CINE A FOST MIHAI VITEAZUL?
Mihai Viteazul, cunoscut și ca Mihai Bravu, s-a născut la Targul de Floci (astazi comuna Piua-Pietrii) sau Drăgoiești, județul Valcea. A fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi Domn al Țării Românești și, pentru o perioadă (în 1600), conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.
Pater incertus, descendent probabil sau improbabil al puternicei familii Patraşcu, mater semper, cu certitudine fiu al Tudorei (Theodorei) din Oraşul de Floci (aflat pe lalomita, nu departe de vărsarea in Dunăre), Mihai a fost, înainte de a deveni domn, negustor in tinerete, apoi mare dregător (boier aflat in sfatul domnesc): pe rând, mare stolnic (a cărui atributie era grija pentru masa domnească), mare postelnic (cu atrbutii diplomatice), mare agă (al doilea comandant al oştirii după marele spătar), mare ban de Craiova (cel mai important demnitar al Tarii Românesti).
INSCĂUNAREA SI UNIREA
Instalat cu acordul inaltei Porti, Mihai a ajuns pe tron int-un moment de cumpănă pentru destinele tării, atunci când, pe fondul crizei monetare ce "bântuia" in Imperiul otoman, haraciul (tributul) Tării Românesti atinsese suma record de 155.000 de galbeni, cand sumele imense cheltuite pentru cumpărarea tronului domnesc se "răscumpărau" cu pretul unei fiscalităi excesive practicate de vistieria fiecărui nou înscăunat, a cărui "sperante de viată" domnească erau limitate voit de către Poartă. Pe fondul acestui resentiment "national" fată de excesele Semilunei şi in conditiile războiului antiotoman pornit din initiativă papală, va realiza "viteazul" Mihai cea dintâi unire pilduitoare, cu valoare de tip ideal, in afirmarea conştiintei etnice si apoi nationale a neamului românesc.
DOMNIA
Domnia lui Mihai Viteazul a coincis deci cu relansarea de către Clement VIII (1592-1605), papă contrareformist cunoscător al problemelor orientale, a proiectului unei cruciade antiotomnane sub denumirea de Liga Sfântă, alianta la care, alături de Sfântul Scaun (statul papal), participau Austria şi Spania habsburgilor, ducatele de Ferrara, Mantova şi Toscana. Transilvania şi Moldova au fost atrase în coalitia antiotomană prin încheierea unor tratate separate cu imperialii habsburgi: in februarie 1594, între principele Sigismund Báthori (prima domnie din 1581-1597) si împăratul Rudolf II de Habsburg (1576-1612), in august 1594, intre domnul Aron Vodă (Tiranul) şi Rudolf II. In toamna aceluiaşi an (septembrie-octombrie), principelui transilvănean şi domnului moldovean le-a revenit sarcina concluderii unei intelegeri şi cu domnul Tăril Româneşti, Mihai.
RĂZBOIUL ANTIOTOMAN
Data de 13 noiembrie 1594 reprezintă intrarea, în mod fățiş, a Moldovei si a Tării Româneşti in războiul antiotoman: executarea la Bucureşti şi la laşi a creditorilor levantini, chemati sub pretextul de a fi plătiți.
Imediat după o victorie asupra turcilor la Oraşul de Floci (18 decembrie 1594), Mihai a trecut Dunărea la începutul lui ianuarie 1595, atacând cu succes cetătile situate in dreapta fluviului: Hârsova (peste drum de Floci), Silistra (in fata Calăraşilor). La mijlocul lunii ianuarie, detaşamentele militare ale fraților Buzeşti i-au infrânt pe tătari, trimişi de turci, la Putineiu şi Stăneşti, in 23 ianuarie, paharnicul Manta a atacat prin surprindere tabăra co-tătară aşezată la Şerpăteşti, după care Mihai a trecut din nou Dunărea, a ars cetatea din fata Giurgiului, Rusciuc, capturându-i şi artileria.
In martie 1595, Aron Vodă (Tiranul), la rândul lui, a ocupat Ismailul (fosta cetate Chilia, in stânga Dunării, in aval fată de Brăila), in aceeaşi lună find cucerită şi Brăila de către forțe muntene cu sprijin transilvănean.
SFÂRȘITUL UNIRII
Ferhad paşa, marele vizir (dregător care indeplinea functia de prim-sfetnic al sultanului), a luat act de aceste actiuni potrivnice Semilunei, pentru ca în 14 mai 1595 să ia decizia gravă de anulare a statutului de autonomie al Tării Românesti şi al Moldovei, declarându-le provincii otomane (vilaiete).
