Asasinarea lui Ștefan Rareș a produs frământări în rândul marilor boieri. Cum Petru stolnicul (Alexandru Lăpușneanu) se afla încă în tabăra polonă a voievodului de Belz, N. Sieniawski, la nord de Nistru, 300 dintre boierii partizani ai săi, desigur cu oamenii lor, s-au dus acolo pentru a-l cere domn în numele ţării şi în faţa întregii oşti, Alexandru a fost declarat domn, acum acceptat şi de către boierii din Moldova.
După relatarea amănunţită a lui S. Orzechowski, confirmată de cea mai sumară însă, a cronicarului Eftimie, o altă delegaţie de boieri moldoveni de rang înalt, în frunte cu Gavril Movilă mare vornic şi loan Sturza "hatman", a pornit şi ea spre tabăra polonă, pentru a-l saluta pe noul domn. Spre a-i întâmpina, N. Sieniawski a trimis o unitate de călăreţi condusă de tânărul nobil Pavel Secygniowski, şi pe cei 300 de boieri moldoveni, înrolaţi acum în armata polonă, în frunte cu Ion Moţoc.
Intre timp, boierii conduşi de Gavril Movilă şi loan Sturza, care se deplasau în lungul Jijiei, pe drumul de la Iaşi la Suceava, ajunşi la satul Şipote pe pârâul Miletin (Nicolae Costin, Letopiseţul, p. 433), au fost opriţi de văduva lui Petru Rareș, doamna Elena Ecaterina, şi convinşi să ridice un alt domn, pe Joldea, fostul mare comis al fiului ei cel asasinat, Ştefan Rareş (atestat astfel la 25 aprilie 1552, Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova). Relatarea lui S. Orzechowski e confirmată chiar de regele Poloniei, Sigismund II August, care circa două săptămâni mai târziu, la 19 septembrie 1552, îşi informa sfetnicii mari (senatorii) că unii boieri "îndemnaţi de stăruinţele mamei domnului ucis, voiau să primească de domn pe altul decât pe Petru" (Petru stolnicul — Alexandru Lăpuşneanu).
Ce o îndemna pe ambiţioasa văduvă să-l susţină pe Joldea, care nu era os domnesc şi nici măcar nu era socotit de neam ales? După S. Orzechowski, el era "căsătorit cu sora tiranului" (Ştefan Rareş), adică cu Ruxandra, fiica ei. Izvoarele interne nu confirmă însă această afirmaţie, Grigore Ureche arătând că boierii care l-au ales i-o destinaseră doar pe aceasta "să-i fie doamnă", nunta urmând să se facă mai târziu la Suceava (Letopiseţul, p. 170), ceea ce pare versiunea reală. Oricum, doamna Elena Ecaterina n-a îndrăznit să propună candidatura fiului ei cel mai mic, ultimul rămas în viaţă, Constantin Rareş, atunci în vârstă de circa 12 ani, care se afla alături de ea, şi în chip firesc şi-a concentrat eforturile spre ridicarea în scaun a viitorului ei ginere.
Alegerea ca domn a lui Joldea comisul, care numai prin căsătorie urma să facă legătura cu neamul Bogdăneştilor, a avut loc doar cu puţin înainte de intrarea în Moldova a oştii polone care îl aducea pe Alexandru Lăpuşneanu, ce s-a petrecut la 4 septembrie 1552, după relatarea lui Grigore Ureche, şi înainte de trimiterea unităţii moldo-polone conduse de P. Secygniowski şi I. Moţoc.
Joldea trebuie să fi fost un om arătos, chiar dacă nu de neam înalt, de vreme ce în 1564 Anton Maria Graziani, pornind tocmai de la înfăţişarea şi starea lui socială, făcea constatarea că la obţinerea domniei la români "atârnă greu frumuseţea feţei, statura şi înfăţişarea trupului", până într-atât, încât unuia cu vreun cusur al trupului "fie el de neam cât de ales, ei îi preferă uşor pe unul de neam mai puţin ales, dar arătos la înfăţişare" (Călători străini, II, p. 384).
