CINE A FOST VASILE ALECSANDRI?
Vasile Alecsandri este una dintre cele mai remarcabile personalități din istoria culturală și politică a României. Ca poet, dramaturg, om politic și diplomat român, a jucat un rol semnificativ în evenimentele importante ale epocii sale. În timpul revoluțiilor din 1848 din Moldova și Muntenia, Alecsandri a fost o figură-cheie, pledând pentru unificarea Principatelor Române. A scris "Hora Unirii" în 1856 și a renunțat la candidatura sa pentru titlul de principe al Moldovei în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza, contribuind astfel la unirea țării. Ulterior, a devenit primul ministru de externe al României și a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române. Vasile Alecsandri a lăsat o amprentă durabilă în literatura română, fiind autor a numeroase poezii, proză, piese de teatru și culegeri de folclor românesc. Este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori români din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, alături de Mihai Eminescu, care a fost profund influențat și inspirat de creațiile sale.
CUPRINS
NAȘTEREA ȘI FAMILIA
La 21 iulie 1821, la Bacău, România, s-a nascut, conform opiniei majoritatii cercetatorilor, cel de-al doilea copil, Vasile, al medelnicerului Vasile Alecsandri si al Elenei, nascuta Cozoni. Curand, familia viitorului scriitor se muta la Iasi. (Conform altor surse, Alecsandri s-ar fi nascut in 1819 sau chiar in 1818). În 1854, tatăl scriitorului își găsește sfârșitul, iar Vasile Alecsandri preia moștenirea, eliberând țiganii robi de pe moșiile sale.
EDUCAȚIA
În 1827, Vasile Alecsandri începe să primească primele lecții de la dascalul maramureșean Gherman Vida, care este profesor la Seminarul de la Socola. În perioada 1828-1834, tânărul scriitor își continuă educația în pensiunea lui Victor Cuénim, deschisă în 1828 la Iași, petrecându-și verile la Mircești, unde tatăl său cumpărase o moșie. Între anii 1834 și 1839, alături de alți fii de boieri, Vasile Alecsandri își desăvârșește studiile la Paris.
După absolvirea bacalaureatului literar, Vasile Alecsandri se pregătește inițial să urmeze studiile de medicină, dar renunță ulterior. Alege să urmeze cursurile Facultății de Drept, însă renunță și la aceasta după câteva luni. Tatăl său ar fi preferat ca el să devină inginer, însă lipsea bacalaureatul în științe, pe care nu-l obține.
CARIERA ȘI ACTIVITATEA LITERARĂ
Vasile Alecsandri se dedică complet literaturii, debutând cu primele versuri scrise în limba franceză, inclusiv poemul "Zunarilla".
În anul 1839, în timpul unei călătorii de întoarcere în țară, Vasile Alecsandri efectuează o lungă călătorie în Italia, vizitând orașe precum Florența, Roma, Padova, Veneția și Triest. Această călătorie îi oferă impresiile necesare pentru a scrie primele sale opere în limba română, printre care "Buchetiera de la Florența" și "Muntele de foc".
În 1840, nuvela "Buchetiera de la Florența" este publicată în revista "Dacia literară". Tot în același an, împreună cu Costache Negruzzi și Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri devine director al Teatrului din Iași și scrie vodevilul "Farmazonul din Harlău", jucat la 18 noiembrie. În 1841, pe scena teatrului ieșean are loc premiera piesei "Modista și cinovnicul".
În 1842, Vasile Alecsandri călătorește prin munții Moldovei, descoperind tezaurul poeziei populare. Sub influența acestor descoperiri, începe să scrie primele sale poezii românești, inclusiv "Doinele". În perioada 1843-1844, autorul întreprinde lungi excursii în munți și satele Moldovei, colectând folclor. Din această perioadă datează nuvela "O plimbare la munți".
La 18 ianuarie 1844, are loc premiera piesei "Iorgu de la Sadagura", primită cu entuziasm de public. Alături de Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica, Vasile Alecsandri se implică în revista "Propășirea", unde publică o parte din doinele sale, precum și nuvelele "O plimbare la munți" și "Istoria unui galben". În timpul unei cure la Borsec, în 1844, Vasile Alecsandri scrie nuvela "Borsec" și dezvăluie "fiziologia" Iașilor în 1844.
În 1845, Vasile Alecsandri face cunoștință cu Nicolae Bălcescu și alți tineri munteni la moșia Manjina a lui Costache Negri. În același an, vizitează Bucureștii, dezvoltând o afecțiune specială pentru Elena Negri, căreia îi dedica o serie de poeme.
