NAȘTEREA ȘI FAMILIA
În noaptea de 5 iunie 1871, s-a născut Nicolae Iorga, în Botoşani, România. A fost un istoric, scriitor, politician, profesor şi academician român. A fost fiul avocatului Nicu şi al Zulniei Iorga.
La 20 martie 1876, moare tatăl său, pe când Nicolae nu împlinea cinci ani. Mama lui va fi longevivă încetând din viaţă la vârsta de nouăzeci şi trei de ani, în ziua de 6 aprilie 1934 (cf. N. Iorga, "Memorii", vol. VII, p. 159).
STUDIILE
În aprilie 1878, Iorga începe cursurile şcolii primare în oraşul natal, pe care le termină în anul 1881. Din 1881 începe liceul tot la Botoşani (Liceul "August Treboniu Laurian") de unde este exmatriculat că nu salutase un profesor. Se mută la Iaşi în 1886 unde urmează cursurile Liceului Naţional din localitate. În 1887 trece examenul de bacalaureat. În luna septembrie se înscrie la Facultatea de Litere din Iaşi.
În decembrie 1889, îşi ia licenţa cu calificativul "magna cum laude" după ce obţine o dispensă de la minister pentru a susţine şi examenele anului trei al faculatii. Această perioadă a vieţii sale este înfăţişată în capodopera "O viaţă de om".
DEBUTUL
La 18 februarie 1890, are loc strălucitul debut publicistic al lui N. Iorga, în ziarul "Lupta", condus de Gheorghe Panu, cu o cronică asupra dramei "Năpasta" de I. L. Caragiale, situându-se de partea dramaturgului violent atacat pentru această nouă creaţie a sa. De acum încolo, în paginile unor reviste ştiinţifice şi literare ("Arhiva literară şi ştiinţifică", "Revista nouă", "Literatură şi artă română", "Contemporanul" etc.), dar şi în paginile unor cotidiene ("Lupta", "Drapelul" s.a.), N. Iorga va desfăşura o amplă activitate publicistică, de critic şi istoric al literaturii române, scriind studii şi articole despre literatura română şi universală. Cea mai mare parte a scrierilor sale din această perioadă, care îl situează ca pe unul din criticii români cu cel mai larg orizont din secolul al XIX-lea, au fost strânse în ediţia "Pagini din tinereţe", vol. I—II, "Editura pentru Literatură", 1968. Tot în aceste volume se află şi o selecţie din opera sa beletristică: versuri şi note de drum din perioada începuturilor sale.
CARIERA ȘI VIAȚA PERSONALĂ
La 25 martie 1890, se căsătoreşte cu Maria Tasu, fiica magistratului Vasile Tasu. La 15 aprilie întreprinde prima sa călătorie în străinătate, în Italia. În toamnă, primind bursa "Iosif Nicolaescu", începe călătoriile sale de studii în Franţa, Germania, Anglia. Călătoria în străinătate va deschide un capitol nou în viaţa lui N. Iorga, prin acumulările intelectuale datorate frecventării cursurilor unor mari profesori ai vremii, unii rămânându-i prieteni, solicitându-i studii în reviste de specialitate, cărţi despre istoria României, invitându-i la congrese sau pentru lecţii şi conferinţe. În acelaşi timp, începând cu volumul "Amintiri din Italia" (1895), Iorga va scrie, practic, despre toate călătoriile sale în străinătate, care se vor desfăşura până în 1939, mai bine de patru decenii, volume, însemnări în reviste şi ziare, constituind una din biruinţele sale literare, ce îl situează printre cei mai de seamă scriitori români ai genului. Toate notele sale de drum din străinătate au fost reunite în ediţia "Pe drumuri depărtate", trei volume, "Editura Minerva", 1987.
În 1895 în urma unui concurs viu disputat, obţine catedra de istorie universală a Universităţii din Bucureşti. Lecţia de deschidere, ţinută în luna noiembrie, s-a intitulat "Despre utilitatea studiilor istorice". Lecţiile de deschidere ale cursurilor universitare, discursul de recepţie la Academia Romană şi alte contribuţii teoretice legate de ştiinţa istoriei au fost adunate în volumul "Generalităţi cu privire la studiile istorice", apărut în două ediţii antume (1911 şi 1933), a treia, cea mai completă, apărând postum, în 1944.
În anul 1897 este ales, în unanimitate, membru corespondent al Academiei Române.
