CINE A FOST GEORGE COȘBUC?
George Coșbuc a fost un poet, traducător, profesor și jurnalist român, cunoscut mai ales pentru versurile sale care descriu, elogiază și elogiază viața rurală, cu numeroasele ei greutăți, dar și cu ocazii de bucurie. În 1916 a fost ales membru titular al Academiei Române.
CUPRINS
FAMILIA ȘI COPILĂRIA
La 20 septembrie 1866 se naşte în satul Hordou din nordul Ardealului, în casa preotului Sebastian, George Coşbuc. Copilăria şi-o petrece la Hordou, unde primeşte şi întâile noţiuni despre învăţătura de la ţăranul Ioan Gorița. Printre altele, acesta îi povesteşte şi snoava cu filozofii şi plugarii, pe care o va transpune mai târziu în versuri. De la Tanasuca Mocodean, un cântăreţ de biserică, Coşbuc învaţă să citească încă de la vârsta de cinci ani.
STUDIILE ȘI DEBUTUL
În 1873 George Coşbuc începe şcoala primară în comună Salva, unde tatăl său era preot, de unde trece chiar în primul an la scoala de trei ani din Telci. Aici va sta în gazdă la directorul şcolii, Ioan Ionasec, de la care va învăţa şi nemţeşte.
În anul 1876 după ce termină clasa a IV-a a şcolii primare (la Năsăud), în toamna acestui an, George Coşbuc se înscrie în clasa I a liceului românesc din Năsăud. Tânărul licean este găzduit, împreună cu mai mulţi copii de ţărani, de învăţătorul Teodor Rotari. Acesta dispunea de o bibliotecă destul de mare, în care Coşbuc putea găsi pentru lectură, pe lângă operele scriitorilor români, şi lucrări ale unor autori străini ca: Heine, Chamisso, Lenau, Burger şi alţii.
În vara anului 1884, George Coşbuc a susţinut examenul de bacalaureat. După trecerea acestui examen, împotriva voinţei părinţilor săi, care doreau să-l facă preot, Coşbuc pleacă la Cluj, unde în toamnă se înscrie la Facultatea de filozofie şi litere, dar unde, din cauza lipsurilor materiale şi a atmosferei ideologice insuportabile, va rămâne foarte puţin timp.
În 1886 George Coșbuc nu mai figurează printre studenții clujeni, dar rămâne totuși în Cluj, frecventând doar anumite cursuri universitare.
DEBUTUL LITERAR
În anii liceului, Coşbuc desfăşoară o vie activitate literară în cadrul societăţii de lectură a elevilor „Virtus romana rediviva“. A fost coleg de liceu, până în clasa a IV-a, cu tatăl lui Liviu Rebreanu.
În octombrie 1882, membrii societăţii "Virtus romana rediviva" hotărăsc redactarea unei reviste pe care o numesc „Muza someşană“. Coşbuc publică în paginile revistei "Muza someşană" primele sale poezii: "Stâncile strig’ amin", "Învăţăm", "Pepelea din cenuşă", "Tablou", "Soarta lor", "Fete blânde" etc.
În perioada 1883-1884 poezia "Tablou de seară", cea mai reuşită dintre operele lui Coşbuc scrise în acest an, a fost ultima publicată în paginile revistei "Muza someşană".
La 14 aprilie 1884 ia fiinţă la Sibiu, sub conducerea lui Ioan Slavici, ziarul „Tribuna“, unde Coşbuc publică, începând de la sfârşitul acestui an, mai întâi sub pseudonimul C. Boscu, apoi cu numele adevărat, versuri originale, basme versificate, traduceri şi altele. Poezia de debut la periodicul sibian este snoava versificată "Filozofii şi plugarii", semnată C. Boscu. Apare "Gazeta săteanului", la care Coşbuc va colabora din anul 1893.
