Şerban din Izvorani

  • NASCUT: 14??
  • DECEDAT: 15 iulie 1543, Constantinopol, Imperiul otoman
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Tarii Romanesti

Răscoala boierilor împotriva lui Radu Paisie a început după 27 mai, şi înainte de 2 iunie 1539, când sibienii trimiteau „doi informatori în Ţara Românească în legătură cu zvonurile sosite despre conflictul care a intervenit între Ban şi Voievod. Braşovenii au aflat despre acest conflict după 24 mai 1539, când socotelile oraşului lor înregistrează trimiterea la voievodul Ţării Româneşti a unui agent în legătură cu problema banală a păscutului unor oi în munţii de hotar, la 31 mai trimiţând un alt agent "cu scrisori în Ţara Românească în legătură cu unele zvonuri despre turci". Aceste zvonuri erau pricinuite de afirmaţia boierilor răsculaţi că au sprijinul turcilor, după cum relata desigur ultimul agent, întors la Braşov înainte de 11 iunie 1539.

La 10 iunie 1539 un român a adus la Sibiu ştirea că „voievodul Ţârii Româneşti (Radu Paisie) a trecut Dunărea, grăbindu-se către împăratul turcilor". In ziua următoare, doi agenţi braşoveni erau trimişi în Ţara Românească „să cerceteze dacă au un alt voievod sau nu", ei ducând ca dar "Banului şi altor boieri" şase legături de cuţite.

Cauzele imediate ale răscoalei conduse de Şerban din Izvorani, mare ban al Craiovei, personaj de seamă al vieţii politice muntene din prima jumătate a veacului XVI, nu sunt cunoscute. Acesta fusese până atunci unul din apropiaţii lui Radu Paisie, mereu în fruntea sfatului său domnesc. Nu i se ştie originea, dar era prin căsătoria cu Maria (Marga), fiica lui Radu Craiovescu (mare postelnic mort în 1507), înrudit cu toţi marii dregători şi domni Craioveşti din prima jumătate a veacului XVI (din el şi prin soţia sa continuându-se, pe linie feminină, neamul Craioveştilor, care prin strănepotul său Radu Şerban va urca din nou pe tron în 1601, dominând veacul XVII). Iar prin mama soţiei, Velica din Şitoaia, fiica lui Vintilă Florescu (mort în 1498), era rudă prin alianţă cu boierii Floreşti şi Mărgineni, inclusiv marele paharnic Stroe din Floreşti (ulterior poreclit Stroe Pribeagul), alături de care apare în divanul lui Radu Paisie până la 27 mai 1539, în ajunul răscoalei împotriva domnului.

In afara cauzelor generale ale acesteia, presupuse în istoriografia problemei: „ultima încercare a Craioveştilor de a se măsura cu domnul ţării ca o partidă de sine stătătoare şi cu puteri aproape egale"; „marea prigoană a domnului său Radul Vodă Paisie faţă de boierii Craioveşti, partidul cel mai puternic din ţară", prefacerile cauzate de expediţia lui Suleiman Magnificul în Moldova la 1538, care au opus pe domn şi sprijinitorii săi, grupării boierilor nemulţumiţi de cedarea Brăilei, în frunte cu Şerban banul păreri care nu au un temei documentar real, la care se adaugă, mai aproape de realitate, speranţa lui Şerban banul de a ocupa tronul Ţării Româneşti (însă cu precizarea politizantă că acesta „a devenit astfel exponentul boierimii tradiţionale, partizană a unei politici duplicitare pe plan extern, care să asigure integritatea teritorială a statului şi ostilă pe plan intern ocupării dregătoriilor de către elemente capitulante sau străine".

S-a încercat şi o explicaţie a cauzelor imediate ale răscoalei printr-un conflict de familie. Exagerarea este acum de partea opusă: „Motivele politice lipsesc de asemeni cu desăvârşire [...] răscoala a pornit dintr-un conflict de familie care a opus pe domn puternicii familii a lui Drăghici Vintilescu vornicul din Floreşti, şi că autorul principal a fost fiul acestuia Stroe paharnicul, cunoscut mai târziu ca «Pribeagul», care pare să fi fost şi cel mai îndârjit împotriva lui Radu Paisie", „cei care au dat semnalul răscoalei au fost Floreştii", „din cauza legăturilor Măriei din Floreşti cu unul din fiii acestui domn".

