CINE A FOST MIHAI EMINESCU?
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) a fost un poet romantic român din Moldova, romancier și jurnalist, considerat în general cel mai cunoscut și mai influent poet român. Eminescu a fost un membru activ al societății literare Junimea și a lucrat ca redactor la ziarul Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator (1880-1918). Poezia sa a fost publicată pentru prima dată la vârsta de 16 ani și a plecat la Viena, Austria, pentru a studia la 19 ani. Manuscrisele poetului, care conțin 46 de volume și aproximativ 14.000 de pagini, au fost oferite de Titu Maiorescu drept cadou Academiei Române în cadrul ședinței care a avut loc la 25 ianuarie 1902. Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă și cele cinci Scrisori (Epistole/Satire). În poeziile sale, a folosit frecvent subiecte metafizice, mitologice și istorice.
NAȘTEREA ȘI FAMILIA
La 15 ianuarie 1850, in satul Ipotesti, Botosani, Principatul Moldovei, s-a nascut nascut Mihail Eminovici, cel care avea sa fie cunoscut sub numele de Mihai Eminescu. A fost un poet, prozator si jurnalist roman, fiind considerat un geniu al literaturii romane si unul dintre cei mai importanti poeti romani. S-a nascut in familia lui Gheorge si al Ralucai Eminovici, fiind al saptelea din cei unsprezece copii ai familiei.
Tatăl său a fost Gheorghe Eminovici, un aristocrat din Bucovina, care făcea parte pe atunci din Imperiul Austriac (în timp ce bunicul său era originar din Banat). A trecut granița în Moldova, stabilindu-se la Ipotești, în apropiere de orașul Botoșani. S-a căsătorit cu Raluca Iurașcu, o moștenitoare a unei vechi familii nobiliare. Într-un registru de la Junimea, Eminescu și-a notat ca dată de naștere 22 decembrie 1849, în timp ce în documentele Gimnaziului din Cernăuți, unde Eminescu a studiat, data nașterii sale este 15 ianuarie 1850. Cu toate acestea, Titu Maiorescu, în lucrarea sa "Eminescu și poeziile sale" (1889), a citat cercetările lui N. D. Giurescu și a adoptat concluzia acestuia privind data și locul nașterii lui Mihai Eminescu, ca fiind 15 ianuarie 1850, la Botoșani. Această dată a rezultat din mai multe surse, printre care și un dosar cu însemnări de botezuri din arhiva Bisericii Uspenia din Botoșani; în interiorul acestui dosar, data nașterii era "15 ianuarie 1850", iar data botezului era 21 a aceleiași luni. Data nașterii sale a fost confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care a afirmat că locul nașterii a fost satul Ipotești, județul Botoșani.
La 8 ianuarie 1884 se stinge din viata, la Ipotesti, Gheorghe Eminovici, tatal poetului, iar la 7 martie 1884, isi lua singur viata, prin impuscare, Neculai Eminovici (Nicu), tot la Ipotesti.
STUDII
In august 1857, tatal sau trece granita pentru studiile a cinci dintre copii sai, printre care si Mihai. Ce cursuri a urmat si unde in primele doua clase primare nu se cunoaste.
Intre anii 1858 a urmat clasa a III-a si a IV-a la scoala primara "National Hauptschule" din Cernauti. Finalizeaza studiile primare cu rezultate foarte bune, situandu-se pe locul 5 dintr-un numar de 82 de elevi.
Intre 1860-1861 este inscris la liceul german "Ober-Gymnasium" din Cernauti (astazi Mihai Eminescu). Aici este calificat de carturarul Aron Pumnul cu note maxime la romana, iar de catre Miron Calinescu ca fiind erudit in istoria bisericii ortodoxe romane. A avut rezultate proaste la latina si matematica, insa avea sa evidentieze mai tarziu ca acest lucru se datora metodei proaste de predare.
In 1863 pleaca in vacanta de Paste la Ipotesti, insa nu s-a mai intors la scoala, abandonand definitiv cursurile, in ciuda rezultatelor excelente.
Solicita in 1864 Ministerului Invatamantului din Bucuresti un ajutor pentru continuarea studiilor sau un loc cu bursa. I se refuza solicitarea din lipsa locurilor vacante, insa i se promite ca cu prima ocazie va fi primit, imediat ce va indeplini conditiile concursului. Cu dorinta de a-si reincepe studiile, paraseste Bucovina in iunie 1866 si se stabileste la Blaj.
Cu ocazia ultimului turneu din 1869, Eminescu se impaca cu familia, iar tatal sau ii promite o subventie regulata pentru a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toti colegii lui de la Cernauti. La 2 octombrie 1869, Eminescu se inscrie la Facultatea de Filozofie de la Viena ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, lipsindu-i bacalaureatul. Aici face cunostinta cu Ioan Slavici si cu alti studenti romani din Transilvania si din Bucovina. Reia legaturile cu vechii colegi de la Cernauti si de la Blaj. Se inscrie in cele doua societati studentesti existente, care apoi se contopesc intr-una singura –„Romania juna". Scrisorile si telegramele catre parinti pentru trimiterea banilor de intretinere se întetesc.
În 1870 Impreuna cu o delegatie de studenti, Eminescu il viziteaza de Anul Nou pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Dobling. In semestrul de iarna Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. Dupa aceasta, Eminescu nu s-a mai inscris pana in iarna lui 1871/72, cand urmeaza doua semestre consecutive. In schimb, setea lui de lectura era nepotolita. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universitatii. Il preocupau si unele probleme cu care avea sa iasa in publicistica.
