IISUS HRISTOS

CINE ESTE IISUS HRISTOS?

Iisus Hristos sau Christos, denumit uneori și Iisus din Nazaret, este potrivit religiei creștine, întruchiparea Dumnezeului Treimic. A doua persoană a Treimii, alături de Dumnezeu și Sfântul Duh, întemeietorul Creștinismului. Predica în aramaică, iar învățătura sa a urmat tradiția filosofică elenistică a timpului său, cu pilde și miracole practice. Creștinismul a fost fondat pe aceste învățături și pe însuși martiriul lui Iisus Hristos.

Iisus s-a proclamat pe sine însuși ca fiind "Mesia" (în ebraică: משיח, Mashiach), intrând în conflict cu religia evreiască dominantă. Din acest motiv a fost condamnat de tribunalul religios iudaic, decizie care a dus în cele din urmă la moartea sa de către autoritățile romane, cu pedeapsa crucificării.

Iudaismul respinge ideea că Iisus Hristos a fost Mesia cel așteptat, urmând o interpretare diferită a profețiilor Vechiului Testament cu privire la Mesia față de cea a bisericilor creștine.

NUMELE LUI IISUS

Numele "Iisus" care apare în diferite limbi este o transcriere a cuvântului "Ιησούς" în limba greacă originală, derivat din cuvântul aramaic "ישוע" (Yeshua), care la rândul său este derivat din cuvântul ebraic "יהושוע" (Yehoshua) care înseamnă "Yahweh (Dumnezeu) este Mântuirea".

"Iisus Hristos" este numele și titlul (primit după ce a fost uns la botezul său)  evreului Iisus din Nazaret, care în Biblie este numit "Fiul lui Dumnezeu". Acest nume nu era neobișnuit în perioada în care a trăit Iisus. De aceea, ei adăugau de obicei calificative suplimentare, numindu-l "Iisus din Nazaret" sau "Nazarineanul".

Titlul Hristos este echivalent cu termenul ebraic "מָשִׁיחַ" (Mashiach, adică Mesia) și înseamnă "Hristosul". Acest termen este folosit în Biblie și pentru alte persoane dinaintea lui Yeshua, cum ar fi Moise, Aaron și David ca simbolism pentru poziția, funcția sau serviciul pe care Mesia l-ar fi deținut la cel mai înalt grad. Potrivit relatărilor din Evanghelie, Iisus Hristos este descris în mod proeminent și unic ca fiind "Hristosul, fiul Dumnezeului celui viu".

IISUS SAU ISUS

IISUS SE SCRIE CU DOI DE "i". Iisus este transliterarea reucliniană (aşa cum citesc grecii de astăzi şi cum de fapt se citea după dialectul comun chiar şi în sec. I a grecescului Iησοuς.

Românii ortodocşi, pronunţă numele Domnului ca şi grecii şi slavii. Neo-protestanţii de limba română, urmând catolicilor de limbă română, pur şi simplul au mâncat a două litera din nume. Grupul “ou” se citeşte “u”, dar “Ie” sau “Ii” nu are cum să dea un singur “I”. Catolicii şi protestanţii de limba rusă  nu au scos a două litera, ci au lăsat-o la locul ei. Aşadar numele Iisus este o transliterare a numelui Ἰησοῦς (citit Iisus sau Iesus) care este o elenizare a numelui evreiesc ישוע (Yesua) care, la rândul lui e o modificare a numelui יְהוֹשֻׁעַ (Yehosua), sub influenţă aramaică.

Traducerea numelui Iisus/Iesus este: Dumnezeu Mântuitorul/Salvatorul (Yahve Mântuitorul/Salvatorul). Conform Pr.Prof. Cornitescu (prof. de ebraică, arheologie biblică şi V.T.) exact litera pe care o omit cultele noi din România modifică total înţelesul numelui, devenind doar Salvator. În toate celelalte limbi se păstrează: Iisus, Iesus, Jesus(en), Jesus (sp)? O litera în minus şi nu mai mărturisim că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, întrupat pentru mântuirea noastră, ci un simplu profet, un simplu salvator.

Neştiinţa limbilor Sfintei Scripturi şi dezrădăcinarea de creştinismul autentic, de filonul ortodoxiei pe urma căruia, dacă mergem, ne conduce in timpurile Bisericii Primare, pentru că acolo este originea Bisericii Ortodoxe, spre deosebire de toate cultele noi  care au apărut de doar câteva sute de ani.

La data de 21.01.2024, la întrebarea Iisus se scrie cu un I sau cu doi, inteligența artificiala ChatGPT a raspuns "Forma corectă a numelui este "Iisus," cu doi de "i." În multe limbi, inclusiv în limba română, denumirea folosită pentru a se referi la figura centrală a creștinismului este "Iisus Hristos"."

ÎNFĂȚIȘAREA ȘI ETNIA LUI IISUS HRISTOS

Înfățișarea și etnia lui Iisus Hristos  este o întrebare care a apărut de fapt de la începutul existenței creștinismului timpuriu, deoarece Noul Testament nu descrie înfățișarea fizică a lui Iisus înainte de moartea sa. În ciuda lipsei de referințe biblice sau istorice directe, încă din secolul al II-lea, problema rasei lui Iisus rămâne actuală și supusă dezbaterii.

În Evul Mediu, o serie de documente de origine necunoscută sau dubioasă au oferit descrieri detaliate ale originii lui Iisus, dar acestea sunt acum recunoscute ca farse. Majoritatea oamenilor au o idee despre Iisus bazată pe imaginile bisericii, și anume un tânăr frumos cu pielea albă, cu un corp subțire, înalt și păr lung și cafeniu și o barbă scurtă.

În secolul al XIX-lea, exista o opinie populară că Iisus era caucazian, în ​​paralel exista o teorie despre originea Sa din rasa neagră. Cu toate acestea, astfel de teorii erau în mare parte subiective, bazate pe stereotipuri culturale și tendințe sociale, și nu pe cercetări științifice și istorice. Pe parcursul a 2.000 de ani, multe imagini ale lui Iisus au fost create de diferite culturi, a căror apariție depindea de condițiile culturale, circumstanțele politice și contextul teologic. În vremurile moderne, nu există un acord științific general cu privire la etnia lui Iisus, dar cea mai populară și acceptată teorie este că Iisus era evreu.

Conform tradiției creștine, prima reprezentare a lui Hristos îi este atribuită chiar Lui Iisus. Legenda spune că atunci când regele Mesopotamiei, Abgar, care suferea de o boală incurabilă, a trimis o scrisoare împreună cu un anume Anania arhivarul, invitându-l pe Iisus să meargă în Mesopotamia și să-l vindece. Acesta a refuzat deoarece se pregătea de ultimul Său drum la Ierusalim, de Paște. După ce s-a spălat pe față, Iisus a luat o pânză și s-a șters. Chipul lui Iisus s-a imprimat pe pânza pe care a trimis-o lui Abgar pentru a-l vindeca. Se spune că aceasta este prima icoană a lui Hristos, care este înscrisă ca fiind Sfântul Mandelion. Pânza a fost păstrată în taină. Redescoperită în secolul VI, a fost adusă cu mare fast la Constantinopol, de unde a dispărut în 1204. Povestea a fost scrisă de Eusebiu din Cesareea, după documente din cancelaria Edessei.

Primele reprezentări ale lui Hristos în iconografie sunt mai apropiate de profilul pe care credem acum că trebuie să îl fi avut Iisus. În primele secole după anul zero, Iisus este descris în frescele păstrate în catacombele din Roma ca fiind brunet cu trăsături aspre.

Singurele reprezentări ale înfățișării lui Iisus Hristos și Fecioarei Maria din vremea respectivă sunt realizate de Apostolul Luca, care era de meserie medic si pictor. Tradiția Ortodoxă îl mărturisește neîncetat pe Sfântul Apostol Luca drept zugrav și iconar al Maicii Domnului. Se crede că sfântul a pictat mai mult de 70 de icoane cu Maica Domnului, în multe dintre ele, el având-o drept model pe Maica Domnului în persoană, ea încă trăind în acea vreme. Trei dintre aceste icoane în care sunt reprezentați Iisus copil și Maica Domnului există și în prezent. Una se află pe Sfântul munte Athos, una la Vatican și una la mănăstirea Nămăiești din România. Icoana din România a fost adusă de Sfântul Apostol Andrei.

PROFEȚII DESPRE NAȘTEREA LUI IISUS

Potrivit teologiei creștine, începând cu secolul al XV-lea î.Hr. peste 15 profeți evrei diferiți din secole diferite, independent unul de altul, au profețit că în națiunea evreiască se va naște un profet care va fi Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Profeții Vechiului Testament au prezis că Fiul lui Dumnezeu ca om se va naște în Betleem (Psalmul 2:7; Miheia 5:2), va fi respins de preoții evrei (Psalmul 117:22), va fi trădat pentru treizeci de arginți de unul dintre ucenicii Săi (Zaharia 11:12; Psalmul 40:10), va merge de bunăvoie la moarte (Is. 53:7), va fi răstignit în Ierusalim împreună cu tâlharii (Zaharia 12:10; Isaia 53:12), va rosti cuvintele morții (Psalmul 21), va învia din morți (Osea 6:2), va crea Noul Legământ (Isaia 42:6), va fi mijlocitorul acestui Nou Legământ (Maleahi 3:1) și va întemeia Biserica, care se va răspândi până la toate marginile pământului (Geneza 49:10). Teologii creștini, pe baza învățăturilor Noului Testament, susțin că toate aceste profeții s-au împlinit prin Iisus Hristos.

MAICA DOMNULUI (FECIOARA MARIA)

VESTIREA NAȘTERII LUI IISUS (BUNA VESTIRE)

Potrivit evanghelistului Luca, vestea nașterii lui Iisus de către Fecioara Maria i-a fost făcută acesteia de către Îngerul Gabriel (Gavriil). Acesta a vizitat-o pe viitoarea mamă a lui Iisus, Maria și i-a spus că va aduce pe lume un copil excepțional, care va fi fiul lui Dumnezeu și într-un mod deosebit, adică nu prin împreunarea cu un om, ci prin puterea miraculoasă a lui Dumnezeu.

În Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetele 26-38: "Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă."

NAȘTEREA ȘI COPILĂRIA LUI IISUS HRISTOS

Data nașterii lui Iisus și a sărbătorii Crăciunului este cunoscută ca fiind convențională (dovezile biblice ezoterice plasează data reală undeva la mijlocul toamnei). Inițial, nașterea sa nici măcar nu a fost sărbătorită, iar primele date posibile au început să fie formulate în secolul al II-lea d.Hr. În cele din urmă, după secolul al IV-lea d.Hr., toate datele posibile ale nașterii lui Iisus care fuseseră formulate au fost eliminate, iar data finală pentru celebrarea Crăciunului a fost stabilită ca fiind 25 decembrie, o dată care coincidea cu festivalul păgân Saturnalia, în onoarea zeului Saturn, cu ziua de naștere a lui Mithras și cu Brumalia, sărbătoarea celei mai scurte zile din an. Acesta era un lucru care, în viziunea creștinilor, dădea ideea renașterii lumii prin creștinism și dorea să dea o nouă dimensiune lucrurilor, depășind religiile antice. Așadar, se pare că Iisus s-a născut între anii 7 - 5 înaintea erei noastre, prin noiembrie, după unele surse pe 12 noiembrie, în Betleem, un oraș din Israel, în apropiere de Ierusalim.

El s-a născut "din femeie" și "sub lege" (Galateni 4,4) în sânul unei familii din Israel și "din casa lui David" (Luca 1:27). Descrierile evangheliștilor despre nașterea lui Iisus subliniază caracterul supranatural al acesteia, concentrându-se pe întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu "prin Duhul Sfânt și prin Fecioara Maria".

FUGA ÎN EGIPT A FAMILIEI LUI IISUS

Relatarea fugii Sfintei Familii în Egipt se găsește doar în Evanghelia după Matei. După ce magii au adus darurile lor pentru pruncul Iisus și nu s-au întors la regele Irod, îngerul i-a apărut în vis neprihănitului Iosif și i-a poruncit: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă" (Matei 2:13). Iosif a ascultat această poruncă și noaptea, împreună cu Fecioara Maria și cu pruncul Iisus, a plecat în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod. Evanghelistul leagă (Matei 2:15) fuga sa în Egipt de profeția lui Osea: "...şi din Egipt am chemat pe fiul Meu." (Osea 11:1).

Iosif a fost anunțat de un înger de moartea lui Irod și Sfânta Familie s-a întors "în țara lui Israel", dar, aflând că fiul lui Irod, Arhelau, domnea în Iudeea, s-au temut să meargă acolo și s-au stabilit la Nazaret, unde a fost crescut Iisus. De asemenea, se relatează că, atunci când Iisus avea 12 ani și a vizitat Ierusalimul împreună cu mama Sa, Maria și Iosif, la întoarcere, aceștia l-au pierdut. După ce s-au întors la Ierusalim, l-au găsit din nou în templu, unde stătea de vorbă cu oameni învățați din cetate, care erau uimiți de înțelepciunea lui.

IISUS A MAI AVUT FRAȚI?

IISUS NU A MAI AVUT FRAȚI! Înainte de a dezbate acest subiect, a trebuit să venim întâi cu răspunsul, în cazul în care nu doriți să parcurgeți mai departe această idee defăimătoare la adresa Fecioarei Maria, care circulă despre viața lui Iisus.

Unele culturi religioase ulterioare, care au apărut din dorința de a răstălmăci cuvântul lui Iisus, au afirmat că Sfânta Fecioara Maria ar fi fost o femeie obișnuită care, în afară de Iisus Hristos, a avut și alți copii, după nașterea Mântuitorului, El fiind doar primul ei născut (Matei,  1, 25), copii pe care Biblia îi numește "frații și surorile Domnului". De aceea, din cauza acestor acuze interpretate din Biblie, nu i s-ar putea atribui calitatea de Preacurată și Pururea Fecioară și că nici nu ar putea fi Preacinstită ca Maică a Domnului sau Născătoare de Dumnezeu.

Despre mama "fraților" Domnului, Sfânta Scriptură afirmă că era o altă Marie, deo­sebită de Sfânta Fecioară. În Sfintele Evanghelii, mama fraților Domnu­lui este denumită Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif (Matei, 27, 56 ; Marcu, 15, 40), mama lui Iacov și a Salomeii (Marcu, 16, 1), mama lui Iosi (Marcu, 15, 47) sau cealaltă Marie (Matei, 27, 61 , 28, 1). Sfântul Apostol Ioan ține să precizeze această deosebire, atunci când spune că lângă crucea lui Iisus se află "mama Lui, și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena" (Ioan, 19, 25). După tradiția bisericească (Sfântul Ioan Gură de Aur, Teodoret de Cîr și Egesip), Cleopa a fost fra­tele lui Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, astfel că Maria, mama "fra­ților" Domnului, este cumnată cu Sfânta Fecioară, iar frații Domnului sunt veri primari cu Iisus Hristos, în nici un caz frați buni sau fii după trup ai Sfintei Fecioare.

BOTEZUL LUI IISUS HRISTOS

Potrivit lui Luca, Iisus avea aproximativ treizeci de ani când a fost botezat (Luca 3:23). În toate cele trei evanghelii sinoptice, este descris că Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul. Savanții biblici consideră că acel eveniment este începutul slujirii publice a lui Iisus. Potrivit Evangheliilor, Iisus a venit la râul Iordan unde Ioan Botezătorul a predicat și a botezat oamenii în masă. Matei descrie reticența inițială a lui Ioan de a-L boteza pe Iisus, crezând că Iisus ar trebui să-l boteze. Iisus a fost stăruitor: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3:15).

Potrivit lui Marcu, după ce a fost botezat de Ioan, Iisus a ieşit din apă şi a văzut cerul deschis şi Duhul Sfânt coborând asupra lui sub forma unui porumbel. Atunci s-a auzit un glas din cer: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.” (Marcu 1:10-11). Evanghelia după Ioan nu include botezul.

După botez, Iisus a fost dus de Dumnezeu în pustie, unde a postit patruzeci de zile și nopți (Matei 4:1-2). În acest timp, Diavolul a venit să-l ispitească de trei ori. De toate cele trei ori Iisus a rezistat ispitelor citând cuvinte din Cartea Genezei (Matei 4:1-11, Marcu 1:12-13, Luca 4:1-13).

ISPITIREA ÎN PUSTIU A LUI IISUS

Imediat după botez, Iisus a fost dus de Duhul Sfânt în pustiu, ca să fie ispitit de diavol. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.

PRIMA ISPITĂ

Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.

A DOUA ISPITĂ

Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus în aripa templului şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.

A TREIA ISPITĂ

Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau”.

Hristos a fost dus de Duhul Sfânt ca să fie ispitit ca să arate că Hristos a fost supus ispitei dinadins, iar nu întâmplător. Dumnezeu nu l-a dus pe Adam dinadins înaintea lui Satan, ca să fie ispitit, dar Dumnezeu a făcut aceasta cu Hristos dinadins, pentru a arăta că Adam, în împrejurări mai uşoare, a căzut în ispită, pe când Hristos, în împrejurări mai grele, a fost biruitor asupra ispitei. Aceasta ne mai arată faptul că Adam a căzut pe când se afla în Rai, în vreme ce biruinţa lui Hristos împotriva ispitei a avut loc pe pământ, în valea plângerii şi în surghiun, în pustiu.

CEI 12 APOSTOLI AI LUI HRISTOS

Termenul de apostol înseamnă în primul rând "trimis, ambasador", în timp ce un sens mai specific și mai larg utilizat este "trimis de Dumnezeu". În literatura greacă veche, termenul desemna orice trimis pentru îndeplinirea unei misiuni specifice sau mesager. Iisus însuși și-a trimis ucenicii ca reprezentanți ai Săi în lume și, prin predicile lor, să-i cheme la Dumnezeu nu numai pe israeliți, ci și pe neamuri ("păgâni").

Iisus a ales 12 apostoli și, însoțit de ei, a tămăduit toți bolnavii (orbii, surzii, muții, șchiopii, leproșii, slăbănogii etc.) (Matei 15.31, Luca 7.22), a scos demonii din cei posedați (Marcu 5.1–20, Luca 8.26–39, 4.31–37, 4.40–41, 6.18), a făcut minuni precum potolirea mării și a vânturilor (Matei 8.24–28), pescuirea minunată (Luca 5.1–10), mersul pe apă (Matei 14.25–31), învierile din morți (Ioan, cap 11, Luca 7.20–22, Matei 28.6–7, 1 Corinteni 15.4, Matei 27.52–53), precum învierea lui Lazăr (Ioan, cap 11), a fiului văduvei din Nain (Luca 7.11–22), a Sa proprie (Matei 28.6, Luca 24.6, Marcu 16.6) și a unor sfinți la învierea Sa (Matei 27.52–53), înmulțirea peștilor și pâinilor (Matei 14.19–21), prefacerea apei în vin (Ioan 2.1–10, 4.46), trecerea prin ușile încuiate după Înviere, ridicarea Sa la cer (Faptele Apostolilor 1.9–11) etc. Și apostolilor le-au fost date în timpul vieții Mântuitorului unele puteri să tămăduiască, să scoată demonii, dar nu depline.

Cei 12 Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului Hristos sunt: Petru, Andrei, Iacob şi Ioan (fiii lui Zevedeu), Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacob al lui Alfeu, Iuda Tadeul, Simon Zilotul şi Matia.

ÎNVĂȚĂTURILE LUI IISUS HRISTOS

Conform Scripturilor ebraice, trebuia să existe o persoană care să pregătească lumea pentru venirea lui Mesia; potrivit evangheliștilor, Ioan Botezătorul a fost cel care a efectuat această lucrare pregătitoare. 