Dincolo de această ipoteză, este cert că marii dregători care s-au grupat în jurul lui Şerban banul au fost înrudiţi cu acesta şi între ei prin alianţă (căsătorii): Vintilă vornicul din Cornăţeni, cumnat cu cei trei fii ai lui Tudor logofătul din Drăgoeşti, cel executat în 1536 de Radu Paisie: Radu, Pârvu şi Vlad din Drăgoeşti, şi de asemenea, cu Stroe mare paharnic din Floreşti. Cu note asupra boierilor şi dregătorilor din prima jumătate a veacului al XVI-lea, toţi aceşti patru boieri din urmă participanţi şi ei la răscoală, ca şi ruda lor Giura logofătul, cel din porunca căruia fusese pictat portretul lui Tudor logofătul din Drăgoeşti în biserica mănăstirii Stăneşti.

Nu toţi marii dregători ai lui Radu Paisie au aderat la răscoala lui Şerban banul. Marele clucer Coadă, Stroe din Orboeşti mare spătar „şi alţi boieri, care au fugit de lângă Ban", se aflau la 12 iunie 1539 la Braşov. La 19 iunie socotelile oraşului înregistrează sosirea a încă trei boieri, iar la 21 iunie venirea la Braşov a marelui vornic Staico din Sinteşti. Alţi boieri, şi chiar o soră a lui Radu Paisie continuă să se refugieze în cetatea de la poalele Tâmpei sau la Timiş, în timp ce braşovenii menţin mereu legătura cu "banul", conducătorul Ţării Româneşti.

La 5 iulie <1539> judele braşovean Lucaci (Lukas Hirsclier) acredita pe lângă „al meu frate mai mare", jupan Şerban mare ban al Craiovei, pe Stoica Dobromir şi pe Dimitrie Ciupra, care aduceau în Ţara Românească şi o scrisoare adresată, la aceeaşi dată, de judele şi cei 12 pârgari ai Braşovului, lui Şerban banul şi lui Vintilă vornicul din Cornăţeni, "cinstiţi fraţi mai mari şi buni prieteni". Prin aceasta se respingea acuzaţia de necredinţă faţă de ei, arătând că nu vor da ajutor boierilor refugiaţi la Braşov (credincioşi lui Radu Paisie) nici "un voinic" (oştean), deci nu trebuie să fie ameninţaţi cu o intervenţie turcească ("săfaceţi vrajbă în ţara înălţimei <sale> craiului cu turcii"). Socotelile braşovene înregistrează însă adevăratul motiv al trimiterii celor doi agenţi braşoveni: „să vadă dacă alt voievod a venit sau nu".

Acţiunea condusă de Şerban banul din Izvorani nu a pornit din Ardeal, cum s-a crezut un timp, ci a fost o adevărată lovitură de stat, care l-a alungat pe Radu Paisie peste Dunăre. De nicăieri nu rezultă, cum s-a crezut, „că domnul nu fusese alungat, ci plecase chemat de sultan". Şerban banul şi boierii care i s-au alăturat sperau, desigur, să obţină ajutorul turcilor, cum rezultă din scrisoarea conducerii Braşovului din 5 Iunie <1539>, menţionată mai sus, şi din faptul că o bună parte din boierii răsculaţi se vor refugia la Poartă, după înfrângerea acţiunii lor.

Foarte probabil, Şerban banul a fost proclamat domn de către boierii răsculaţi după 5 iulie 1539, deoarece braşovenii nu-i atribuie până la această dată titlul de voievod, cu toate că după fuga lui Radu Paisie condusese Ţara Românească ca un domn. Un document de la Matei Basarab, din 3/13 august 1641, arată că „moşul" (de fapt rudă colaterală îndepărtată, prin alianţă) acestuia a emis acte pentru satul Zăvalul din judeţul Dolj, care s-ar fi păstrat până în vremea iui Radu Şerban, când din pricina robirilor şi jafurilor: „atunci s-au fost pierit şi cărţile acestui sat, ce-au fost date de la moşul nostru Şerban voevod, care cu bunăvoinţa lui Dumnezeu a fost domn în scaunul domniei, în Buncea". Istoria acestui sat Zăvalul însă e cunoscută, el fiind dat de Pârvu I Craiovescu, fratele socrului lui Şerban banul, mănăstirii Sadova, de unde a fost luat de fiica lui Şerban banul, iar apoi de nepotul acesteia Radu Şerban. Topicul "Buncea" a fost identificat "în Dâmboviţa, pe minunatul loc strategic din jurul mănăstirii lui Bunea armaşul".