În perioada 1846-1847, Vasile Alecsandri însoțește-o pe Elena Negri într-o călătorie de îngrijire a sănătății în străinătate, traversând Italia, Austria, Germania și Franța, cu un deznodământ tragic la întoarcere. În această perioadă, autorul se odihnește la Balta Albă, iar impresiile din această localitate se reflectă în nuvela "Balta Albă". În 1847, Alecsandri scrie piesa "Piatra din casă".
În anul 1849, Vasile Alecsandri redactează studiul "Românii și poezia lor", sub forma unei scrisori către A. Hurmuzachi, publicat în revista "Bucovina". La 9 aprilie 1850, are loc reprezentația piesei "Chirița în Iași" sau "Două fete s-o nenecă".
În 1851, la întoarcerea din Paris și Londra, cu vaporul pe Dunăre, vasul se află pe punctul de a se scufunda. Episodul este relatat în "Îneacarea vaporului Seceni pe Dunăre", destinat să apară în primul număr al proiectatei reviste "România literară". Acest episod este mai târziu integrat în narativa dramatizată "Un salon din Iași".
În aprilie 1852, apare la Iași prima fasciculă din colecția de opere folclorice, "Poezii poporale", cu "Balade" adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri. Tot în mai, se reprezintă piesa "Chirița în provincie". În octombrie, Alecsandri lansează prima culegere din teatrul său, intitulată "Repertoriu dramatic".
La Paris, în toamna anului 1852, publică primul volum de poezii originale, "Doine și lacrimioare", împărțite în trei cicluri: "Doine", "Lacrimioare" și "Suvenire".
În Iași, apare cea de-a doua fasciculă a "Poeziilor poporale". Vasile Alecsandri întreprinde o călătorie lungă în sudul Franței, Spania și nordul Africii, relatând parțial această experiență în "Călătorie în Africa". În cadrul relatării, Alecsandri intercalează diverse episoade narative, cum ar fi "Cel întâi pas în lume" (publicat inițial în 1841 în "Albina românească" sub titlul "Pierderea iluziilor") și "Suvenire din Italia", precum și "Monte Difo", publicat în 1843.
În 1855, sub conducerea lui Vasile Alecsandri, apare revista "România literară", în care este publicată poezia "Anul 1855". Tot în această revistă apar fragmente din "Călătorie în Africa" și nuvela "Balta Albă".
În 1857, culegerea de proză "Salba literară", care conține povestiri, impresii de călătorie și câteva scrieri dramatice, vede lumina tiparului. În același an, în ziarul "Concordia" din București, apare poezia "Moldova în 1857".
În 1863, la Iași, apare ediția a doua a volumului "Doine și lacrimioare", cu adăugarea ciclului "Margaritarele".
În același an, se publică partea a doua a "Repertoriului dramatic", care cuprinde ultimele piese ale scriitorului.
În 1867, întreaga colecție a "Poeziilor populare" este publicată într-un volum. Vasile Alecsandri devine membru al Societății Literare Române pentru cultura limbii, care în 1879 avea să devină Academia Română.
În 1868, publică în "Convorbiri literare" primele pasteluri, cum ar fi "Sfârșit de toamnă", "Iarna", "Gerul" etc.
În 1871, Vasile Alecsandri demisionează din Societatea Literară Română, după ce aceasta hotărăște să adopte principiul etimologic în scriere și să publice dicționarul lui Laurian și Massim.
În 1872, Vasile Alecsandri scrie studiul "Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi", publicat inițial în "Convorbiri" și apoi ca prefață la volumul de scrieri ale lui Negruzzi scos de Editura "Socec". De asemenea, scrie "Dumbrava Roșie", pe care o citește la o ședință a Junimii.
În 1874, apare piesa "Boieri și ciocoi", reprezentată pe scena teatrului ieșean.
În 1875, la "Socec", sunt publicate primele patru volume din seria "Operelor complete", cu o prefață semnată de autor. Acestea includ creația dramatică. În același an, apar încă trei volume, care cuprind creația poetică.
În 1876, apare volumul al optulea al "Operelor complete", care conține proza.
În 1878, a fost publicat volumul "Ostașii noștri", iar accentul s-a pus pe crearea dramei istorice "Despot-Vodă".
În 1879, în luna mai, Vasile Alecsandri a prezentat piesa "Despot-Vodala" în cadrul unei ședințe a Junimii bucureștene, urmând ca reprezentația să aibă loc la Teatrul Național din București. Invitat să-și reia locul la Academie și să participe la lucrările anuale, a fost ales în comisia pentru modificarea ortografiei.
