CINE ESTE ALECU DONICI?
NAȘTEREA ȘI FAMILIA
Potrivit unui act eliberat la 4 iunie 1818, Alecu Donici a fost botezat la 19 ianuarie 1806. El era primul copil dintre cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei. Naș a fost Iancu Lambrino, unchiul după mama.
EDUCAȚIA
La 20 februarie 1819, împreună cu fratele său Petrache (1808-1872), este înscris la Liceul de cadeți nr.1 din Sankt-Petersburg, unde a rămas până la terminarea studiilor în 1825.
La 28 aprilie 1825, cu gradul de sublocotenent, este trimis în regimentul Ekaterinburg, în sudul Basarabiei. La 30 ianuarie 1826, conform cererii depuse, este eliberat din serviciul militar din motive familiale.
CARIERA
În perioada 1829-1830, Alecu Donici participă la combaterea epidemiei de ciumă în Basarabia, fiind membru al comisiei de la Ciuciuleni, organizată în acest scop. La 7 iulie 1831, este ales asesor din partea nobilimii în judecătoria regională a conștiinței, pe termen de 3 ani.
La 29 decembrie 1855, împreună cu C. Negruzzi și Gh. Asachi, este ales membru al Comitetului Teatral, care recomandă piese pentru a fi montate de Teatrul Național.
La 22 ianuarie 1852 1852, este ales membru al Divanului obștesc, rămânând totodată președinte al Divanului de Întărituri. Prin oficiu domnesc, Alecu Donici, alături de Gr. Cuza, A. Panu și Mihail Kogălniceanu, este numit într-o comisie însărcinată cu tipărirea Hronicului românilor de Gheorghe Sincai.
ACTIVITATEA LITERARĂ
În revista moscovită “Teleskop”, în 1835, apare articolul lui A. Hajdeu "Literați basarabeni", în care Alecu Donici este prezentat ca un traducător talentat al fabulelor lui I. Kralov și al poemului "Țiganii" de Aleksandr S. Pușkin.
În anul 1837, la București se tipărește, în ediție separată, poemul "Țiganii" de Aleksandr S. Pușkin în traducerea lui Alecu Donici, din care unele fragmente aveau să fie reproduse în cromația alcătuită de Iacob Ghinculov, "Adunare de scrieri și traduceri, în proză și în versuri, pentru exerciții în limba valaho-moldavă".
În “Albina românească“ apare poezia "Amoriu și prietenșug" (ulterior "Prietesugul și amorul"), în 1839. Apare, în 1840, "Fabule", cartea I, Iași, la Cantora “Daciei literare”, cuprinzând fabulele: "Vulturul și albina", "Greierul și furnica", "Lupul și cucul", "Gâștele, Vulpea și bursucul", "Vulturul și paingul", "Parnas, Momita și două mate", "Lupul și lupușorul", "Calul și călărețul", "Leul și iepurele", "Stigletul și ciocârlanul", "Două poloboace", "Racul, broasca și știuca", "Bărbatul cu trei femei", "Vulpea și măgarul", "Leul la vânat", "Vulpea pedepsită", "Pieptenul", "Măgarul", "Antereul lui Arvinte", "Vulpea în livadă", "Elefantul în domnie", "Pietrenii și Bistrița", "Galbanul", "Pizmataretul și șarpele", "Măgarul și privighetoarea", "Lupul nazar", "Teiul și stejarii", "Veverița". M. Kogălniceanu reproduce din culegere în primul volum al “Daciei literare” fabulele: "Antereul lui Arvinte", "Bărbatul cu trei femei", "Gâștele", "Lupul nazar", "Măgarul", "Momita și două mate", "Parnas", "Vulpea și bursucul", "Vulpea pedepsită". În “Curierul românesc” din București și în “Foaie pentru minte, inimă și literatură“ din Brașov sunt retipărite fabulele "Bărbatul cu trei femei", "Gâștele" și "Momita și două mate".
La 22 iunie 1840, Alecu Donici donează Epitropiei Învățăturilor publice din Moldova 100 de exemplare ale cărții "Fabule". Cartea I.
În 1841, Alecu Donici publică în “Albina românească“ "Zi întâi aprilie", "Autorul și hoțul", "Furnica". Tot în 1841, în “Foaie pentru minte, inimă și literatură“ sunt retipărite din "Fabule". Cartea I: "Antereul lui Arvinte", "Vulpea pedepsită", "Lupul nazar", "Lupul și cucul", "Lupul și lupușorul", "Măgarul", "Parnas", "Pizmataretul și șarpele", "Racul, broasca și știuca".
