Garabet Ibrăileanu, născut pe 23 mai 1871 la Târgu Frumos, județul Iași, a fost un important critic literar, istoric literar, eseist și romancier român. El a influențat în mod semnificativ cultura românească prin activitatea sa literară și publicistică, fiind o figură centrală în dezvoltarea criticii literare și a poporanismului.
Educație și Formare
Garabet Ibrăileanu a fost fiul lui Teodor Ibrăileanu, un mic negustor și funcționar, și al Mariei Marcovici. A început educația primară între 1879 și 1883 la Bacău și Roman, iar între 1883 și 1887 a urmat gimnaziul la Roman. În 1890, și-a finalizat studiile liceale la Bârlad, un oraș care a fost un important centru cultural la vremea respectivă.
În perioada 1887-1890, Ibrăileanu s-a implicat în publicistica socialistă, colaborând cu P. Musoiu și E. Vaian la revista „Școala nouă”, unde a publicat primele încercări literare și traduceri sub pseudonimul Cezar Vraja.
Studii Universitare și Activitate Publicistică
Între 1891 și 1895, Ibrăileanu a studiat la Facultatea de Litere a Universității din Iași și a fost elev al Școlii Normale Superioare. În această perioadă, a publicat articole politice în ziarele socialiste „Munca” și „Lumea nouă”. De asemenea, a început să scrie articole de critică literară în „Critică socială” și „Evenimentul literar” din Iași.
În 1894, a devenit redactor la ziarul „Lumea nouă”, un organ important al social-democrației române, și a început să predea limba română ca profesor suplinitor în Bacău. În 1900, a fost numit profesor suplinitor la Liceul „C. Negruzzi” din Iași și, în 1902, a devenit titular după ce a promovat examenul de capacitate sub îndrumarea lui Titu Maiorescu.
Fondarea Revistei "Viața Românească"
În 1906, împreună cu Constantin Stere, Garabet Ibrăileanu a fondat la Iași revista "Viața Românească", care avea să devină una dintre cele mai importante publicații literare din România. Revista a avut un rol esențial în promovarea poporanismului și a curentelor literare progresiste. Ibrăileanu a fost secretar de redacție al revistei până în 1933, fiind unul dintre cei mai influenți critici literari ai perioadei.
Cariera Academică
În 1908, Garabet Ibrăileanu a devenit profesor suplinitor de istoria literaturii române și estetică literară la Facultatea de Litere din Iași. În 1912, după susținerea doctoratului cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuță”, a devenit profesor titular. A continuat să conducă cenaclul revistei "Viața Românească" și să publice lucrări critice de mare valoare.
Publicații și Lucrări Importante
Printre lucrările esențiale ale lui Garabet Ibrăileanu se numără:
- „Spiritul critic în cultura românească” (1909) – o lucrare fundamentală în care Ibrăileanu a analizat specificul criticii literare românești.
- „Scriitori și curente” (1909) – o colecție de studii critice.
- „Note și impresii” (1920)
- „Scriitori români și străini” (1926)
- „Studii literare” (1930)
Aceste lucrări au consolidat reputația lui Ibrăileanu ca unul dintre cei mai importanți critici literari ai epocii sale. De asemenea, el a fost un promotor al poporanismului literar, o doctrină care susținea reflecția realităților sociale în literatură și implicarea activă a scriitorilor în viața publică.
Moartea și Moștenirea
Garabet Ibrăileanu a murit pe 10 martie 1936, la București, lăsând în urmă o moștenire culturală de neprețuit. A fost un doctrinar al poporanismului și un teoretician al specificului național în literatură. Ibrăileanu a adoptat o critică sociologică și psihologică, influențat de gânditori precum Hippolyte Taine și Paul Bourget, și a fost un partizan al energetismului, influențat de Oswald și William James.
Contribuția sa la dezvoltarea criticii literare românești și la promovarea literaturii autentice naționale rămâne una dintre cele mai importante din istoria culturii române. De-a lungul vieții, a influențat numeroși scriitori și a fost o figură centrală în formarea gustului literar al României moderne.
