Radu de la Afumați (sau Radu al V-lea), a fost fiul lui Radu al IV-lea cel Mare (1468-1508). A fost Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 - aprilie 1523, ianuarie - iunie 1524, septembrie 1524 - aprilie 1525 și august 1525 - ianuarie 1529. Ginere a lui Basarab al V-lea Neagoe, a fost căsătorit cu Ruxandra, fiica acestuia (21 ianuarie 1526).
Pe lângă pretendenţii care în vremea lui Teodosie (1505-1522) şi în următoarea jumătate de an au încercat „să se ridice la acea domnie, anume pribegi numiţi sau nenumiţi până la şase, şi toţi au pierit într-un an ", după expresia cronicarului Macarie (Cronicile slavo-române), despre care mărturiseşte, cum am văzut şi mai sus, şi Teodosie, precizând că veniseră fără ştirea sultanului, între care s-ar putea vorbi de Vlad al IV-lea Călugărul, de Dan voievod, care la 7 decembrie 1521 era trimis de vicevoievodul Transilvaniei la Braşov, pretendent altfel necunoscut, poate (?) fiu al lui Vladislav al III-lea (1523, 1524, 1525) şi frate cu Moise Vodă (1529-1530), şi chiar de Mircea al III-lea (14??-15??), fiul lui Mihnea I cel Rău, despre care un raport veneţian din Buda credea la 10 noiembrie 1521, evident eronat, că ar fi fost adus la domnie de Mehmed bei, care l-ar fi tăiat pe Teodosie, pe lângă toţi aceştia, aşadar, sau mai bine-zis, în fruntea lor, se situa chiar Mehmed bei Mihaloglu de Nicopol. Arbitrul domniei muntene, cel care instaurase pe Vlad al V-lea cel Tânăr şi pe Basarab al V-lea Neagoe, executase pe primul şi reinstaurase pe Teodosie, cel care capturase pe Vlad Călugărul, fiul tânărului Vlad, şi care după aceasta, în a doua jumătate a lui octombrie 1521, se instalase în locul lui la domnie „et loco sui solus in solio dominii resideret". Drept urmare, ca un ecou al amestecului lui Mehmed bei în domnia lui Teodosie, raguzanul M. Bocignoli afirma în 1524, exagerând desigur, că sultanul îi puse acestuia „ epitropi turci care să cârmuiască ţara până ce ar ajunge copilul vârstnic, cu gândul ca <astfel> să se înveţe cu încetul românii cu domni turci, <căci> ivindu-se acest prilej îi venise gândul să ocupe ţara cu desăvârşire".
Ulterior, după trimiterea lui Teodosie la Nicopol, Mehmed bei a cerut sultanului să-i dea lui domnia Ţări Româneşti, ceea ce a şi dobândit, în legătură cu moartea suspectă, chiar în acel moment, a lui Teodosie. Cea mai veche variantă păstrată a cronicii interne afirmă că „Mahomed-paşa a trimis să ceară sultanului să-i dea lui domnia Ţării Româneşti, zicându-i că toţi locuitorii Ţării Româneşti îl iubesc şi îl vor de domn. Sultanul l-a crezut şi i-a dat domnia". Aflând aceasta, Stoica logofătul, capuchehaia domnească la Constantinopol, a înştiinţat pe boierii din ţară că se face ţării "domn turc", astfel "ca să rădice domn cum mai curând pre Radul vodă din Afumaţi, pentru că piiare ţara de turci". "Deci, boiarii, auzind aceasta, s-au unit toţi şi s-au înpăcat şi şi-au rădicat domn, cu voea tuturor, pă Radul de la Afumaţi".
Adunarea electivă, de fapt sfatul domnesc lărgit, considerat fără temei de unii istorici „marea adunare a ţării" (P.P. Panaitescu, Marea adunare a ţării, instituţie a orânduirii feudale în ţările române, în „Studii", X (1957),), cuprinzând însă, în realitate doar „boiarii toţi şi mari şi mici şi toată curtea", care au ales domn „pre Radul vodă de la Afumaţi, ginerile lui Băsărab vodă la leatul 7030 (sic)", a avut loc înainte de 22 ianuarie 1522, când sibienii trimiteau un român din Câineni „să cerceteze obiceiurile noului voievod al Ţării Româneşti", mai precis, între 7 ianuarie, când Teodosie e atestat pentru ultima dată în scaun, şi 22 a lunii.
In fapt, cei care l-au ales pe Radu de la Afumaţi, după ce fusese pus acolo „un turc, cu numele Mahmet", au fost boierii de orientare antiotomană: „care dintre dânşii n-au vrut să slujească păgânilor şi domnului lor (Mehmed bei de Nicopol) şi-au ales ca domn pe Radul Voievod", cum mărturisea în 1522 solul moldovean Luca Cârjă regelui Poloniei.
Fiu al lui Radu cel Mare, cum s-a intitulat întreaga sa domnie, dar reţinut de Letopiseţul Cantacuzinesc îndeosebi ca ginere al lui Neagoe Basarab, Radu de la Afumaţi şi-a început domnia înainte de 22 ianuarie 1522, când am văzut că sibienii trimiseseră, după obiceiul vremii, un observator la Târgovişte să se Intereseze despre noul voievod al Ţării Româneşti.
La 3 februarie 1522 Radu de la Afumaţi emite de la Târgovişte primul său document păstrat, în beneficul mănăstirii Curtea de Argeş şi al noului egumen Gherasim. La 5 şi 28 februarie 1522 acordă alte acte domneşti. După 12 februarie 1522 însă, sibienii erau anunţaţi de la sud de Carpaţi că Mehmed bei şi cu paşa de Vidin au trecut Dunărea în Ţara Românească. Mehmed bei venea de la Constantinopol cu porunca sultanului pentru stăpânirea ţării. Faţă de această împrejurare neobişnuită, braşovenii au trimis chiar un observator la Constantinopol la 24 ianuarie, iar la 28 a lunii au oprit legăturile cu Ţara Românească „din pricina sinistrelor zvonuri despre turci". Din Ţara Românească Mehmed bei a cerut braşovenilor tribut înainte de 25 februarie 1522. După această din urmă dată a fost înfrânt de Radu de la Afumaţi la satul Glubavi pe Neajlov, retrăgându-se Ia sud de Dunăre, pentru a se pregăti de o nouă campanie, în vreme ce Radu s-a întors în scaunul de la Bucureşti, gata să continue lupta.
„După câteva zile Mahomed-paşa a venit cu mulţi turci şi a intrat în Ţara Românească". De la începutul lui martie şi până înainte de 25 aprilie 1522 au urmat lupte cu succes schimbător între Mehmed bei şi Radu de la Afumaţi, de la Dunăre până în nordul ţării (Ştefeni pe Neajlov, Clejani, la sud de Bucureşti, la cetatea Bucureştilor, la Ciocăneşti, la nord de aceasta, la Târgovişte, pe Argeşel). In cele din urmă, Radu de la Afumaţi a fost nevoit să se retragă la Braşov, unde se afla la 24 aprilie 1522. A doua zi el a intrat în cetatea săsească „cu mulţi oameni", încheindu-şi astfel această primă domnie. Solul moldovean Luca Cârjă relata regelui Poloniei că Mehmed bei l-a alungat pe Radu în Transilvania „şi a avut lupte cu el şi mult rău şi moarte s-a făcut" (Mihai Costăchescu).
