SCRIITORI

Vasile Lupașc
Vasile Lupașc

Vasile Lupașc Sfintes

  • NASCUT: 28 aprilie 1974, Bacău, România
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Scriitor, istoric, sportiv de performanță
  • OPERE CELEBRE: Răstignit între cruci
  • Biografie autorizată:

Vasile Lupașc Sfintes s-a născut la data de 28 aprilie 1974 la Bacău. Este un prozator român, autorul romanului istoric "Răstignit între cruci", cât şi un sportiv de performanţă, deţinător a şase titluri mondiale în Arte Marţiale.

După întoarcerea tatălui său din Japonia în 1980, a început primele lecţii de judo, sport pe care l-a practicat timp de un an jumătate.

În 1994 participă la primul campionat naţional de karate, desfăşurat la Târgovişte, unde a obţinut medalia de aur. A urmat antrenamente cu maiestrii importanţi ai acestui sport, printre care David Scott şi Giuseppe Meloni, de la care a învăţat karate-ul vechi.

A absolvit cursurile Facultăţii de Istorie-Geografie, a Universităţii Valahia din Târgovişte.

În septembrie 2008 publică romanul istoric "Răstignit între cruci", o lucrare documentată despre domnul Ţării Româneşti Vlad al III-lea Drăculea (Țepeș).

Romancierul îşi continuă activitatea publicistică prin apariţia volumului al II-lea şi al III-lea al romanului "Răstignit între cruci"; Colecția "Zece povești pe care le datorăm copiilor noștri" ce include volumul I intitulat "Burebista" şi volumul II intitulat "Vlad Voievod Draculea", "Străjeri la porțile raiului" – Carte audio în lectura lui Mircea Albulescu; "Furia Zimbrului" – Carte audio în lectura actorilor Marcel Iureș și Mircea Albulescu. Muzica Gheorghe Zamfir; "Viața și dupăviața lui Vlad Vodă Țepeș" - teatru radiofonic în interpretarea actorilor Mircea Albulescu, Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Irina Movilă, Ștefan Velniciuc, Mihai Mălaimare, Mircea Rusu, Mihai Dinvale, Eugen Cristea, Mihai Niculescu, Mircea Constantinescu în regia lui Vasile Manta; "Marea Carte Cu Eroi" - Carte ilustrată pentru copii şi adulţi.

La 1 iunie 2018, la Curtea Domnească din Târgoviște lansează "Marea carte a Unirii - Începuturi", o carte in format A4 avand 96 de file, prefațată de Ioan Aurel Pop, Președinte al Academiei Române, având drept consultant stiintific pe Dr. Leonard Velcescu, Laureat al Academiei Române. Cartea ilustrată prezintă aventura istorică de la prima unire a triburilor dacice până la unirea realizată de Mihai Viteazul din anul 1600, iar volumul II prezintă nașterea națiunii române, Unirea lui Alexandru Ioan Cuza și Marea Unire de la 1918. Ilustrată ireproșabil, cartea se adresează tuturor categoriilor de cititori.

În prezent scriitorul lucrează la elaborarea unui basm istoric pentru copii întitulat "In slujba lui Decebal".

Mircea Albulescu spunea despre scriitor: "Vasile Lupaşc se mişcă firesc printre figurile impunătoare ale trecutului naţional şi are talentul de a crea o întreagă epocă. Prin adevăr, credinţă şi putere de convingere, această istorie poate deveni oricând nucleul unui spectacol de teatru viu impresionant! Cred că teatrul românesc a câştigat promisiunea unui dramaturg!"

O carte, un nume... O carte care scoate la lumină un personaj istoric de talie colosală, care a marcat timpul său, un luminat războinic care a cunoscut gloria, trădarea şi mai apoi întinarea numelui de către negustorii saşi, scriitorii britanici sau producătorii holywoodieni. Vasile Lupaşc prin măiastrul sau condei şi prin stilul său rafinat, a reuşit să ne dăruiască portretul lui Vlad Vodă Ţepeş, aşa cum puţini îl ştiam. Răstignit Între Cruci marchează în cartea românească un ADEVĂR aşa cum ni l-am dorit de mult. Mulţumesc acestui însemnat om pentru curajul şi imensul talent de a ne purta prin vremurile aprigului Tepes-Draculea". Gheorghe Zamfir.