Iisus a ales apoi un grup de 12 ucenici credincioși, pe care i-a numit apostoli și pe care i-a trimis pentru a-I răspândi învățăturile. După botezul său, Iisus a predicat în lumea rurală și urbană, folosind ocazional mediul rural, casele gazdelor sale, sinagogile locale și chiar Templul din Ierusalim. El a vorbit despre încrederea pe care omul trebuie să o aibă în Dumnezeu pentru nevoile sale zilnice și pentru adversitățile vieții, despre ipocrizia religioasă și, mai presus de toate, despre importanța unei vieți virtuoase bazate pe iubirea față de semeni.

Un element important al învățăturii sale este condamnarea care vine odată cu nerespectarea poruncilor lui Dumnezeu și mântuirea oferită celor care cred că el este Mesia. El a legat acestea de proclamațiile sale privind "Învierea morților", "Ora Judecății", "Împărăția lui Dumnezeu" și "Iadul". El a folosit foarte des metoda pildelor pentru a transmite mesajele învățăturii sale. În cele din urmă, el a dat răspunsuri la diverse întrebări de interpretare a Scripturilor ebraice.

Iisus a devenit cunoscut, mai întâi în regiunile din Galileea și, treptat, în toată Iudeea, atât în mediul rural, cât și în centrele urbane și în Ierusalim, centrul religios al iudaismului. Învățătura lui Iisus se adresa evreilor care îl așteptau pe Mesia.

Evangheliile descriu, de asemenea, multe miracole făcute de Iisus, în special vindecări, spunând că acestea sunt garanții că învățătura sa vine de la Dumnezeu. De asemenea, evangheliștii relatează că a prezis distrugerea celui de-al doilea Templu din Ierusalim, care a avut loc aproximativ 40 de ani mai târziu, în anul 70 d.Hr. și că a făcut câteva profeții despre ultimele zile ale oamenilor.

PERCEPȚIA MESAJULUI LUI IISUS

Mesajul lui Iisus a avut un mare impact asupra ascultătorilor săi și mulți dintre ei au crezut că el era într-adevăr Mesia. Alții credeau că el venea doar pentru a pregăti venirea adevăratului Mesia, în timp ce alții spuneau că era un profet vechi care venise din nou pe pământ pentru a învăța.

Un grup de lideri religioși iudei l-au acuzat pe Iisus pentru că în Sabat, ziua sfântă de odihnă a evreilor, făcea vindecări. De asemenea, unii dintre ei îi reproșau lui Iisus că se asocia cu oameni considerați nedrepți și răi, cum ar fi perceptorii de taxe ai statului roman. La rândul Șău, Iisus a reacționat la problema Sabatului vorbind despre ipocrizia acuzatorilor Săi, iar în ceea ce privește problema asociaților Săi, a susținut că comportamentul Său se înscrie în cadrul chemării la pocăință pentru orice păcătos.

O parte dintre liderii evrei erau îngrijorați de faptul că Iisus, deoarece mulți îl considerau pe Iisus ca fiind Mesia, ar putea provoca o rebeliune împotriva romanilor, ceea ce ar fi fost un motiv de masacrare a evreilor. Astfel, ei au ajuns la concluzia că trebuie să Îl omoare pe Iisus pentru binele general al evreilor.

MINUNILE LUI IISUS HRISTOS

Minunile sunt o serie de fapte miraculoase săvârșite de Iisus Hristos descrise în textele creștine și islamice. În această biografie am clasificat minunile lui Iisus în 4 mari categorii, și anume: Vindecările, Exorcizările Îndrăciților, Modificarea Realității și Învierea Morților. Minunile, potrivit lui Ioan Gură de Aur, au fost săvârșite cu scopul de a întări oamenii în credință, precum și de îndreptarea lor: „Mântuitorul le cunoștea orbirea (evreilor) și de aceea a făcut minuni nu pentru a-i convinge, ci pentru a-i îndrepta pe alții”. Adesea, legaliștii evrei , în invidia și lăcomia lor, au condamnat minunile lui Hristos (vindecarea leprosului) și chiar se opuneau (au încercat să-l omoare pe Lazăr care fusese înviat de Hristos).

Lista miracolelor săvârșite de Iisus Hristos diferă de la un Evanghelist la altul (doar miracolul hrănirii celor cinci mii de oameni este menționat în toate cele patru Evanghelii), de aceea descrierile lor trebuie analizate în mod cuprinzător. În Evangheliile sinoptice, în mod tradițional, cele 11 minuni pe care le-a făcut Iisus sunt descrise de toți cei trei evangheliști. Evanghelia după Ioan descrie șapte minuni (trei dintre ele au paralele în Evangheliile sinoptice). Ioan face o precizare: "Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin." (Ioan 21:25).

Minunile lui Hristos erau palpabile; erau clare pentru cei mai simpli oameni; nu era nimic misterios în ele; oricine le putea vedea cu ușurință; nu era loc de îndoială sau de perplexitate, indiferent dacă erau un miracol sau doar o reprezentare a unui miracol. Minunile Fiului Omului au avut mulți martori, dintre care cei mai mulți i-au fost ostili. Cei mai mari dușmani ai Domnului nu le-au respins, ci au încercat doar să le denigreze prin interpretări blasfemiatoare și prin toate mijloacele, care le-au fost sugerate de viclenie și răutate. În minunile Domnului nu exista vanitate, fără efect; nici o minune nu a fost făcută pentru a fi arătată oamenilor; toate minunile erau acoperite de vălul smereniei divine. Ele formează un lanț de favoruri pentru omenirea suferindă.

VINDECĂRILE SAU TĂMĂDUIRILE

VINDECAREA SLĂBĂNOGULUI DIN CAPERNAUM

Când Iisus Hristos a venit la Cana, în drum spre Capernaum, unul dintre oamenii din Capernaum (regele Irod) a auzit despre aceasta. El s-a grăbit să se ducă la Cana pentru a-L ruga pe Iisus să vină la Capernaum pentru a-i vindeca fiul muribund. Hristos i-a spus: "Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede". (Ioan 4:48). Prin aceasta, Hristos a plasat credința bazată pe contemplarea minunilor sub credința bazată pe înțelegerea învățăturii sale. La această mustrare, regele a continuat să ceară: "Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu". Văzând întărirea credinței sale, Hristos a spus: "Mergi, copilul tău trăieşte. Şi omul a crezut cuvântul pe care I l-a spus Iisus şi a plecat". Servitorii săi i-au spus că fiul său a fost vindecat în momentul în care Iisus a spus aceste cuvinte. După aceea, după cum spune evanghelistul, "el și toată casa lui au crezut".

VINDECAREA SOACREI LUI PETRU ȘI A ALTORA

Marcu și Luca descriu această minune în relație directă cu cea precedentă. După ce a ieșit din sinagogă, Iisus s-a dus la casa lui Simon (Petru). Soacra lui Petru era grav bolnavă (Luca, în calitate de medic, explică faptul că era vorba de o "febră rea". Iisus "S-a atins de mâna ei şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui". Vindecarea demonizatului în sinagogă și apoi vindecarea soacrei lui Simon au făcut o impresie puternică asupra oamenilor, iar bolnavul și demonizatul au fost aduși la ușa casei lui Simon la apusul soarelui, astfel încât "toată cetatea era adunată la ușă". Hristos i-a vindecat pe oameni și a izgonit duhurile "făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat". Descriind această minune, Matei explică faptul că în această vindecare în masă a bolnavilor s-a împlinit profeția lui Isaia, care a spus: "El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu" (Isaia 53:4).

VINDECAREA LEPROSULUI

Un lepros l-a văzut pe Iisus și , "apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti". Credința lui era atât de puternică încât a încălcat legea care îi interzicea să se apropie de oamenii sănătoși. Ca răspuns la această cerere umilă, Iisus l-a atins, arătând că nu era legat de interdicția de a atinge pe cei necurați, și a spus: "Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit lepra lui." Împlinind Legea mozaică, Hristos îi poruncește omului vindecat să se arate preotului și îi cere să nu spună nimănui despre minune: "Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor."

VINDECAREA SLUGII SUTAȘULUI (CENTURIONULUI)

(Matei 8: 5-13) "...Iisus a intrat în Capernaum, iar un centurion a venit la El și L-a întrebat: "Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit". Iisus i-a spus: "Venind, îl voi vindeca". Centurionul, răspunzând, a zis: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea". Când a auzit Iisus, S-a mirat și a zis celor ce-L urmau: "Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă". Iisus a zis centurionului: "Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela."

VINDECAREA PARALIZATULUI DIN CAPERNAUM

În cetatea Capernaum, Iisus Hristos predica într-o casă și, din cauza mulțimii de oameni care ascultau, nu au putut aduce la El un paralitic. Atunci prietenii lui au deschis acoperișul și au coborât patul bolnavului. Iisus i-a spus paralizatului: "Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale sau a zice: Ridică-te și umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta. Și ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere".

VINDECAREA UNEI FEMEI CARE SÂNGERA

Potrivit evanghelistului Marcu (Marcu 5:21-43) o minune a fost săvârșită de Iisus în drum spre casa lui Iair. O femeie care sângera de doisprezece ani, crezând că este suficient să atingă hainele lui Hristos pentru a fi vindecată, a venit la El și a atins pe la spate haina Lui. "Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s-a vindecat de boală". "Şi îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine? Şi I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulţimea îmbulzindu-Te şi zici: Cine s-a atins de Mine?" "Şi Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta;" "Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul;". "Iar El i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!"

VINDECAREA CELOR DOI ORBI DIN GALILEEA

Potrivit lui Matei (Matei 9:27-31) "...doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor, iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie, Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela."

VINDECAREA SLĂBĂNOGULUI DE LA SCĂLDĂTOAREA VITEZDA

Potrivit lui Ioan (Ioan 5:1-18) "După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim, iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?; Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta. Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că vindeca sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu."

VINDECAREA OMULUI CU MÂNA USCATĂ

Potrivit evanghelistului Matei (12:9-13) minunea a fost săvârșită de Iisus în ziua de Sabat, în fața fariseilor, care l-au mustrat pentru că a încălcat legea mozaică zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta?; Ca să-L învinuiască, la care Hristos a răspuns: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate? Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă."