În 1842, apare "Fabule", cartea I, ed. a 2-a și "Fabule", cartea a II-a, Iași, la Cantora “Foaiei sătești”, aceasta din urmă cuprinzând 25 de fabule ("Înființarea fabulei", "Lupul și motanul", "Șoarecele și guzganul", "Morarul", "Furnica", "Florile", "Răul și heleșteul", "Ursul la priseci", "Momita și oglinda", "Înțeleptul și magnatul", "Liliacul și rândunelele", "Lupul la pierire", "Doi câini", "Calul și măgarul", "Împărțeala", "Muntele", "Lupul și șoarecele", "Cheltuitorul și rândunica", "Fierul și argintul", "Oracolul", "Norocul în vizită", "Doi raci", "Țăranul și oaia", "Țăranul și calul", "Poetul și bogatul") și 5 poezii.
La 16 iunie 1842, Alecu Donici donează Epitropiei Învățăturilor publice 100 de exemplare "Fabule", Cartea a II-a și 10 exemplare "Poezii de G. Alexandrescu", tipărită tot atunci la Cantora “Foaiei sătești” prin "staruința și cheltuiala în parte” a donatorului, așa cum mărturisea el. În “Foaie pentru minte, inimă și literatură“ au fost reproduse din "Fabule", Cartea a II-a: "Fierul și argintul", "Înființarea fabulei", "Lupul și șoarecele", "Ursul la priseci".
În “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1842” apare fabula "Varul primar". În 1844, în revista “Propășirea, foaie științifică și literară“, se publică fabulele "Pastorul și Țantarul", "Musca și poezia". În “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1844” se publică fabulele "Paingul și bondarul" și "Braminul".
În 1845, în “Albina românească“ se publică fabula "Adevărul sau cucosul de la moară", iar în “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845” apare integral traducerea povestirii "Tunsul".
Din această perioadă, 1840-1845, datează un fragment dramatic aparținând lui Alecu Donici și publicat ulterior sub titlul "Guraleiul" (vezi “Teatru românesc inedit din secolul al XIX-lea”, Ed. Minerva, București, 1986, p. 244-263).
În 1847, în “Albina românească“ apar fabulele "Bricele" și "Câinele latrând" (publicată concomitent în “Curierul românesc” și în “Foaie pentru minte, inimă și literatură“). La 18 mai 1850 este numit președinte al Judecătoriei ținutului Neamț. La 25 septembrie este avansat la postul de membru al Curții de Apel, începându-și activitatea în această calitate la 1 noiembrie din acel an.
Se publică (1851) fabulele "Bondarul mizantrop" (“Zimbrul”) și "Umbra și omul". În august, A. Donici este numit prin oficiu domnesc, de către Grigore Ghica, președinte al Divanului de Întărituri.
În 1852, în “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1852” apar fabulele "Două manțe și un copil" și "Trecătorii și câțeii”.
În 1853, în “Calendar pentru poporul românesc pe anul 1853” se publică fabula "Vulpea duioasă", în ziarul “Saptămâna”, redactat de Costache Negruzzi — "Capra și iedul". I se conferă rangul de vornic.
În perioada 1853-1854, în ziarul “Saptămâna” sunt retipărite fabulele: "Veverița", "Antereul lui Arvinte", "Vulpea și bursucul", "Bărbatul cu trei femei", "Gâștele", "Greierul și furnica", "Leul și iepurele", "Lupul nazar", "Lupul și cucul", "Vulpea și măgarul", "Vulturul și albina", "Vulturul și paingul", "Vulpea în livadă", "Lupul și lupușorul", "Măgarul", "Măgarul și privighetoarea", "Momita și două mate", "Parnas", "Pieptenul", "Pizmataretul și șarpele", "Teiul și stejarii", "Calul și călărețul", "Fierul și argintul", "Vulpea pedepsită", "Racul, broasca și știuca".
Între iulie-august 1855, călătorește la Paris pentru a-și aranja doi copii la studii și a-și căuta de sănătate. În 1855, în "România literară", redactată de V. Alecsandri, se publică fabulele "Turma și câinele", "Nada și chiticul", "Stiuca și motanul". În "Calendar pentru poporul românesc pe anul 1855" — traducerea articolului "Marea Neagră și împrejurimile sale", în "Calendar prevestitor... al vestitului astronom Cazimia pe anul 1855" (București) — tălmăcirea povestirii "Tunsul".
În 1856, publică fabulele "Teiul și stejarii" în ziarul "Nepartinitorul" și "Vaporul și calul" în "Steaua Dunării". Tot în 1856, Alecu Donici, împreună cu M. Kogălniceanu, C. Hurmuzachi, T. Laurian, Gh. Asachi, G. Saulescu, T. Codrescu și D. Bojinca, este numit într-o comisie pentru cercetarea autenticității unui Fragment istoric, publicat de G. Boldur-Costachi.