La 4 februarie 1901, se recăsătoreşte, la Braşov, cu Ecaterina Bogdan, sora istoricului Ioan Bogdan şi a criticului G. Bogdan-Duica. În prealabil divorţase de prima lui soţie, Maria Tasu.
La 2 iunie 1908 se inaugurează cursurile Universităţii Populare de vară de la Vălenii de Munte care, cu o pauză de câţiva ani, cauzată de primul război mondial, vor dura mai bine de trei decenii. Ultima ediţie organizată de savant şi cu participarea sa, are loc în vara anului 1940. Cursurile vor fi reluate, cu intermitentă, după moartea savantului, până în zilele noastre.
În 1911 ţine discursul de recepţie ca membru titular al Academiei Române. Discursul se intitulează "Două concepţii istorice". Răspunsul a aparţinut fostului său profesor, A. D. Xenopol.
La 27 ianuarie 1930, întreprinde o călătorie în Statele Unite ale Americii, singura lui călătorie în afara Europei (vezi "Pe drumuri depărtate", ed. cât., vol. III).
În 1931 este ales Preşedintele Consiliului de Miniştri al României, în fruntea unui cabinet de "tehnicieni". Guvernarea sa a făcut obiectul unor opinii controversate, din pricina faptului că N. Iorga a luat puterea într-o perioadă economică neprielnică, momentul maximei desfăşurări în ţara noastră a crizei economice mondiale.
Deşi în 1936, parlamentul României îl numise profesor pe viaţa — împreună cu doctorul Gheorghe Marinescu — imediat după 6 septembrie 1940 este pensionat. Una după alta, publicaţiile conduse de el, "Neamul Românesc", "Cuget clar" ("Noul Samanator"), încetează să mai apară.
SCRIERI
Cu "Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea" (1688—1821), tipărită în două volume: I. "Epoca lui Dimitrie Cantemir — Epoca lui Chesarie de Râmnic", II. "Epoca lui Petre Maior — Excursuri", N. Iorga inaugurează o serie de istorii ale literaturii române; vor apărea: "Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea, de la 1821 înainte", în legătură cu dezvoltarea culturală a neamului (trei volume); "Istoria literaturii româneşti contemporane": I. "Crearea formei, 1867—1890", II. "Crearea fondului". A mai publicat "Istoria literaturii româneşti, Introducere sintetică". N. Iorga a scris şi "Istoria literaturilor romanice", în dezvoltarea şi legăturile lor, în trei volume, primul din 1920.
La 2 decembrie 1901, apare revista "Samanatorul", sub direcţia lui Alexandru Vlahuţă şi G. Coşbuc. N. Iorga îşi începe colaborarea în ziua de 4 mai 1903. Articolul-program care marchează direcţia ideologică imprimată de el acestei publicaţii şi naşterea curentului al cărui întemeietor şi mentor a fost — sămănătorismul — apare în numărul din 18 mai 1903. O selecţie din articolele, cronicile şi notele sale a apărut în două volume, cu titlul "O luptă literară" (1914, 1916). În anul 1979, la "Editura Minerva", a apărut, cu acelaşi titlu, în două volume, cel dintâi, reunind paginile selectate de N. Iorga în ediţia din timpul vieţii sale, cel de-al doilea, paginile rămase în periodice, cea mai completă culegere din textele semnate de N. Iorga în "Samanatorul", cu titlul "O luptă literară" (vol. I—II).
La 13 martie 1906, numele lui N. Iorga este pronunţat ca iniţiatorul mişcării de protest a tineretului studios împotriva unei reprezentaţii cu o piesă franceză, jucată în limba franceză de artişti amatori din rândurile aristocraţiei româneşti, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Au loc manifestaţii şi incidente între studenţi şi armată. La acţiunea lui N. Iorga s-au raliat numeroşi intelectuali români. Istoricul acestui moment al vieţii lui N. Iorga, în volumul "Lupta pentru limba românească". Părăseşte conducerea revistei "Samanatorul", conform unui anunţ publicat în numărul din 22 octombrie. La 10 mai 1906, apare primul număr al publicaţiei "Neamul Românesc" care, cu o periodicitate diferită, este principala tribună prin care se exprimă atitudinea lui N. Iorga faţă de fenomenele sociale, politice, culturale, din ţară şi străinătate.
