1590 Acesta este, cu aproximatie, anul in care s-a nascut Grigore Ureche. Descendent al unei familii boieresti atestata la inceputul secolului al XV-lea, cronicarul Grigore Ureche este fiul vornicului Nestor Ureche, mare si iscusit boier moldovean considerat pe atunci una din cele mai marcante personalitati politice ale Tarii Moldovei (purtator de solii la Poarta, mare logofat si mare vornic).
1604 Conform datelor lui Mihail Kogalniceanu folosite in "Notitie biografica a cronicarilor Moldaviei", in Letopisetele Moldovei, “Marele logofat Nestor Ureche cu sotia sa Mitrofana au zidit, in anul 1604, manastirea Secul, unde ei si sunt ingropati.”
1607 In acest an Nestor Ureche primeste indigenatul polon. In ce priveste anul si data de nastere ale cronicarului nu s-au pastrat nici un document concret si nicio marturisire personala care ne-ar indica o data mai mult sau mai putin sigura. Ca urmare a acestui fapt, incepand cu Mihail Kogalniceanu, primul sau biograf, majoritatea cercetatorilor si istoricilor literari s-au abtinut sa se pronunte in aceasta privinta. Dupa afirmatia cercetatorului literar Dumitru Velicu (Velicu D. Grigore Ureche. Colectia “Universitas, Editura “Minerva”, Bucuresti 1979, p. 64, “locul nasterii”, acesta este, desigur, Moldova, foarte probabil la Goesti, in tinutul Carligaturii (azi sat tinand de comuna Ungheni, judetul Iasi)”.
1607-1616 In urma conditiilor politice din Moldova, defavorabile familiei, copilaria si adolescenta Grigore Ureche si le petrece in Polonia, unde se refugiase tatal sau si al carei indigenat il primise. Aici va trebui sa se afle prima parte a vietii. Viitorul cronicar primeste lectii la scoala Fratiei Ortodoxe din Lvov, membrul careia era tatal sau Nestor-Moldoveanul, cum era numit aici, scoala ce-si avea clasele de studii in incinta Bisericii Moldovenesti. Tot in Polonia boierul moldovean il inscrie la colegiul iezuit cu profil umanistic din Lvov.
Acolo studiaza “artele liberale”, adica latina cu gramatica, retorica si poetica, pe texte din scriitorii clasici, aritmetica, geometria, astronomia, dialectica, teoria muzicii, teologia, istoria si geografia. Tot aici invata limbile latina, slava veche, polona si elena.
1617—1627 Grigore Ureche se intoarce in tara, unde se apuca de administrarea mosiilor, avere mostenita de la tatal sau impreuna cu imboldurile spre cultura. Timp de zece ani nu-l gasim mentionat printre demnitarii tarii.
1628 Grigore Ureche paseste pe primele trepte ale ierarhiei boieresti. Dintr-un document din 1628 aflam ca el era al treilea logofat, adica seful cancelariei si secretar al domnului Miron Barnovschi.
1631—1633 Dupa o scurta intrerupere ca “fost logofat al treilea” Grigore Ureche este ridicat la rangul de mare spatar de catre domnul Moise-Voda Movila.
Ca mare spatar el e membru al Divanului domnesc si ia parte la discutarea si luarea celor mai importante decizii ale acestui organ consultativ al domnitorului. Tot ca spatar el trebuia sa poarte la ceremonii spada si buzduganul domnesc — insemne ale domniei.
1634—1642 Mare spatar si in timpul domniei lui Alexandru Ilias, el comploteaza impotriva domnitorului, alaturi de Vasile Lupu, ajungand unul din sfetnicii lui principali, care ocupau tronul in 1634, il va pastra in functie pe Grigore Ureche pana in 1642.
1642—1647 Este ridicat la rangul de mare vornic al “Tarii de Jos (1642), devenind cel mai influent dregator din Divan. In materie de politica externa Grigore Ureche promova cu hotarare si cu perseverenta ideile polonofililor, care vedeau izbavirea Moldovei din urgia turceasca numai in ambianta tarii cu Polonia, a carei putere era, pentru partizanii ei, chezasia victoriei intr-un ulterior razboi de eliberare. Ia parte activa la viata culturala a Moldovei. In aceasta perioada de inflorire a culturii nationale, stimulate din plin de catre domnitorul Vasile Lupu, Grigore Ureche isi redacteaza cronica, singura sa lucrare cunoscuta, ramasa neterminata. “Letopisetul Tarii Moldovei” (1359-1594) se pastreaza in 22 copii manuscrise, cu interpolari datorate lui Simion Dascalul, Misail Calugarul si Axinte Uricarul. Cronica lui “marcheaza inceputul istoriografiei in limba romana si prilejuieste o prima afirmare a latinitatii limbii noastre in cuvintele ramase celebre” (Doina Curticapeanu, Grigore Ureche in Scriitori romani, Bucuresti 1978, p. 456): “Macar ca de la Ram ne tragem si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate”.
1647 La sfarsitul lui aprilie, cronicarul se stinge fulgerator din viata. Locul inmormantarii nu este cunoscut. Cea mai probabila versiune este ca a fost inmormantat la Manastirea Bistrita, unde “exista, in pronaos, o cripta“ facuta din porunca lui Nestor Ureche. Dupa actele manastirii, in aceasta cripta a fost ingropat cronicarul. “Letopisetul Tarii Moldovei” ajunge numai pana la domnia lui Aron Voda. Textul original al cronicii nu s-a pastrat. Exista numai copii interpolate din deceniile si secolele urmatoare, fapt ce a dat nastere mai tarziu la confuzii in privinta stabilirii adevaratului autor. Din aceasta cauza, cronica a mai fost atribuita lui Nestor Ureche, apoi lui Simion Dascalul.
Cele mai numeroase, mai argumentate opinii sustin ca Grigore Ureche este autorul, iar Simion Dascalul, Misail Calugarul si Axinte Uricarul sunt doar interpolatori succesivi ai textului original.
1852 De-a lungul timpului copiile cronicii lui Grigore Ureche s-au inmultit si in Moldova, si in Tara Romaneasca. Prima ei tiparire, intr-o versiune aproximativa, datorata lui Mihail Kogalniceanu, tine de anul 1852.
1858 Cronica lui Grigore Ureche si Simion Dascalul in Istoria Moldo-Romaniei, I, Bucuresti. (de P. P. Panaitescu). .
1878 "Chronique de Moldavie... par Gregore Urechi", ed. Emile Picot, Paris.
1911 "Chronique de Grigorie Ureche", ed. critica de I. N. Popovici, Bucuresti.
1955 Editia critica a operei lui Grigore Ureche, sub titlul “Letopisetul Tarii Moldovei”, va vedea lumina tiparului abia peste mai bine de un secol de la prima ei publicare, adica peste 103 ani.
1958 Apare editia a II-a, revazuta, a "Letopisetului Tarii Moldovei" de Grigore Ureche ingrijita de P. P. Panaitescu.
1961 "Letopisetul Tarii Moldovei pana la Aron-voda", 1359–1595, ed. de C. Giurescu, cu o prefata de I. Bogdan, Bucuresti.
1967 "Letopisetul Tarii Moldovei", ed. Liviu Onu, Bucuresti. "Letopisetul Tarii Moldovei", ed. de Gh. Popp, Bucuresti.
1987 "Grigore Ureche. Letopisetul Tarii Moldovei". Editie de P. P. Panaitescu, "Editura Minerva", Bucuresti.