SCRIITORI

Grigore Ureche

GRIGORE URECHE

  • NASCUT: 1590
  • DECEDAT: 1647
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Cronicar

CINE A FOST GRIGORE URECHE?

Grigore Ureche, cronicar și om politic moldovean din secolul al XVII-lea, a jucat un rol semnificativ în înregistrarea și interpretarea istoriei Moldovei. Născut în jurul anului 1590, Ureche a fost fiul vornicului Nestor Ureche și a fost educat atât în Moldova, cât și în Polonia. A activat în diverse funcții administrative și politice în Moldova, ajungând să fie mare vornic al Țării de Jos. Este cunoscut în special pentru lucrarea sa "Letopisețul Țării Moldovei", o cronică a evenimentelor din Moldova. Lucrarea sa este considerată un monument al istoriografiei românești.

NAȘTEREA ȘI FAMILIA

Anul 1590 pare să fie, cu aproximare, anul în care s-a născut Grigore Ureche. Descendent al unei familii boierești atestate la începutul secolului al XV-lea, cronicarul Grigore Ureche este fiul vornicului Nestor Ureche, mare și iscusit boier moldovean considerat pe atunci una dintre cele mai marcante personalități politice ale Țării Moldovei (purtător de solii la Poartă, mare logofăt și mare vornic).

Conform datelor lui Mihail Kogălniceanu folosite în "Notiție biografică a cronicarilor Moldaviei", în Letopisețele Moldovei, “Marele logofăt Nestor Ureche cu soția sa Mitrofana au zidit, în anul 1604, mănăstirea Secul, unde ei și sunt înrobați.”

În acest an, 1907, Nestor Ureche primește indigenatul polon. În ce privește anul și data de naștere ale cronicarului nu s-au păstrat nici un document concret și nicio mărturisire personală care ne-ar indica o dată mai mult sau mai puțin sigură. Ca urmare a acestui fapt, începând cu Mihail Kogălniceanu, primul său biograf, majoritatea cercetătorilor și istoricilor literari s-au abținut să se pronunțe în această privință. După afirmația cercetătorului literar Dumitru Velicu (Velicu D. Grigore Ureche. Colecția “Universitas, Editura “Minerva”, București 1979, p. 64, “locul nașterii”, acesta este, desigur, Moldova, foarte probabil la Goiești, în ținutul Cârligăturii (azi sat ținând de comuna Ungheni, județul Iași)”.

COPILĂRIA

Între anii 1607-1616, în urma condițiilor politice din Moldova, defavorabile familiei, copilăria și adolescența lui Grigore Ureche și le petrece în Polonia, unde se refugiase tatăl său și al cărei indigenat îl primise. Aici va trebui să se afle prima parte a vieții.

EDUCAȚIA

Viitorul cronicar primește lecții la școala Frăției Ortodoxe din Lvov, membrul căreia era tatăl său Nestor-Moldoveanul, cum era numit aici, școală ce-și avea clasele de studii în incinta Bisericii Moldovenești. Tot în Polonia boierul moldovean îl înscrie la colegiul iezuit cu profil umanistic din Lvov.

Acolo studiază “artele liberale”, adică latina cu gramatica, retorica și poetica, pe texte din scriitorii clasici, aritmetica, geometria, astronomia, dialectica, teoria muzicii, teologia, istoria și geografia. Tot aici învață limbile latina, slava veche, polona și elena.

ÎNTOARCEREA ÎN MOLDOVA

În 1617, Grigore Ureche se întoarce în țară, unde se ocupă de administrarea moșiilor, avere mostenită de la tatăl său împreună cu îndemnurile spre cultură. Timp de zece ani nu-l găsim menționat printre demnitarii țării.

FUNCȚII

În anul 1628, Grigore Ureche paseste pe primele trepte ale ierarhiei boierești. Dintr-un document din 1628 aflăm că el era al treilea logofăt, adică șeful cancelariei și secretarul domnului Miron Barnovschi.

Între anii 1631-1633, după o scurtă întrerupere ca “fost logofăt al treilea” Grigore Ureche este ridicat la rangul de mare spătar de către domnul Moise Movilă.

Ca mare spătar el este membru al Divanului domnesc și ia parte la discutarea și luarea celor mai importante decizii ale acestui organ consultativ al domnitorului. Tot ca spătar el trebuia să poarte la ceremonii spada și buzduganul domnesc — însemne ale domniei.

