Fiu al lui Roman I din prima căsătorie a acestuia, probabil cu o lituancă, el însuşi având nume de botez lituan rutenizat, luga < lurga < Iurie (formă lituano-ruteană pentru Gheorghe), frate bun cu Mihail şi Ștefan I şi numai după tată cu Alexandru cel Bun şi Bogdan (jupanul). Porecla "Ologul", cu sensul, foarte probabil, de Paraliticul, apare însă doar în letopiseţul Putna I, redactat la începutul secolului XVI (Cronicile slavo-române), şi nu se ştie pe ce se bazează.
Deoarece despre acest domn, căruia cronicile interne îi atribuie la unison doar doi ani de domnie (Grigore Ureche, Letopiseţul), în intervalul 1399-1400, s-a scris o bibliografie impresionantă (de ipoteze!), care ar putea induce în eroare chiar şi pe specialişti, trebuie subliniat că el a fost un timp identificat eronat cu "luga" Koriatovici (discuţia despre această identificare durând peste un secol.
Imprejurările în care luga s-a ridicat la domnie nu sunt cunoscute. Şi despre aceasta s-a discutat destul de mult şi contradictoriu. In fapt, înainte de moartea lui Ştefan I, menţionat ca decedat la 28 noiembrie 1399, luga s-a ridicat "domn al Ţării Moldovei", în timp ce Ştefan I s-a retras, probabil bolnav, lăsând locul fratelui său, prin ceea ce am numit o pseudoasociere, care a funcţionat şi în alte cazuri asemănătoare, amintite la domnia lui Ştefan I. Noul domn era instalat pe deplin, cel dinainte părăsise oficial puterea, dar nu şi scena politică, rămânând un timp alături de cel pe care îl ridicase în locul său. Se explică astfel logic menţiunea din actul dinaintea datei de mai sus, emis de luga ca domn deplin, dar care în dreptul garanţilor aminteşte: „Iar la aceasta este credinţa mea, a lui luga voievod, şi credinţa copiilor mei şi credinţa lui Ştefan voievod şi a copiilor lui, credinţa fraţilor lui, credinţa lui Olecsandro, credinţa lui Bogdan...". In fond aici sunt amintiţi patru din cei cinci fii ai lui Roman I (al cincilea, Mihail, desigur murise între timp), din cele două căsnicii ale acestuia, între care doar luga, domnul în scaun, şi Ştefan I, fostul domn, poartă titlul de voievod în chip firesc.
Aducerea la domnie a lui luga, frate de ambii părinţi al lui Ştefan I, s-a datorat, desigur, faptului că cel din urmă căsătorit, cum s-a afirmat cu temei, în vara lui 1394, avea copii foarte mici în 1399. Bogdan şi Ştefan, fiii săi numiţi doar în pomelnicul Probotei (Pobratei) Vechi, ctitoria tatălui lor, s-au născut, evident, după 6 ianuarie 1395 când Ştefan I făgăduieşte credinţă regelui Poloniei şi în numele copiilor "care vor fi după noi" (Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, II) şi înainte de 28 noiembrie 1399, când tatăl lor era deja decedat, iar actul lui luga dinaintea acestei ultime date vorbeşte de "credinţa lui Ştefan voievod şi a copiilor lui. In acelaşi act luga menţionează şi "credinţa copiilor mei", deci, la luarea domniei era un om matur cu copii.
Dincolo de aceste date, bazate pe izvoarele vremii, un întreg scenariu neverosimil despre sfârşitul domniei lui Ştefan I şi începutul celei a lui luga s-a făurit şi circulă în istoriografia problemei, bazat pe două izvoare târzii din secolul XVI, cunoscute nu direct, ci printr-o relatare a lui Ilie Minea. După Leunclavius, Ştefan ar fi fost detronat de pretendentul Roman, în urma unei răscoale a boierilor de la Hârlău. Iar după Matei Stryjkowski, după ce Roman l-ar fi înlăturat pe Ştefan, ar fi fost, la rândul său, luat prizonier de Swidrigiello, conducătorul Podoliei. După care, continuă scenariul în varianta C. Cihodaru: „Ştefan a fost restabilit în domnie, însă cu rol scăzut şi în poziţie de subordonat faţă de luga".
Scurta domnie a lui luga a fost contestată şi de fratele său după tată, Alexandru, ulterior zis cel Bun, înscriindu-se în acea epocă în care, aşa cum declarau în iulie 1401 solii lui Alexandru patriarhului Matei de Constantinopol, „în ţară au avut loc lupte şi schimbări de domnie", fără să mai ţinem seama că nu ştim exact nici măcar când a murit Ştefan I, înainte de 28 noiembrie 1399.
Inlocuirea lui luga cu Alexandru cel Bun a avut loc, după documentele păstrate, în intervalul de la 28 noiembrie 1399, data ultimului act al lui luga, la 29 iunie 1400, data primului act al lui Alexandru. Numai că înaintea limitei anterioare a intervalului Letopiseţul anonim al Moldovei introduce o dată care a dat multă bătaie de cap istoricilor: „în anul 6907 (1399) luna aprilie 23, s-a ridicat domn în Ţara Moldovei Alexandru voievod, iar pe luga voievod l-a luat Mircea voievod" [Cronicile slavo-române şi Grigore Ureche, Letopiseţul, unde dintr-o eroare apare „25 aprilie". Axinte Uricarul, interpolatorul lui Ureche, pretinde că a văzut un uric al lui Alexandru cu văleatul „6906" (1398), ceea ce este o imposibilitate, cu atât mai mult cu cât acesta nici nu a fost vreodată asociat la domnie].