În 1907 după răscoalele ţărăneşti (N. Iorga fusese considerat unul dintre "instigatori"), candidează la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi este ales la Iaşi. Începe o lungă carieră de parlamentar, fiind socotit unul din marii noştri oratori. În 1939—1940 va apărea, în trei volume, o selecţie din "Discursurile parlamentare ale lui N. Iorga".
În anul 1916 în urma înfrângerilor suferite de armata romană, se refugiază la Iaşi, unde tipăreşte, cu o frecvenţă cotidiană, "Neamul Românesc". În ziua de 14 decembrie, 1916, rosteşte un discurs în Parlamentul refugiat la Iaşi, considerat unul din cele mai înalte expresii ale artei oratorice româneşti, care a stârnit un ecou ieşit din comun.
Cei douăzeci şi unu de ani (1919-1940) ai perioadei dintre cele două războaie mondiale, sunt marcaţi printr-o activitate febrilă de profesor, conferenţiar, orator parlamentar, autor de sinteze istorice şi culturale. De asemeni, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în special, dar şi pe aceea a Teatrului Popular, înfiinţat şi condus de el, i se joacă un număr important de piese de teatru. Cu o frecvenţă anuală sau, uneori, mai des, întreprinde călătorii în străinătate, în special, pentru cursurile sale de la Sorbona. Pentru a avea o imagine a călătoriilor lui N. Iorga peste hotare, din 1890 până în 1939, vom spune că ţările cele mai des vizitate au fost: Italia, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Jugoslavia, Austria, de două ori Spania, o singură dată Norvegia, Turcia, Grecia, Portugalia, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia. Nu a călătorit în Rusia şi în Finlanda. O situaţie specială are Germania, unde şi-a făcut cea mai mare parte a studiilor, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. După venirea lui Adolf Hitler la putere, nu a mai călătorit în Germania.
Apar primele două volume din "Memorii". Prin "Memorii", N. Iorga înţelegea notele sale zilnice, evenimentele fiind însemnate, după propria sa mărturie, în seara fiecărei zile. Vor apărea şapte volume, prima însemnare fiind din ziua de 17 mai 1917, ultima din 24 februarie 1938. Însemnările dinainte de 17 mai 1917 se află în arhiva N. Iorga, evacuată odată cu tezaurul naţional la Moscova, în timpul primului război mondial.
În 1932 apare sub trei regii, cu supratitlul "România contemporană de la 1904 la 1930" şi subtitlul "Istorie a luptei pentru un ideal moral şi naţional".
Anul 1934 este un an deosebit de bogat în tipăritura de referinţă: "Byzance apres Byzance"; "Histoire de la vie byzantine", "O viaţă de om" — aşa cum a fost, vol. I—III, monumentala autobiografie, considerată o capodoperă a literaturii române; "Oameni care au fost", primul volum reunind într-o serie de patru volume portretele sale publicate începând din 1904, culme a artei noastre portretistice. În 1936 apare primul volum din "Sfaturi pe întunerec", o selecţie din conferinţele sale radiofonice, rostite începând din 1920. Următorul volum va apărea în 1940 şi va cuprinde conferinţele ţinute la Radio până la sfârşitul anului 1938. Apar primele două volume din "Istoria românilor", urmând ca până în 1940 să fie tipărite toate cele zece tomuri ale acestei lucrări, care sintetizează gândirea şi cercetările savantului.
În anul 1939 apare "România cum era până la 1918", vol. I. "România "Munteană"", vol. II. "Moldova şi Dobrogea" şi "Neamul Românesc în Ardeal şi Tara ungurească la 1906", cuprinzând notele sale de drum prin ţară, începând din anul 1903, când tipăreşte volumul "Drumuri şi oraşe". Apar, în două volume, toate poeziile lui N. Iorga, vol. I — 1917, vol. II — 1940. Apare, în două volume, "Histoire des Roumains de Transylvanie et de Hongrie", ediţia a II-a tot în anul 1940.
ASASINAREA
În noaptea de 27 noiembrie 1940, Nicolae Iorga este asasinat în pădurea Strejnicul. Fusese ridicat, cu câteva ore mai înainte, de la vila sa de la Sinaia, de către o echipă a "Gărzii de fier" condusă de Traian Boieru. Se cunoaşte faptul că Nicolae Iorga era membru al francmasoneriei, alături de alte nume importante româneşti.