TRATATUL DE LA ALBA IULIA
In aceste conditi amenintătoare , Mihai a trimis o delegatie de boieri la principele transilvan Sigismund Báthori, care afirma veleităti suzerane, precum odinioară regii maghiari dinaintea transformării Ungariei centrale în paşalâcul de la Buda (1541). Tratatul de la Alba lulia dintre Transilvania şi Tara Românească (din 10 mai 1595) prevedea limitarea prerogativelor domnului valah - care devenea un simplu reprezentant al suzeranului transilvănean într-un regim nobiliar (boieresc) de Stări i-şi readucerea cu forta a țăranilor şerbi fugiti. Acelaşi lucru s-a intâmplat şi cu Ștefan al VIII-lea Răzvan (aprile/mai-august/septembrie 1595), noul domn al Moldovei impus de către Sigismund Báthori, căruia i-a recunoscut suzeranitatea în conditii apasătoare (tratatul din 24 mai 1595).
RIPOSTA ȘI ÎNFRÂNGEREA OTOMANĂ
Reactia otomană nu s-a lăsat aşteptată: in iulie 1595, oastea condusă de marele vizir Sinan paşa a trecut Dunărea, indreptându-se spre Bucuresti. Desi victorios la Calugăreni (13) unde i-a ucis pe paşii de Timişoara şi de Bosnia, si a capturat marele stindard verde otoman-, covârşit fiind insă numeric, Mihai a fost nevoit să se retraga spre nord, in aşteptarea ajutorului de la suzeranul transilvănean şi aliatul moldovean. Turcii au profitat de absenta domnului pentru a ocupa "centrele de gravitate" ale tării, Târgoviştea şi Bucureştii, in acesta din urmă părând să pună în aplicare amenintările din 14 mai 1595 de transformare a Tării Româneşti în provincie otomaă: transformarea in moschei a bisericilor, fortificarea oraşului ("palanca lui Sinan paşa", la manăstirea Alexandru <Mircea> Vodă, mai tárziu Radu Vodă). Primind ajutorul scontat din Transilvania, Moldova şi chiar Toscana, Mihai s-a refăcut rapid, ceea ce i-a permis, în luna octombrie 1595, să recucerească Târgoviştea (după un bombardament de două zile), Bucureştiul, evacuat între timp de turci, fiind "luat" de către un corp de oaste modovenesc aflat sub ordinele lui Stefan Răzvan. Acesta din urmă fusese însă înlocuit pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă (august/ septembrie 1595-mai 1600), fidel (vasal) Coroanei Polone. Campania otomană din 1595 s-a sfârsit in în 17-20 octombrie, cu surprinderea, la Giurgiu, a ariergardei armatei marelui vizir Sinan paşa, care de altfel va fi destituit.
Cetatea Giurgiu a fost cucerită gratie bombardamentului artileriei aliatului toscan. Profitând de răgazul oferit de importanta infrângere aplicată otomanilor.
DENUNȚAREA TRATATULUI DE LA ALBA IULIA
Mihai a luat două decizii cu Cosecințe importante. Mai intâi, in noiembrie-decembrie 1595, din ratiuni demo-economice (fiscale), a promulgat actul domnesc numit ulterior lui Mihai, document prin care se hotăra rămânerea (aşezarea) pentru totdeauna, pe moşia unde se aflau in acel moment, a românilor (țăranilor şerbi) care se strămutaseră ca urmare a invaziei otomane. Trebuie semnalat faptul că Mihai a fost primul dintre domni Tări Româneşti care a avut intentia de a constitui un domeniu al coroanei cu caracter permanent. Apoi, in anii 1596-1597, refuzul domnului de a participa, in calitate de vasal, la lucrările Dietei (adunare nobiliara) Transilvaniei echivala cu denuntarea tratatul de la Alba lulia din mai 1595. "Răcirea" raporturilor cu Sigismund Bathori coincidea, pe plan militar, cu infrangerea la Keresztes (in Ungaria) a fortelor unite ale principelui Transilvaniei si ale imperialilor habsburgi (octombrie 1596).
