CONDUCĂTORI

Ștefan al VII-lea Tomșa

  • NASCUT: 15??
  • DECEDAT: 6 mai 1564
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Moldovei

De origine necunoscută, desigur fiul unui mărunt boiernaş, Tomşa, a fost un apropiat al unui dregător din sfatul domnesc, probabil Drăghici Spancioc mare vornic, alături de care apare pentru prima dată în prim-plan în 1563. Acesta din urmă făcea însă parte din complotul marilor boieri urzit împotriva lui Despot. Cu aprobarea celorlalţi complotişti, el l-a iniţiat pe Tomşa, până la un punct, în tainele complotului, punându-l să acţioneze făţiş în relaţiile cu Despot Vodă, în vreme ce boierii complotişti rămâneau prudenţi în umbră. Pentru a-l atrage de partea lor, complotiştii i-au insuflat convingerea că acţionează pentru apărarea credinţei strămoşeşti ameninţată de Despot.

Contemporanul Azarie arată limpede că era: „un om oarecare între boieri, anume Tomşa, frumos la înfăţişare, viteaz, cu mâini puternice, cu piept tare, cu inimă îndrăzneaţă. Acesa dar a fost chemat de boierii mari şi mai întâi l-au legat cu jurăminte cumplite şi atunci i-au descoperit sfaturile ascunse şi fiind om de bună nădejde s-au încredinţat. El, având dragoste caldă pentru dreapta credinţă, a primit sfatul lor" (Cronicile slavo-române).

Dacă neamul nu i se cunoaşte, ca domn fiind socotit întemeietor de nouă dinastie, în schimb, ştim că se trăgea din ţinutul Orheiului. Cronica moldo-polonă arată, ca şi Azarie, că era "un oarecare", dar adaugă că era "din ţinutul Orheiului" (Cronicile slavo-române).

La data implicării în complotul marilor boieri împotriva lui Despot, Tomşa era „prefect al curţii domneşti" , sau, după caracterizarea lui Johann Sommer: „un oarecare Tomşa, om nici cu avere, nici vestit prin strămoşi, care fusese sub Despot cvestor cu aprovizionarea", în vreme ce pentru Christian Schesaeus: „Acesta, pe care mama sa îl născuse dintr-un tată nesigur, // Fusese, deunăzi, păzitor al lui Despot şi portar al curţii". Şase decenii mai târziu, Grigore Ureche îl numeşte "hatman", ceea ce, raportat la vremea lui Tomşa, însemna portarul curţii domneşti.

Toate izvoarele sunt însă de acord că Tomşa se remarca prin înfăţişarea frumoasă şi impunătoare, îndrăzneală şi vitejie (Azarie, caracterizarea citată), fiind un "bărbat care se distingea prin frumuseţea corpului" (Antonio Maria Graziani) şi "inimă mare" (Grigore Ureche), într-o vreme în care "o înfăţişare distinsă" era un avantaj important, chiar "pentru un boier mai mic prin nobleţe", la dobândirea domniei, ca să nu mai vorbim de "faţa frumoasă, înălţimea şi forma trupului", pe care românii le caută "foarte mult" la domnii lor.

Prilejul aşteptat, şi în parte provocat, pentru înlăturarea şi înlocuirea lui Despot, l-a constituit expediţia magnatului aventurier, cneazul Dimitrie Wisniowiecki zis Baida (Cântăreţul), fals pretendent la tronul Moldovei, care a început în intervalul 15 iulie—8 august 1563, desigur la sfârşitul lui iulie sau începutul lui august. Primul pas, de altfel, decisiv, pentru îndepărtarea lui Despot l-a constituit lipsirea sa de sprijinul mercenarilor străini din garda sa. Cu aceasta a fost însărcinat de către boierii complotişti, în frunte cu Ion Moţoc, Drăghici Spancioc şi Toma Barnovschi, portarul Tomşa. Acesta i-a cerut lui Despot călăreţii mercenari din garda sa pentru a porni chipurile împotriva tătarilor chemaţi de Dimitrie Wisniowiecki, şi apoi împotriva acestuia. Toţi cei 300 de mercenari "în frunte cu loan Cancellus au fost astfel ucişi, pe neaşteptate, la 8 august 1563, în tabăra de la satul Săpoteni, lângă râul Ciuhru (Ciuhur), dincolo de Prut, din ordinul lui Tomşa, alături de care se afla Drăghici Spancioc. Din acest moment a început răscoala deschisă împotriva lui Despot, care, aflând despre aceasta, în aceeaşi zi s-a refugiat în cetatea Sucevei, asediat de către cei însărcinaţi cu aceasta de boierii complotişti.