OPERA ȘI ACTIVITATEA LUI GEORGE COȘBUC
În 1885 îi găsim tot mai des semnătură în periodicele transilvănene: "Familia" lui Iosif Vulcan apărută încă din anul 1865 şi, mai ales, "Tribuna". Semnate C. Boscu, George Coşbuc publică în "Familia" două poezii ("Două întrebări" şi "Unde zbor") şi, cu numele adevărat, două Ghicitori în versuri ("Între toţi şerpii din lume" şi "Care rege n-are ţară") în "Calendarul pedagogic pe anul 1885". Coşbuc tipăreşte în "Tribuna" trei balade de inspiraţie populară: "Blestem de mamă", "Pe pământul turcului" şi "Angelina". Primele două apar şi în broşura, în "Biblioteca poporală a Tribunei". De pe acum, Coşbuc începe să traducă "Divina comedie", la care va lucra timp de peste douăzeci de ani. Apare la Bucureşti ziarul "Epoca", la care poetul va colabora între 1896 şi 1904.
Continuând colaborarea la "Tribuna", în 1886 îi apar: "Atque nos", "Fata craiului din cetini", "Draga mamei", "Dragoste păcurărească" și altele. Dintre acestea, "Fata craiului din cetini" și "Draga mamei" apar în colecția "Biblioteca poporală a Tribunei" sub forma de plachete. Colaborează la revista din Gherla "Cărțile săteanului roman" în care publică: "Amin", "Strigă stăncile" și "Lupii Țiganului".
Între anii 1886-1887, George Coșbuc a tradus peste 480 de poezii din 92 autori greci, pe care dorea să le publice într-o antologie.
În 1887, George Coșbuc continuă să colaboreze la "Tribuna" cu poveștile și basmele versificate: "Fulger", "Brâul Cosanzenii", "Izvor de apa-vie", "Tulnic" și "Lioara" etc. Îi apare în volum, în colecția "Biblioteca poporală a Tribunei", poezia "Fulger". În vara acestui an, Coșbuc se duce la Sibiu, unde de prin august începe să lucreze că redactor la "Tribuna". Poetul furnizează periodicului sibian, la rubricile "Foița Tribunei" și "Varietăți", un material destul de bogat. Acum poetul își orientează scrisul spre o specie literară în care a rămas neîntrecut, spre idilă.
În anul 1888 în paginile "Tribunei" i se tipăresc în acest an peste treizeci de poezii, semnate sau nesemnate. Dintre acestea, rețin atenția baladele de inspirație populară "Rodovica", "Ceas-rău", "Crăiasă zânelor" și o parte din anacreonticile sale, publicate cu mici modificări în ciclul "Cântece" la sfârșitul volumului "Balade și idile" din 1893. G. Bogdan-Duica publică în "Gazeta de Transilvania" și "Tribuna", la rubrica "Revista literară", articole în care remarcă, înainte de Gherea, valoarea primelor poezii publicate de Coșbuc. În martie izbucnesc răscoalele țărănești.
Anul 1889 că și precedentul, și acest an e foarte rodnic pentru activitatea poetului. Acum scrie și publică poezii ca: "Rada", "Numai una", "Fata morarului", "Un Pipăruș modern", "Pipăruș-viteaz", "Nu te-ai priceput" și una din capodoperele cosbuciene - "Nunta Zamfirei". Ca urmare a răsunătorului succes pe care-l obține cu "Nunta Zamfirei", Coșbuc, chemat de Titu Maiorescu, pleacă în toamna acestui an la București, unde se va stabili pentru totdeauna. De acum în activitatea și viața sa începe o noua etapă.
În numerele 2-6 (15 ianuarie-15 martie) 1890 ale revistei "Amicul Familiei", Coșbuc publică în traducerea sa "Cântece" din "Cartea cântecelor" a lui Gajus Catullus Vallerius. În "Amicul familiei" din Gherla și Cluj publică poezia "Romanță" ("Negura nopții doarme pe mal"), iar în "Convorbiri literare" din 1 aprilie, poezia "La oglindă".
Între anii 1890-1891 colaborează cu mai mulți profesori la elaborarea unui manual de scoală intitulat "Carte românească de citire".
În 1891 apar în "Tribuna" alte poezii remarcabile din creația cosbuciana, printre care : "Pe lângă boi", "Trei, Doamne, și toți trei", "Rea de plată", "O istorie veche" etc. În noiembrie ia ființă la București revista-magazin "Lumea ilustrată" a lui Ignatz Herz, al cărei redactor a fost un timp și Coșbuc. Este profesor la Institutul de fete "Educația română" al Elisei Manliu.