La 8 aprilie 1872 solicita bani de la familie pentru a se inscrie in semestrul al doilea. Se plange si de lipsa unui pardesiu. In aceste imprejurari paraseste Viena si vine in tara.
Asigurat printr-o subventie lunara de 10 galbeni, din partea "Junimii", Eminescu pleaca la Berlin în 1872. O scrisoare a lui Serban din 30 noiembrie 1872 ne relata faptul ca poetul era plecat cu mai multe saptamani inainte de aceasta data. Inscrierea la Universitatea din Berlin s-a facut la 18 decembrie 1872. De data aceasta Eminescu era inmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botosani. Cursurile la care se inscrisese, sau pe care si le notase sa le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.
Tensiunea dintre tata si fiu l-a determinat pe poet sa ceara exmatricularea si eliberarea unui certificat doveditor ca pana la data de 14 iulie 1873 a urmat doua semestre. La 26 iulie 1873 i se elibera acest certificat. Rosetti i-a inlesnit insa ramanerea mai departe la Berlin, prin marirea salariului, iar la 8 decembrie 1873 se reinscrie la Universitate pentru semestrul de iarna. N-a trecut niciun examen. La 21 septembrie 1873 Iorgu Eminovici, militar, se sinucide, dar moartea lui e declarata abia la 2 noiembrie. Fusese inmormantat la Ipotesti, fara autorizatie si fara declaratie de deces.
În 1874 are loc o bogata corespondenta intre Maiorescu si Eminescu, in care i se propunea poetului sa-si obtina de urgenta doctoratul in filozofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iasi. Ministrul Invatamantului ii trimite la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. In timpul verii i se da sarcina de a cerceta oficial, pentru statul roman, documentele din Koenigsberg, dar printr-o scrisoare din 19 septembrie 1874, adresata secretarului agentiei diplomatice din Berlin, motiveaza de ce a abandonat aceasta sarcina si de ce a luat drumul catre tara, urmand ca in noiembrie 1874 sa se intoarca la Berlin pentru examene.
La 7 octombrie 1874 Maiorescu ia cunostinta, prin Al. Lambrior, ca Eminescu nu poate pleca asa curand in strainatate ca sa faca doctoratul, fiind oprit de oarecare intamplari grave in familia sa. Doua surori se imbolnavisera de tifos la bai in Boemia, fratele Serban, care daduse semne de alineatie mintala, la 10 octombrie se interna in spital prin interventia agentiei romane din Berlin. Poetul incepuse sa sufere de o aprindere a incheieturii piciorului. La 28 noiembrie agentia din Berlin anunta moartea lui Serban.
FUNCȚII ȘI ACTIVITĂȚI
În 1864 pleaca la Cernauti cu trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu. La 5 octombrie 1864 il gasim ca practicant la tribunalul din Botosani, iar la scurt timp ca copist la comitetul permanent judetean.
La 5 martie 1865 renunta la acest post, solicitand ca salariul din luna precedenta sa fie dat fratelui sau Serban. La 11 martie solicita pasaport pentru trecerea in Bucovina, iar in toamna anului il gasim ca ingrijitor al bibliotecii lui Aron Pumnul, la care se afla in gazda. Cunostea biblioteca lui Aron pana la ultimul volum.
În 1866, un scurt timp a fost si la Alba Iulia, unde a participat la adunarea anuala a "Astrei". In toamna a parasit Blajul si s-a dus la Sibiu, unde e prezentat lui N. Densusianu; de aici trecu muntii cum putu si veni la Bucuresti.
In 1867 intra in trupa lui Iorgu Caragiale, unde are rolul de sufleur si de copist. Cu aceasta trupa face turnee la Braila, Galati, Giurgiu, Ploiesti. Citea mult din Schiller, din care a si tradus poezia "Besignatiune".
In 1868, Mihai Pascaly il angajeaza sufleur in trupa sa. In vara anului 1868, trupa face mai multe turnee la Brasov, Sibiu, Lugoj, Timisoara, Arad, dar si in alte orase din tara.
In 1868, Eminescu se stabileste in Bucuresti, prilej cu care face cunostinta cu Ion Luca Caragiale. La recomandarea lui Pascaly, este angajat ca sufleur si copist la Teatrul National. In schimbul unei camere de locuit, se ofera sa ii traduca lui Pascaly "Arta reprezentarii dramatice", lucrare neterminata, scrisa pe cateva sute de pagini, care va ramane in manuscris.
La 1 aprilie 1869 infiinteaza impreuna cu alti tineri cercul literar "Orientul", care avea ca scop, printre altele, strangerea basmelor, poeziilor populare si a documentelor privitoare la istoria si literatura patriei. La 29 iunie se fixeaza comisiile de membri ale "Orientului", care urmau sa viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova. In vara lui 1869 se intalneste intamplator in Cismigiu cu fratele sau Iorgu, ofiter, care-l sfatui sa reia legaturile cu familia. Poetul refuza hotarat. Tot în vara lui 1869, pleaca cu trupa lui Pascaly in turneu la Iasi si Cernauti.
Alaturi de N. Teclu, presedinte, Eminescu, in calitate de secretar, semneaza, in luna martie 1870, un apel pentru strangerea de fonduri in vederea serbarii de la Putna, iar in septembrie 1870 ii scrie lui Iacob Negruzzi rugandu-l sa publice in Convorbiri literare notita "asupra proiectatei intruniri la mormantul lui Ștefan cel Mare la Putna". Tot atunci trimite povestea "Fat-Frumos din lacrima", care se tipareste in Convorbiri literare. Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi ii comunica lui Eminescu impresia puternica provocata de poet in sanul societatii "Junimea" din Iasi, prin poeziile publicate de acesta in Convorbiri literare. Ii propune ca dupa terminarea studiilor sa se stabileasca la Iasi.