VINDECAREA FEMEII GÂRBOVE

Potrivit evanghelistului Luca (Luca 13:10-17) "...Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta și iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum, iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta și Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu, iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei, iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape, dar această, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El."

VINDECAREA SURDOMUTULUI DIN DECAPOLIS

Această minune este relatată doar de evanghelistul Marcu (Marcu 7:31-37): "Şi, ieşind din părţile Tirului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileii, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Şi I-au adus un surd, care era şi gângav, şi L-au rugat ca să-Şi pună mâna peste el. Şi luându-l din mulţime, la o parte, Şi-a pus degetele în urechile lui, şi scuipând, S-a atins de limba lui. Şi privind la cer, a suspinat şi a zis lui: Effatta! ceea ce înseamnă: Deschide-te! Şi urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui îndată s-a dezlegat, şi vorbea bine. Şi le poruncea să nu spună nimănui. Dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei Îl vesteau. Şi erau uimiţi peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească."

VINDECAREA ORBULUI DIN BETSAIDA

Această minune este relatată doar de evanghelistul Marcu (Marcu 8:22-26): "Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el. Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui, şi el a văzut bine şi s-a îndreptat, căci vedea toate, lămurit. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat."

VINDECAREA BOLNAVULUI DE HIDROPICĂ

Această minune este relatată doar de evanghelistul Luca, după cum urmează (Luca 14:1-6): "Şi când a intrat El în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta, ca să mănânce, şi ei Îl pândeau, iată un om bolnav de idropică era înaintea Lui. Şi, răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Şi luându-l, l-a vindecat şi i-a dat drumul. Şi către ei a zis: Care dintre voi, de-i cădea fiul sau boul în fântână nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Şi n-au putut să-i răspundă la acestea."

VINDECAREA CELOR 10 LEPROȘI

De asemenea, și această minune este relatată doar de evanghelistul Luca, care ne mărturisește (Luca 17:11-19): "...Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim şi trecea prin mijlocul Samariei şi al Galileii, intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, și care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit."

VINDECAREA ORBULUI DIN NAȘTERE

Această minune este relatată doar de Ioan, care ne mărturisește (Ioan 9:1-12): "...Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu."

VINDECAREA ORBILOR DIN IERIHON

Această minune este relatata de evangheliștii Matei, Marcu și Luca. Matei ne relatează această minune după cum urmează (Matei 20:29-34): "...Şi plecând ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David. Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri. Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui."

VINDECAREA URECHII TĂIATE A SLUGII ARHIEREULUI

Aceasă minune este relatată doar de Luca și a avut loc în momentul în care Iisus a fost trădat de Iuda. Luca ne mărturisește următoarele (Luca 22:47-51): "Şi vorbind El, iată o mulţime şi cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Şi s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului? Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia? Şi unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsaţi, până aici. Şi atingându-Se de urechea lui l-a vindecat"

EXORCIZAREA ÎNDRĂCIȚILOR

EXORCIZAREA UNUI OM POSEDAT ÎN SINAGOGA DIN CAPERNAUM

Pe când Hristos predica în sinagoga din Capernaum (Mc. 1:21-28; Lc. 4:31-37), un om posedat de un duh necurat a strigat deodată: "Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu". Aceasta a fost o mărturisire involuntară a adevărului din partea unui duh necurat, provocată de prezența Fiului lui Dumnezeu. Prin această mărturisire a lui Iisus Hristos ca Dumnezeu, diavolul a sperat să submineze încrederea poporului în el, așa că Iisus i-a interzis să dea mărturie despre el, zicând: "Taci și ieși din el!" Omul posedat de demon a căzut în mijlocul sinagogii și s-a ridicat perfect sănătos, demonul a ieșit din el. Ambii evangheliști notează impresia puternică pe care această vindecare a omului posedat de demoni a făcut-o asupra tuturor - "Şi s-au spăimântat toţi, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învăţătură nouă şi cu putere; că şi duhurilor necurate le porunceşte, şi I se supun.".

EXORCIZAREA DEMONIZATULUI DIN ȚINUTUL GHERGHESENILOR

Exorcizarea a avut loc într-un ținut de pe malul estic al lacului Galileea, numită Gheraseni (în Marcu și Luca) sau Ghergheseni (în Matei). Pe țărm, Iisus și ucenicii săi au fost întâmpinați de un demonizat (Matei menționează doi demonizați). El "văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui, strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti. Când a fost întrebat de Iisus cum îl cheamă, a răspuns: "Legiune este numele meu, căci suntem mulţi". Demonii i-au cerut lui Iisus "să nu-i trimită afară din acel ţinut", ci să-i lase să intre în turma de porci care păștea în apropiere: "Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei". Iisus le-a permis și "Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare." Hristos nu l-a lăsat pe omul vindecat să-L urmeze, "ci i-a spus: "Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit". Oamenii din cetate au fost speriați de această minune: "...au început să-L roage să se ducă din hotarele lor".

EXORCIZAREA OMULUI MUT

Potrivit evanghelistului Matei (Matei 9:32-34), "...iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel, dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni."

EXORCIZAREA OMULUI ORB ȘI MUT

Potrivit evanghelistului Matei (Matei 12:22-23) "...I-au adus un om posedat de un demon, orb și mut; și El l-a vindecat, astfel încât orbul și mutul putea să vorbească și să vadă." Evanghelistul Luca ne relatează și el următoarele (Luca 11:14-23): "Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi când a ieşit demonul, mutul a vorbit, iar mulţimile s-au minunat, iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni, iar alţii, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer, dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade și dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul, iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători, iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace, dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte."

EXORCIZAREA FIICEI FEMEII CANANEENCE

Miracolul vindecării a fost săvârșit în contumacie. "Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela."

EXORCIZAREA LUNATICULUI

Această minune este relatată de evangheliștii Matei, Marcu si Luca. Matei ne descrie următoarea întâmplare după cum urmează (Matei 17:14-21): "...Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi. Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post."

MODIFICAREA REALITĂȚII  

TRANSFORMAREA APEI ÎN VIN

Este prima minune a lui Iisus Hristos, săvârșită la o nuntă în Cana Galileii. În timpul ospățului de nuntă, la cererea mamei sale, Iisus a transformat apa în vin. Tradiția ortodoxă și cea catolică văd în aceasta o expresie a puterii speciale a rugăciunilor Fecioarei Maria pentru oameni.

PESCUIREA MINUNATĂ

O captură uriașă de pește. Descrisă doar de Luca. Miracolul a avut loc înainte ca Iisus să-i cheme pe primii apostoli, Simon (Petru) și Andrei. Hristos "învăța poporul" pe malul lacului Ghenizaret și, terminându-și predica, a zis lui Simon: "Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.". Simon, care era un pescar experimentat, a spus: "Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele" Aruncând plasa, au prins "mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele". Captura a umplut două bărci, care au început să se scufunde. Văzând aceasta, "Simon (Petru) a căzut la genunchii lui Iisus și a zis: "Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos". Văzând groaza lui Petru, Iisus i-a răspuns: "Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni". Apoi, după cum ne spune evanghelistul, primii apostoli "au lăsat totul şi au mers după El".

POTOLIREA FURTUNII DIN MAREA GALILEII

În timp ce Iisus și ucenicii săi traversau lacul Galileii (Matei 8:23-27) într-o barcă, s-a iscat o furtună violentă care amenința să răstoarne barca. Ucenicii înspăimântați "L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim". Atunci "Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină." Ucenicii au zis unul către altul cu frică și uimire: "Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?"

PRIMA ÎNMULȚIRE A PÂINILOR ȘI A PEȘTILOR

Aceasta este singura minune pe care o menționează toți evangheliștii, exceptând minunea Învierii. Iisus predica într-un loc pustiu: "Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi și ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor, iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce, iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti și El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline, iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii."

MERSUL PE APĂ

Potrivit evanghelistului Matei (Matei 14:22-33): "...Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor, iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo, iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. La a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat, dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus, dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul, iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu."

A DOUA ÎNMULȚIRE A PÂINILOR ȘI A PEȘTILOR

Evanghelistul Matei (Matei 15: 29-39) ne povestește această minune: "Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo. Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat. Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Iar Iisus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, a zis: Milă îmi este de mulţime, că iată sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce; şi să-i slobozesc flămânzi nu voiesc, ca să nu se istovească pe drum. Şi ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini, cât să săturăm atâta mulţime? Şi Iisus i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Ei au răspuns: Şapte şi puţini peştişori. Şi poruncind mulţimii să şadă jos pe pământ a luat cele şapte pâini şi peşti şi, mulţumind, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii mulţimilor.  Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri pline, cu rămăşiţe de fărâmituri. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbaţi, afară de copii şi de femei. După aceea a dat drumul mulţimilor, S-a suit în corabie şi S-a dus în ţinutul Magdala.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ

Această minune este relatată de Matei, Marcu și Luca. Din relatarea evanghelistului Matei aflăm (Matei 17:1-13): "Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L". Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi. Şi ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul."

MONEDA DIN GURA PEȘTELUI

Această minune este relatată doar de evanghelistul Matei, în care ne spune (Matei 17:24-27): "Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru Templu) şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea? Ba, da! - a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi. Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine."

BLESTEMAREA SMOCHINULUI

Această minune este relatată atât de Matei cât și de Marcu. Din spusele lui Matei aflăm următoarele (Matei 21:18-22): "...Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi."

A DOUA PESCUIRE MINUNATĂ

Această minune este menționată doar de Ioan și are loc după Învierea lui Iisus, după cum urmează (Ioan 21:1-14): "După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus. Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine. Iisus le-a zis: Aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum. Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. Iisus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul. Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele."

