1672 Conform cercetatorilor de pana acum, viitorul cronicar s-a nascut la Prigorenii Mici (actualmente Ion Neculce). La 1732 el insusi marturisea ca avea "saizeci de ani". Vistiernicul Enache Neculce, tatal sau, este originar din Moldova. Tatal cronicarului era neam cu Vasile Lupu. A fost "spuden", studiase peste hotare. Era om intreprinzator, bogat, cu faima in epoca. Cat despre mama sa, careia i se spunea „muta“, se vede ca era o fire foarte plecata. Fiul ei in epoca era cunoscut ca „Ionita marele spatar, feciorul Mutei den vita si samanta Cantacuzinestilor“, vorba lui Radu Greceanu.
1677–1678 La Targu Ocna (unde era camaras), tatal cronicarului este ucis de catre niste bande poloneze. Mama sa, peste o vreme se marita cu Enache Gramaticul. Imposibil de a se intelege cu noul tata, trece in grija bunicii Alexandra, de la care pare-se o fi putut sa auda cea mai insemnata parte a celor "O sama de cuvinte". Tot de la ea ar fi aflat, viitorul cronicar si istorisirile referitoare la viata lui Stefan cel Mare si a lui Petru Rares, istorisiri dainuind pe atunci prin Moldova de Sus (apoi devenita Bucovina), meleag unde Iordachioaia isi petrecuse copilaria si tineretea. Oricum, ea ii servise cronicarului, drept unica sursa, atunci una dintre cele de baza. Insasi situatia, starea ei sociala contribuisera ca Iordachioaia sa stie multe lucruri din epoca si din timpurile anterioare. Unde mai pui ca un strabun de-al ei fusese portar de Suceava la 1528. Prin altii era neam cu familia lui Ieremia si Petru Movila. Apoi tatal si bunicul ei fusesera dieci, fapt care ii obliga sa stie multe. In afara de aceasta, Alexandra detinea cunostinte, avea legaturi mari in societatea de atunci, de vreme ce viata de vaduva de mai bine de un sfert de veac o pusese intr-un contact viu cu lumea. Dupa cum considera unii, darul de povestitor, ca si cel al scrisului, al lui Ion Neculce, i-a fost inspirat cumva tot de catre ea.
1686 Polonezii dau foc conacului familiei cronicarului din Prigoreni (Targul Frumos — Iasi). Enache Gramaticul este omorat de catre un podgheaz polonez. Dupa aceasta bunica si mama sa, impreuna cu copiii (doua fete), se refugiaza in Tara Romaneasca, la stolnicul Constantin Cantacuzino. Or, ea, fiind fiica vistiernicului Iordache, care la randul sau era frate cu stolnicul si cu Serban Cantacuzino voievodul, nu putea sa fie refuzata. Aici vor sta patru ani. Tot aici, viitorul cronicar, probabil, ar fi invatat carte.
1691 Revine in Moldova. Capata slujba de postelnic.
1693 Asista la nunta lui Constantin Duca, casatorit cu Maria Brancoveanu. De remarcat ca in aceasta perioada a fost si staroste de Cernauti.
1700 Insoteste, in calitate de vataf de aprozi, pe Antioh Cantemir la Camenita, in Polonia. In acel timp, imparte averea mostenita de la parinti cu surorile sale. Se casatoreste cu Maria, fiica Bivhatmanului Lupu Bogdan si nepoata de sora a lui Dimitrie Cantemir, cu care se inrudeste.
1705 Se afla o vreme la Constantinopol. Aici este de fata cand o seama de boieri il parau pe Mihai Racovita, domnitorul mazilit, otomanilor, fapt care ii va aduce neplaceri cand acesta va veni a doua oara la domnie.