În anul 1871, în cateva scrisori din februarie il pune pe Negruzzi la curent cu proiectele sale literare si i-l recomanda calduros pe Slavici. Trimite poezia "Mortua est", care apare in Convorbiri literare, urmata de alte doua poezii: "Inger de paza" si "Noaptea...", care se tiparesc la 15 iunie. La 8 aprilie 1871, "Romania juna" tine sedinta de unificare a conducerii, alegand primul sau cornitet, cu I. Slavici, presedinte, si Eminescu, bibliotecar. La 1 august 1871, in sedinta de la Cernauti, s-au desavarsit pregatirile pentru serbarea de la Putna, fixata pentru 27 august 1871. Cu aceasta ocazie Eminescu revede locurile copilariei si ale adolescentei sale. Se abate chiar pe la Botosani si Ipotesti. La 6 august i se adreseaza din Ipotesti lui Titu Maiorescu, dandu-i oarecare relatii privitoare la organizarea serbarii. In ziarul Romanul din 15 august, Eminescu publica Impreuna cu Pamfil Dan, membru in comitetul serbarii, o scrisoare in care explica semnificatia intalnirii tineretului roman in jurul mormantului lui Stefan cel Mare. Printre tinerii de talent, participanti activi la serbare, s-au remarcat pictorul Bucevski si compozitorul Ciprian Porumbescu.
Din cauza unor curente contradictorii în sanul societatii "Romania juna", Eminescu demisioneaza impreuna cu Slavici din comitetul de conducere. Amandoi sunt acuzati ca sunt atasati ideilor "Junimii" din Iasi. In studiul sau despre "Directia noua", Titu Maiorescu evidentiaza meritele de poet, "poet in toata puterea cuvantului", ale lui Eminescu, citandu-l imediat dupa Vasile Alecsandri. Studiul se tipareste cu incepere din 1871, in Convorbiri literare.
Dintre numeroasele proiecte literare, in 1871 probabil ia o forma initiala "Proletarul", sub impresia lecturilor poetului despre evenimentele Comunei din Paris. Poemul va fi continuat si desavarsit in anii urmatori. Lucreaza la poemul "Panorama desertaciunilor". La 16 decembrie 1871, intr-o scrisoare catre Serban, care se afla in tara, ii scrie necajit ca duce o mare lipsa de bani, avand datorii pentru chirie, apoi "la birt, la cafenea, in fine, pretutindenea". Din aceasta cauza intentioneaza sa se mute la alta universitate, in provincie.
Pentru a-si putea asigura o existenta modesta este nevoit sa accepte în 1873 un post la consulatul roman de la Berlin, aflat sub conducerea lui Teodor Rosetti, mai tarziu al lui N. Kretzulescu.
La 1 septembrie 1874 era numit in postul de director al Bibliotecii Centrale din Iasi. Pe langa sarcinile de la biblioteca, Eminescu a predat si lectii de logica la Institutul Academic in locul lui Xenopol.
In prima parte a anului 1875 pune ordine in biblioteca si propune imbogatirea ei cu manuscrise si carti vechi romanesti. Intr-un raport din 6 martie, adresat lui Maiorescu, ministrul Invatamantului, inainteaza o lista bogata de tiparituri si manuscrise vechi pentru achizitionare. Incepe traducerea din nemteste a unei gramatici paleoslave. La 15 iunie 1875 primeste scrisoarea lui Maiorescu prin care i se propune functia de revizor scolar pentru districtele Iasi si Vaslui. La 1 iulie este invitat sa-si ia in primire noul post, iar la 2 iulie 1875 preda biblioteca lui D. Petrino, autorul brosurii criticate de Eminescu prin articolul sau "O scriere critica". Tot in aceasta vreme este inlocuit si la scoala din cauza grevei declarate de elevii unor clase. La 10 august 1875 inainteaza ministerului un raport asupra constatarilor facute cu ocazia conferintelor cu invatatorii din judetul Iasi. Remarca pe institutorul ION CREANGĂ de la scoala nr. 2 din Pacurari, Iasi. La 5 septembrie 1875 trimite un raport cu propuneri de reorganizare a scolilor din judetul Vaslui.
La 26 mai 1875, inainteaza ministerului un raport elogios asupra unei carti didactice alcatuita de I. Creanga si altii. Pe Creanga il introduce la "Junimea". Schimbandu-se guvernul, Eminescu este pus in disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013 din 3 iunie 1875. Prin raportul sau din 22 iunie 1875 catre Ministerul Invatamantului, D. Petrino cere ca Eminescu, fost bibliotecar, sa fie urmarit pentru obiecte si carti "sustrase". Ministerul inainteaza raportul Parchetului din Iasi. Prin incheierea sa din 17 decembrie 1875 judecatorul de instructie declara insa ca "nu este loc de urmare".
La 15 august 1876 se stinge din viata, la Ipotesti, Raluca Eminovici. Ramas fara slujba, Eminescu primeste postul de corector si redactor al partii neoficiale la ziarul local Curierul de lasi. Frecventeaza cu regularitate sedintele "Junimii". De multe ori il vizita pe Creanga in bojdeuca sa.