Fără a ţine seama de contracţia intervenită în textul Letopiseţului anonim şi de modul rezumativ în care a ajuns acesta până la noi, unii istorici au luat ad-litteram cele relatate de el, considerând că domnia lui Alexandra cel Bun ar fi început efectiv la 23 aprilie 1399, luga menţinându-se, chipurile, într-o parte de ţară, socotindu-l pe Alexandru doar ca un fel de asociat la domnie. Alţii, considerând corectă data lunară (23 aprilie), au socotit greşit anul 1399, mutând evenimentele peste un an, la 23 aprilie 1400, cu atât mai mult, cu cât luga emite un act, cum am văzut, la 28 noiembrie 1399, acceptând doar succesiunea continuă ("liniară") între luga şi Alexandru.
In realitate, data de 23 aprilie 1399, consemnată în Letopiseţul anonim al Moldovei, redactat în diferite etape în timpul lui Ştefan cel Mare, a fost preluată dintr-o cronică mai veche, de tipul analelor, din care s-au luat şi multe date cronologice precise, care nu sunt contestate, despre fiii lui Alexandru cel Bun, şi această dată are, desigur, în întregime, semnificaţia ei, care nu trebuie ocultată. Foarte probabil, ea reprezintă momentul când Alexandru cel Bun s-a ridicat, sau s-a vădit ca pretendent la scaunul Moldovei, nu ca domn instalat în scaun, ceea ce presupune o stare de conflict cu luga, domnul aflat pe tron. Noţiunea modernă de "pretendent" neexistând atunci, cel aflat în această situaţie se declara domn, dar nu era uns şi încoronat decât când ocupa efectiv scaunul domnesc. Pentru aceasta formula cronicii era "s-a ridicat domn" (Cronicile slavo-române). Astfel de situaţii apar destule în această carte, fără a fi contestate. Ştim precis, de pildă, când s-au ridicat domni Radu al VIII-lea Șerban, Matei Basarab sau Șerban Cantacuzino, dar începutul exact al domniei lor este altul, deosebirea fiind în aceste cazuri aceea că, existând mult mai multe izvoare, cunoaştem bine perioada dintre ridicarea pretenţiei la domnie şi instalarea în scaun. Tocmai această perioadă ne este necunoscută în cazul lui Alexandru cel Bun, datorită modului rezumativ şi a contracţiei operată de letopiseţul anonim al Moldovei între momentul când acesta s-a declarat domn (23 aprilie 1399), şi "luarea" lui luga de către Mircea I cel Bătrân (1355-1418), urmată de instalarea în scaun a lui Alexandru cel Bun. Până acum nimeni nu a ţinut seama de existenţa acestui interval necesar, în care Alexandru ar fi putut să se refugieze în Ţara Românească pentru a determina intervenţia lui Mircea, ca mai târziu, în 1457, Ştefan cel Mare pe cea a lui Vlad al III-lea Țepeș (1431-1476), dacă nu cumva luga a fost predat lui Mircea.
Este ciudat cum istoricii problemei privesc data de 23 aprilie 1399 (sau 1400) drept cea a începutului domniei lui Alexandru şi a sfârşitului celei a lui luga, "luat de Mircea voievod" ca şi cum aceste acţiuni s-ar fi petrecut în aceeaşi zi. Data de 23 aprilie nu poate fi cea de început a domniei lui Alexandru (care în izvoarele medievale româneşti este cea a încoronării), nici raportată la anul 1399, pentru că luga domnea încă la 28 noiembrie acelaşi an, dar nici ipotetic la anul 1400, pentru că raportându-ne la menţiunea din letopiseţul anonim, este ilogic ca mai întâi Alexandru să fie încoronat şi apoi luga să fie luat de Mircea cel Bătrân, când de fapt în atâtea cazuri similare, cum vedem din lucrarea de faţă, totul se petrecea exact invers.
In lumina documentelor păstrate, luga şi-a pierdut domnia după 28 noiembrie 1399, când emite ultimul document cunoscut şi înainte de 29 iunie 1400, data primului act păstrat de la Alexandru cel Bun, poate în primăvara sau la începutul verii anului 1400.
Vechile letopiseţe moldovene îi dau lui luga doi ani de domnie (Cronicile slavo-române), desigur prin rotunjirea numărului de luni. care a fost în realitate mai mic, răstimp plasat însă în spaţiul a doi ani, din toamna lui 1399 până în primăvara sau vara lui 1400.
luga a murit în prinsoarea lui Mircea cel Bătrân, în Ţara Românească, în intervalul dintre 7 ianuarie 1403, când fostul său rival, Alexandru cel Bun, nu-l menţionează între „sfântrăposaţii domni de mai înainte" şi anul 1407, când pomelnicul început atunci la mănăstirea Bistriţa nemţeană îl trece între decedaţi. E ciudată afirmaţia lui C. Cihodaru, prin nimic documentată, că în timp ce luga era dus ca prizonier spre Ţara Românească, în toamna 1399, „probabil a murit în timpul reîntoarcerii oştilor muntene şi a fost îngropat la Vaslui" (?) (Tradiţia letopiseţelor, p. 38, nota 111). Mormântul, aflat, desigur, în Ţara Românească, nu i se cunoaşte.