1707 Devenit ruda cu Antioh Cantemir prin casatorie, se bucura de increderea acestuia. Cand Antioh merge spre a intari cetatea Tighina, Neculce, impreuna cu inca doi boieri, este caimacamul domnitorului la Iasi. Dar domnul este insa mazilit si cronicarul fuge de nevoie in Polonia, pentru a scapa de groaza lui Mihai Racovita care il socotea implicat printre cei ce-l parasera la 1705 la Poarta, de vreme ce era sfetnic si ruda a lui Antioh Cantemir. Patru luni peregrineaza in Tara Leseasca, apoi se impaca totusi cu noul domnitor, "avand", precum zice el insusi, "cinste si cautare in zilele Mariei sale".
1711 In timpul domniei lui Dimitrie Cantemir (1710-1711) ajunge mare spatar si apoi hatman. Asista la sosirea lui Petru cel Mare la Iasi, il insoteste pe tar in plimbarile lui prin oras. Comanda ostile moldovenesti in timpul razboiului ruso-turc, iar dupa confruntarile de la Stanilesti si de la Prut, impreuna cu 23 de boieri, se refugiaza in Rusia.
1713 Dupa doi ani de chinuri, de pribegie, primeste invoirea domnitorului sa se intoarca acasa. Neculce, sfatuit spre a nu fi ucis de turci, trece in Polonia, unde asteapta 7 ani de zile. Dupa repetate tatonari si interventii la Poarta, de lupte cu vornicul Lupu din tara, care-i luase averea, Neculce reintra in cele din urma in Moldova.
1716 Obtine un firman de iertare. Insa masinatiile Lupului fac desigur ca firmanul sa se rataceasca, iar cronicarul sa mai astepte inca trei ani de zile pentru a i se da alt firman.
1719 Dupa 9 ani de strainatate, 2 ani la Moscu, 7 in Tara Leseasca, revine in Tara in timpul domniei lui Mihai Racovita.
1720 In urma unui proces cu vaduva vornicului Lupu (el taiat fiind intre timp de catre turci) si cu fiul sau Iordache, isi redobandeste toata averea pierduta.
1731 I se incredinteaza functia de vornic al Tarii de Sus de catre Grigore al II-lea Ghica.
1733 Este cel mai probabil, anul cand cronicarul a inceput a scrie "Letopisetul Tarii Moldovei". Despre aceasta ne confirma si "Predoslovia cronicii".
1735 Constantin Mavrocordat il numeste staroste de Putna. In acelasi an revine la vornicie. Va fi iar "biv" de prin 1741, cand va fi judecator de divan.
1740 Doi fii al lui Antioh Cantemir ocupa, in timpul razboiului ruso-turc, cu ajutorul feldmaresalului rus Munnich, pentru o luna Iasii.
1741 Cu un salariu de 50 lei pe luna, este numit in functia de judecator de divan la Iasi.
1743 Este ultimul an ale carui evenimente sunt consemnate in cronica lui Ion Neculce.
1745 Cronicarul semneaza, la 25 februarie, un izvod. Tot ce-i posibil ca s-a stins din viata la Prigorenii Mici, langa Targu Frumos, de vreme ce la 12 ianuarie 1746 i se impartea averea.
1959 La "Editura de Stat pentru literatura si arta", in colectia "Scriitori romani", apare "Letopisetul Tarii Moldovei. O sama de cuvinte". Text stabilit, glosar, indice si studiu introductiv de Iorgu Iordan.
1980 "Editura Minerva", Bucuresti, tipareste, in seria "Patrimoniu", "Letopisetul Tarii Moldovei. O sama de cuvinte", editie ingrijita si glosar de Iorgu Iordan, cu referinte istorico-literare de Andrei Rusu.
1982 Tot la "Minerva", de asta data, intr-o editie ingrijita si cu un studiu introductiv de Gabriel Strempel, reapar "Letopisetul Tarii Moldovei. O sama de cuvinte".
1997 La "Editura Litera", in colectia "Biblioteca Scolarului" apar "Letopisetul Tarii Moldovei. O sama de cuvinte", reeditate in anul 2002 in aceeasi colectie, serie noua.