La 26 mai 1878 citeste acasa la Maiorescu poezii, prezent fiind si Vasile Alecsandri. La moșia lui Nicolae-Mandrea traduce în 1878, din insarcinarea Ministerului Cultelor si Invataturilor Publice, tomul intai al scrierii "Fragmente din istoria romanilor" de Eudoxiu Hurrnuzaki. La 13 iulie 1878 scrie din Floresti, adresand lui Caragiale si Ronetti-Roman, colegi de redactie, o scrisoare plina de umor si de sarcasm.
Dupa ce s-a intors de la Floresti i s-a propus sa se mute la Maiorescu, dar poetul n-a acceptat. La 17 septembrie 1878 face o recenzie in Timpul despre "Cuvente den batrani", tomul I, de Hasdeu. Participa, intre 11 si 13 noiembrie 1878, la a 15-a aniversare a "Junimii" la Iasi, mergand impreuna cu Slavici si Caragiale, toti trei in contul lui Maiorescu.Se afunda din ce in ce mai mult in munca de gazetar. In redactie are un rol preponderent, dar obositor.
La gazeta, în 1882, Eminescu este flancat de un director si un comitet redactional care urma sa-i tempereze avantul sau polemic. Reorganizarea redactiei insa e inoperanta, fiindca poetul continua sa scrie in stilul sau propriu. La 28 martie 1882 semneaza un "prim-Bucuresti" ca recenzie la volumul intai de nuvele publicat de I. Slavici. Nu publica nici o poezie in tot timpul anului 1882. In schimb citeste in mai multe randuri "Luceafarul", in sedintele "Junimii" de la Maiorescu. Mite Krernnitz i-l traduce in nemteste. Este semnalat adeseori in casa la Maiorescu. In seara de 13 septembrie 1882, in absenta poetului, probabil, se citesc "iarasi vecinic frumoasele poezii de Eminescu". In seara de 8 octombrie 1882 citeste si corecteaza, impreuna cu Maiorescu "Luceafarul", pe care il prezinta slefuit la "Junimea" la 28 octombrie 1882.
La 24 septembrie 1884 Eminescu e numit in postul de subbibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi. Este prezent la banchetul anual al `Junimii', la 25 octombrie.
În 1885, Eminescu continua modesta slujba la biblioteca si preda lectii la scoala comerciala. Lipseste in lunile iulie si august, urmand o cura la Liman, langa Odesa, de unde scrie cerand bani pentru plata taxelor. La inceputul lunii septembrie inca nu venise la Iasi. I se da de catre Editura Socec 500 lei, in contul volumului de poezii.
În 1886 este mentinut in serviciul bibliotecii, unde indeplineste roluri sterse: scrie statele de plata, adresele pentru inaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cartilor imprumutate si pentru convocarea comisiei bibliotecii.
DEBUTUL ȘI OPERA
La 12 ianuarie 1866 moare Aron Pumul, prilej cu care sapte elevi tiparesc o brosura cu poezii, iar cea de-a doua poezie este semnata de catre Mihai Eminescu. La 25 februarie i se publica poezia "De-as avea..." in revista Familia din Pesta. Ii este schimbat numele in Mihai Eminescu de catre directorul revistei Iosiv Vulcan, nume cu care poetul avea sa semneze tot restul vietii. Ulterior, la 15 mai, i se publica poezia "O calarie in zori". Revista Familia ii mai publica o serie de poezii si anume: "Din strainatate" (16 iulie 1866), "La Bucovina" (14 august 1866), "Speranta" (11 septembrie 1866) si "Misterele noptii" (16 octombrie 1866). Tot revista Familia ii publica din octombrie si noiembrie 1866, nuvela "Lantul de aur", tradusa dupa Onkel Adam, scriitor suedez.
In aprilie 1867, apare in Familia, poezia "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie", iar in iunie 1867 poezia lui "La Heliade".
Cu ocazia turneelor prin țară din 1868, s-a intalnit cu Iosif Vulcan, caruia i-a dat poeziile "La o artista" si "Amorul unei marmure", pe care Vulcan le-a publicat in revista Familia. Tot in aceasta perioada (1868) incepe sa lucreze la proiectul sau "Geniu pustiu". Vazand poeziile publicate de poet, tatal sau ii cere lui Iosif Vulcan, informatii despre starea fiului sau hoinar in lume.
În 1869 cu ocazia mortii fostului domnitor al Munteniei, Barbu Știrbei, publica intr-o foaie volanta poezia cunoscuta sub titlul "La moartea principelui Stirbey". Tot în 1869, Revista Familia continua sa-i publice poezii: "Junii corupti" si "Amicului F. I.".
La 7/19 si 9/21 ianuarie 1870 publica in Albina din Pesta articolul "O scriere critica", in care ia apararea lui Aron Pumnul impotriva unei brosuri a lui D. Petrino din Cernauti, iar la 18/30 ianuarie, in Familia, apare "Repertoriul nostru teatral", cel dintai semnat cu numele intreg, iar cel de-al doilea cu initialele M. E. Trece apoi la situatia politica a romanilor si a altor nationalitati conlocuitoare din Austro-Ungaria publicand, sub pseudonimul Varro, in Federatiunea din Pesta, trei articole, strans legate intre ele: "Sa facem un congres", "In unire e taria" si "Echilibrul", in aprilie, pentru care a fost citat de procurorul public din Pesta. Federatiunea raspunde cu multumiri pentru aceste articole, dar nu poate preciza timpul cand ar putea incepe publicarea romanului mentionat de Varro. A fost probabil vorba de proiectul de roman "Naturi catilinare". La 15 aprilie 1870 publica in Convorbiri literare din Iasi poezia "Venere si Madona", iar la 15 august "Epigonu". La 17 iunie 1870 ii scria lui Iacob Negruzzi, redactorul Convorbirilor literare, lamurindu-i ideea fundamentala din Epigonii.