ÎNVIEREA MORȚILOR

ÎNVIREA FIULUI VĂDUVEI DIN NAIN

Doar un singur evanghelist (Luca 7:11-17) menționează minunea. La poarta din Nain, Hristos a văzut o procesiune funerară care scotea din oraș un tânăr, singurul fiu al unei mame văduve, pentru a-l înmormânta. Iisus a văzut durerea femeii și I s-a făcut milă de ea, zicând: "Nu plânge!" și "apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te." Tânărul s-a ridicat, s-a așezat și a început să vorbească. "Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său."

ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR

Potrivit evanghelistului Marcu (Marcu 5:21-43), Iair, liderul unei sinagogi, avea o singură fiică care era pe moarte. El a venit la Iisus Hristos și L-a implorat, spunând: "Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape şi să trăiască". Văzându-i credința, Iisus a mers cu el, dar pe drum a întâlnit un slujitor care l-a anunțat pe Iair: "Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învăţătorul?", dar Iisus a spus: "Nu te teme. Crede numai." Când Iisus a ajuns la casă și a văzut oamenii plângând, le-a spus: "De vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.", dar oamenii nu i-au înțeles cuvintele și au început să râdă de el. Luându-i cu El doar pe părinții fetei și pe cei trei apostoli, Petru, Iacov și Ioan, Iisus a intrat în camera în care zăcea fata moartă și, luând-o de mână, a zis: "Talita kumi, care se tâlcuieşte: Fiică, ţie zic, scoală-te!". Și fiica s-a ridicat imediat în picioare și a început să meargă. Iisus i-a ordonat să mănânce și le-a interzis părinților ei să spună ce s-a întâmplat, dar zvonul s-a răspândit în toată țara.

ÎNVIEREA LUI LAZĂR

Această minune este relatată în Biblie doar de Ioan, care ne mărturisește după cum urmează (Ioan 11:1-44): "Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească. Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era. Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea. Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo? A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi; Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el. A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El. Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor. Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă. Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă. Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El. Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo. Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine. Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi. Şi a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară? Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea. Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă."

SCHIMBAREA LA FAȚA A LUI IISUS HRISTOS

Înainte de a intra în Ierusalim, cu câteva zile înainte de moartea Sa pe cruce, Hristos i-a luat pe cei trei ucenici iubiți ai Săi, Petru, Iacov și Ioan, și au urcat pe Muntele Tabor, conform scripturilor. Minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune "Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17:2), în vreme ce evanghelistul Marcu spune ca veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9:3). 

O întrebare care este extrasă este de ce a trebuit să urce pe Tabor și nu pe un simplu câmp, de ce a fost necesar să urce pe munte? În antichitate se obișnuia ca marile evenimente să se desfășoare într-un loc mai înalt, pe munți înalți, așa cum făceau păgânii care își aduceau sacrificiile pe munți. Pe acest munte, Hristos își arată măreția slavei Sale, deoarece manifestarea divinității naturii umane este cel mai mare eveniment din istoria omenirii. Hristos a urcat pe munte pentru a arăta că a găsit oaia pierdută și a izbăvit-o de păcat, El este adevăratul păstor al oamenilor, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul.

O altă întrebare este de ce au fost acești trei ucenici dintre cei doisprezece ucenicii Lui preferați? Motivul este că, în afară de compasiunea care îi caracteriza, ei aveau cele trei mari virtuți care îi făceau să împărtășească cu Dumnezeu misterul Întrupării Sale, al Crucii Sale, al Divinității Sale, să înfrunte coborârea Sa în Iad după moarte și să primească vestea Învierii Sale. Virtuțile pe care le aveau acești trei ucenici erau credința lui Petru, verticalitatea lui Iacov și dragostea lui Ioan. Sfântul Nicodim Athonitul dă o interpretare diferită a motivului pentru care acești trei au fost ucenici de seamă și iubiți. El afirmă că Apostolul Petru a fost statornic în păstrarea poruncilor Sale, Apostolul Iacov pentru disponibilitatea sa de a bea paharul martiriului pentru dragostea Domnului și Apostolul Ioan, ucenicul iubit, pentru puritatea sa. Primii ucenici sunt primiți de Domnul pentru a deveni martori și împărtășitori ai Schimbării la Față. 

Pe Muntele Tabor apar cei doi mari profeți și reprezentanți ai întregului Vechi Testament, Moise și Ilie, care se închină Domnului și discută cu El despre "ieșirea Celui ce avea să se întâlnească la Ierusalim", adică despre patima și moartea Sa. Adevărata existență umană în întreaga comunitate umană ne este reamintită de persoanele care participă la acest mare eveniment. Cei trei ucenici cei mai de seamă, Petru, Iacov și Ioan, privesc această minune cu frică și cutremur, dar apoi propovăduiesc la toate neamurile că Domnul nostru Iisus Hristos este "reflectarea Tatălui". Ei au văzut prefigurarea Împărăției viitoare.

Ceea ce Hristos vrea să ne arate prin Schimbarea Sa este să confirme încă o dată că El este "lumina adevărată care luminează întotdeauna pe omul care vine în lume". Cu toate acestea, ucenicilor nu le arată toată splendoarea Sa, pentru că le era imposibil să o suporte. Nimeni nu poate vedea fața lui Dumnezeu și adevărata Sa glorie: "Dumnezeu nu a fost văzut niciodată" și "Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască" (Exod 33:20).

Schimbarea la Fața este prezentată ca o experiență de viață, care este legată de Hristos și de fiecare ființă umană. Ea ne conduce la condiția transformării și reînnoirii noastre personale. Prin urmare, dacă vrem să-L urmăm pe Hristos, trebuie să ne transformăm și noi odată cu El, trebuie să avem o viață curată pentru a putea vedea și noi lumina transformării Sale. Cei care doresc să vadă gloria divinității în natura umană a Cuvântului trebuie să iasă din corupție și să se purifice de toate bunurile materiale și deșarte ale acestei lumi. Să înțelegem această mare taină pentru a putea păși spre strălucirea luminii divine, după ce am iubit frumusețea slavei divine neschimbate și ne-am purificat intelectul de desfătările deșarte și pământești, așa cum afirmă Sfântul Grigorie Palama. Singurul loc care ne va ajuta să ne transformăm este intrarea în Biserică.

CINA CEA DE TAINĂ

Iisus i-a adunat pe apostoli la o ultimă masă cunoscută sub numele de "Cina cea de taină". Acolo, le-a explicat discipolilor săi că moartea sa va stabili o nouă relație între Dumnezeu și oameni. A luat pâinea și vinul de pe masă, s-a rugat și, într-o atmosferă emoționantă de despărțire, le-a împărțit apostolilor săi, spunându-le: "Luați, mâncați Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor, Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă pentru iertarea păcatelor. La fel se spune și în Ioan 6-54: Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua cea de apoi". Creștinii, în amintirea acestui eveniment, au instituit taina Sfintei Împărtășanii.

Pe cand mâncau, Iisus a spus: "Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde." Ucenicii s-au supărat, asigurându-L de loialitatea lor, iar Învățătorul l-a identificat direct pe vânzător: "Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde". Era Iuda, care stătea chiar alături la masă.

Denumirea "mistică" de Cina cea de Taină se datorează faptului că includea "taina" Sfintei Împărtășanii și nu pentru că era ascunsă. Numele de Cina cea de Taină nu este menționat nicăieri în Noul Testament, dar este folosit astăzi de aproape toate confesiunile creștinismului.

TRĂDAREA LUI IUDA ISCARIOTEANUL

Iuda l-a trădat pe Hristos cu un sărut pentru treizeci de arginți primiți de la farisei, ceea ce a făcut ca numele său să devină sinonim cu conceptul de trădare de-a lungul timpului. Miercurea Mare este dedicată evenimentului trădării Domnului de către Iuda și cinei în timpul căreia o femeie păcătoasă a spălat picioarele lui Iisus cu smirnă. Așa relatează evanghelistul Ioan aceste evenimente.

Între timp, se apropia Paștele, marea sărbătoare a evreilor. Cu șase zile înainte de Paște, Iisus a venit din nou în Betania, unde locuiau Lazăr cel înviat din morți și surorile sale, Marta și Maria. Au pregătit o cină pentru Iisus. Marta a servit oaspeții, iar Lazăr a stat la masă cu Iisus. Apoi Maria a luat o liră cu mir de nard curat și scump și a uns cu el picioarele lui Iisus. Și apoi le-a șters cu părul ei pentru a-i arăta recunoștința și dragostea ei infinită. Toată casa s-a umplut de mireasma mirului.

Unul dintre ucenicii Domnului, Iuda Iscarioteanul, a spus: "Acestă smirnă valorează trei sute de denari. De ce să nu-l vindem și să împărțim banii la săraci?" El a spus aceste cuvinte nu pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că ținea vistieria și folosea adesea bani din ea pentru sine. Atunci Iisus i-a spus în mod profetic: "Las-o, ca pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat; că pe săraci îi aveți pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea”.

Atunci Iuda s-a dus la preoții cei mai de seamă și le-a spus că este gata să-L trădeze pe Domnul. Aceștia s-au bucurat și au promis că îi vor da bani. Toată lumea aștepta acum ocazia potrivită.

Mulți iudei, de îndată ce au auzit că Iisus se afla în Betania, au venit să-l vadă pe El și pe Lazăr, care înviase din morți. De aceea, preoții cei mai de seamă și fariseii au hotărât să-l omoare și pe Lazăr, pentru că el însuși era dovada vie a puterii și divinității Domnului. A doua zi, marea mulțime care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim.

INTRAREA ÎN IERUSALIM A LUI IISUS

Evanghelia după Matei (21:1-7) ne spune că apostolii la îndrumarea lui Iisus iau un măgar și o măgăriță din Betania. Iisus intră cu măgarul în Ierusalim, unde este întâmpinat de popor, care așează haine și ramuri de copaci la picioarele lui Iisus, exclamând: "Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21:9). În acest eveniment, Matei vede împlinirea profeției lui Zaharia: "Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei." (Zaharia 9:9). Spre deosebire de ceilalți evangheliști, Matei a înțeles greșit paralelismul sinonimic al acestui verset, crezând că Mesia a fost așezat pe două animale deodată.