Conditii strategico-militare dificile erau cauzate nu numai de un război indecis intre Poartă si Liga Sfântă, dar şi de un domn moldovean devotat regelui Poloniei, de un prinț transilvănean versatil si de incapacitatea unui împărat habsburg, mai degrabă pasionat de ştiinte şi de arte (mecenat la curtea imperială de la Praga, unde se aflau Tycho Brahé, Kepler), decât de chestiunile militare. În aceste circumstante internationale dificile, şi după câteva lupte mai mult sau mai putin uşoare purtate contra pretendentului Radu al X-lea Mihnea, numit de Poartă, contra tătarilor, vasalii turcilor, şi contra beilor otomani de la Dunăre (martie-noiembrie 1596) Mihai a incheiat în cele din urmă o pace de scurtă durată cu Sultanul Mehmed III (1595-1603), primind cu această ocazie şi steag de domnie, in schimbul plătii tributului (decembrie 1596).
TRATATUL DE LA MĂNĂSTIREA DEALU
Simtindu-se in continuare amenintat, Mihai a hotărât să negocieze direct cu Rudolf II, fără intermedierea lui Sigismund Báthori, ca în toamna lui 1594. Tratatul, incheiat la mănăstirea Dealu. (jud. Vâlcea) (in 30 mai/9 iunie 1598), stipuila: recunoaşterea de către domnul Tări Românesti, neconditionată de plata tributului, a suzeranităti împăratului, obligatia Habsburgului de a asigura domnului valah subsidile necesare înzestrării militare, recunoaşterea caracterului ereditar al domniei lui Mihai.
Conflictul cu inalta Poartă devenind iminent, Mihai a organizat - precum Mircea I cel Bătrân şi Vlad Țepeș în iarna lui 1461/1462 - o expeditie punitiv-preventivă peste Dunăre, până în Balcani (august-noiembrie 1598).
SUZERANITATEA MAGHIARĂ
În martie 1599 insă, situatia internatională s-a complicat in urma renuntării lui Sigismund Báthori la tronul Transilvaniei, in favoarea vărului său, cardinalul Andrei Báthori (martie-octombrie 1599), sensibil la sirenele politicii regelui Poloniei, tară care revenise la vechea politică pontică, intrând astfel in conflict cu Habsburgii. "Încoltit" între doi severani filo-poloni (leremia Movilă şi Andrei Bathori), amenintat in permanentă din sud, Mihai Vitezul a fost nevoit să accepte suzeranitatea lui Andrei Báthori, cel din urmă recunoscând domnia ereditară in familia primului (tratatul din 16 iunie 1599). Eforturile diplomatice ale lui Mihai nu au fost însă "auzite", pentru că "frontul" polon - reprezentat de principele cardinal Andrei Báthori, de domnul leremia Movilă şi de cancelarul leah Jan Zamoyski - a hotărât să-l înlăture pe Mihai, Andrei Báthori făcându-i chiar o "invitatie" expresă de a părăsi tronul Tări Româneşti (vara lui 1599).
REUNIREA PRINCIPATELOR
În acest moment dramatic, Mihai a decis să "spargă" frontul ostil prin punerea in aplicare a planului său "national" de reunire a celor trei țări Române. Astfel, cu acordul lui Rudolf II, suzeranul său, care avea interese majore în Transilvania (dorea incorporarea principatului), Mihai a trecut peste munti, l-a bătut pe Andrei Báthori la Şelimbăr, nu departe de Talmaciu (jud. Sibiu) (in 18/28 octombrie 1599), si a intrat triumfător in Alba lulia (in 21 octombrie 1 noiembrie 1599), tot teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa, sub titulatura latină de locum tenens. In anul următor, in urma luptei de la Bacău (din 6/16 mai 1600), Mihai l-a alungat şi pe leremia Movilă, care plănuia să-l înlocuiască cu Simion Movila, fratele său. In acest fel se realiza refacerea frontului antiotoman, dar mai ales prima unire a celor trei Tări Române. Ceea ce l-a făcut pe Mihai să se intituleze, intr-un document din 6 iulie 1600, domn al Tării Românesti şi Ardealului şi a toată tara Moldovei". leremia Movilă era protejatul regatului Poloniei, al cărui protectorat asupra Moldovei va lua de altfel sfârşit în 1616 (act confirmat de pacea cu turcii din 1621 care consfințeşte suzeranitatea Porții asupra statului moldav). După episodul transilvănean al unirii, Mihai l-a asociat la domnia Țării Româneşti pe fiul său, Nicolae Pătrașcu (post 14 noiembrie 1599-septembrie 1600).