La 1 septembrie 1872 participa la o sedinta a "Junimii" din Iasi, unde citeste fragrmente din "Panorama desertaciunilor", "Egipetul" si "Inceputul Evului de mijloc", apoi nuvela "Sarmanul Dionis". Prezenta in tara a poetului este confirmata si de o scrisoare pe care Eminescu o trimite din Botosani, in august, lui Titu Maiorescu, in care intervenea in favoarea lui Toma Micheru, pentru un concert al acestuia. La 7 septembrie 1872 Eminescu citeste in sedinta "Junimii" doua poezii: "Inger si Demon" si "Floare albastra". Poezia "Egipetul" avea sa apara la 1 octombrie 1872 in Convorbiri literare, iar "Inger si Demon" si "Floare albastra" la 1 aprilie 1873. Tot in 1872, se tipareste "Sarmanul Dionis".
În 1873 începe primele versiuni la "Calin" si "Luceafarul". Convorbirile literare de la 1 decembrie 1874 ii publica "Imparat si proletar". Colaboreaza la "Lexiconul lui Brockhaus". Toamna lui 1874 o petrece in tovarasia lui Slavici, gazduit la Samson Bodnarescu. Publica in Convorbiri literare din 1 noiembrie un articol asupra lui Constantin Balacescu, reproducandu-i multe poezii.
In Convorbiri literare din 1 februarie 1875 publica poezia "Fat Frumos din tei", iar la 1 aprilie 1875 publica o scurta dare de seama asupra scrierii "Pseudo-cyngeticos" de Alexandru Odobescu. La 14 martie 1875, in cadrul prelegerilor publice ale "Junimii" rosteste conferinta pe care o tipareste in Convorbiri literare din 1 august 1875 sub titlul "Influenta austriaca asupra romanilor din principate".
Convorbirile literare ii publicau la 1 septembrie 1876 poeziile "Melancolie", "Craiasa din povesti", "Lacul" si "Dorinta", la 1 noiembrie 1876 "Calin", iar la 1 decembrie 1876 "Strigoii". Curierul de Iasi avea numeroase rubrici redactate de Eminescu, fara semnatura. In aceasta forma apare la 9 iunie 1876schita "La aniversara" si nuvela "Cezara" in numerele de la 6, 11, 13, 15 si 18 august 1876.
În 1877 continua activitatea ziaristica la Curierul de Iasi. In forma polemica ia apararea manualului de logica a lui Maiorescu, sub titlul "Observatii critice", in Curierul de Iasi din 12 august 1877. Publica "Cronici teatrale", in legatura cu spectacolele la care asista.
Fiind invitat sa intre in redactia ziarului Timpul, Eminescu paraseste Iasii in a doua jumatate a lunii octombrie 1877 si vine la Bucuresti, unde se dedica gazetariei. Anul se scurge fara ca poetul sa fi publicat macar un vers. La 18 decembrie 1877, Costache Negruzzi se entuziasma de seria de articole din Timpul, "Icoane vechi" si "Icoane noua" "minunat scrise si minunat cugetate".
În 1878 are o activitate ziaristica intensa. Nu raspunde scrisorilor primite de la Iasi. Abia daca participa la sedintele saptamanale de la Maiorescu si de la Mite Kremnitz. Venirea lui Rossi in Bucuresti ii ocupa serile.
Sub titlul "Reprezentatiile Rossi" publica in Timpul de la 28 ianuarie 1878 o scurta cronica teatrala. Si reprezentatiile romanesti il preocupa: la 6 octombrie 1878 publica un foileton cu titlul "Deschiderea stagiunii 1878-1879". Dupa insistente numeroase, trimite lui Negruzzi patru poezii: "Povestea codrului", "Povestea teiului", "Singuratate" si "Departe sunt de tine...", care se publica in Convorbiri literare la 1 martie. La 16 aprilie 1878 publica in Timpul un foileton, "Pastele", care l-a impresionat pe Ion Luca Caragiale atat de mult incat peste cincisprezece ani avea sa-l reproduca in "Moftul roman" (1893).
În 1879 satisface din plin cererile repetate ale lui Negruzzi si-i trimite la Iasi poezii care se publica in Convorbiri literare: "Pajul Cupidon...", "O, ramai", "Pe aceeasi ulicoara..", "la 1 februarie", "De cate ori, iubita..", "Rugaciunea unui Dac" si "Atat de frageda..", "la 1 septembrie", "Afara-i toamna", "Sunt ani la mijloc", "Cand insusi glasul", "Freamat de codru", "Revedere", "Despartire" si "Foaia vesteda", "la 1 octombrie". Creste pasiunea pentru Mite Kremnitz, careia ii preda lectii de limba romana si-i ofera in manuscris poezia "Atat de frageda". Faptul il alarmeaza pe Maiorescu, dupa cum reiese dintr-o insemnare a criticului din ziua de 1 iunie: "Grea epoca Eminescu" .
