Pătrașcu cel Bun

  • NASCUT: 14??
  • DECEDAT: 24 decembrie 1557
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Tarii Romanesti
0.0 of 5 (0 Votes)

Fiu mai mic, de unde şi diminutivul "Petraşco" sub care apare în izvoarele vremii sale (Pătraşcu este forma modernă a numelui, care s-a încetăţenit astăzi), al lui Radu Paisie, poreclit „cel Bun", după cum arată cronicarul Radu Popescu, pentru că "a domnit bine ţara şi boiarii fără vrăjbi, fără morţi, fără prăzi, precum tuturor place; pentru aceea şi Bun l-au numit, pentru bunătăţile lui ce avea", calităţi cu atât mai evidente pentru contemporani, după cum observa N. lorga, cu cât contrastau cu caracterul sângeros al domniei lui Mircea Ciobanul.

A fost numit la Constantinopol de către sultan ca domn al Ţării Româneşti la 26 februarie 1554, scriau ambasadorii austrieci la Poartă, Anton Verancsics şi Francisc Zay, regelui Ferdinand I, la 1 martie, în a treia zi de la această învestire, anunţând totodată şi plecarea lui Pătraşcu spre ţară, „ieri", 28 februarie. Ştirile sunt exacte, de vreme ce la 27 februarie 1554 şi bailul veneţian de la Constantinopol anunţa pe doge că un ceauş fusese deja desemnat de sultan la Poartă pentru a merge în Ţara Românească să întroneze pe Pătraşcu voievod (fusese deci învestit), în locul lui Mircea.

Nu se ştie exact cum a dobândit acest fiu de domn exilat de către sultan domnia la Poartă. Cu nouă ani în urmă a fost închis o dată cu tatăl său, Radu Paisie, iar la 7 şi 8 februarie 1545 la Poartă i se înregistrează averea confiscată cu această ocazie. La 4 februarie 1554 el primea o soldă lunară de 442 aspri, fiind înregistrat împreună cu alţi fii de domni în corpul „muşaherehor". Eftimie, cronicarul domnului moldovean Alexandru Lăpuşneanu, afirmă că acesta din urmă: „dacă a descoperit credinţa strâmbă a lui Mircea, a trimis şi a obţinut domnia muntenească pentru Petraşco voievod, de la marele împărat Suliimen al turcilor. Şi Petraşco a primit domnia, iar Mircea voievod a fost chemat la Ţarigrad".

Sprijinul lui Alexandru Lăpuşneanu este deci de netăgăduit. Oricum, Pătraşcu cel Bun a fost un domn supus Porţii, la 23 mai <1555> scriind braşovenilor: „bine ştiţi cât de mare este puterea împăratului (Suleiman Magnificul) şi cine poate sta împotriva ei", el însuşi socotind „că suntem sub mâinile turcilor" (Gr. G. Tocilescu).

Plecat la 28 februarie din Constantinopol, Pătraşcu cel Bun a sosit în Ţara Românească înainte de 12 martie 1554, când ştirea despre aceasta ajungea deja la Sibiu printr-un agent al oraşului, dar şi printr-un trimis al său. Spionul braşovean care a asistat la ridicarea de către turci a lui Mircea Ciobanul şi a familiei sale şi la arderea oraşului Bucureşti, raportând despre acestea judelui din Braşov cel târziu la 12 martie, nu a apucat să-l vadă pe noul domn la curtea de pe Dâmboviţa. Inainte de 11 martie 1554, când a părăsit Bucureştiul, îndreptându-se spre Braşov, el ştia doar că „se zice că în locul lui (Mircea Ciobanul) urmează un oarecare cu numele de Pătraşcu".

La 14 martie 1554 însă un servitor al lui Pătraşcu, trecând spre Moldova, la susţinătorul domnului, Alexandru Lăpuşneanu, jura pe Evanghelie la Braşov că stăpânul său a obţinut domnia în Ţara Românească. Variantele cronicii interne arată că Pătraşcu cel Bun a intrat în scaunul domnesc de la Bucureşti, cu steagul împărătesc de învestitură de la Poartă, în cadrul unei ceremonii oficiale, la 24 martie 1554, în Sâmbăta Mare sau a Paştilor, dată semnificativ aleasă, care a fost eronat confundată în istoriografia românească cu începutul domniei lui Pătraşcu.