În templul din Ierusalim, Iisus răstoarnă mesele schimbătorilor și ale negustorilor de vite, spunând: "Este scris: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!" (Matei 21,13), ceea ce îi nemulțumește pe funcționari, dar aceștia nu îndrăznesc să intervină de frica mulțimii. După aceea, orbii și șchiopii vin la Iisus și El îi vindecă (Matei 21:14). Iisus părăsește Ierusalimul și petrece noaptea în Betania (Matei 21:17).

Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim este descrisă de toți cei patru evangheliști: Marcu (în capitolul 11 al Evangheliei sale), Luca (în capitolul 19) și Ioan (în capitolul 12).

Descrierea evenimentelor făcută de Marcu și Luca este foarte asemănătoare cu cea făcută de evanghelistul Matei, deși diferă în unele detalii. Evangheliștii Marcu și Luca spun că Iisus, apropiindu-se de Ierusalim și stând lângă Muntele Măslinilor, în apropiere de Betfaghe și Betania, trimite doi dintre ucenicii săi să aducă un măgăruș tânăr pe care îl găsesc, îl dezleagă și îl aduc la el. După ce au fost învățați de Iisus, la întrebarea "de ce îl dezlegi?", ei răspund că Domnul are nevoie de el (de măgar). De asemenea, multe alte detalii ale descrierii coincid la toți cei trei autori ai evangheliilor sinoptice.

Sărbătoarea arată recunoașterea lui Iisus ca Mesia (Hristos). Potrivit lui S. N. Bulgakov, Intrarea lui Iisus în Ierusalim este și un simbol al viitoarei întronizări a lui Iisus Hristos în Ierusalimul ceresc. Mai mult, potrivit Sfântului Ambrozie, are legături cu apropiata Patimă a lui Hristos, deoarece Iisus a intrat în Ierusalim în ziua alegerii mielului, care, conform tradiției iudaice, trebuia sacrificat de Paște.

La acea vreme, Iudeea se afla sub ocupație romană, iar evreii așteptau să apară un lider național ("regele evreilor") care să elibereze Iudeea de sub stăpânirea străină. Conform tradiției, Mesia - Mântuitorul lui Israel - va veni în noaptea de Paște.

Oamenii din Ierusalim, aflând de învierea lui Lazăr, îl întâmpină pe Iisus foarte solemn și, așa cum se obișnuia atunci când primeau persoane venerate, acoperă drumul din fața Lui cu ramuri de palmier proaspăt tăiate și proaspăt înflorite. Iisus, arătând că intră în Ierusalim cu dorința de pace și nu de război, intră în oraș pe un măgar, animal foarte apreciat în Orient, în contrast cu intrările solemne ale generalilor și regilor pe cai și care.

RĂSTIGNIREA LUI IISUS HRISTOS

Iisus și apostolii s-au dus pe Muntele Măslinilor, un deal din partea de est a Ierusalimului, și în Grădina Ghetsimani. În această grădină, Iuda, ucenicul Său, i-a adus pe soldați pentru a-l aresta pe Iisus. L-au adus în fața conducătorilor evreilor, care au ținut un proces scurt și l-au condamnat la moarte. Legile stipulau că, pentru ca o condamnare la moarte să fie executată, aceasta trebuia să fie aprobată de guvernatorul roman al Iudeii, Ponțiu Pilat. Acesta, nu a găsit nimic de obiectat împotriva Lui, l-a declarat nevinovat, trimițându-L la judecata poporului adunat în afara palatului. Apoi, în aplauzele mulțimii au strigat: "Răstigneşte-L, răstigneşte-L!" (Ioan 19:15) Pilat a fost obligat să îl condamne pe Iisus la moarte pe cruce. A doua zi, liderii evreilor i-au cerut lui Pilat să sigileze mormântul și să pună un paznic, iar acesta le-a îndeplinit cererea.

Denumite colectiv "Patimile", suferința și moartea răscumpărătoare a lui Iisus reprezintă principala dimensiune a teologiei creștine în ceea ce privește doctrina mântuirii și a ispășirii.

Răstignirea lui Iisus este descrisă în Evanghelii, menționată în scrisorile apostolice, confirmată de alte surse antice și, în general, considerată ca fiind un eveniment real, confirmat de surse necreștine, deși nu există un consens general în aceste surse în ceea ce privește detaliile exacte ale celor întâmplate. În schimb, în timp ce evangheliștii aleg să pună un accent mai mare sau mai mic pe diferitele evenimente ale răstignirii, este totuși acceptat de către sursele bisericești că există un acord complet între evangheliști în ceea ce privește evenimentele reale care au avut loc la răstignirea lui Iisus.

În zilele noastre, atât Botezul, cât și Răstignirea lui Iisus sunt considerate ca fiind două evenimente istorice, desigur. Cu toate acestea, deși experții nu contestă istoricitatea existenței sale, ei nu sunt de acord cu privire la motivul pentru care s-a întâmplat, precum și cu privire la conținutul său. 

Deși toate sursele care se referă la răstignire sunt literare, descoperirea arheologică din 1968, în nord-estul Ierusalimului, a corpului unui om răstignit care datează din secolul I, oferă dovezi ample că în perioada romană au avut loc răstigniri în același mod în care este descrisă răstignirea lui Iisus în Evanghelii.

În Noul Testament, toate cele patru Evanghelii se încheie cu o descriere amănunțită a arestării, procesului, răstignirii, îngropării și învierii lui Iisus. În fiecare dintre aceste cinci evenimente din viața lui Iisus sunt descrise cu mai multe detalii decât în orice altă narațiune evanghelică. Istoricii cred că Evangheliile relatează evenimentele oră de oră. Creștinii înțeleg răstignirea lui Iisus ca fiind sacrificiul suprem al lui Hristos pentru salvarea omenirii. În Biserică, este trăită ca o jertfă de transsubstanțiere a pâinii și a vinului în trupul și sângele Domnului în Euharistie, în amintirea Cinei celei de Taină și este comemorată de creștini în Vinerea Mare.

Potrivit Evangheliilor Noului Testament, evenimentele sunt următoarele: Iisus a fost arestat în Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, după Cina cea de Taină cu cei doisprezece apostoli. A fost apoi judecat în fața Sinedriului, a lui Ponțiu Pilat și a lui Irod Antipa, înainte de a fi predat pentru crucificare. După flagelarea Sa, Iisus a fost batjocorit de soldații romani, care l-au numit în mod batjocoritor "Regele iudeilor". Îmbrăcat cu o diademă de purpură și o coroană de spini, bătut și epuizat, Iisus a trebuit să meargă singur până la locul martiriului Său, la răstignire. În mijlocul călătoriei, El s-a îndoit sub greutatea Crucii, așa că Simon din Cirene l-a ajutat să o ducă la locul de răstignire. De-a lungul drumului, mulțimea L-a hulit împreună cu răzvrătiții și tâlharii, în timp ce anumiți martori, printre care un centurion și câteva femei, priveau de la distanță, doi dintre ei fiind prezenți la înmormântare.

Odată ajuns la Golgota, a fost răstignit sub acuzația că se pretindea regele iudeilor, I s-a oferit să bea o băutură amestecată cu oțet. Evangheliile lui Marcu și Matei consemnează că a refuzat-o. Apoi a fost răstignit între cei doi tâlhari condamnați. Martiriul lui Iisus după răstignire a durat 6 ore. Soldații au adăugat o inscripție peste crucea lui Iisus, pe care era scrisă fraza: "Iisus din Nazaret, Regele iudeilor" și i-au împărțit hainele prin tragere la sorți. Soldații romani nu I-au rupt picioarele lui Iisus (pentru a împlini profeția Vechiului Testament), spre deosebire de picioarele celorlalți doi tâlhari, deoarece El își dăduse deja duhul. În cele patru evanghelii, după răstignire și moarte urmează diferite evenimente supranaturale, cum ar fi întunericul și cutremurul. După moartea Sa, Iosif din Arimateea a cerut trupul Său sfânt de la Ponțiu Pilat, l-a dezbrăcat (adică l-a dat jos) de pe Cruce, l-a înfășurat într-un cearșaf curat și l-a așezat în propriul Său mormânt, săpat în stâncă. Deschiderea mormântului a fost închisă cu o piatră mare.

Există unele detalii ale evenimentelor de la răstignire menționate doar într-una dintre ele, dar nu și în celelalte patru evanghelii. În special, Evanghelia după Marcu este singura care menționează ora exactă a răstignirii (9 dimineața) și anunțarea morții lui Iisus de către centurion. Evanghelia lui Matei consemnează că de la ora 12.00 la 15.00, ora la care a murit Iisus, a căzut întunericul pe pământ și descrie semnele care au urmat morții sale, cum ar fi cutremurul și învierea sfinților. De asemenea, se menționează că soldații romani au supravegheat mormântul lui Iisus. Evanghelia după Luca ne vorbește despre cuvintele lui Iisus adresate femeilor în doliu. Marcu și Ioan descriu cum Iosif însuși a îndepărtat trupul lui Iisus de pe cruce. În cele din urmă, Ioan este singurul care menționează dorința soldaților de a-i rupe picioarele și, în schimb, străpungerea ulterioară a trupului lui Iisus (împlinind astfel profeția Vechiului Testament) și faptul că Nicodim l-a însoțit pe Iosif la înmormântare.

ÎNVIEREA LUI IISUS HRISTOS

Potrivit tradiției creștine, numele de Înviere, sau Învierea lui Hristos, sau Învierea Domnului, este folosit pentru a descrie învierea triumfătoare din morți - înălțarea lui Iisus Hristos, pe care o mărturisește în articolul al șaselea din Simbolul de credință: "Și a înviat a treia zi, după Scripturi", așa cum este relatat pe larg evenimentul de către cei patru evangheliști (Matei, cap. 28, Marcu, cap. 16, Luca, cap. 24, și Ioan. Ioan, cap. 20), precum și din Faptele Apostolilor (3:36) "și Dumnezeu l-a înviat din morți", despre care se spune că ar fi o validare a unor referințe profetice conținute în Vechiul Testament.

