La 29 decembrie 1873, la Făgăraş, Braşov, România, s-a născut poetul, criticul şi istoricul literar Ovid Densusianu. Fiul lui Aron Densusianu, filolog, prof. la Univ. din Iaşi, şi al Elenei (născută Circa), de origine aromână. Pe linie paternă, descinde dintr-o veche familie de cărturari formaţi în tradiţia "luminilor" Şcolii Ardelene. Şcoala primară la Satu-Lung, Făgăraş şi Braşov. Studiile secundare la Liceul Naţional din Iaşi şi la Institutele Unite.
În 1890 susţine bacalaureatul. Urmează Facultatea de Litere din Iaşi, unde este coleg cu Garabet Ibrăileanu. În 1892 îşi ia licenţa cu "magna cum laude". Între 1892-1893 activează ca prof. de liceu la Botoşani şi Focşani.
Între anii 1893-1895 urmează studii de specializare la Berlin, cu A. Tobler, şi la Paris, unde audiază cursurile lui G. Pariş, A. Meillet şi J. Brunot.
În perioada 1893-1897 împreună cu tatăl şi cu unchiul său (Nicolae), scoate "Revista critica-literara", de orientare antijunimistă, iar în 1895 debutează editorial cu "Aliteraţiunea în limbile romanice".
În anul 1896 obţine Diplomă la "Ecole des Hautes Etudes", cu lucrarea "La Prise de Cordres et de Sebille",iar în 1897 activează ca profesor suplinitor la Catedra de Istorie a Lb. şi Literaturii române a Univ. din Bucureşti. Apare a doua publicaţie, "Rotacismul în dialectul istrian". La Paris, colaborează la "România"; editează, la Bucureşti, "Anuarul seminarului de istoria limbei şi literaturei române".
În 1901 este profesor titular la Univ. din Bucureşti. Între anii 1901-1938 publică o monumentală "Histoire de la langue roumaine", I-II, Paris.
Între anii 1902-1938 este şeful Catedrei de filologie romanică cu specială privire la lb. română, iar din 1903 este membru corespondent al Academiei Române.
Între anii 1905-1925 editează publicaţia literară "Vieata nouă", tribună a curentului simbolist şi romanic preconizat de Densusianu în poezia momentului.
Între anii 1906-1908 apare "Texte din toate părţile locuite de romani", I-II.
În perioada 1907-1914 împreună cu I. A. Candrea, redactează un "Dicţionar etimologic al limbii române", (neterminat). Publică o colecţie de texte dialectale, "Graiul nostru".
Între anii 1912-1925 sub pseudnimul Ervin, Densusianu se afirmă ca poet, publicând mai multe plachete cărora li se adaugă câteva încercări dramatice (tot în versuri) neizbutite. Savant, erudit, creator de şcoală în domenii diverse (filologie, istorie literară, folcloristică), Densusianu este un animator literar, spirit polemic, bătăios, vizând - înaintea lui Eugen Lovinescu - sincronizarea ritmurilor creaţiei româneşti, printr-o ieşire din provincialism şi rusticitate, în orizontul poeziei romanice, prin modernitate şi sensibilitate citadină.
În 1914 a creat Institutul de Filologie şi Folclor, iar în 1915 apare monografia "Graiul din Tara Hategului".
În anul 1918 devine membru al Academiei Române. Publică în 1920 "Flori alese din cântecele poporului" şi din acest an până în 1933 elaborează "Istoric literar" (Literatura română modernă, I-III).
În anul 1922 este critic de direcţie (Sufletul latin şi literatura nouă). Între anii 1922-1923 scrie "Viaţa păstorească în poezia noastră populară", I-II, iar între anii 1923-1938 editează revista "Grai şi suflet". Scrie "Limba descântecelor" într anii 1930-1934.
La 9 iunie 1938, Ovid Densusianu trece în eternitate, la Bucureşti, la vârsta de 65 de ani. A fost înhumat în Cimitirul Bellu din Bucureşti.