A doua zi, la 9 august 1563, dimineaţa, în tabăra de la Săpoteni, boierii şi oştenii aflaţi acolo, în frunte cu marele vornic Spancioc, au "ales" domn pe Tomşa care „şi-a schimbat numele în Ştefan", „după tradiţie", acesta fiind un "nume plăcut poporului". Această alegere fusese mai demult hotărâtă de către conducătorii boierilor complotişti, căci cei trei conducători ai acestora, Barnovschi (rămas pe lângă Despot în Suceava, pentru a-l spiona), Moţoc (fugit de lângă Despot în tabăra lui Tomşa) şi Spancioc, "dându-şi seama cât de periculoasă ar fi fost pentru ei luarea domniei, au refuzat constant ca aceasta să le fie dată de mulţime".

Dacă numele noului domn nu ridică nici o problemă, el fiind cunoscut sub ambele nume, cel domnesc şi cel de botez: Ştefan vodă Tomşa, în schimb ziua alegerii sale era până acum controversată. Pentru unii istorici ea a fost 10 august 1563, în timp ce pentru alţii era „8 sau 10 august 1563". Data de 8 august provine din relatarea lui Antonio Maria Graziani, dar se referă, în realitate, la ziua în care au fost ucişi mercenarii călări din garda lui Despot. După Grigore Ureche, alegerea ca domn a lui Tomşa a avut loc „a doua zi dimineaţa" (Letopiseţul, p. 184), deci pe 9 august. In timp ce data de 10 august a fost preluată din identificarea datorată lui N. Iorga a datelor din scrisoarea expediată din Cluj, la 19 septembrie 1563, de către Baltazar Mărci fratelui său la Wittenberg. In aceasta se arată că boierii din Moldova au ales un nou voievod, cu numele de Ştefan, cu 14 zile înainte de Sfântul Bartolomeu, după care N. Iorga, editorul actului, pune în paranteză "10 august". Cum sărbătoarea catolică a Sfântului Bartolomeu cade la 24 august, scăzându-se 14 zile, se obţine data de 10 august, la diferenţă doar de o zi de data reală.

Ca urmare a alegerii sale ca domn, Ştefan Tomşa I a primit jurământul de credinţă al celor care l-au ales, după care s-a îndreptat spre Suceava, alăturându-se la 11 august 1563 celor care începuseră asediul lui Despot.

A urmat capturarea pretendentului Dimitrie Wisniowiecki, la sfârşitul lui august sau începutul lui septembrie, în orice caz înainte de 13 septembrie 1563, când acesta ajunsese deja captiv la Constantinopol. Luând, se pare, legătura cu Despot, asediat la Suceava, dar preferând să asculte mai vechea falsă chemare la domnie a boierilor răzvrătiţi împotriva acestuia, care însă, după masacrarea mercenarilor lui Despot şi ridicarea la domnie a lui Tomşa, nu mai aveau nevoie de acţiunea sa, Dimitrie Wisniowiecki a intrat totuşi în Moldova cu o mică oaste socotită între 300 şi 4000 de oameni, în principal cazaci, fără a se uni cu Albert Laski, şi fără să-şi ia măsuri serioase de siguranţă. Astfel că a fost învins de Ştefan Tomşa, care, lăsând o parte din oastea sa să continue asediul Sucevei, i-a ieşit înainte, la podul de la Vericicani peste Siret, în ţinutul Botoşani, cu toată trădarea comandantului artileriei, germanul Cristofor, care a tras pe deasupra trupelor pretendentului. Bolnav de gută şi transportat cu carul, Wisniowiecki s-a salvat totuşi într-o pădure, de unde, pornind spre hotar, a doua zi a fost descoperit într-o căpiţă de fân de un popă, care l-a predat lui Ştefan Tomşa. Acesta l-a trimis la Constantinopol, cu alţi 180-200 de prizonieri, unde, din pricina unei mai vechi neînţelegeri cu sultanul, la 18 octombrie 1563, după prezentarea în divan, a fost executat prin aruncarea în căngi (guanci) din turnul Galatei şi împroşcarea cu săgeţi, însoţitorii săi de rând fiind trimişi la galere.