Cronicarul Eftimie înfierează atitudinea marelui vornic Gavril Movilă si loan Sturza "hatman", care, trădând "jurămintele şi făgăduinţele" perfectate cu pribegii din Polonia în folosul lui Alexandru Lăpuşneanu, "şi-au pus domn la Şipote pe nenorocitul Joldea" (Cronicile slavo-române). A. M. Graziani aflase că Joldea a fost "proclamat voievod" prin "votul tumultuos al mulţimii", adică prin alegerea marilor boieri şi aclamarea celorlalte categorii sociale prezente la ceremonie (Călători străini, II, p. 384).
Efemera domnie a lui Joldea vodă a durat, după Graziani, doar două zile în urma proclamării sale, în vreme ce, după Grigore Ureche, "au domnit 3 zile, văleatul 7060 septemvrie" (Letopiseţul, p. 170), ea desfăşurându-se doar la curtea boierească de la Şipote, unde la începutul secolului XVI fusese reşedinţa lui Luca Arbore.
Aflând despre alegerea lui Joldea, mica oaste moldo-polonă condusă de I. Moţoc şi P. Secygniowski s-a oprit şi cei doi comandanţi au trimis patru boieri la Şipote pentru a-i întreba pe cei din preajma noului domn de ce şi-au schimbat atitudinea, ascultând vorbele văduvei lui Petru Rareş. La curtea din Şipote, aceştia au fost însă aruncaţi în lanţuri, acuzaţi de a fi spioni. Cum cei patru nu se întorceau, Moţoc şi Secygniowski au năvălit în satul Şipote "noaptea", după Eftimie, "în zori", după S. Orzechowski, atacând casa unde se afla Joldea. Acesta, cu oamenii lui, s-a apărat cu vigoare, dar, după ce focul cu care polonii au incendiat o casă din vecinătate s-a extins, au fost nevoiţi să se predea. Sub pază, Joldea şi toţi însoţitorii săi, puşi în lanţuri, au fost duşi în tabăra lui N. Sieniawski, înaintea lui Alexandru Lăpuşneanu, despre "prinderea" tuturor aflând şi regele Poloniei, înainte de 19 septembrie 1552.
Evenimentele s-au petrecut îndată după 4 septembrie 1552, oricum, mult înainte de 12 a lunii, când Alexandru Lăpuşneanu, deja încoronat ca domn la Hârlău, la sud-vest de Şipote, anunţa pe bistriţeni că a înlocuit pe "un hoţ şi duşman al religiei creştine", adică pe Joldea.
Doamna Elena Ecaterina nu apare în miezul acestor întâmplări. Probabil de la Şipote, unde nu a avut loc nici o nuntă a fiicei sale Ruxandra cu Joldea, cum se afirmă de obicei în istoriografia perioadei, ea s-a îndreptat spre Suceava, înainte de atacul oştii conduse de Moţoc şi Secygniowski. Cu ea se afla fiul său Constantin şi "toate averile sale". In timp ce Alexandru Lăpuşneanu se îndrepta spre Hârlău, a trimis pe Negrilă "hatmanul", care a capturat la Suceava pe doamna Elena Ecaterina, pe fiul ei şi toate averile sale.
O dată cu sosirea lui Alexandru Lăpuşneanu la Hârlău, unde a avut loc noua sa "alegere" şi ungere ca domn , înainte de 12 septembrie 1552, localitate aflată la sud-vest de Şipote, Joldea, împreună cu "toţi boierii mari, care erau cu dânsul", prinşi o dată cu el, a fost adus înaintea rivalului său mai norocos, din porunca căruia "l-au însemnat la nas şi l-au dat la călugărie" (Grigore Ureche, Letopiseţul, p. 170), Eftimie afirmând însă că patronul său "i-a iertat pe toţi" (Cronicile slavo-române, p. 123), adică le-a cruţat viaţa.
Joldea n-a avut timp în cele două sau trei zile cât a domnit în primele zile ale lui septembrie 1552, să fie uns şi încoronat, şi ca atare nici să adopte un nume domnesc, atribuirea celui de loan datorându-se autorilor contemporani. Şi-a sfârşit viaţa anonim, sub un nume călugăresc, într-o mănăstire astăzi necunoscută, unde îi va fi fost şi mormântul.