CONDUCĂTORI

Șerban Cantacuzino

  • NASCUT: 1640
  • DECEDAT: 29 octombrie 1688, Bucuresti, Tara Romaneasca
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Tarii Romanesti

Serban Cantacuzino era fiul lui Constantin Cantacuzino, mare postelnic în tot timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), si fratele carturarului stolnic Constantin Cantacuzino (cca. 1640-1716), Eliminarea, în 30 decembrie 1663, a fostului mare postelnic Constantin Cantacuzino a fost scanteia care a generat "razboiul civil" dintre boierii Cantacuzini si boierii Băleni.

Între cele doua domnii ale lui Grigore Ghica I (1660-1664, 1672-1673) - "executorul" domnesc al fostului mare postelnic si persecutor al Cantacuzinilor -, cei din urma au încercat sa instaleze pe tronul Ţării Românesti domni favorabili: pe Radu Leon (1665-1669), care însa şi-a tradat binefăcătorii, şi pe "marioneta" Antonie voda din Popeşti (1669-1672), care, dupa trei ani de domnie, a fost mazilit (destituit) şi înlocuit de turci. In timpul acestor doua domnii, Serban Canatcuzino a ocupat înalte demnităti de mare postelnic (dregator cu atributii diplomatice) şi, respectiv, mare spătar (demnitar cu sarcini militare).

Dupa mazilirea lui Grigore Ghica - care, în prima domnie, îl "însemnase" la nas pe Serban Cantacuzino, ca unul ce râvnea la tron ("însemnaţii" fiind socotiti nedemni de a domni) -, a urmat domnia în Tara Româneasca a lui Gheorghe Duca (1673-1678), a carui înscăunare fusese patronata de Cantacuzini, influenti la Istanbul, si care, drept răsplată, l-a "uns" pe Serban mare logofăt (Sef al canceleriei domnesti), înainte de a-l îndeparta (în 1678). Cârmuirea lui Gheorghe Duca a reprezentat un adevarat experiment "prefanariot", adica încercarea Portii otomane de a spori controlul asupra Ţării Românesti prin numirea unor domni de neam grec, precum Gheorghe Duca, dar şi asupra Moldovei prin înscaunarea unor domni de aceeasi origine, precum acelasi Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683), Antonie Ruset (1675-1678), Dumitraşcu Cantacuzino (1673-1675, 1684-1685). După parerea otomanilor se întrecuse masura în bătălia pierduta de la Hotin (din 10-11 noiembrie 1673), cetate aflată la granita dintre Moldova şi Polonia, prin "felonia" (tradarea) domnilor români.

De fapt, în cursul acestei confruntari, se constatase ,"defecţiunea" atat a domnului Moldovei, Stefan Petriceicu (domnia din 1672-1673), trecut la ,"inamicul" polon, cat si a domnului Ţării Românesti, Grigore Ghica (domnia din 1672-1673), "prins" (de bunavoie) şi facut prizonier de catre aceiasi poloni. Familia de origine bizantina (greaca) a marilor boieri Cantacuzini a hotărât in acel moment periculos pentru destinul ţării să preia conducerea Ţării Româneşti, prin înscaunarea lui Serban Cantacuzino, care era şi nepot de fiica a craiovescului domn Radu Serban (oct. 1601, 1601-1610, 1611), ceea ce explica şi mai mult aspiratiile sale la scaunul ţării. Obtinerea tronului direct de la Poartă nu l-a împiedicat pe Serban, "ajuns" pe tronul Ţării Româneşti în 6/16 ianuarie 1679, sa urmărească instaurarea unei domnii autoritare şi iesirea de sub dominatia otomana.

În 1683, domnul valah Serban Cantacuzino, domnul moldav Gheorghe Duca (domnia din 1678-1683) si principele transilvan Mihail Apafi I (1661-1690) au fost nevoiti să-i însoţească pe turcii sultanului Mehmet IV (1648-1687) la asediul Vienei (14 iulie-12 septembrie 1683), ultima mare intreprindere militara otomana în centrul Europei. Sensibili la soarta creştinătăţii, cei trei au furnizat asediatilor informatii despre actiunile armatei otomane.

În fata schimbarii datelor strategice militaro-politice, ca urmare a esecului Semilunei în fata Vienei, despresurată de "salvatorul" rege al Poloniei, loan III Sobieski (1674-1696) - supranumit de catre turci "Leul" -, si a începerii "reconquistei" creştinătăţii europene, Serban Cantacuzino si imperialii habsburgi au purtat, în anii 1687-1688, tratative în vederea încheiere unei aliante. Dintre cele trei cereri ale lui Serban - recunoasterea independentei Ţării Românesti, a domniei ereditare, a autoriăţii absolute în interior - curtea împaratului Leopold I de Habsburg (1658-1705) nu a acceptat decat prima. Moartea neaşteptată a lui Serban Cantacuzino (poate otravit, cf. cronicarului Radu Popescu <cca 1655-1729>), survenite în 29 octombrie/8 noiembrie 1688, a împiedicat semnarea tratatului.

Serban Cantacuzino a fost promotorul unei politici autoritare consacrate stăvilirii atotputerniciei marii boierimi si a unei politici administrative si economice controlate de domnie, orientare devenita imperativa în noua configuratie politica creata de succesul "reconquistei" si de recesiunea otomana.

Serban Cantacuzino este cel care a introdus în Tările Române porumbul, plante "domesticită" în lumea noua (America) ce va ajunge repede hrana de baza (turcii preferand graul).

Sub auspiciile domnului valah va apãrea Biblia româneasca de la Bucuresti. Tipărirea, începuta în timpul lui Serban Cantacuzino, se terminat în 10 noiembrie 1688, la cca. o luna de la disparitia domnului. Textul în limba româna fusese definitivat de un grup de învăţaţi, între care fratii Serban si Radu Greceanu, care se folosiseră de spătarul Nicolae Milescu (1636-1708) şi de traducerea sa în limba româna a Vechiului Testament (cca 1664). "Punct culminant" al seriei de tiparituri religioase, Biblia lui Serban Cantacuzino "este pentru limba româna ceea ce este pentru cea germana Biblia lui Martin Luther" (George Călinescu). În prefaţa cărţii sunt evidentiate originea imperiala bizantina a lui Serban Cantacuzino, aspiratiile sale la tronul Bizanţului, rolul sau de protector al creştinătăţii ortodoxe, afirmatii ce constituie un întreg program bazat pe ideea unei răscoale generale antiotomane, dar si a contracarării expansionismului politic şi religios imperial habsbugic (Contrareforma iezuită si "ideea" ei, Unirea bisericilor crestine, catolici şi ortodoxe).

Serban Cantacuzino a înălţat în Bucureşti biserica Doamnei <Maria, sotia lui Şerban> (terminata în 1683), în forma de navă, decorata într-un stil prevestitor de vremuri artistice brâncoveneşti. Cea mai importanta ctitorie a lui Serban Cantacuzino ramâne însa mănăstirea Cotroceni din Bucuresti (începuta în 1679), unde raposatul domn va fi si înmormantat. Interiorul frumoasei biserici mănăstireşti a fost pictaa de faimosul Pârvu Mutu (1657-1735), "zugrav" al familiei Cantacuzino şi în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1678- 1614). Demolată sub regimul comunist (1984), biserica se afla azi în reconstructie.

  • Sursă 1: Radu Lungu, Domintori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, Bucuresti, 2010;

ARTICOLE SIMILARE

Radu al X-lea Mihnea

Mihai Suțu I

Nicolae Caragea

Ștefan Racoviță