Trimiterea lui Dimitrie Wisniowiecki, un personaj detestat de sultan, pe care îl slujise şi-l trădase mai demult, avea menirea de a dobândi întărirea domniei pentru noul domn. „Tomşa — spune Azarie — socotea că prin aceasta să primească steagul de la împărat", „Pentru ca prin acest lucru să-şi atragă încrederea şi bunăvoinţa tiranului", este de părere şi Antonio Maria Graziani, ca şi cronica lui Martin (Joachim) Bielski. Solia trimisă de Ştefan Tomşa la Poartă, unde a ajuns cu Wisniowiecki, cum am văzut, înainte de 13 septembrie 1563, aducea şi o cerere a boierilor moldoveni către marele vizir pentru confirmarea acestuia. Ei arată că Despot i-a înşelat, ţara „umplându-se de haini ca şi el". Drept urmare, ei s-au unit şi au îndrăznit de „am ales şi am pus domn pe unul dintre noi, cu numele de Ştefan, care este fiu de domn cu adevărat. Sus numitul domn este fiul voievodului Ştefan cel Tânăr, iar acesta, la rândul său, era în trecut fiul voievodului Bogdan". După ce Dimitrie Wisniowiecki, care vroia şi el domnia Moldovei, venind cu 6000 de oameni (!), a fost învins şi a fugit “în munţi", boierii cer steagul de domnie (sandjacul) pentru Ştefan Tomşa. În acest fel, condiţia “osului domnesc" era îndeplinită, noul domn fiind declarat fiul lui Ştefan cel Tânăr (1517-1527) şi nepotul lui Bogdan III.

Între timp, Ştefan Tomşa a fost uns şi încoronat ca domn al Moldovei înainte de 8 octombrie 1563, când, aflat lângă Suceava, se intitula „Stephanus Dei gracia Wayvoda moldaviensis, princeps Walachie et cetera", cu o lună înainte de moartea lui Despot, Moldova având, deci, la acea dată, doi domni încoronaţi în viaţă.

Numai că la Constantinopol venise din nou rândul lui Alexandru Lăpuşneanu. Sultanul, nemulţumit de luptele din Moldova între Despot, Ştefan Tomşa I şi Dimitrie Wisniowiecki, a dat din nou domnia lui Lăpuşneanu. Chiar la 13 septembrie 1563 de la Constantinopol se anunţă că beilerbeiul Greciei (Rumeliei) a fost însărcinat sa-l înscăuneze. La sosirea la Poartă, înainte de 13 septembrie, solia lui Tomşa a întâlnit oamenii lui Lăpuşneanu gata să plece spre Moldova „cu cărţile împăratului", care l-au preluat pe Dimitrie Wisniowiecki, predându-l mai târziu sultanului în numele lui Alexandru Lăpuşneanu (Grigore Ureche, Letopiseţul, p. 186). La 29 septembrie 1563, când solii lui Tomşa mai erau la Constantinopol, încercând încă să-i obţină domnia, aici se ştia că Lăpuşneanu sosise deja încă din primele zile ale lui septembrie de la Alep. La Poartă, soarta lui Ştefan Tomşa era pecetluită. Trebuia să se retragă sau să reziste. A ales, cum vom vedea, cea de-a doua variantă.

Asediul lui Despot la Suceava, început la 8 august, se sfâşise prin predarea şi executarea acestuia la 9 noiembrie 1563, aşadar Tomşa se putea concentra asupra altor acţiuni. După această ultimă dată, itinerarul său înregistrează o expediţie de pedepsire a polonilor, pe urmele trupelor lui Albert Laski, care intrase în Moldova în ajutorul lui Despot, retrăgându-se însă în grabă după aflarea veştii despre moartea acestuia. Tomşa, cu 12.000 de oameni, i-a urmărit pe poloni până la Sniatyn, producând mari pagube locuitorilor din ţinut, care a fost chiar "depopulat", după părerea regelui Sigismund II August, pentru care acesta a fost chiar unul din motivele executării lui Ştefan Tomşa, în mai 1564.

