1891 La 6 februarie s-a nascut, la Bucuresti, poetul, prozatorul, dramaturgul, eseistul si traducatorul Adrian Maniu. Fiul juristului si profesorului de drept comercial, la Universitatea din Bucuresti, Grigore Maniu, originar din Lugoj; bunicul patern, Vasile Maniu, fruntas al vietii culturale si politice ardelene, continuator al traditiei „luminilor", istoric si membru al Academiei Romane. Mama, Maria (nascuta Calinescu), descinde dintr-o veche familie de boieri olteni, cu stramosi atestati pe vremea lui Matei Basarab, inrudita si cu Bratasestii; fire artista, cultiva in mediul familial dragostea de muzica, arte plastice si poezie. Toti cei cinci copii au deosebite aptitudini intelectuale si artistice, iar doi se vor consacra artei: Adrian si sora lui, Rodica, pictorita de notorietate intre cele doua razboaie mondiale. Copilaria, in mediu citadin, cu scurte vacante in mijlocul unei naturi patriarhale, la mosia Soparlita, pe malul Oltetului.
Scoala primara la Bucuresti, unde e inscris apoi la Liceul „Gheorghe Lazar"; mutat din clasa a IV-a la Liceul „Matei Basarab", coleg aici cu Serban Bascovici si avandu-i profesori pe N. Coculescu, I. Nadejde, Th. D. Sperantia, C. Banu.
1906 Debuteaza, elev, in revista liceului, "Rasaritul".
1910 Ia bacalaureatul.
1910-1913 Se inscrie la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, luandu-si si licenta.
1912 Adevaratul debut, in timpul studentiei, la revista "Insula", semnand Adrian Gr. Maniu poemul in proza "Primavara dulce". In acelasi an, debut editorial cu volumul de poeme in proza "Figurile de ceara". Intinse lecturi, nesistematice, il apropie mai cu seama de Baudelaire, Villiers de l'Isle Adam, Aloysius Bertrand (din care si traduce), dar stagiul simbolist e repede depasit in directia unor deschideri spre modernism.
1913 Voluntar in razboiul balcanic, incheie campania cu gradul de plutonier de rezerva, reformat din motive de boala.
1914 Calatorie in Franta.
Colaboreaza la noua revista romana, "Cronica" (lui Arghezi si Galaction, cu care impartaseste ideile umanitare si pacifiste), atras de ideile socialiste, probabil prin intermediul lui N. D. Cocea, cu care va candida pe lista „independent-populara" la alegerile de dupa razboi, fara succes.
1916-1918 In aceasta perioada face o campanie, voluntar pe front, reintra in viata literara: reprezinta prima sa piesa, "Fata din dafin" (in colab. cu Scarlat Froda); editeaza (tot cu Froda) revista "Urzica"; redactor la "Dimineata", colaboreaza la "Chemarea", "Fapta", "Socialismul", "Hiena".
1919 Publica volumul "Din paliarul cu otrava".
1920 Se stabileste la Cluj, functionar la Banca Agricola si redactor la ziarul "Vointa"; prietenie cu L. Blaga, Cezar Petrescu, Gib Mihaescu, cu care fondeaza revista "Gandirea", unde publica ciclul de poeme "Razboiul" si o parte din poeziile ce vor intra in sumarul volumului "Langa pamant" (1924).
1922 Scrie "Mesterul".
1923 Scrie "Rodia de aur" (in colab. cu Al. O. Teodoreanu).
1924 Scrie "Dinu Paturica" (adaptare dupa Ciocoii lui N. Filimon, in colab. cu I. Pillat).
1925 Scrie "Tinerete fara batranete".
1926-1927 Regizor la Nationalul din Craiova.
1928-1946 Inspector general in Ministerul Artelor.
1929 Apare "Lupii de arama" (jucata cu succes de Maria Ventura, in regia lui V. I. Popa si cu muzica de S. Dragoi).
1930 Pana in acest an , scriitorul are intense preocupari teatrale: adapteaza "Motanul incaltat" (dupa Gozzi). Publica vol. de poezie "Drumul spre stele". Scrie "Jupanul care facea aur".
1930-1933 Directorul programului vorbit, la Radiodifuziunea romana.
1931 Revenit la Bucuresti, reintra in presa, redactor la "Dimineata", colaboreaza la "Rampa", "Adevarul literar si artistic", "Viata literara", "Universul literar", "Boabe de grau", "Revista Fundatiilor Regale", "Muzica si poezie" s.a.
1932 Din acest an consilier literar la "Fundatia Regala pentru Literatura si Arta". Este ales membru corespondent al Academiei Romane.
1934 Apare volumul de poezii "Cartea tarii".
1935 Vol. de poezii "Cantece de dragoste si moarte", "Focurile primaverii si flacari de toamna".
1938 Apare editia definitiva de "Versuri". In acelasi an i se acorda "Premiul national pentru poezie".
1946 Trece printr-o perioada extrem de grea, traind dintr-o istovitoare munca de traducator ("Balade populare ruse", 1954; "Basme de Puskin", 1953; "Cantecul Niebelungilor", 1958 s.a.), bolnav.
1965 Intors la opera sa, scriitorul ne lasa doua volume: "Cantece tacute" si "Versuri in proza", remanieri nu intotdeauna inspirate ale unor texte vechi. I se acorda Premiul „M. Eminescu" al Academiei Romane.
1968 Isi revizuieste intreaga creatie lirica, cu putin timp inainte de moarte: "Scrieri", I si II.
A fost si un patrunzator critic de arta, atras in egala masura de formele moderne cat si de arta veche si populara romaneasca, din structurile careia se hraneste propria sa viziune lirica. La 20 aprilie, la Bucuresti, se stinge din viata.
