Nașterea și Originile Familiei (1817)
Mihail Kogălniceanu s-a născut la 6 septembrie 1817, la Iași, fiind primul dintre cei 10 copii ai lui Ilie Kogălniceanu și ai Catincăi Stavila. În prefata sa la "Cronicile României" (vol. I, București, 1872), Kogălniceanu subliniază originile sale moldovenești: „De pe tata și de pe muma, din moși și strămoși, mă fălesc că sunt român moldovean”.
Educația Primară și Formarea (1827-1834)
Începând cu vârsta de 10 ani, Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri au urmat lecții sub îndrumarea dascălului Gherman Vida, stabilit la Iași. În 1828, Kogălniceanu s-a înscris la pensionul francezului Victor Cuenim, apoi, în 1831, la Institutul de la Miroslava, unde a studiat aritmetica, geografia, limbile străine, gramatica și istoria.
Decesul Mamei și Continuarea Studiilor în Franța (1833)
În 1832, mama lui Mihail, Catinca Stavila, s-a stins din viață, iar un an mai târziu, la 17 august 1833, Mihail a fost trimis la colegiul din Luneville, Franța, alături de fiii domnitorului Mihail Sturdza. În drum spre Franța, el a început să corespondeze regulat cu tatăl său, punând astfel bazele unei importante moșteniri epistolare.
Pasiunile și Interesele Culturale (1835-1838)
În perioada studiilor, Mihail Kogălniceanu nu s-a limitat la programul obișnuit, ci a cultivat o pasiune pentru teatru și muzică, învățând să cânte la vioară. De asemenea, a fost fascinat de presa contemporană și a urmărit evoluțiile politice și sociale din Franța, evaluându-le în raport cu situația din Moldova.
Studiile în Germania și Primele Lucrări Publicate (1837)
Din octombrie 1837, Mihail Kogălniceanu s-a înscris la Universitatea din Berlin, unde, la îndemnul lui Alexander von Humboldt, a pregătit și publicat primele sale lucrări științifice: "Moldova și Muntenia", "Limba și literatura română" și "Istoria Țiganilor". Această perioadă a fost esențială pentru formarea sa intelectuală și politică. „Tot ce am devenit în țara mea se datorează în mare parte culturii germane”, nota Kogălniceanu ulterior.
Revenirea în Moldova și Publicistica (1838-1840)
În 1838, în drum spre casă, Kogălniceanu s-a oprit la Liov pentru cercetări de arhivă, iar la 1 iulie a lansat prima sa publicație periodică, "Alăuta Românească", care a fost suspendată după publicarea schiței "Filozofia vistului". În 1840, Kogălniceanu a fondat editura Cantora Foiei Sătești, jucând un rol important în dezvoltarea literaturii și culturii românești prin publicații precum "Dacia Literară" și "Arhiva Românească".
Implicarea în Teatru și Cultura Națională (1840-1844)
Începând cu 7 martie 1840, Mihail Kogălniceanu a devenit codirector al teatrelor francez și românesc din Iași, împreună cu Costache Negruzzi și Vasile Alecsandri. El a pledat pentru un repertoriu de calitate, promovând lucrări inspirate din realitățile contemporane și urmărind transformarea teatrului într-o formă de artă, nu doar într-un divertisment.
Începutul Activității Politice (1843-1845)
În 1843, Kogălniceanu a fost ales membru al Societății de Istorie și Antichități din Odesa. Un an mai târziu, el a fost arestat și reținut la mănăstirea Râșca din cauza unei plângeri redactate împotriva călugărilor mănăstirii Popăuți, dar a fost eliberat după șapte săptămâni.
Lupta pentru Reformarea Societății Românești (1845-1848)
În perioada 1845-1847, Mihail Kogălniceanu a călătorit în Franța, Spania și Italia, redactând memorialul "Note despre Spania". Întors în Moldova, a publicat "Letopisețele Țării Moldovei" în trei volume. În 1848, el a participat la mișcarea petiționară din Moldova și a redactat lucrarea "Dorințele Partidei Naționale", care propunea reforme sociale și politice esențiale, inclusiv desființarea boierescului și emanciparea țăranilor.
Activitatea Revoluționară și Exilul (1848-1849)
După înăbușirea mișcării revoluționare, Mihail Kogălniceanu a trecut travestit în Bucovina, unde a colaborat cu Vasile Alecsandri, Costache Negri și Gheorghe Sion. În Viena și Paris, el a continuat să promoveze cauza moldovenească, iar la întoarcerea în țară, în 1849, a găsit un context politic schimbat, cu alegerea lui Grigore Ghica la domnie.
Implicarea în Unirea Principatelor (1850-1859)
Începând din 1850, Kogălniceanu s-a implicat în promovarea ideilor unioniste, fondând ziarul "Steaua Dunării" în 1855. A jucat un rol cheie în activitatea Divanului ad-hoc din 1857 și în realizarea Unirii Principatelor Române în 1859, contribuind la stabilirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al celor două principate.
Cariera Politică și Culturală (1860-1891)
După Unire, Mihail Kogălniceanu a deținut mai multe funcții importante, inclusiv cea de prim-ministru al României și ministru de externe. A fost ales membru al Academiei Române în 1868 și președinte al secției istorice în 1869. În perioada 1872-1874, a publicat o nouă ediție a Letopisețelor Moldovei și Valahiei. Contribuțiile sale la emanciparea romilor și reformele agrare au avut un impact de durată asupra României moderne.
Moartea și Moștenirea (1891)
Mihail Kogălniceanu a murit pe 20 iunie 1891, la Paris, în timpul unei intervenții chirurgicale, fiind înmormântat în cimitirul Eternitatea din Iași. Discursul său din 1891, "Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țărănimii", este considerat testamentul său politic, subliniind marile sale realizări pentru dezvoltarea națiunii române.