La 1 noiembrie 1563, Alexandru Lăpuşneanu, în fruntea a peste 4000 de călăreţi, a plecat spre Moldova de la Constantinopol, unde fusese învestit cu domnia în urmă cu o săptămână. In cursul lunii noiembrie a trecut prin Ţara Românească, luând şi ajutoare din partea lui Petru cel Tânăr, a înaintat pe la Brăila, ciocnindu-se cu oastea lui Ştefan Tomşa la 11 decembrie 1563, pe teritoriul Moldovei, într-un loc neidentificat de izvoare, dar aflat nu departe de Dunăre. Din cei 8 000 de turci şi 7 000 de munteni ai săi peste 5000 au căzut în luptă, tot atâţia însă şi din tabăra adversă, iar Alexandru Lăpuşneanu, înfrânt, a fugit spre Dunăre.

După biruinţa din 11 decembrie, în zilele următoare, Ştefan Tomşa a continuat campania în urmărirea lui Lăpuşneanu şi pentru pedepsirea domnului muntean Petru cel Tânăr, care îi dăduse trupe în ajutor. A intrat în Ţara Românească, pustiind, dar, înaintea contraofensivei întregii oşti muntene, s-a retras până la Milcov, unde "dându războiu" cele două oşti, Tomşa, biruitor, s-a întors la Iaşi. Campania, socotită o mare ofensă la adresa sultanului, s-a încheiat mult înainte de 29 decembrie 1563, când despre ea se scria la Viena şi la Caşovia. Alexandru Lăpuşneanu s-a retras din nou în Ţara Românească sau în raiaua Brăilei, pregătind o nouă acţiune pentru dobândirea domniei.

Sfârşitul domniei lui Ştefan Tomşa I a fost provocat de acţiunea comună a lui Lăpuşneanu şi a forţelor turco-tătare care îl sprijineau pe acesta. Supărat de insistenţele lui Tomşa, susţinut de boieri, care o dată cu capul lui Despot trimise la Poartă alte scrisori pentru confirmarea în domnie, ajunse la 10 decembrie 1563, în zilele următoare, încă înainte de aflarea veştii despre înfrângerea lui Lăpuşneanu din 11 a lunii, Suleiman Magnificul a ordonat mobilizarea unei noi armate turceşti, înzestrată cu tunuri, sub conducerea lui Hasan beilerbeliul Rumeliei şi a sfetnicului său Pertev paşa, poruncind şi tătarilor să intervină pentru instalarea lui Alexandra Lăpuşneanu. La 23 decembrie 1563 el a trimis celui dintâi steagul pentru mobilizarea oastei la Sofia, în Bulgaria, poruncind şi lui Tomşa să vină la Poartă.

După multe cereri de ajutor trimise de Alexandru Lăpuşneanu, plecarea în campanie a beilerbeiului Rumeliei a fost fixată pentru 27 ianuarie 1564, când a început oficial campania împotriva lui Ştefan Tomşa I, deşi efectiv plecarea beilerbeiului din Constantinopol a avut loc la 2 februarie. Campania otomană nu a zăbovit, cum se credea până acum, ci s-a desfăşurat chiar cu mare iuţeală. La 13 februarie 1564, din Bistriţa, Baltazar Marci îşi anunţa fratele la Wittenberg despre o luptă între Alexandru Lăpuşneanu, cu ajutoare turceşti, şi Ştefan Tomşa. E vorba probabil de o primă ciocnire. O luptă hotărâtoare însă nu a mai avut loc, iar sub data de 20 februarie 1564 cronicarul braşovean H. Ostermayer înregistrează înlăturarea lui Ştefan Tomşa de către Alexandru Lăpuşneanu. Nu s-a observat însă că aceeaşi dată de 20 februarie, pentru revenirea lui Lăpuşneanu în scaunul Moldovei şi alungarea lui Tomşa, apare şi într-o însemnare care însoţeşte o relatare atribuită de editor lui Alexandru Gwagnin , în orice caz, un izvor cu totul deosebit de cronica lui H. Ostermayer, ambele relatări indicând însă acelaşi moment calendaristic, care ar fi trebuit să fie cel al luptei hotărâtoare între cei doi rivali domneşti.

Alexandru Lăpuşneanu nu avea mai mult de 8 000 de turci, tătari şi munteni în oastea sa, şi ar fi putut fi învins de Tomşa, dacă acesta „nu ar fi fost părăsit şi trădat de moldoveni", mai precis de „cei mai de frunte şi mai puternici boieri în număr de vreo mie cinci sute de călăreţi, reprezentând oastea boierilor. Această trădare l-a împiedicat desigur pe Tomşa să accepte lupta. Până şi comandantul tunurilor mari a trecut la Lăpuşneanu, când acesta s-a apropiat de "tabăra părăsită", de unde chiar Tomşa a trebuit să se retragă.