În 1881 îi scrie si lui Negruzzi, spunand ca nu gaseste un minut liber pentru a raspunde la scrisorile primite. Il anunta insa ca prin Maiorescu i-a trimis "Scrisoarea III", pe care a citit-o de mai multe ori la "Junimea" bucuresteana. In seara de 28 martie Maiorescu o citeste in sanul "Junimii", la Iasi. Dupa publicarea "Scrisorii I" in Convorbiri literare, si a "Scrisorii II", se tipareste si Scrisoarea III. Pentru caracterul ei antiliberal este reprodusa la 10 mai in Timpul. Ciclul scrisorilor se incheie cu publicarea "Scrisorii IV" la 1 septembrie 1881 in Convorbiri literare. Absorbit de activitatea ziaristica, gaseste totusi timp si revizuieste nuvela "Ceara", a carei ultima forma o incredinteaza lui Maiorescu, intre filele unei brosuri care continea balada lui Schiller Manusa, tradusa in treisprezece limbi; in romaneste de Eminescu.
În 1881 lucreaza la desavarsirea "Luceafarului" si la diversele forme din "Mai am un singur dor". In Timpul, din 4 octombrie 1881, Eminescu publica o introducere la seria de Palavre, Anecdote si Taclale ale lui E. Baican, iar in numarul de la 10 octombrie 1881 se ocupa, intr-un articol de fond, de insemnatatea limbii vechi din cartile bisericesti.
În timp ce Eminescu era internat în spital în 1883, se citeste la Maiorescu, in doua randuri, "Luceafarul" in limba germana, traducere facuta de Mite Kremnitz. Poezia, in romaneste, vede lumina tiparului in Almanahul societatii studentesti "Romania juna" din Viena aparut cu mentiunea aprilie. Aparitia Almanahului este anuntata in Timpul, cu incepere de la 14 mai pana la 26 iunie 1883.
În seara de 23 martie 1883, la sedinta "Junimii" de la Maiorescu este semnalata prezenta lui Iosif Vulcan. Probabil cu aceasta imprejurare Eminescu i-a cedat textul urmatoarelor poezii care au aparut in Familia in cursul lunilor viitoare: "S-a dus amorul..." (la 24 aprilie), "Cand amintirile..." (la 15 mai), "Adio" (la 5 iunie), "Ce e amorul..." (la 17 iulie), "Pe langa plopii fara sot..." (la 28 august), "Si daca..." (la 13 noiembrie). Pentru aceste poezii Eminescu a primit un mic onorar, singurul cu care a fost rasplatit in toata activitatea sa literara.
La 4 iunie 1883, Timpul anunta plecarea la Iasi a lui Eminescu, pentru a asista in calitate de corespondent al ziarului la serbarea dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare. Isi regaseste vechii prieteni, I. Creanga si Miron Pompiliu. Cu aceasta ocazie citeste junimistilor din Iasi, stransi in casa lui Iacob Negruzzi, poezia "Doina" care se tipareste apoi in Convorbiri literare.
Convorbirile literare din luna august 1883 reproduc poezia "Luceafarul" din Almanahul de la Viena. La 21 decembrie 1883 apare la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, avand o scurta prefata semnata de Titu Maiorescu si portretul autorului. Impresie puternica pe langa cele publicate anterior de poet, volumul cuprinde si 26 poezii inedite.
Convorbirile literare din lunile ianuarie si februarie 1884 ii publica douazeci si una din cele douazeci si sase de poezii, publicate ca inedite in volumul de la Socec. In numarul din luna februarie 1884 i se tipareste poezia "Diana", necuprinsa in volum. In Familia din 12 februarie 1884 apare poezia "Din noaptea...", ultima din grupul celor date lui Iosif Vulcan in primavara anului precedent.
În 1885 apare la Socec editia a doua a volumului de poezii, cu acelasi continut. Convorbirile literare din iulie ii publica "Sara pe deal".
Epoca ilustrata din 1 ianuarie 1886 publica "Dalila" (fragment). In intregime poezia a aparut postum in Convorbiri literare la 1 februarie 1890. Albumul literar al societatii studentilor universitari "Unirea", cu data de 15 martie 1886, ii publica poezia "Nu ma intelegi", iar Convorbirile literare, in decembrie, poezia "La steaua". Romania libera din 2 martie 1886 informeaza despre o conferinta publicata lui Vlahuta asupra lui Eminescu, laudand poeziile si criticand aspru pe cei care au avut alte pareri asupra lor.
In 1887 apare în Convorbiri literare apare poezia "De ce nu-mi vii?".
În 1888 citeste intr-un mic cerc de prieteni "Lais", care se dovedeste a fi traducerea piesei Le joueur de flute de Emile Augier. Tipareste in Romania libera din 13 noiembrie 1888 "lconarii d-lui Beldiman" si la 20 noiembrie 1888 "Iar iconarii". In decembrie 1888 participa la aparitia revistei Fantana Blanduziei, unde scrie articole la 4 si 11 decembrie 1888, semnand cu initiale. In numarul din 25 decembrie 1888 al revistei se anunta aparitia volumului de poezii, editia a treia, cu un adaos de trei poezii fata de editiile precedente: "La steaua", "De ce nu-mi vii" si "Kamadeva".
VERONICA MICLE
În 1872, este anul probabil al intalnirii lui cu Veronica Micle, la Viena. La 8 noiembrie 1874 promitea ca va veni intr-o joi la serata literara de la Veronica Micle, spre a citi o poezie cu subiect luat din folclor. Face un drum la Bucuresti în 1876, unde, prin Maiorescu, se imprieteneste cu Mite Kremnitz. Veronica Micle ramane insa idolul sau.