Între 1891-1893 colaborează la "Lumea ilustrata", unde publica poeziile: "Fatma" (1891), "Vestitorii primăverii" (1892), "Noapte de vara" (1892), "Vara" (1892), "Vântul" (1892), "Rugămintea din urma", "La parau" (1893) etc.
În ziua de 28 noiembrie 1893 vede lumina tiparului, sub direcția lui Alexandru Vlahuță și V. A. Urechia, primul număr al revistei "Vieața", la care colaborează și Coșbuc. Apare în Editura Librăriei "Socec" din București volumul "Balade și idile", prima culegere de versuri din creația lui Coșbuc. Scrie poezia "În opressores", care circulă în foi volante printre cititorii transilvăneni. În paginile revistelor "Convorbiri literare", "Minerva", "Tribuna", "Familia", "Moftul român" și altele, apar nenumărate recenzii privitoare la acest volum. Astfel, în "Moftul român" din 23 iunie, Caragiale publică articolul "Balade și idile" de George Coșbuc, în care afirma că: "Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut, în sfârșit, zilele acestea și un copac... tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai multa fală limbii noastre romanești - un volum de balade și idile de George Coșbuc..."
În acest an, imediat după apariția volumului "Balade și idile", mediocrul poet Grigore Lazu publică în "Romanul literar" și apoi în broșură articolul "Adevărul asupra poeziilor d-lui G. Coșbuc", în care afirmă că unele creații ale poetului n-ar fi originale, acuzandu-l de plagiat. Acestuia i se alătură Anton Bacalbașa și Alexandru Macedonski. La acest "proces" literar, care va continua timp de peste zece ani, vor lua parte, că apărători ai poetului, Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga, Constantin Dobrogeanu-Gherea etc. Coșbuc, în genere, nu da atenție acuzațiilor ce i se aduc; scrie totuși unele articole îndreptate împotrivă acelora care-l atacau. În articolul "Procesul Lazu-Coșbuc", publicat în "Vieata" din 5 decembrie, Al. Vlahuță ia atitudine împotriva ziarelor și revistelor vremii pentru nepăsarea cu care au întâmpinat apariția volumului "Balade și idile". Din cauza acestei nepăsări, publicarea articolului lui Grigore Lazu a dat naștere unei critici nedrepte la adresa lui Coșbuc.
În 1894 sub redacția lui Slavici, Caragiale și Coșbuc, la 1 ianuarie, în editura lui C. Sfetea, apare bilunar, până în 1896, revista "Vatra". În "Vatra", Coșbuc începe să publice la rubrica "Vorba Ăluia", "Ghicitori explicate". De asemenea, în paginile revistei apar și poeziile: "Noi vrem pământ!", "Mama", "Lupta vieții", "In opressores", "Pasa Hassan" și altele. D. Evolceanu publica, în numerele 10 (1 februarie) și 11 (1 martie) ale "Convorbirilor literare" din acest an, articolele: "Baladele și idilele" d-lui Coșbuc și "Evolceanida" d-lui Grigore N. Lazu, în care, pe lângă faptul că subliniază valoarea literară a poeziilor lui Coșbuc, raspunde și criticilor nedrepte ale lui Grigore Lazu. Nicolae Iorga publica în "Familia" din 5/17 iunie articolul intitulat Poeziile d-lui Coșbuc, în care discuta pe marginea "plagierilor" lui Coșbuc; pledând în favoarea poetului, îl socotește un mare talent "de forma".
În 1895 continuă colaborarea la "Vatra", unde-i apar: "Doina", "Sub patrafir", "Unul ca o suta", "Scara" și altele. În februarie apare suplimentul umoristic al "Vetrei" - "Hazul". Coșbuc se căsătorește cu Elena Sfetea, sora editorului C. Sfetea. La 11 august se naște, la Craiova, primul și unicul fiu al poetului - Alexandru.
În 1896 la sfârșitul lunii iunie, "Vatra" își încetează apariția, după ce Coșbuc mai publică în paginile ei: "Fata mamei", "Iarna pe uliță", "Dragoste învrăjbită", "Pe deal" etc.