La 13 iulie 1539 Şerban banul mai conducea încă Ţara Românească, un trimis al său aducând la această dată ştiri liniştitoare la Sibiu. După această dată a avut loc revenirea lui Radu Paisie cu trupe turceşti, care a pus capăt domniei lui "Şerban voievod".

Expediţia lui Radu Paisie, cu ajutoare de la sudul Dunării a avut loc în preajma datei de 19 iulie 1539. In ajun braşovenii au trimis în Ţara Românească pe Dimitrie Ciupra „pentru a se convinge dacă voievodul (Radu Paisie) a revenit sau nu". In aceeaşi zi, după plecarea agentului, sau în ziua următoare, a sosit această ştire, astfel că tot atunci, la 19 iulie 1539, un alt agent, Bossa Bulgarul, era trimis cu scrisori "în Ţara Românească la Radul voievod".

După înfrângerea sa de către Radu Paisie, Şerban din Izvorani nu s-a refugiat în Transilvania şi apoi la Ţarigrad, sau invers, peste Dunăre, de unde în 1540 a trecut în Ardeal, unde mai pribegea pe la 1543, înainte de a i se pierde urma, ci se ştie chiar din actul lui Radu Paisie, din 18 decembrie 1539, că împreună cu fiii lui Tudor logofătul din Drăgoeşti şi Giura logofătul din Stăneşti a fugit peste Dunăre, "în Ţara Turcească". Aici fiii lui Tudor logofătul au fost prinşi de turci, care le-au luat toate averile şi documentele de stăpânire pentru sate şi ţigani (care nu fuseseră confiscate deci după executarea tatălui lor), iar Giura logofătul „a murit acolo în hiclenie". Alături de aceştia s-a mai aflat un boiernaş Cârlig Orbul din Urseni, judeţul Gorj, care a fost „pribeag cu Şerban banul", Radu Paisie confiscându-i toate bucatele şi „toate averile şi din casă şi din afară".

Vintilă vornicul din Cornăţeni, al doilea personaj ca importanţă după Şerban banul la conducerea ţării, probabil pribegind şi el, revenind în fruntea sfatului domnesc al lui Mircea Ciobanul. Şerban a mai trăit un timp la Constantinopol, desigur în calitate de pretendent, având fără îndoială susţinători la Poartă. A murit în condiţii violente înainte de 15 iunie 1543, când Radu Paisie afirmă că: „Şerban banul a pierit cu rea hiclenie, căci s-a ridicat asupra capului domniei mele". După un act al lui Matei Basarab din 15 ianuarie 1643, împrejurările concrete în care s-a stins rivalul Radu Paisie se leagă de momentul „când s-a pârât la împărăţie cu Coadă vornicul că a închinat Brăila turcească".

Cum Coadă clucerul, credinciosul lui Radu Paisie, a devenit mare vornic la 10 ianuarie 1542, înfruntarea între acesta şi Şerban banul înaintea sultanului a avut loc, desigur, după această dată şi înainte de 15 iunie 1543, când Radu Paisie arată că era decedat, adică în cursul anului 1542 sau în prima jumătate a lui 1543.

Şerban banul a fost executat probabil de turci s-au chiar de oamenii lui Radu Paisie, la Constantinopol, după pierderea judecăţii înaintea sultanului, mormântul său nefiind cunoscut. Tot astfel, cu mai bine de un deceniu în urmă, în 1530, el însuşi, împreună cu o seamă de boieri ai lui Vlad al VII-lea Înecatul, în urma unei judecăţi tot la înalta Poartă, „a spânzurat pe Drăghici al lui Gogoaşe (vărul soţiei sale) la Ţarigrad, pentru că s-a ridicat să vie domn în Ţara Românească", după un act din 1588.

  • Sursă 1: Constantin Rezachevici - Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001

LogIn

Pentru a avea acces la textele acestui site, te rugăm să te înregistrezi gratuit sau să te loghezi dacă ai deja cont. Mulțumim!