Constantin Duca ("Duculeț", adică Duca cel Mic sau cel Tânăr, în timp ce Gheorghe Duca era cel Bătrân) este domn al Moldovei în două rânduri (1693-1695) (1700-1703), fiul lui Gheorghe Duca şi ginerele lui Constantin Brâncoveanu.
Luând domnia cu numire de la Poartă, este însoțit și de creditorii cu ai căror bani luase domnia. Fiind în grea situație, Duca introduce darea numită "văcăritul" în Moldova, care a fost ca o ciumă peste bieții oameni și peste țara secătuită de ocupația polonă în părțile muntoase și de turci și tătari în cele de şes.
De aceea, domnia lui Duca, ca și a tatălui său Gheorghe Duca, a fost de tristă aducere aminte. Pe planul raporturilor cu boierii lucrurile cunosc o schimbare. Partida Costineștilor încetează a mai fi persecutată şi norul cel negru se revarsă asupra Cantemireştilor. Costineștii, care prin Duca ajunseseră la putere, se răzbună pe cei din partida Cantemireştilor și pe susținătorii acestora. Constantin Brâncoveanu, care nu era în relații bune cu Cantemireştii, îl susține pe ginerele lui la Poartă şi e garant al datoriilor acestora, dar şi al greşelilor politice comise de Duca. Dar, în decembrie 1695 Duca este mazilit şi înlocuit cu Antioh Cantemir.
A doua domnie a lui Duca (septembrie 1700 – iunie 1703) se caracterizează prin contractarea unor şi mai mari datorii, deşi nici vechile datorii nu se stinseseră, fapt care conduce la înrăutățirea vieții poporului și la sărăcirea Moldovei. La 1703, când Brâncoveanu obține de la Ahmed al III-lea numirea pe viață, el se orientează spre Mihai Racoviță ca domn al Moldovei. Duca îşi sfârşeşte zilele de domnie.
