De origine modestă ("din oameni proşti", cf. Ion Neculce părintii săi fiind răzeşi (tărani liberi), Constantin Cantemir reuşise să ajungă serdar (dregător cu atributii militare). În această calitate pare să fi fost luat de domn la asediul nereuşit al Vienei (14 iunie-12 septembrie 1683) organizat de sultanul Mehmet IV (1648-1687). Domnii creştini ai celor trei Tări Române Șerban Cantacuzino (1679-1688) al Tării Româneşti, Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683) al Moldovei şi Mihail Apafi I al Transilvaniei (1648-1687) - obligati să fie alături de suzeranul otoman, au furnizat însă asediatilor informatii despre actiunile armatei turce.
In februarie 1690, s-a incheiat la Sibiu tratatul secret dintre Constantin Cantemir si generalul Donat Heisler, document prin care Moldova se angaja să sprijine actiunile antiotomane ale imperialilor habsburgi, odată fortele acestora din urmă ajunse la granița dintre Moldova si Tara Románească, unde domnea Constantin Brâncoveanu (1688-1714), ostil în acel moment imperialilor pe care de altfel îi va şi învinge, în august 1690, la Zărneşti.
Ioan III Sobieski, regele Poloniei (1674-1696), reputatul apărător al Vienei (1683), nu vedea cu ochi buni pierderea influentei asupra Moldovei, drept care a organizat, în a doua jumătate a anului 1691, o campanie militară în urma căreia nord-estul Moldovei a fost ocupat de poloni.
In luna decembrie a aceluiaşi an 1691, Constantin Cantemir a luat hotărârea să amputeze partida polonofilă din Moldova. La indemnul partidei boierilor Ruseteşti, domnul i-a acuzat de trădare pe marele vornic al Tării de Sus (mare dregător a cărui autoritate se exercita asupra jumătătii de nord a tării) Velico Costin şi pe fratele său, marele învatat umanist Miron Costin, care avea şi indigenat (naturalizare) polon. Din porunca lui Constantin Cantemir - cel despre care Miron Costin spunea că "mânca bine şi bea bine" si "numai iscălitura învătase de o făcea" ce frati "hicleni" (trădători) au fost decapitati la Roman.
Ironia soartei face ca, după moartea lui Constantin Cantemir pe tronul Moldovei să ajungă, intr-o primă domnie scurtă (martie-aprile 1693) fiul acestuia de 20 de ani, Dimitrie Cantemir, viitorul erudit de respirație europeană, care de altfel işi va desfăşura intregul talent pentru a "justifica" uciderea lui Miron Costin.
Marele cărturar redactase la începutul domniei lui Constantin Cantemir, in 1685, De neamul moldovenilor, din ce tară au ieşit strămoşii lor, o metodică argumentație științifică, de ordin antropologic, arheologic, cronologic, geografic istoric, lingvistic (filologic), privind originea latină si unitatea poporului român, constituit din moldoveni, munteni şi transilvăneni: "Biruit-au gândul să mă apuc de acestä trudă, să scoț lumii le vedere feliul neamului, din ce izvor şi semintie sântu lăcuitorii, țării nostre Moldova si Țari Munteneşti [...] și românii din tările unguresti că toți un neam si odată descălecati sânt [...] (Predoslovit, adică Prefață scrisă ulterior).
Mai înainte, în 1675, Miron Costin (1633-1691) dăduse la transcris, la laşi, Letopisetul Tării Moldovei de la Aron-Vodă incoace, de unde este părăsit de <Grigore> Ureche vornicul de Tara de gios (perioada 1595-1661), cea mai importantă operă a literaturii române cronicăreşti.
În fata acestei tragedii culturale, tipărirea la laşi, între 1682-1686, a Vietii si petrecerii sfintilor, amplă culegere hagiografică tradusă de Dosoftei Barilă (1624-1694), pare aproape o banalitate. Redde Caesari quae sunt Caesaris, et quae sunt Dei Deo: "Dar mai ales Dosoftei avea acea curgere mieroasă a limbii, densitatea de lichid greu a frazei, materialitatea vorbei, care dau mireasmă mâhnirilor abstracte" spune George Călinescu despre relativul talent al mitropolitului" Moldovei (1671-1674, 1675-1686).