Iese de sub tipar volumul "Fire de tort", al doilea din creația lui Coșbuc. Se tipărește în traducerea lui Coșbuc, "Eneida" de Vergiliu. Tradusa tot de Coșbuc, apare în acest an poema byroniana "Mazepa". Coșbuc prefațează două volume a doi debutanți: "Spre primăvara" de I. Costin și "Povestiri din copilărie" de Sergiu Cujba. Aceste prefate sunt deosebit de importante, pentru că ne ajuta la cunoașterea ideilor estetice ale poetului (Coșbuc ia atitudine împotriva poeziei pesimiste, care invadase publicațiile românești de la sfârșitul secolului trecut). În octombrie, apare săptămânal, la București, revista de literatură - "Povestea vorbei", la care colaborează și Coșbuc. La 25 noiembrie D. Ollănescu-Ascanio și N. Petrașcu scot la București revista "Literatura și arta română", la care Coșbuc colaborează între anii 1897 și 1900.
În 1897 iese de sub tipar ediția a ÎI-a a volumului "Balade și idile". Enea Hodoș scoate la Caransebeș un volum de versuri și proza din creația lui Coșbuc. Publică în traducerea sa, în "Familia", comedia în cinci acte "Parmeno", de Terențiu. La Craiova apare "Antologia sanscrită", care cuprinde fragmente din Rig-Veda, Mahabharata, Ramayana, poezii lirice și proverbe traduse și adnotate de Coșbuc, iar la București "Sacontala lui Calidasa", tot în traducerea sa. Apare amplul studiu al lui Constantin Dobrogeanu-Gherea despre Coșbuc intitulat: "Poetul Țărănimii". La propunerea lui Hasdeu, Coșbuc primește, pentru traducerea "Eneidei", premiul Academiei "Năsturel-Herescu". Cu ocazia banchetului, Caragiale rostește o cuvântare (pe care o publica în "Epoca" din 2 iunie) în onoarea premiatului, considerand: "...în afara de succesul material al lui Coșbuc, actul Academiei Române ca un succes moral pentru noi toți."
La 1 ianuarie apare la București revista "Foaia interesantă". După dispariția "Vetrei", Coșbuc preia la 1 iunie conducerea revistei "Foaia interesantă". Printre colaboratorii acesteia se aflau și: I. L. Caragiale, P. Cerna, Cincinat Pavelescu, Gheorghe din Moldova etc. Apare la Arad "Tribuna poporului", la care Coșbuc vă colabora intre anii 1900 și 1904. În acest an, Coșbuc își începe îndelungată activitate la revista inițiată de Spiru Haret, "Albina" (apărută în octombrie). Spre sfârșitul anului, poetul este atras în comitetul redacțional. Solicitați de Coșbuc, la revistă colaborează: Gr. Tocilescu, N. Iorga, I. Slavici, Al. Vlahuță, M. Sadoveanu, St. O. Iosif, Emil Gârleanu și alții.
În 1898 iese de sub tipar ediția a II-a a volumului "Fire de tort". Dintre poeziile publicate în acest an, amintim: "Raport", "Povestea căprarului", "Cântecul redutei" și "Moartea lui Gelu". Coșbuc este ales membru corespondent al Academiei Române.
În anul 1899 Publica la București "Fapte și vorbe romanești" și "Carte de citire pentru toți românii". Apar: "Războiul nostru pentru neatârnare" (1877—1878), povestit pe înțelesul tuturor și "Povestea unei coroane de oțel". La 21 ianuarie apare, sub îngrijirea lui Artur Stavri și I. Gorun, revista "Pagini literare", la care, pe lângă I. L. Caragiale, B. Delavrancea, St. O. Iosif, D. Anghel, colaborează și Coșbuc.