După cum am menționat mai sus, principalele relatări ale evenimentului sunt cele oferite de cei patru evangheliști. O citire rapidă a acestora poate da impresia că nu sunt în totalitate de acord între ele. O examinare mai atentă, însă, relevă gradul de unanimitate în relatarea evenimentului în sine, în condițiile în care fiecare evanghelist are o percepție diferită a investigației și a narațiunii, luând mărturiile unor oameni cu criterii, interese, medii și abilități de observație diferite ca elemente cheie în sinteza amintirii Învierii. Tocmai această diversitate aparentă a detaliilor este surprinzătoare și dezvăluie faptul că probele au fost colectate din mai multe surse. 

Evenimentul învierii lui Iisus este esențial pentru credința și învățătura creștină. Apostolii săi au continuat să predea mesajul lui Iisus Hristos, care a avut ecou în lumea cunoscută atunci și care continuă până în ziua de azi.

Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric și a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Atunci a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – și le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus. . . ” Deci a ieșit Petru, ca și celălalt ucenic și veneau la mormânt. Și alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru și a sosit cel dintâi la mormânt. Și, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n-a intrat. A venit și Simon Petru, urmându-i, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile odihnindu-se; și marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într-un loc deoparte.

Atunci a intrat și celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut. Fiindcă ei încă nu știau Scriptura, ca El trebuia să învie din morți. Și s-au dus ucenicii iarăși la ai lor. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Și pe când plângea, s-a aplecat în mormânt. Și a văzut doi îngeri în veșminte albe, șezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap și altul către picioare. Și aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?” Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus”. Zicând acestea, ea s-a întors și L-a văzut pe Iisus stând, și nu știa că este Iisus. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauți?” Ea, părându-i-se ca e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua”. Iisus i-a zis: „Maria!” Întorcându-se, ea I-a zis în evreieste: „Rabbuni!” (adica: „Învățătorule!”). Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu; ci mergi la frații Mei și spune-le: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”. Și a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul și că pe acestea i le-a spus.

Deci, fiind seară în acea zi de-ntâi a săptămânii, și ușile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunați de frica Iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: „Pace vouă!” Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: „Pace vouă! Așa cum Tatăl M-a trimis pe Mine, tot astfel și Eu vă trimit pe voi”. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: „Luați Duh Sfânt! cărora le veți ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veți ține, ținute vor fi”. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au zis ceilalți ucenici: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. Și, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăși înlăuntru, și Toma împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ți degetul tău încoace; și vezi mâinile Mele; și adu-ți mâna ta și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios!” Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Iisus i-a zis: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut; fericiți cei ce au crezut fără să fi văzut!” Și încă multe alte minuni a făcut Iisus în fața ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, pentru ca voi să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, viața să aveți întru numele Lui.

ÎNĂLȚAREA LUI IISUS HRISTOS LA CER

Și-n timp ce era împreună cu ei le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui „pe care ați auzit-o de la Mine; că Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați întru Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile”. Iar ei, adunându-se, L-au întrebat, zicând: „Doamne, oare în acest timp așeza-vei Tu la loc împărăția lui Israel?” Iar El le-a zis: „Nu al vostru este să știți anii sau vremile pe care Tatăl întru a Sa stăpânire le-a pus; dar putere veți primi prin venirea peste voi a Sfântului Duh și-Mi veți fi Mie martori în Ierusalim și-n toata Iudeea și-n Samaria și pân-la marginea pământului”.

Și acestea zicând, în timp ce ei priveau, S-a înălțat și un nor L-a luat din ochii lor. Și privind ei, în timp ce El mergea la cer, iată ca lânga ei au stat doi bărbați în haine albe, care au și zis: „Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi la cer, așa va și veni, cum L-ați văzut voi mergând la cer”. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la Muntele ce se cheama al Măslinilor, care era aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă. 

A DOUA VENIRE A LUI IISUS HRISTOS

"A doua venire" este o doctrină fundamentală a Bisericii Ortodoxe, potrivit căreia după prima întrupare pe pământ a unuia dintre membrii Sfintei Treimi, Iisus Hristos, va urma "a doua venire" a acestuia pentru a judeca "viii și morții". 

Hristos a spus că nu este treaba noastră să cunoaștem „vremurile și anotimpurile” (Fapte 1:7); nimeni, spune el, nu știe „ziua și ceasul”; nici măcar îngerii din cer. Se va întâmpla brusc, ca potopul. Domnul va veni ca un hoț, adică când nimeni nu se așteaptă, precum vine fulgerul.

Ortodoxia, Sfânta Tradiție și Evanghelia Bisericii nu fac cunoscut cu exactitate momentul când va avea loc a Doua Venire, dar dau semne și evenimente care îi avertizează pe credincioși că vremurile de sfârșit sunt aproape.

Potrivit textelor sacre, apropierea sa va fi anunțată "aleșilor" prin anumite evenimente, așa-numitele "semne ale vremurilor", cum ar fi războaie, convulsii politice și sociale, un mare necaz pe pământ, fenomene naturale ciudate, relaxare morală și o creștere a nedreptății și a păcatului, "Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul" (Matei 24:6). În cele din urmă, Evanghelia va fi propovăduită "în toată creația", în timp ce vor apărea falși profeți, culminând cu apariția păcatului întrupat și negarea "Antihristului".

"A doua venire" a lui Hristos, conform Evangheliei și tradiției creștine, va fi bruscă, percepută de toți și nu va fi supusă interpretărilor greșite sau întrebărilor "precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului".

Evanghelia va fi propovăduită în toată lumea (Matei 6:6; Luca 9-10; Apocalipsa 6-7), dar aceasta nu înseamnă că oamenii vor deveni mai evlavioși. Dimpotrivă, dragostea multora se va răci (Matei c. 12) și scandalurile se vor înmulți (Matei c. 10). Cuvântul Domnului va fi atunci relevant: "Dar Fiul omului vine, și de aceea va face El să vină credința pe pământ?". Acele vremuri vor fi vremuri de apostazie (Apoc. v. 10-11), care vor duce la manifestarea "omului păcatului, fiul pierzării", care se va zeifica și va declara o persecuție teribilă împotriva Bisericii; dar Domnul, la venirea Sa, va distruge cu suflarea gurii Sale și îi va "desființa fața" (2 Tes. v. 1-12).

JUDECATA DE APOI

Judecata de Apoi, Ziua Judecății, în escatologia religiilor avrahamice, este ultima judecată pe care Dumnezeu o execută asupra ființelor umane cu scopul de a-i descoperi pe cei drepți și pe cei păcătoși și de a stabili răsplata pentru primii și pedeapsa pentru cei din urmă.

Potrivit Evangheliei: "Tatăl nu judecă pe nimeni, ci a dat toată judecata Fiului.... și i-a dat putere să facă judecata, pentru că este Fiul Omului" (Ioan 5, 22; Ioan 5, 27). Din acest motiv, creștinii cred că Iisus Hristos va judeca toate popoarele atunci când "va veni în slava Sa și toți îngerii sfinți cu El" (Matei 25:31-32).

Însuși Iisus Hristos spune despre judecata Sa teribilă: "Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. (Ioan 5:28-29).

Prin urmare, se vede că înainte de judecata finală toți cei care au murit prin vocea Fiului lui Dumnezeu vor învia, iar oamenii buni vor fi ridicați la viața veșnică binecuvântată, iar oamenii răi la condamnarea veșnică. Imaginea Judecății de Apoi este, de asemenea, înfățișată în mod frapant de către Iisus Hristos Însuși în cele ce urmează: 

"Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toti sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna în fața Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte pastorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: «Veniti, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc; am însetat și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol și M-ați îmbrăcat; bolnav și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine».

Atunci Îi vor răspunde drepții, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? sau însetat și Ți-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?»

Și răspunzând Împăratul, le va zice: «Adevăr vă spun, întrucât ați făcut unuia dintr-acești foarte mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut».

Atunci va zice și celor din stânga: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui. Că am flămânzit și nu Mi-ați dat să mănânc; am însetat și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat».

Atunci vor răspunde și ei, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit?» Atunci le va răspunde, zicând: «Adevăr vă spun, întrucât nu ați făcut unuia dintr-acești foarte mici, nici Mie nu Mi-ați făcut». Și vor merge aceștia la osânda veșnică, iar drepții la viața veșnică." (Matei 25:31-46).

EVANGHELIILE CANONICE

Principala sursă de informații despre Iisus este reprezentată de Evangheliile canonice creștine (spre deosebire de textele creștine necanonice sau apocrife). Aceste texte nu sunt biografii detaliate și amănunțite ale lui Iisus Hristos și nici lucrări pur istorice asemănătoare lucrărilor lui Tucidide sau Josephus, sau ale altor istorici ai antichității. Trebuie remarcat în acest punct că arheologul Sir William Mitchell Ramsay, în urma unei investigații, notează despre cel de-al treilea evanghelist, Luca, că "putem plasa cuvintele lui Luca deasupra oricărui alt istoric".

În cadrul Evangheliilor găsim referiri la evenimente și persoane istorice reale (cum ar fi recensământul lui Cirene, împăratul Romei Tiberiu, Ponțiu Pilat, Irod Antipa, tetrarhul Lisanias etc.), dar ele nu se epuizează în caracterul lor istoric, ci sunt în primul rând mărturii de credință, de experiență și de transmitere a mesajului creștin.

Există patru Evanghelii și, împreună cu celelalte 23 de cărți care, potrivit creștinilor, conțin "noua economie a lui Dumnezeu", sunt numite împreună "Noul Testament".

În Evanghelii, unde caracterul lor hermeneutic teologic este primordial, evangheliștii, interesați să transmită mesajul lui Iisus, nu fac mari eforturi pentru a relata evenimentele cu o precizie meticuloasă și nici pentru a armoniza pe deplin diferitele informații. În general, a fost evidențiată modalitatea lejeră de a lega evenimentele cu un "și", "direct" sau "din nou", iar teologii de mai târziu au susținut că fiecare evanghelie poartă amprenta personalității autorului, unde același episod din viața lui Iisus poate fi citat de toți evangheliștii, dar la fiecare evanghelist o exaltare diferită a acelorași elemente sau o accentuare a unor elemente diferite, adesea completând relatările.