Situaţia s-a agravat datorită cumplitei prădăciuni a tătarilor crâmleni, ordonată de sultan, care a urmat la sfârşitul lui februarie 1564, ceea ce l-a făcut, desigur, pe Tomşa să renunţe la domnie. Căci sultanul, mărturiseşte contemporanul Azarie, „a făcut un semn numai tătarilor fioroşi, cu chip de fiară şi au năvălit asupra Moldovei ca nişte câini turbaţi şi apucând o mulţime de pradă, oameni şi vite, au ars ţara şi s-au întors cu pace la ale sale" (Cronicile slavo-române, p. 134, 145. Şi Grigore Ureche, Letopiseţul, p. 189, ştie că tătarii „au acoperit ţara ca un roiu, prădându şi arzându"), iar Cronica moldo-polonă arată că tătarii „au pustiit jumătate din ţara Moldovei", în Cronicile slavo-române, p. 175,186). Neputând înfrunta doi inamici în acelaşi timp (despre vreo luptă a sa cu tătarii nu există nici o mărturie), văzând "că nu este în stare să stea împotriva puterilor împăratului", luându-şi boierii credincioşi, în frunte cu Ion Moţoc şi Drăghici Spancioc, şi tezaurul domnesc, Ştefan Tomşa s-a refugiat în Polonia, neştiind, desigur, despre cererea sultanului adresată lui Sigismund II August de a nu îl primi pe teritoriul Poloniei.

Retragerea lui Ştefan Tomşa din Moldova a avut loc spre sfârşitul lui februarie, după data de 20 a lunii, consemnată, cum am văzut, de H. Ostermayer, şi însemnarea care însoţeşte relatarea atribuită lui Alexandru Gwagnin înainte de 4 martie 1564, când Petru cel Tânăr, domnul Ţării Româneşti, cerea braşovenilor ştiri dacă Tomşa fugise în părţile Ungariei sau ale Poloniei, iar la Constantinopol se ştia despre înlocuirea sa cu Alexandru Lăpuşneanu, despre care se vorbea şi în zilele următoare. Iar Lăpuşneanu se afla la 10 martie instalat în scaun la Iaşi.

După Grigore Ureche, Ştefan Tomşa ar fi domnit doar "5 săptămâni". Dacă nu e vreo greşeală a unui copist, fiind vorba mai degrabă de cinci luni, atunci, desigur, cronicarul i-a socotit domnia de la moartea lui Despot Vodă (9 noiembrie 1563) până la sosirea la hotarul Moldovei a lui Alexandru Lăpuşneanu, învestit de sultan cu domnia, în prima jumătate a lui decembrie.

După o ştire transmisă din Cracovia la 19 martie 1564, Ştefan Tomşa cu însoţitorii săi se afla deja în Polonia la acea dată. Pe lângă familia sa erau alături de el puţini mari dregători, între care Moţoc şi Spancioc, cu toţii fiind găzduiţi, înainte de 10 aprilie 1564, într-o serie de târguşoare din sud-vestul Pocuţiei, între care pot fi identificate cu siguranţă, Colomeea şi Obertyn. In ciuda faptului că regele Sigismund II August se afla în legături diplomatice cu Ştefan Tomşa încă din septembrie 1563, afirmând mereu neamestecul său în campania lui Dimitrie Wisniowiecki în Moldova şi cerând lui Albert Laski să renunţe la expediţia sa, pentru a da satisfacţie lui Tomşa, înainte de 8 aprilie 1564 el a ordonat arestarea lui Tomşa, împreună cu Moţoc şi alţi zece boieri şi încarcerarea lor sub pază severă în oraşul Liov, fiscul regal confiscându-le toate averile, în vreme ce însoţitorii de rând au fost aşezaţi sub observaţie în satele învecinate. Drept motive se vehiculau pe atunci: pustiirea de către Tomşa a hotarelor Poloniei (expediţia de urmărire până la Sniatyn a lui Albert Laski, amintită mai sus) şi predarea lui Dimitrie Wisniowiecki sultanului, deşi fusese cerut de rege, ceea ce era adevărat, Sigismund II August nutrind o deosebită simpatie pentru acest personaj lipsit de scrupule, pe care îl recomanda drept "acest om distins şi acest oştean renumit".