În 1877 viziteaza in dese randuri casa batranului Micle si participa la sedintele "Junimii", dar se simte din ce in ce mai singur, fapt pe care i-l comunica la 20 septembrie 1877 lui Slavici, iar la 12 octombrie 1877 precizeaza, catre acelasi Slavici, ca Iasii i-au devenit "nesuferiti".
La 6 august moare 1879 Stefan Micle. Eminescu scrie Veronicai. Vaduva lui Micle vine la Bucuresti si-l roaga sa intervina pentru urgentarea pensiei sale. Impreuna fac planuri de casatorie nerealizabile.
În 1880 renunta la casatoria proiectata cu Veronica Micle. Mite Kremnitz afirma ca inima poetului s-a aprins de o noua flacara. Maiorescu precizeaza ca e vorba de o doamna, Poenaru-Lecca, care-l inspira in poeziile pe care nu le publica, dar le citeste la intalnirile literare saptamanale. Corespondenta cu Veronica se poarta pe un ton iritat. La 6 decembrie 1880 Veronica se plange lui Hasdeu ca Maiorescu l-a determinat pe Eminescu sa nu-si tina fagaduiala de a o lua in casatorie. Raporturile epistolare cu Veronica devin incordate în 1881 din cauza lui Caragiale, cu care Eminescu se si cearta la serbarea pomului de Craciun de la Mite Kremnitz.
În 1882, împacat cu Veronica, ii scrie si primeste numeroase scrisori. Ii comunica planurile pentru viata in comun la Bucuresti. În cateva randuri, Veronica a fost pentru scurt timp in Bucuresti. Dar curand raporturile dintre ei se strica.
În 1888 Veronica Micle vine la Botosani si il determina pe Eminescu sa se mute definitiv la Bucuresti, unde si pleaca pe data de 15 aprilie. Aici are un modest inceput de activitate literara.
BOALA ȘI SĂRĂCIA
La 10 februarie 1872, intr-o scrisoare catre parinti, se plange ca a fost bolnav, din care cauza se afla intr-o stare sufleteasca foarte rea, agravata si de stirile triste primite de acasa. La 18 martie ajunge sa constate ca "anul acesta e intr-adevar un an nefast" din cauza boalei si a lipsurilor de tot felul.
În 1877 Eminescu nu avea bani nici pentru o fotografie ceruta de Negruzzi la Iasi, pentru a-i pune chipul in tabloul cu portretele junimistilor. In iulie 1878, sfatuit de medic, isi ia concediu de la ziar si pleaca la Floresti-Dolj, la mosia lui Nicolae-Mandrea.
Într-o scrisoare din 1880 catre Henrieta se plange ca are mult de lucru si ca-i bolnav trupeste, dar mai mult sufleteste. Din partea familiei primeste numai imputari, in special adresate de tatal sau. N-are nici timp, nici dispozitie sa-l felicite macar pe Matei, care-i trimisese invitatie de nunta. Se simte imbatranit si ar vrea sa moara. Nu-si vede capul de datorii. Nu publica decat o poezie: "O, mama..", care apare in Convorbiri literare din 1 aprilie 1880. Negruzzi ii scrie spunandu-i ca nu-i mai trimite nici o colaborare.
Scrie la 18 martie 1881, cerandu-i iertare tatalui sau bolnav, ca nu poate veni sa-l vada. Se plange ca-i e "acru sufletul de cerneala si de condei".
In ianuarie 1883, Eminescu este internat pentru ceva vreme in spital. La Bucuresti, in ziua de 23 iunie 1883, pe o caldura inzabusitoare, Eminescu da semne de alienatie mintala. La 28 iunie boala izbucneste din plin. In aceeasi zi este internat in sanatoriul doctorului Sutu. La 12 august 1883 Maiorescu este vizitat de Gheorghe Eminovici si de fratele poetului (locotenentul), care cer relatii asupra bolnavului.
La 20 octombrie 1883 Eminescu este trimis de prieteni la Viena si internat in sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind insotit pe drum de Chibici. La contributiile amicilor se aduna suma de 2000 lei, rezultata din vanzarea biletelor de intrare la Ateneu, unde Alecsandri a citit piesa "Fantana Blanduziei".
La 1 ianuarie 1884 Eminescu este vizitat de Maiorescu si de varul acestuia, C. Popazu, din Viena, care avea sarcina sa-l vada cat mai des pe poet la sanatoriu. La 12 ianuarie 1884 Eminescu scrie lui Chibici si-si exprima dorinta de a veni in tara. La 4 februarie 1884 ii scrie lui Maiorescu, exprimandu-i aceeasi dorinta. Dr.-ul Obersteiner propune la 10 februarie 1884 ca pacientul sa faca o calatorie prin Italia. Maiorescu, rapunzand la scrisoarea lui Eminescu, arata bucuria tuturor pentru deplina lui insanatosire si-l anunta ca Chibici va sosi la Viena, pentru ca impreuna sa faca o excursie de placere de 6 saptamani spre sudul Alpilor pana la Venetia, Padova si Florenta. Petre Carp, vizitandu-l pe Eminescu la Dobling, ii face lui Maiorescu aceleasi propuneri. In ziua de 26 februarie 1884 Eminescu paraseste sanatoriul si, insotit de Chibici, face calatoria recomandata prin Italia. Soseste la Bucuresti la 27 martie 1884, primit la gara de mai multi amici. La 7 aprilie 1884 Eminescu pleaca la Iasi cu acelasi insotitor. Contributiile pentru intretinere continua. În noiembrie 1884 este bolnav si internat in spitalul Sf. Spiridon. In decembrie il viziteaza Alexandru Vlahuță.