De altfel, în cercetarea modernă, opinia predominantă în ceea ce privește relația lui Ioan cu cei trei evangheliști "sinoptici" - așa cum sunt numiți - este că cel de-al doilea evanghelist este familiarizat cu unele sau cu toate evangheliile anterioare, pe care le completează în anumite privințe.

În afară de aceștia, patru istorici necreștini din secolele I și II fac referire la Iisus Hristos: Ioseus, Tacitus, Suetoniu și Pliniu cel Tânăr. La fel ca și numeroși filosofi, sofiști și scriitori istorici, precum Thallus, Celsus din Alexandria, Mara bar Serapion și Lucian.

CARACTERUL MESIANIC AL LUI IISUS HRISTOS

Iisus s-a prezentat ca un învățător preeminent al Israelului, deși se deosebea substanțial de toți rabinii din vremea sa. Potrivit textelor sacre ale creștinismului, el a acționat ca un interpret autentic al Legii și a învățat cuvântul lui Dumnezeu cu o autoritate unică și o autoritate care, în opinia contemporanilor săi, o depășea chiar și pe cea a profeților (Mt 5,17). În comunicarea sa cu oamenii din vremea sa, cu siguranță nu a negat niciodată că era considerat "fiul lui David" (Mt 1,1).

Originea regală davidică a lui Mesia a fost un element-cheie al religiei iudaismului tradițional. Cu siguranță, pentru lumea evreiască, arborele genealogic al fiecărei persoane avea o mare importanță și de aceea avem adesea referiri la genealogiile multor persoane din istoria biblică. Iar în zilele lui Iisus, acest lucru era un lucru foarte comun. Poate că așa se explică diferitele tradiții genealogice pe care le avem și în cazul lui Iisus Christos (Mt 1,1-17; Lc 3,23-38). Ceea ce este deosebit de valoros în tradițiile genealogiilor lui Iisus este mai degrabă semnificația istorică decât cea metafizică. De aceea, atât evanghelistul Ioan, cât și apostolul Pavel nu par să acorde o importanță substanțială genealogiei lui Mesia (Ioan 7,41; Rom 1,3).

Evangheliile creștine ne prezintă un Iisus care a venit nu doar pentru a împlini promisiunile făcute casei lui David, care a promis că națiunea sa va crește și va fi glorificată, ci a venit în mod esențial pentru a păstori poporul lui Dumnezeu și pentru a salva spiritual omul, așa cum profeția antică afirmase deja (Ezechiel 34, 15). Deși Iisus este adesea prezentat ca neavând inițiativa de a se promova și de a se proclama pe sine însuși ca Mesia (există, totuși, locuri în care o face), pe de altă parte, el și-a ales, în special, titlul mesianic "Fiul Omului". Acest titlu provine din literatura Vechiului Testament, mai precis din cartea lui Daniel (Dan. 7:13). Potrivit teologilor, este o expresie care caută să sublinieze natura transcendentă a purtătorului acestui titlu. Susținătorii conținutului teologic al textelor sacre au avansat explicația că titlul de "Mesia" din vremea lui Iisus avea de fapt un puternic element "cosmic" și era legat de vechea speranță a poporului evreu de a avea un conducător mesianic din "casa lui David" care să fie trimis pentru salvarea națiunii și pentru restabilirea glorioasei împărății davidice. Astfel, a existat întotdeauna pericolul de a interpreta prezența lui Iisus dintr-o perspectivă pur seculară.

Într-adevăr, după diversele acțiuni miraculoase impresionante relatate în Evanghelii, Iisus a recomandat ca această convingere mesianică să nu fie comunicată lumii întregi (Luca 4:41 etc.). Abia după evenimentele finale ale morții lui Iisus pe cruce și ale învierii, ucenicilor și credincioșilor li se arată că au înțeles corect că "s-a văzut că Hristos a pătimit și a înviat din morți a treia zi și că a propovăduit în numele Lui pocăința și iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim" (Lc 24,46). Astfel, evangheliile ne arată că, din perspectiva învierii, titlul mesianic și "laic" își pierde elementele naționaliste și semnificația ambiguă, se adresează în mod clar lumii întregi și devine un titlu de onoare pentru Iisus și pentru urmașii săi, care, prin extensie, sunt numiți și "creștini", adică "unși" (1 Cor 15,12 / Fapte 11,26).

NEOPĂGÂNISMUL ȘI NEW AGE-UL

În mișcările Neopăgâne și New Age găsim mai multe atitudini și ideii diferite față de Iisus Hristos:

1.  O atitudine polemică aprigă, cu un limbaj dur și uneori abuziv (chiar vulgar);
2. Era grec, negru, cauzazian și nu evreu;
3. A fost unul dintre zeii Dodecatheonului grecesc;
4. Hristos a avut copii și frați de sânge;
5. Au fost descoperite alte Evanghelii blasfemitoare (Ex. Evanghelia după Iuda), care sugerau ideea ca Iisus a avut un plan bine stabilit cu Iuda privind vanzarea și trădarea sa;
6. Cum ca Iisus a copiat povești din antichitate și le-a pus în practică (Ex: filmele  Zeitgesit)

Nu lipsesc cei care susțin că Iisus Hristos a fost o persoană mitică. Desigur, într-un fel sau altul, toate aceste tendințe neagă și combat de fapt persoana lui Iisus Hristos și devin adversari ai creștinismului.

DUȘMANII LUI HRISTOS

Pentru unii, Iisus Hristos este plasat în sfera sofiștilor și a învățătorilor laici, a rabinilor, adică a celor care luminează poporul, denunțând practicile arbitrare ale preoțimii, care monopolizează cunoașterea sacră asuprind poporul și ținându-l în întuneric, colaborând cu dinastia herodiană și cu romanii. Din acest motiv a fost persecutat și catalogat: ca sofist, luminând și agitând masele împotriva clasei conducătoare evreiești și a romanilor. Cu toate acestea, pentru adepții acestei teorii, Iisus a fost o personalitate, iar cercetările istorice asupra acțiunilor sale vor continua până în ziua în care istoria se va elibera complet de mitul care îi înconjoară numele și va reda în mod rațional și științific diagrama istorică a persoanei sale, așa cum a făcut-o pentru ceilalți mai mari din istoria lumii.

Această tendință nu pune la îndoială istoricitatea persoanei lui Iisus Hristos, ci îl consideră doar ca un mesia național al evreilor. Cel mult îl recunoaște ca pe un revoluționar social care, în calitate de ideolog, s-a sacrificat pentru poporul său. Unii fac o distincție între Iisus al cercetării istorice și Iisus al teologiei.

Pentru multe grupuri, Iisus a fost o figură proeminentă printre esenieni. Dar alții ezită în fața unei astfel de caracterizări, în sensul că, deși stabilesc din comportamentul și predicile lui Iisus că nu a fost esenian, ei suspectează că plecările sale în pustiu indică faptul că s-a refugiat ocazional în Frăția din Qumran.

În mod arbitrar și cu siguranță fără dovezi, pe de o parte, ei afirmă că este sigur că Iisus a avut sprijinul esenienilor, dar pe de altă parte, mărturisesc că în manuscrisele de la Qumran nu se menționează nimic despre el, nici măcar în mod rudimentar.

CE CREDE INTELIGENȚA ARTIFICILĂ DESPRE IISUS HRISTOS

În data de 21.01.2024,  la întrebarea "Ce crezi despre Iisus Hristos?", ChatGPT a răspuns:

Iisus Hristos este figura centrală în creștinism și este recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul omenirii. Numele "Iisus" vine de la grecescul "Iēsous," iar "Hristos" este un termen grecesc care înseamnă "Uns" sau "Cel Ales." Iisus Hristos este considerat Mesia, adică Mântuitorul promis în Vechiul Testament al Bibliei.

Iată câteva aspecte cheie despre Iisus Hristos în context creștin:

1. Nașterea: Potrivit Noului Testament al Bibliei, Iisus s-a născut în Betleem, în jurul anului 4 î.Hr. sau 6-4 î.Hr., în timpul domniei împăratului roman Augustus. Narațiunile despre nașterea sa pot fi găsite în Evangheliile după Matei și Luca.

2. Viața și învățături: În Noul Testament, Evangheliile oferă relatări despre viața, învățăturile și minunile lui Iisus. Aceste evanghelii sunt atribuite apostolilor Matei, Marcu, Luca și Ioan.

3. Mesajul central: Învățăturile lui Iisus se axează pe dragoste, milă, iertare și relația personală cu Dumnezeu. Unul dintre cele mai cunoscute pasaje din învățăturile sale este "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Matei 22:39).

4. Moartea și învierea: Iisus Hristos a fost condamnat la moarte prin crucificare sub autoritatea romană. Creștinii cred că moartea sa a avut un scop salvator, aducând ispășire pentru păcatele omenirii. A treia zi după moarte, creștinii cred că Iisus a înviat, arătând biruința asupra morții.

5. Rolul mântuitor: Creștinii cred că Iisus Hristos este Mântuitorul care aduce mântuirea și reconcilierea cu Dumnezeu prin credința în El și acceptarea harului său.

6. Biserica și creștinismul: Învățăturile și viața lui Iisus au stat la baza creștinismului, iar Biserica Creștină s-a dezvoltat în jurul acestui fundament. Creștinii se roagă în numele lui Iisus și îl consideră centrul credinței lor.

7. A Doua Venire: Creștinii așteaptă A Doua Venire a lui Iisus Hristos, conform promisiunilor din Biblie, când el va reveni pentru a judeca viii și morții și pentru a stabili Împărăția lui Dumnezeu.

Este important de menționat că aceste informații sunt prezentate din perspectiva creștinismului și că există diverse tradiții și interpretări ale învățăturilor lui Iisus în cadrul creștinismului. Am încheiat citarea.