De la mijlocul lui martie 1564, când se încredinţase că Ştefan Tomşa şi boierii însoţitori se aflau pe teritoriul Poloniei, Suleiman Magnificul trimite stăruitoare scrisori regelui Poloniei spre a-i fi trimis Tomşa în lanţuri, sau măcar capul lui, cerând ca pe însoţitorii acestuia să-i ucidă, cu excepţia lui Moţoc, care trebuie trimis la Poartă, mergând până acolo încât lăsa polonilor averea acestora, din care numai tezaurul lui Tomşa era apreciat la 300000 de ducaţi.

Presiunile asupra regelui Poloniei au sporit după înscăunarea lui Alexandru Lăpuşneanu. La 24 martie 1564, din Iaşi, Hamza aga, unul din comandanţii turci care l-au înscăunat pe Lăpuşneanu, cerea imperativ extrădarea fugarilor, după voinţa sultanului, în caz contrar ameninţând cu năvălirea în Polonia a sangeacului Tighinei şi a hanului crâmlean. In sfârşit, la 23 aprilie 1564 chiar Alexandru Lăpuşneanu cerea regelui extrădarea fugarilor, şi în primul rând a lui „Tomşa, care a fost la mine, ţăran prost, care şi-a dat numele de Ştefan şi s-a pus cu puterea sa şi s-a aşezat în scaunul meu şi în domnie de care n-a fost demn".

Drept urmare, la 26 aprilie 1564 regele Sigismund II August porunceşte lui Petru Barzi, castelan de Przemysl şi căpitan de Liov, în numele său şi al senatorilor (consilierilor) săi să execute prin decapitare, în acelaşi timp, "pe Tomşa împreună cu Moţoc şi Spancioc", pentru vina fostului domn de a fi pedepsit în diverse feluri pe „mulţi dintre cavalerii noştri nobili" poloni, pe care îi angajase în lupta împotriva lui Despot şi de a fi prădat oraşul şi ţinutul Sniatynului, execuţia trebuind să fie făcută cu solemnitate, în public. Patru zile mai târziu, regele ordonă castelanului Cameniţei, bătrânul G. Jazlovviecki, să predea cu inventar bunurile confiscate de la Tomşa şi însoţitorii săi castelanului de Liov, de la care urmau să fie preluate de voievodul Rusiei Roşii, N. Sieniawski. Totodată, oraşul Liov consemnează cheltuielile, modeste, pentru întreţinerea celor 19 prizonieri moldoveni.

Inştiinţaţi de sentinţă, cei trei îşi dictează testamentele notarului public din Liov la 5 mai 1564, în închisoarea cetăţii Liovului, înaintea vicecăpitanului cetăţii şi a altor nobili din localitate şi chiar din Cracovia. Ştefan Tomşa şi Petru (Drăghici) Spancioc lasă sume de bani bisericii ortodoxe Sfânta Maria din Liov, unde doresc să fie înmormântaţi şi toţi trei se îngrijesc de soţiile lor, care îi însoţiseră, doamna Candachia (Caterina), respectiv Magda a lui Moţoc vătaful laşilor, şi Marica a lui Spancioc vornicul.

A urmat execuţia publică în piaţa centrală a Liovului, prin decapitarea cu securea (Antonio Maria Graziani, Despre loan Heraclid Despot, principele valahilor, p. 210-211), după tot tipicul medieval al unei astfel de ceremonii. Până acum însă, data acesteia nu a fost cunoscută. S-a observat, desigur, că nu putuse avea loc la 28 aprilie 1564, cum consemna o cronică armenească, pentru că cei trei condamnaţi trăiau încă la 5 mai, şi nici la 27 mai, după o ştire veneţiană, această dată fiind mai degrabă cea sub care a fost consemnată ştirea, cu atât mai mult, cu cât în aceeaşi zi, ambasadorul Franţei, De Petremol, anunţa sosirea la Constantinopol, la 25 mai 1564, a ştirii despre decapitarea lui Tomşa şi a boierilor săi, care avusese loc, evident, mai demult. Şi data de 1 mai 1564 sub care Lăpuşneanu anunţa din Iaşi un magnat polon că regele a executat pe Tomşa, Moţoc şi Spancioc la cererea sa, transmisă prin logofătul Albotă, care a asistat la supliciu este desigur greşită (ceea ce editorul nu a observat).