In timpul verii din 1886 Eminescu devine din nou alienat. La 9 noiembrie 1886 este inlocuit in postul de la biblioteca si, in urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Manastirea Neamt.
In primavara anului 1887 pleaca la Botosani, unde la indrumarea surorii sale Henrieta este internat la spitalul Sfantul Spiridon. La Iasi se cauta solutii prin intermediul unor comitete in vederea ajutorarii poetului. La 13 iulie 1887 se deplaseaza la Iasi pentru un set de analize. I se recomanda sa mearga la Viena si Hall, unde merge de indata la 15 iulie 1887, fiind insotit de Gricore Focsa. Se intoarce la Botosani sub grija doctorului Isac si a surorii sale Henrieta. Trupa de teatru a fratilor Vladicescu, organizeaza in decembrie la Botosani, un spectacol pentru ajutorarea poetului.
În 1888 Eminescu are dorinta de a-si termina unele lucrari pe care isi aminteste ca le-a lasat in manuscris. Pomeneste Henrietei de "Gramatica limbii sanscrite", ramasa in manuscris la Biblioteca Centrala din Iasi. Prin scrisoare recomandata ii cere lui Maiorescu sa-i trimita biblioteca si manuscrisele ramase la Bucuresti. Criticul insa nu da nici un raspuns acestei scrisori. Iacob Negruzzi depune pe biroul Camerei deputatilor o petitie din partea unui numar de cetateni din toate partile tarii, pentru un proiect de lege prin care sa se acorde poetului, de catre stat, o pensie viagera. Propunerea este sustinuta si de M. Kogalniceanu. Camera voteaza un ajutor lunar de 250 lei. Abia la 23 noiembrie 1888 proiectul de lege trece la Senat, unde este sustinut de N. Gane ca raportor. Legea se va vota abia in aprilie anul urmator, 1889.
MOARTEA
La 3 februarie 1889 Eminescu este internat la spitalul Marcuta din Bucuresti dupa care este mutat la sanatoriul Caritas. În noaptea zilei de 15 iunie, marele geniu al literaturii romane se stinge din viata la varsta de 39 de ani, in sanatoriul doctorului Sutu din Bucuresti. Este inmormantat in cimitirul Bellu la 17 iunie, la umbra unui tei.
IPOTEZA ASASINĂRII
S-a vehiculat si suspiciunea ca Mihai Eminescu ar fi fost victima unui asasinat, prin injectarea cu mercur în sanatoriul doctorului Alexandru Sutu, în care ar fi fost implicat si Titu Maiorescu, fapt ce l-a facut pe poet să creadă că are "amici reci și dusmănosi". Acest asasinat ar fi fost ordonat datorita atitudinii lui Eminescu fata de personalitatile politice ale vremii, prin intermediul ziarului Timpul, fapt ce a dus la urmarirea sa de catre serviciile de informatii ale Austro-Ungariei. Alexandru C. Cuza a sustinut ca Eminescu nu era nebun, iar Teodor Codreanu sustinea ca poetul avea "constiinta sechestrarii sale ilegale". De asemenea, A.C. Cuza afirma ca: „Eminescu a fost un om pe deplin sănătos, un sfânt dezbrăcat de orice interes egoist […] un geniu, din cele ce se nasc la câteva secole unul". George Călinescu sustinea diagnosticul poetului cu sifilis, intr-o carte din 1932, insa grupul de autori ai volumului Maladiile lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor a susținut că Eminescu a fost diagnosticat greșit, fiind vorba de fapt de sindrom maniaco-depresiv (sau puseu de manie psihotică).
POST-MORTEM
In octombrie 1889 Titu Maiorescu trimite la tipar a patra editie a volumului de la Socec, intitulat "Poetul Eminescu". Tot in aceasta luna moare la Botosani si sora poetului, Henrieta, cea care-l ingrijise pe poet in ultima parte a vietii.
La nici doua luni de la moartea lui Eminescu, la 3 august 1889, Veronica Micle se stinge si ea din viata in chilia unor maici de la Manastirea Varatec, din cauza unei congestii cerebrale in urma otravirii cu arsenic. Tot in 1889 moare si prietenul sau, Ion Creangă, in urma unui atac de epilepsie.
Opera sa a fost influentata de folclorul romanesc, mitologia egipteana, cultura clasica, crestinism ortodox, dar si de personalitati precum Shakespeare, Schopenhauer, Kant, Hegel, Schiller, Lenau, Novalis sau Goethe. Eminescu nu putem spune ca a influentat pe cineva anume, el a influentat intregile generatii de scriitori ai literaturii romane ce au urmat.
RECUNOAȘTEREA INTERNAȚIONALĂ
Un monument dedicat în comun lui Eminescu și Allama Iqbal a fost ridicat la Islamabad, Pakistan, la 15 ianuarie 2004, comemorând legăturile pakistanezo-române, precum și dialogul dintre civilizații, posibil prin aprecierea interculturală a moștenirilor poetice ale acestora. Compozitoarea Rodica Sutzu a folosit textul lui Eminescu pentru piesa "Gazel, opus 15".
În 2004, statuia lui Mihai Eminescu a fost ridicată în Montreal, Quebec, Canada. La 8 aprilie 2008, un crater de pe planeta Mercur a fost numit în cinstea sa.
Un bulevard care trece pe lângă ambasada României din Sofia, Bulgaria, poartă numele lui Eminescu. În 2021, artistul olandez Kasper Peters realizează un spectacol de teatru intitulat "Eminescu", dedicat poetului.