În 1880, a fost lansat cel de-al nouălea volum din seria "Operelor complete", cuprinzând "Legende nouă" și "Ostașii noștri". A publicat nuvela "Vasile Porojan" sub forma unei scrisori către Ion Ghica, a scris feeria "Sânziana și Pepelea", iar în "Albumul macedoroman" al lui V. A. Urechia, a apărut "istorioara de început de amor" numită "Margarita", scrisă cu zece ani înainte, dar care relata un episod de tinerețe datând din 1850—1852.
În 1881, lui Vasile Alecsandri i s-a acordat Marele premiu "Nasturel-Herascu" al Academiei Române pentru drama "Despot-Vodă" și poeziile din ultimul volum al "Operelor complete".
În 1883, la o ședință a Junimii și la Academie, Vasile Alecsandri a prezentat noua sa piesă, "Fântâna Blanduziei". În 1884, "Fântâna Blanduziei" a fost reprezentată cu un succes remarcabil la Teatrul Național. A scris apoi piesa "Ovidiu". În 1886, Vasile Alecsandri a realizat o nouă versiune a piesei "Ovidiu". În 1888, Vasile Alecsandri a scris "Plugul blestemat", iar primele semne ale bolii care avea să-l doboare au început să apară.
REVOLUȚIA DE LA 1848
În 1848, în luna martie, izbucnește mișcarea revoluționară în capitala Moldovei. Vasile Alecsandri scrie "Deșteptarea României" și redactează, împreună cu alți patrioți, o petiție care cuprinde revendicările ce trebuiau aduse la cunoștința domnitorului Mihail Sturza. După înăbușirea mișcării, se refugiază în munți, apoi trece la Brașov.
CARIERA POLITICĂ
În 1856, Congresul de Pace de la Paris, decisiv pentru viitorul politic al Principatelor, are loc. Vasile Alecsandri se dedică complet cauzei luptei pentru unire. În ziarul "Steaua Dunării", condus de Mihail Kogălniceanu, apare la 9 iunie "Hora Unirii".
În 1859, după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, Vasile Alecsandri pleacă într-o misiune diplomatică la Paris, Londra și Torino pentru a obține recunoașterea dublei alegeri a lui Cuza. În Paris, îl vizitează pe Lamartine și pe Mérimée și încearcă să câștige simpatia ambasadorului Rusiei, contele Kisseleff, fostul guvernator al Principatelor între 1829 și 1834.
În 1860, Vasile Alecsandri renunță la activitatea politică și se retrage la Mircești, în mijlocul familiei, dedicându-se scrisului și compunând piese de teatru, inclusiv "Rusalii" și câteva cântece comice.
În 1861, Vasile Alecsandri îndeplinește o nouă misiune diplomatică încredințată de Cuza. Cu scopul de a obține recunoașterea Unirii de către puterile europene, Alecsandri vizitează Parisul, Torino și Milano, girează o perioadă afacerile agenției diplomatice de la Paris, în locul fratelui său. Revenit la Mircești, scrie piese și cântece comice.
În 1877, la 9 mai, se proclamă Independența țării în parlament, iar Vasile Alecsandri scrie poezia "Balcanul și Carpații", inaugurând ciclul "Ostașii noștri". În 1885, a fost numit ministru plenipotențiar al României la Paris, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa.
DECESUL VASILE ALECSANDRI
La 22 august 1890, Vasile Alecsandri s-a stins din viață la Mircești și a fost înmormântat la 26 august în grădina casei, donată în 1914 Academiei de către soția poetului. Deasupra mormântului a fost ridicat un mausoleu la inițiativa Academiei, iar în 1928, întregul ansamblu a devenit muzeu memorial.
VASILE ALECSANDRI SI EVREII
Atitudinea adoptată de Vasile Alecsandri față de evrei a generat controverse. Personajele cu origini evreiești prezentate în operele sale sunt într-o lumină negativă, fiind descrise ca fiind zgârcite, cămătari, asupritoare, sau lipitori.
Într-un discurs ținut în parlament, Vasile Alecsandri s-a opus vehement acordării cetățeniei române evreilor, argumentând că acest lucru ar conduce la pierderea suveranității României.
Cu toate acestea, există surse care afirmă că bunicul său patern era un evreu convertit la creștinism. Această teorie este susținută și de istoricul Neagu Djuvara.