UNIREA STÂNJENITORE
Faptele unificatoare și militare ale românului nu puteau trece "neobservate", pentru că marile puteri năzuiau fie la restaurarea suzeranității pierdute în Țara Românească (Imperiul otoman), fie la restabilirea hegemoniei le gurile Dunării (Polonia), fie la dobândirea în integralitate a moştenirii ungare (Habsburgii). Mai mult, în septembrie 1600, Dieta de la Sebeş a fost boicotată de nobilimea transilvăneană (populația româneasacă neavând reprezentanți), care, în frunte cu Ştefan Csaki sprijinit şi de reprezentantul trupelor imperiale habsburgice din Transilvania, generalul George Basta s-a revoltat contra tendinței principelui de a consolida propria lui stăpânire în Transilvania într-una efectivă şi de drept (dublarea administrație cu propriii săi boieri români în calitate de comisar de supraveghere, donații feudale făcute boierilor munteni în detrimentul nobilimii maghiare, redresarea ortodoxiei române transilvănene, nerecunoscută printre religiile admise <receptae> în condițiilele eforturilor Contrareformei catolice de a stăvili prozelitismul calvin prin ideea unirii celor două biserici). Basta l-a învins pe Mihai la Mirăslău (jud. Alba) (în 8 septembrie 1600), în acelaşi timp fiind reinstalat, la inițiativa lui Jan Zamoyski, leremia Movilă pe tronul Moldovei.
Mai mult încă, polonii au "mers şi mai departe": în urma luptei de pe Bucov (jud. Prahova) (din 10 octombrie 1600), Mihai a fost nevoit să cedeze, în favoarea lui Simion Movilă (octombrie 1600-iunie 1601), chiar şi tronul Țării Româneşti, ca urmare si a schimbării de atitudine a unei părți importante a boierimii valahe (printre care şi frații Buzeşti). După o încercare nereuşită de a restabili situația (lupta de la Curtea de Argeş, din noiembrie 1600), Mihai şi-a întors ochii spre Praga, unde-şi instalase curtea princiară Rudolf II. Sosirea lui Mihai la Praga a coincis cu reîntoarcerea lui Sigismund Băthori pe tronul Transilvaniei (în februarie 1601), lucru ce nu era pe placul imperialilor. În mai 1601, suzeranul habsburg a impus reconcilierea între Mihai Viteazul şi generalul Basta, care l-au înfrânt la Gurăslău (jud. Sălaj) pe Sigismund Bâthori (în 24 iulie/3 augus 1601), după ce Simion Movilă fusese deja izgonit de frații Buzeşti din Țara Românească (în iunie 1601). Mihai Viteazul şi veleitățile sale unificatoare deveniseră deci stânjenitoare pentru toată lumea: în 9 august 1601.
MOARTEA
Mihai a fost "executat” la Câmpia Turzii, din ordinul generalului George Basta, capul fiindu-i "depus" la mănăstirea Dealu (jud. Vâlcea). "Epopeea" mihăileană îşi încheia astfel primul act, până la "finalul" din 1918. Pe tronul Țării Româneşti se vor perinda domni favorabili imperialilor, polonilor sau otomanilor, Transilvania fiind în continuare disputată de partida nobiliară şi de imperiali.
Ca mare dregător (probabil mare stolnic, în grija căruia se afla masa domnului), Mihai a fost ctitorul mănăstirii bucureştene cu hramul "Sf. Nicolae”, a cărei construcție a început în 1589. Zidirea remarcabilei mănăstiri s-a încheiat în 1591, în timpul domniei lui Mihnea Turcitul (1577- 1583, 1585-1591). Ca domn, Mihai a rezidit biserica mănăstirii Clocociov (jud. Olt), cunoscută documentar încă din vremea lui Basarab al V-lea Neagoe. În urma unor degradări survenite mai înainte (cutremurul din 1628, incendii), mănăstirea va fi reclădită în mod substanțial în 1645, preluând calitățile stilistice ale epocii lui Matei Basarab.
Există multe portrete, literare sau plastice, înfățişându-l pe Mihai Viteazul. În 1608, la opt ani de la dispariția marelui voievod, s-a încheiat redactarea Cronicii domniei lui Mihai Viteazul (cronica Buzeştilor), prima cronică originală păstrată, redactată în limba română. Ulterior, va fi inclusă în Letopiseţul cantacuzinesc. Apoi, Nicolae Bălcescu îi va consacra o saga romantică apărută, postum, în 1878. Gravuri de secolele XVI-XVII, sau tablouri "academice" (Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mişu Popp, Constantin Lecca) îl prezintă pe voievod în diferite ipostaze.
