sa creeze un singur parlament si un singur guvern. [5]

1863-1865 In aceasta perioada, Cuza il are alaturi pe Mihail Kogalniceanu, in functia de prim-ministru, care i-a permis sa puna in aplicare reformele foarte necesare.

1863 In acest an, are loc secularizarea averilor manastiresti. Aproximativ un sfert din intreaga suprafata a tarii apartinea Bisericii si a fost confiscata de domnitor, pentru a servi reformei agrare din 1864. Prin aceasta din urma au fost improprietarite 400.000 de familii si s-au desfiintat cu totul oranduirile feudale. [5]

1864 In acest an, dupa ce conducerea guvernului a fost preluata de Mihail Kogalniceanu, aducerea din nou in dezbatere a reformei agrare a dus la izbucnirea unui violent conflict intre guvern si majoritatea adunarii. A urmat lovitura de stat de la 2 mai 1864 cand deputatii au fost evacuati din sala de un detasament militar si Adunarea Legiuitoare dizolvata. Această lovitura a sporit puterea domnitorului Cuza, si totodata a inlaturat monopolul politic al conservatorilor asupra majoritatii in adunare, [1] si punerea in aplicare a reformei agrare.

Reforma agrara, a carei aplicare s-a incheiat in linii mari in 1865, a satisfacut in parte dorinta de pamant a taranilor, a desfiintat servitutile si relatiile feudale, dand un impuls insemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai insemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea. [1] Tot in 1864 a fost terminata Universitatea din Bucuresti, a doua din tara si este adoptata „Legea instrucţiunii publice”, care stabilea trei grade de invatamant: primar, secundar si superior, cel primar fiind obligatoriu si gratuit.

Dupa desfiintarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul tuturor partidelor politice si, pentru a putea guverna, se inconjoara de o camarila formata din functionari corupti care primesc functii si contracte cu statul; coruptia si sifonarea banului public mai ales in lucrari de infrastructura ating cote ridicate. [1]



1865 In acest an, intra in vigoare Codul Penal, Civil si Comercial, ce au insemnat modernizarea sistemului judiciar.

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au schimbat din temelii societatea romaneasca, domnitorul dorind o apropiere cat mai rapida de nivelul de dezvoltare al tarilor occidentale, insa, impotriva domniei lui Cuza incep sa se coalizeze liberalii radicali si conservatorii, ce erau nemultumiti de actiunile domnului roman. [5]

1866 "Monstruoasa coalitie", cum a fost denumita, formata in special din marii latifundiari si oameni de afaceri, avand si sprijinul unei parti a armatei, il obliga pe Cuza sa abdice pe 23 februarie. Acesta paraseste Bucurestiul doua zile mai tarziu, in locul sau venind o locotenenta domneasca formata din Lascar Catargiu, Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie. [5] Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul si Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiana, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenentei domnesti a luat sfarsit abia dupa ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat sa devina principe al României, la 10 mai 1866. Proclamarea domnitorului Carol I si aprobarea Consitutiei din 1866 s-au facut printr-un plebiscit cu rezultate asemanatoare (peste 99% voturi pentru) cu cel din mai 1864. [1]

Alexandru Ioan Cuza si-a trait restul vietii in exil in diverse orase europene. Permanent i s-a aratat ca este sprijinit din tara, existand petitii care cereau revenirea lui si el insusi primeste audiente ale studentilor romani. Printre acestia s-a aflat, la un moment dat, si Mihai Eminescu. Mai mult, Cuza este ales deputat, in lipsa, in Mehedinti si Turnu Severin, dar el nu a putut accepta aceasta functie. [5]

1867 Inca din acest an, Cuza ii scrisese lui Carol I pentru a reveni in tara, dar acesta il refuzase categoric. [5]

1873 La 3 mai, Alexandru Ioan Cuza se stinge din viata, din cauza unui anevrism in hotelul Europa din orasul german Heidelberg, cu doar cativa ani inainte ca Romania sa isi castige independenta. Cand trupul sau a fost adus in tara cu trenul, mii de oameni au asteptat in dreptul liniei ferate pentru a-si prezenta pentru ultima oara recunostinta pentru faptele sale. [5] A fost inmormantat initial la Biserica Domneasca de langa Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorintei sale, iar dupa Al Doilea Razboi Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iasi. [1]

 

 

Bibliografie:

    1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza - accesat la data de 06.08.2013;
    2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Elena_Cuza - accesat la data de 06.08.2013;
    3. http://www.poezie.ro/index.php/article/61382/ - accesat la data de 08.08.2013;
    4. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza - accesat la data de 14.08.2013;
    5. http://www.ziare.com/cultura/documentar/sa-ne-amintim-alexandru-ioan-cuza-1057175 - accesat la data de 15.08.2013



Tags: biografie date informatii Tara Romaneasca (1330-1859) Moldova (1346-1859) Transilvania (1570-1859) Principatele Unite (1859-1881) Domnitorii Moldovei

  • Created on .
  • Last updated on .
  • Hits: 18944