A fost însă trecută cu vederea până acum o însemnare care însoţeşte Vita Despothi principis Moldaviae (p. 417), lucrare atribuită lui Alexandru Gwagnin, conform căreia decapitarea lui Ştefan Tomşa şi a celor doi boieri ai săi a avut loc la 6 mai 1564, aşadar a doua zi după redactarea testamentelor lor, după obiceiul medieval.

E însă greu de crezut relatarea lui Christian Schesaeus că după execuţie trupurile lui Moţoc şi Tomşa, „retezate în patru bucăţi au fost spânzurate // De un copac înalt, mult timp privelişti întristătoare". Nici un alt izvor nu menţionează un astfel de tratament, copiat, desigur, după cel aplicat de Alexandru Lăpuşneanu rămăşiţelor lui Despot, care astfel era răzbunat, măcar în poemul lui Schesaeus, prin soarta asemănătoare a rămăşiţelor ucigaşului său.

Fireşte, nici trimisul sultanului, traducătorul Abraham (Ibrahim), un evreu, nu a putut lua parte la execuţie, cum s-a crezut, deoarece tocmai la 6 mai se vorbea la Poartă despre misiunea sa în Polonia pentru a-l aduce pe Ştefan Tomşa la Constantinopol, dar venirea lui la curtea polonă a precipitat hotărârea regelui de a-l executa.

Deşi executarea fără judecată a celor trei moldoveni, dintre care unul era cap încoronat şi unsul lui Dumnezeu, neavând nici măcar legături de vasalitate cu regele Poloniei, fără judecată legală şi împotriva dreptului la ospitalitate, a reprezentat de fapt o crimă, făptuită sub presiunea otomană, totuşi ea l-a salvat pe Tomşa şi pe cei doi boieri însoţitori de o soartă şi mai crudă, căci Ibrahim avea însărcinarea, după cum scria De Petremol regelui Franţei Carol IX, să-l ceară pe Tomşa spre a avea la Poartă acelaşi sfârşit — în căngi — ca şi Dimitrie Wisniowiecki.

Mormântul lui Ştefan Tomşa I s-a aflat, alături de cele ale lui Moţoc şi Spancioc, în biserica ortodoxă cu hramul Sfânta Maria din Liov, care era „afară din târg", iar în secolul XVII şi-a schimbat hramul, devenind „mănăstirea lui sfeti Onofrie" (Grigore Ureche, Letopiseţul, p. 190), pentru ca mai târziu să-şi modifice din nou hramul devenit Sfântul Vasile, călugării ei purtând numele de Basilitani, sub care era cunoscută mănăstirea în secolul XX. Prin testament, pentru amenajarea mormântului, Tomşa lăsa bisericii Sfânta Maria 300 de galbeni, iar preotului haina sa domnească de damasc roşu. Această biserică a fost aleasă ca loc de înmormântare, deoarece era singurul lăcaş disponibil la 1564, cealaltă biserică ortodoxă a oraşului, mult mai impunătoare, fiind însă ctitoria rivalului său Alexandru Lăpuşneanu.

In 1824, mormântul lui Ştefan Tomşa, până atunci intact, a fost deschis, în interior aflându-se scheletul fostului domn al Moldovei îmbrăcat într-o haină de damasc, catifea brodată şi cu nasturi de aur. In afara acestei descrieri însă nimic nu s-a mai păstrat din toate acestea. La 1854 se mai putea vedea încă lespedea de mormânt a lăcaşului de veci a lui Tomşa, având în mijloc capul de bour şi o inscripţie slavonă împrejur, unde foarte probabil se va fi aflat şi data morţii. Din nefericire, în 1883, cu prilejul restaurării bisericii, după concepţia barbară a vremii, mormintele au fost dezafectate „şi nimic n-a rămas din vechea clădire. Pietrele de mormânt au fost scoase şi sparte în bucăţi"; astfel că astăzi nimic nu mai aminteşte despre locul de veci al primului domn al Moldovei asasinat de regele Poloniei la cererea sultanului.

  • Sursă 1: Rezachevici, Constantin, Cronologia critică a domnilor din Țara Româneasca și Moldova (secolele XIV-XVI), Editura Enciclopedică, București, 2002

ARTICOLE SIMILARE

Eustratie Dabija

Iliaș al IV-lea Alexandru

Radu al X-lea Mihnea

Grigore al V-lea Ghica