La 1 ianuarie 1900, vede lumina tiparului, la București, primul număr al "Noii reviste române". Își publică în diferite perioade poeziile: "Cicoarea" ("Convorbiri literare"), "Pierde-vara" ("Noua revistă română"), "Nunta în codru" ("Tribuna poporului"), "Faptul zilei" ("Literatura și artă română"), "Dorobanțul" ("Albina"), "Pe dealul Plevnei" ("Literatura și artă română"), "O scrisoare de la Muselim-Selo" ("Gazeta săteanului"), "Pacea și După furtuna" ("Curierul literar") etc. Apare, tot la București, "Romania jună", al carei susținător și colaborator a fost și Coșbuc. În ziua de 7 iunie moare, în vârstă de 82 de ani, Sebastian Coșbuc, tatăl poetului. La 7 octombrie iese de sub tipar întâiul număr din cele cinci câte vor apărea ale revistei "Curierul literar", care la 2 decembrie 1901 se va contopi cu "Semănătorul". La 2 decembrie apare, sub conducerea lui Coșbuc și Vlahuță, "Semănătorul", revista literară săptămânală. În articolele de directivă (Primele vorbe și Uniți) sunt afirmate tendințele revistei. Deplângând îndepărtarea scriitorilor de viața poporului, paginile "Semănătorului" cuprind și elemente care vor caracteriza mai tărziu mișcarea semănătoristă. La 10 decembrie apare la București "Romania ilustrată", la care poetul vă colabora în anul 1905.
În 1902 publica în "Semănătorul", sub titlul "Voci din public", poeziile satirice: "Unul din bigh-life", "Vorbește măgarul", "Unul de la Mărcuța" etc. Tot în paginile acestei reviste mai apar: "Hora", "Blestemul trădării" și altele. De asemenea, în "Semănătorul", mai văd lumina tiparului, în traducerea lui Coșbuc, primele fragmente din "Odiseea".
Iese de sub tipar ediția a III-a a volumului "Balade și idile". Apare volumul de versuri "Ziarul unui pierde-vară". În colaborare, Vlahuță și Coșbuc scot la București "Carte de citire pentru școlile secundare și profesionale", partea I. Coșbuc și Vlahuță părăsesc conducerea revistei "Semănătorul". Se tipărește volumul "Scrieri în versuri și proza al lui Gr. Alexandrescu" prefațat de Coșbuc.
Coșbuc e numit șef al biroului administrativ și de corespondență din cadrul Casei școlilor. Din însărcinarea lui Spiru Haret, Coșbuc și Vlahuță țin la sate conferințe cu caracter cultural-educativ. În aceasta munca va fi atras și M. Sadoveanu. La 18 iunie, Octavian Goga și Octavian Taslaoanu scot la Budapesta revista literară "Luceafărul", care la 15 octombrie 1906 își mută sediul la Sibiu. La această revista vă colabora și Coșbuc (1906).
La data de 8 septembrie 1903 moare mama poetului, în vârstă de 75 de ani. În 1904 se tipărește volumul "Cântece de vitejie". Apare antologia "Crestomatie pentru toți romanii". N. Iorga publica în "Semănătorul" din 29 august o recenzie elogioasă a volumului "Cântece de vitejie", atacând în același timp critica literară a timpului care socotea talentul lui Coșbuc epuizat. Apar edițiile a III-a a volumului "Fire de tort" și a IV-a a "Baladelor și idilelor". Văd lumina tiparului, în traducerea lui Coșbuc, "Georgicele lui Vergiliu".
În 1905 la Budapesta, în tipografia "Luceafărul", se publică (în limba maghiară), în traducerea lui Revai K., un volum din versurile lui Coșbuc. De la 1 ianuarie 1906, Coșbuc, I. Gorun și Ilarie Chendi fac să apară, săptămânal, revista artistică "Viața literară", devenită mai apoi "Viața literară și artistică". Secretar de redacție era Ilarie Chendi, în casa căruia se afla și redacția.
Printre colaboratorii noii publicații se numărau : Al. Cazaban, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu, C. Ardeleanu, N. Gane, G. Toparceanu, V. Eftimiu etc. La 1 martie apare la Iași, sub conducerea lui C. Stere și Paul Bujor, primul număr al revistei "Viața românească".
În 1907 Coșbuc termină traducerea integrală a "Divinei comedii", care vă apărea postum, între 1925 și 1932, sub îngrijirea lui Ramiro Ortiz. În acest an, Coșbuc își începe colaborarea la "Viața românească". Izbucnesc marile răscoale țărănești din Romania. Poezia lui Coșbuc "Noi vrem pământ!" circula în foi volante printre răsculați, fiind folosită de aceștia ca un act agitatoric.