După o domnie liniştită pe plan intern, marcată în afară doar de expediţiile din primăvara până în toamna lui 1556 pentru reinstalarea în Transilvania, la porunca sultanului, a tânărului loan Sigismund Zâpolya şi a mamei sale, regina Isabela, refugiaţi la Liov, în Polonia, în timpul stăpânirii imperiale, Pătraşcu a murit pe neaşteptate la 24 decembrie 1557, la Bucureşti, în scaun: „nu fără bănuieli de otravă" (non sine veneni suspicione), cum notează cronicarul sas contemporan Mihail Sigler şi alte surse transilvănene ale vremii. Moartea l-a surprins pe Pătraşcu în timp ce solul său la regina Isabela trecea chiar la 24 decembrie prin Sibiu.

Cronica internă cunoaşte data corectă a zilei în care a murit Pătraşcu cel Bun, 24, dar greşit pe cea de lună, septembrie, în loc de decembrie.

Se pare că decesul lui Pătraşcu a rămas un timp ascuns, de vreme ce la 27 decembrie 1557 sosea la Braşov un servitor al domnului, care, desigur că ştia, dar nu relata nimic despre aceasta. Abia la 3 ianuarie 1558 a venit în cetatea de sub Tâmpa un om al marelui vornic Socol, aducând ştirea morţii lui Pătraşcu. In chip firesc a fost bănuit de otrăvirea domnului în folosul său chiar Socol, aflat în fruntea sfatului domnesc, conducătorul ţării după decesul lui Pătraşcu. S-a crezut chiar că ar fi fost otrăvit de medicul său (?), la instigaţia doamnei Chiajna, soţia rivalului său, deşi nu văd cum ar fi putut acţiona aceasta din exilul său oricum depărtat.

Cauza morţii neaşteptate a lui Pătraşcu cel Bun a rămas învăluită în mister. Putea fi desigur şi naturală: „ca un om au murit şi Pătraşcu vodă" (Radu Popescu), în ultimul timp fusese totuşi bolnav, de vreme ce regina Isabela i-a trimis un medic, care, prea târziu, la 4 ianuarie 1558 s-a oprit la Braşov, aflând vestea morţii celui care ar fi trebuit să-i fie pacient.

A fost această „boală" datorată unei otrăviri? Aşa s-ar părea, după mărturia fiului său, Petru Cercel, la acea dată în vârstă de zece ani. Douăzeci şi doi de ani mai târziu, la sfârşitul lui 1579 sau începutul lui 1580, acesta relata solului francez Saint Bonnet, pentru a transmite reginei Angliei, că moartea tatălui său Pătraşcu s-a datorat uneltirilor marelui vizir Rustem paşa, nemulţumit de rolul jucat de domnul muntean înaintea sultanului în legătură cu prima sa înlăturare din vizirat. Redobândind încrederea sultanului, Rustem paşa „s-a hotărât să ruineze cu totul pe prinţul Petraşcu şi tot neamul lui". Pentru aceasta, el l-a convins pe sultan că un oarecare Mihail, „slugă a cămării lui, om de origine joasă şi dedat la tot felul de lucruri de nimic", ar fi aparţinut neamului domnesc al Ţării Româneşti, fiind „coborât din fratele unui oarecare domn al Valahiei", primind la Poartă o pensie de un ţechin pe zi şi fiind „socotit ca domn al Valahiei". Pătraşcu a fost de asemenea ponegrit în faţa lui Suleiman Magnificul că boierii săi ar fi fost văzuţi la curtea împăratului Ferdinand, încercând să încheie o alianţă cu Casa de Austria.

A fost înmormântat în ctitoria bunicului său Radu al IV-lea cel Mare (1468-1508), în biserica mănăstirii Dealu de lângă Târgovişte, necropolă domnească a acestei ramuri Drăculeşti a familiei domneşti. Mormântul său se află în partea dreaptă, pe partea de sud, a pronaosului, iar inscripţia care bordează lespedea sa funerară, ornată la partea superioară cu o frumoasă rozetă, afirma că a murit la 26 decembrie 1557 (insa aceasta data pare sa fie data inmormantarii).

  • Sursă 1: Rezachevici, Constantin, Cronologia critică a domnilor din Țara Româneasca și Moldova (secolele XIV-XVI), Editura Enciclopedică, București, 2002

LogIn

Bună! Pentru a beneficia de toate avantajele acestui site, te rugăm sa te înregistrezi sau să te loghezi.