Mare spătar între anii 1934-1642, în timpul domniei lui Alexandru Ilias, el complotază împotriva domnitorului, alături de Vasile Lupu, ajungând unul din sfetnicii lui principali, care ocupau tronul în 1634, il va pastra în funcție pe Grigore Ureche până în 1642.

Între anii 1642-1647 este ridicat la rangul de mare vornic al “Țării de Jos (1642), devenind cel mai influent dregător din Divan. În materie de politică externă Grigore Ureche promova cu hotărâre și cu perseverență ideile polonofililor, care vedeau izbăvirea Moldovei din urgia turcească numai în ambianța țării cu Polonia, a cărei putere era, pentru partizanii ei, chezașia victoriei într-un ulterior război de eliberare.

LETOPISEȚUL ȚĂRII MOLDOVEI

Ia parte activă la viața culturală a Moldovei. În această perioadă de înflorire a culturii naționale, stimulate din plin de către domnitorul Vasile Lupu, Grigore Ureche își redactează cronica, singura sa lucrare cunoscută, rămasă neterminată. “Letopisețul Țării Moldovei” (1359-1594) se păstrează în 22 copii manuscrise, cu interpolări datorate lui Simion Dascălul, Misail Călugărul și Axinte Uricarul. Cronica lui “marchează începutul istoriografiei în limba română și prilejuiește o primă afirmare a latinității limbii noastre în cuvintele rămase celebre” (Doina Curticapeanu, Grigore Ureche în Scriitori români, București 1978, p. 456): “Măcar că de la Ram ne tragem și cu ale lor cuvinte ni-s amestecate”.

MOARTEA

La sfârșitul lui aprilie 1647, cronicarul se stinge fulgerător din viață. Locul înmormântării nu este cunoscut. Cea mai probabilă versiune este că a fost înmormântat la Mănăstirea Bistrița, unde “există, în pronaos, o criptă“ făcută din porunca lui Nestor Ureche. După actele mănăstirii, în această criptă a fost îngropat cronicarul.

MOȘTENIREA

 Letopisețul Țării Moldovei ajunge numai până la domnia lui Aron Vodă. Textul original al cronicii nu s-a păstrat. Există numai copii interpolate din deceniile și secolele următoare, fapt ce a dat naștere mai târziu la confuzii în privința stabilirii adevăratului autor. Din această cauză, cronica a mai fost atribuită lui Nestor Ureche, apoi lui Simion Dascălul.

Cele mai numeroase, mai argumentate opinii susțin că Grigore Ureche este autorul, iar Simion Dascălul, Misail Călugărul și Axinte Uricarul sunt doar interpolatori succesivi ai textului original.

De-a lungul timpului copiile cronicii lui Grigore Ureche s-au înmulțit și în Moldova, și în Țara Românească. Prima ei tipărire, într-o versiune aproximativă, datorată lui Mihail Kogălniceanu, ține de anul 1852.

În 1858, apare cronica lui Grigore Ureche și Simion Dascălul în Istoria Moldo-Romaniei, I, București. (de P. P. Panaitescu). În anul 1878, apare "Chronique de Moldavie... par Gregore Urechi", ed. Emile Picot, Paris. În anul 1911 apare "Chronique de Grigorie Ureche", ed. critică de I. N. Popovici, București. În 1955, apare ediția critică a operei lui Grigore Ureche, sub titlul “Letopisețul Țării Moldovei”, va vedea lumina tiparului abia peste mai bine de un secol de la prima ei publicare, adică peste 103 ani, iar în 1958 apare ediția a II-a, revăzută, a "Letopisețului Țării Moldovei" de Grigore Ureche îngrijită de P. P. Panaitescu.

În 1961 apare "Letopisețul Țării Moldovei până la Aron-vodă", 1359–1595, ed. de C. Giurescu, cu o prefață de I. Bogdan, București, în anul 1967 "Letopisețul Țării Moldovei", ed. Liviu Onu, București, "Letopisețul Țării Moldovei", ed. de Gh. Popp, București, iar în 1987 apare "Grigore Ureche - Letopisețul Țării Moldovei". Ediție de P. P. Panaitescu, "Editura Minerva", București.