În 1908 G. N. Costescu, G. A. Dima, G. Stoenescu și G. Coșbuc scot la București "Carte de citire pentru divizia a II-a rurală". Poetul se reîntoarce în Ardeal. În drum spre casă stă mai multe zile la Năsăud, se oprește la Sibiu, Bistrița și Prislop. La Prislop îl cunoaște pe Liviu Rebreanu. Cu ocazia activității de conferențiari ai cercurilor culturale sătești, Coșbuc și M. Sadoveanu se întâlnesc prin Moldova.
În 1909 apare lucrarea lui Coșbuc "Superstițiile păgubitoare ale poporului nostru", Apare la Craiova, sub îngrijirea unui colectiv din care făcea parte și Coșbuc, manualul școlar "Carte de citire pentru clasa a III-a urbană". Se tipărește ediția a IV-a a volumului "Fire de tort". La 28 august, poetul participa la inaugurarea noului local al scolii din Feldru, unde sora sa, Angelina, era preoteasă. Coșbuc face parte din Comitetul de organizare a festivităților, în al căror program figurau și câteva din poeziile sale. Alexandru, fiul poetului, recită poezia "El-Zorab".
În 1910 apare, în traducerea poetului, drama lui Schiller "Don Carlos". Vede lumina tiparului "Carte de citire pentru clasa a II-a primara urbană", redactată de un colectiv de autori în frunte cu Coșbuc. Gheorghe Marinescu publică în "Convorbiri critice" articolul "Pastelul în poezia românească", în care poezia "Noapte de vară" este considerată ca fiind cel mai frumos pastel din literatura română. Ceva mai târziu (1923), Ibrăileanu publică în "Viața românească" articolul "Vara" de Coșbuc, în care socotește că această poezie este "cea mai lirică din toată opera lui Coșbuc". "Vara este triumful soarelui în poezia lui Coșbuc și în poezia românească" - spunea Ibrăileanu.
În 1911 se tipărește ediția a V-a a volumului "Balade și idile". Apare la București, sub direcția lui C. Banu, revista literară, artistica și socială "Flacăra", la care poetul colaborează intre anii 1911-1914. În paginile acestei reviste Coșbuc publică printre altele și poeziile: "Poetul" (1911), "Cântă pilotul" (1912), "Morți, pentru cine?" (1914) etc. În 1912 Coșbuc publică în "Flacăra" din 1 decembrie "Amintiri despre Caragiale", în care povestește cum I. L. Caragiale voia să scrie o piesa patriotică în jurul morții Didonei. Publica o culegere de Balade populare și din diferiți autori români.
În anul 1914 apar edițiile a VI-a a volumului "Balade și idile" și a V-a (îmbogățită de autor) a volumului "Fire de tort", iar în 1915 văd lumina tiparului edițiile a VI-a a volumului "Fire de tort" și a VII- a a "Baladelor și idilelor". În august, moare, în urma unui accident de automobil, fiul poetului - Alexandru.
În mai 1916, poetul este ales membru activ al Academiei Române. Îi apare în nr. 5 al colecției săptămânale "Scriitorii români" (Editura "Alcalay") volumul de versuri "Drumul iubirii", care cuprinde, printre altele, poeziile: "Drumul iubirii", "Cântecul fusului", "Ideal", "Faptul zilei", "Regete Pontului" etc. În 1917 Coșbuc continuă lucrul la definitivarea traducerii "Divinei comedii" și a comentariului despre capodopera lui Dante.
În 1918 ies de sub tipar edițiile a VIII-a a volumului "Balade și idile" și a VII-a a "Firelor de tort".
MOARTEA LUI GEORGE COȘBUC
În paginile revistei bucureștene "Scena" apare "Vulturul", ultima poezie în 1918 pe care Coșbuc o mai publica. La 9 mai, poetul încetează subit din viață. Funeraliile au loc în după-amiaza zilei de 11 mai, la cimitirul Bellu. Corpul neînsuflețit al lui Coșbuc se afla lângă mormintele lui Eminescu, Caragiale, Sadoveanu și G. Călinescu.
