Domnia lui Matei Basarab a reprezentat, după epopeea lui Mihai Viteazul, o perioadă de revitalizare a virtutilor militare româneşti şi, in egală măsură, a constituit un răstimp de inflorire fără precedent a fenomenului cultural şi de închegare a unei şcoli artistice românesti fară de care, "explozia" brâncovenească nu ar fi fost posibilă. Matei, prin tatăl său - Danciu mare vornic (dregător domnesc cu atributii judecătoreşti), căzut in vremea faptelor de arme ale lui Mihai Viteazul, la Selimbăr (in octombrie) era urmaşul boierilor din Brâncoveni (jud. Olt, descendenti din vestita familie oltenească a Craioveştilor, a căror avere funciară fusese "desfăcută" (impărtită in 1589. Matei, ca mare boier şi apoi ca domn, a fost principalul beneficiar al averii Craioveştilor. Trezoreria personală (bani lichizi), precum şi domeniul funciar - constituit în mod principal prin moştenire, dar şi prin cumpărare, prin schimb şi prin confiscare (pentru "hiclenie", adică trădare boierească, desherentă patrimonială, şi fugă tărănească, individuală sau colectivă, de bir) - i-a permis lui Matei Basarab să devină, "sustinut" şi de o politică fiscală înăsprită, cel mai mare ctitor ortodox (inaugurator, restaurator, măritor sau fortificator) al neamului românesc, din toate timpurile. Multe din manăstirile, ctitorite de Matei - precum Arnota (cca. 1636), unde va fi şi inmormántat, Caldăruşani (1638), Govora (1640-1645), Sadova, Slobozia lui Ianache Caragea, Strehaia - au fost înzestrate de domn.
Si boierii fideli, precum şi slujitori, baza armatei Tării Româneşti, primeau moşii (ocine) de la domnie. Importante focare de cultură - unde se aflau "dascăli şi tipografi pentru a tipări si reproduce cărti sfinte" (după spusele lui Theofan, patriarh ortodox al lerusalimului) - , mănăstirile erau pioni importanti în sistemul de apărare (defensiv) al tării (o bună parte din mănăstiri fiind fortificate prin grija domnului). Astfel, sudul şi estul Tării Româneşti era apărate de un lant de mănăstiri domnesti fortificate, ctitorite de domn: Strehaia (jud. Mehedinti) (1645), Sadova jud. Dolj) (1632-1633), Brâncoveni (jud. Olt) (1634), Drăgăneşti (Jud. Teleorman), Negoeşti (jud. Calăraşi) (1649), Sloboz (jud. Ialomita) (1633-1634), Măxineni (Jud. Braila) (1637).
Pentru ce atâta grijă pentru sistemul defensiv al tării? Fost mare agă (mare dregător cu functii militare, al doilea ca importantă după marele spătar), Matei era reprezentantul orientării antilevantine (deci antiotomane), a boierimii pamantene, domnul Leon Tomsa (1629-1632), grec de origine, fiind exemplul elocvent al pătrunderii elementelor străine, in deceniul al treilea al secolului al XVII-lea, in structura feudală a tării.
Matei a ajuns pe tron in septembrie 1632, învingându-l apoi la Plumbuita (octombrie 1632) pe Radu Iliaş (domn între iulie-septembrie 1632), care fusese numit de Poartă. Aceasta din urmă il va confirma in cele din urmă pe Matei. Cu toate acestea, neîncrezător, Matei a incheiat, in 7/17 1633, o conventie de ajutor reciproc cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I (1630-1648), tratat reinnoit în 1635, 1636 şi 1640.
Vasile Lupu (1634-1653), ajuns pe tronul Moldovei, ca si Matei, ca exponent al curentului antigrecesc al boierimi romaneşti, si-a schimbat insa rapid orientarea, arogându-şi - prin intermediul patronatului cultural exercitat asupra Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol continuator al basileilor bizantini ("Byzance apres Byzance" cf. lui Nicolaie lorga) cu pretenti hegemonice asupra teritoriului de dincolo de Siret. Anii 1637-1639 sunt cei ai unei mari presiuni exercitate de Vasile Lupu, care a incercat chiar instalarea fiului său loan pe tronul Tării Româneşti (toamna lui 1637), obtinând în cele din urmă mazilirea lui Matei (noiembrie 1639) si adoptand titlul de domn al ambelor Ţări Române. Matei l-a înfrînt însã între satele Nenişori şi Ojogeni (Jud. Ialomiţa) (in noiembrie 1639), fiind ulterior confirmat de Înalte Poartă, cu „pretul" plăţii tributului.