În 1857, în "Calendar pentru poporul românesc" (Brașov) se publică fabula "Turma și câinele", reprodusă în "Foaie pentru minte, inimă și literatură"; în "Calendar pentru poporul românesc pe anul 1857" (Iași) se publică fabula "Frunzele și rădăcina" și poezia "Stelele"; în ziarul "Buciumul" — poezia "La Buciumul", în "Opiniunea" — fabula "Presura".
La Iași, în 1858, apare "Satire și alte poetice compuneri" de printul Antioh Cantemir, ediția a doua. În "Steaua Dunării" se publică fabulele "Lupul nazar" și "Lupul bătrân" (aceasta din urmă fiind tipărită concomitent în ziarul "Zimbrul și Vulturul"). Din 1858 datează un manuscris îngrijit de fabulist: "Fabule". Ediție completă a lui Alecu Donici.
În 1860, în ziarul "Tribuna română" apar fabulele "Broasca și zeul" și "Ursul butnari", iar în "Revista Carpaților" — "Jderul și cacomul". În februarie 1860, este ales deputat pentru Adunarea electivă a Moldovei din partea districtului Neamț. În martie-aprilie, împreună cu C. Negruzzi și alți deputați, semnează un Proiect pentru organizarea teatrelor.
În 1861, Alecu Donici publică în ziarul "Viitorul" fabulele "Carele cu oale", "Stiuca și motanul", "Turma și câinele", "Mustele și albina", precum și un fragment din "Memoarul brigadierului Maureau de Brasey", despre bătălia din anul 1711 de la Stănilești pe Prut, în traducere din rusă. Fabula "Mustele și albina" apare concomitent și în "Revista Carpaților".
În 1862, Alecu Donici publică în "Revista română" câteva fabule și poezii: "Dorința românului din 1862", "La Ceahlău", "Neguțătorul", "Torentele și oamenii" (traducere din poetul rus M. Lermontov). La 7 martie 1862, prin decret princiar, A. Donici este numit procuror de secție la Curtea de Casație.
În 1863, în "Revista română" apare în traducerea lui A. Donici articolul "Notiție despre Eparhia Basarabiei" de A. Zasciuk. În "Lepturariu rumanesc", alcătuit de A. Pumnul (tomul 2, partea I), e retipărită fabula "Focul și statuia de ceară" din "Satire și alte poetice compuneri" de printul Antioh Cantemir. Tot aici se publică fabulele "Impărteala" și "Muntele".
În 1864, în "Lepturariu rumanesc" (tomul 4, partea I), sunt retipărite fabulele: "Florile", "Găștele", "Lupul și cucul", "Pizmătărețul și șarpele", "Râul și heleșteul", "Vulpea și bursucul", "Vulpea și magarul", "Vulturul și albina".
La Chișinău, în 1865, în tipografia lui A. Popov, vede lumina tiparului "Cursul primitiv de limbă română" pentru clasele primare și patru clase gimnaziale, întocmit de I. Doncev, în care au fost incluse fabulele: "Galbanul", "Greierul și furnica", "Stiglețul și ciocârlanul", "Vulpea în livadă", "Vulpea pedepsită", "Teiul și stejarii", "Vulpea și magarul", "Leul și iepurele", "Găștele", "Vulpea și bursucul", "Racul, broasca și stiuca", "Două poloboace". Unele din aceste fabule ("Galbanul", "Greierul și furnica", "Stiglețul și ciocârlanul", "Vulpea în livadă", "Racul, broasca și stiuca", "Două poloboace") au fost incluse și în "Abeceda română", compusă pentru școlile elementare de același I. Doncev și tipărită, ca și "Cursul primitiv...", la Chișinău în 1865.
VIAȚA PERSONALĂ
La 29 aprilie 1819, moare tatăl fabulistului, clucerul Dimitrie, în vârstă de 46 de ani, de tuberculoză. Spre sfârșitul anului 1835, probabil în decembrie, se stabilește în Principatul Moldovei. Se căsătorește cu Maria, fiica lui Costache Roșseti-Bălănescu, care a decedat în scurt timp, lăsându-i doi copii.
În 1841, Alecu Donici se căsătorește cu Profira, fiica vornicului Scarlat Krupenski. Aceasta îi va naște 10 copii. Între iulie-august 1855, călătorește la Paris pentru a-și aranja doi copii la studii și a-și căuta de sănătate.
DECESUL
Alecu Donici se stinge din viață la Piatra-Neamț la 21 ianuarie 1865. Costache Negruzzi publică în "Trompeta Carpaților" de la 7 mai 1865 un articol-necrolog în legătură cu moartea prietenului său.