După o incetare a ostilităţilor de mai bine de câţiva ani (1644-1650) - ,"concretizată" prin construirea reciproca a unei mănăstiri de împăciuire, Stelea în Târgovişte şi Soveja în Putna -, Vasile Lupu, sprijinit de cazaci ginerelui sau, Timuş Hmelniţki, a reluat ostilităţile, fiind în cele din urme învins definitiv de Matei Basarab la Finta (Jud. Dâmboviţa) (17 mai 1653), şi înlocuit cu Gheorghe Stefan (1653- 1658), protejatul Transilvaniei şi al Ţării Româneşti.
Tronul bătrânului şi bolnavului domn Matei va fi însã zdruncinat de o miscare populara iniţiată de oamenii în arme. În martie 1654, a izbucnit răscoala dorobanţilor (ostasi lefegii pedeştrii, înarmati cu sabii şi pusti, recrutati fiind dintre ţăranii liberi şi orăşeni) şi a seimenilor (corp de ostasi mercenari pedeştrii, recrutati în Peninsula Balcanica, înarmati cu pusti primitive cu cremene, numite sâneţe). Nemultumirea oamenilor în arme a fost provocata de încercarea domniei şi a boierimei de a-i asimila ţăranilor dependenti.
Matei Basarab a murit in 9/19 aprilie 1654. În februarie 1655, seimenilor, dorobanţilor şi rosilor (curteni si călăreţi asimilati slujitorilor domnesti) li s-au alãturat orăşenii şi ţărănimea, răscoala devenita astfel populara fiind in cele din urme înăbuşită de Constantin Serban (1654-1658, 1660), cu ajutor de la Gheorghe Rákóczi II (1648-1660) .
Monarhia feudala (guvernare cu consensul "starilor" privilegiate) a lui Matei Basarab a fost preocupate de reglementarea raporturilor dintre boierime şi ţărănimea aservita (rumânii). Mai mult, "reforma" fiscala numita "darea talerului" (1634- 1635) stabilea un domiciliu fiscal contribuabilului. În schimb năpasta, trecerea dării contribuabililor fugiti asupra celor rămaşi, a fost abolita.
Printre "afacerile" economice din timpul lui Matei Basarab, menţionăm exploatarea fierului la Baia de Fier (Jud. Gorj), înfiintarea unei sticlării, precum şi a unei "mori" de hartie pe lângă Călimăneşti, pe Olt (Jud. Valcea).
Bazele învăţământului umanist din Tara Româneascã au fost puse de catre umanistul grec Pantelimon (Paisie) Ligaridis (însotit de Ignatie Petritis), prin înfiintarea unei scoli la Târgovişte.
Prin grija lui Petru Movila, mitropolitul de origine româna al Kievului (1633-1646), s-a înfiintat o tipografie la Câmpulung (1635), apoi la Govora (1637). Prima carte, scoasa în 1635, a fost un Molitvenic slavon (carte de ritual ortodox), cu O epigramă la stema ţării scrisa de cumnatul lui Matei Basarab, carturarul Udrişte Năsturel (cea 1596-1659).
În 1640, apare la mănăstirea Govora Pravila (,"direptătoriu de lege") bisericeasca, tradusa, dupa un nomocanon slav (colectie de legi), de catre eruditul Mihail Moxalie (cca 1596-1650), călugăr la mănăstirea Bistrita (Jud. Valcea). Pravila este prima carte în limba româna tipărită în Tara Româneascã (precum, în Moldova, Cartea româneasca de învăţătură <1643> sau Cazania mitropolitului Varlaam al Moldovei).
În 1645, se tipăreşte la mănăstirea Dealu (Jud. Valcea) Carte care se chiama Răspunsul impotriva Catihismului calvinesc, cea dintai scriere teologica româneasca cu caracter polemic, unde autorul ei, mitropolitul Varlaam al Moldovei (1632-1653), afirma unitatea de neam a românilor din cele trei principate. Îndreptat împotriva "eresiei cea rătăcită", Răspunsul se adresa "iubitilor crestini şi cu noi de neam români, pretutindeni tuturor celor ce se află în părţile Ardealului si în alte părţi pretutindeni ce sunteti cu noi într-o credinţă" .
În 1652, apare la Târgovişte Îndreptarea legii, un cod de legi tiparit în limba româna, tradus, precum Cartea româneasca de învătătură de la pravilele împărăteşti si de la alte giudeţe (Iasi, 1646), de catre moldoveanul Eustatie logofătul şi Daniil Andrei Panonianul (Ardeleanul).
