EPOCA DE PIATRĂ ÎN ROMÂNIA
Cea mai veche perioadă a istoriei, Epoca pietrei, debutează în spațiul românesc acum circa 600.000 de ani prin așa numita cultură de prund din paleoliticul inferior și ale cărei vestigii au fost descoperite pe valea Dârjovului, dar și pe văile râurilor Cotmeana, Vedea, râul Dâmbovnic.
Primele cercetări ştiinţifice asupra paleoliticului pe valea Oltului, pe raza Slatinei de azi, au fost derulate sub conducerea lui C.S. Nicolaescu-Plopşor începând cu anul 1954, urmare a semnalărilor făcute de Ion N. Moroşanu de la Muzeul din Slatina. Practic, după aceea se poate vorbi despre o adevărată campanie de cercetări arheologice odată dat semnalul unor asemenea descoperiri care au stârnit mare vâlvă la vremea respectivă nu doar în ţară, dar, mai ales, în Europa şi chiar în lume. Descoperirile i-au determinat pe mulţi specialişti din lume să atribuie arealului cuprins între Slatina şi Scorniceşti denumirea de “leagăn al umanităţii“ sau “leagăn al civilizaţiei umane”. Această expresie s-a păstrat pe toată durata cercetărilor arheologice în zona cu pricina, respectiv între 1954-1982.
CULTURA DE PRUND ÎN ROMÂNIA
Alături de primele descoperiri ale culturii de prund în România, descoperirile ulterioare veneau să întărească afirmaţia existenţei activităţii protoumane în Europa sud-estică, activitate intens dovedită în ultimul timp prin vastele descoperiri arheologice de la Bugiuleşti și Olteţu. După ani de căutări neîntrerupte, uneltele eopaleolitice găsite în prundişurile râurilor Dâmbovnic, Mozacu şi Neajlov, toate convingătoare pentru demonstrarea existenţei unei activităţi umane din paleoliticul inferior, alături de descoperirile de pe Valea Dârjovului, Valea Oltului, Valea Muierii şi văile râurilor Plapcea şi Teslui, formează din zona Argeşului cel mai puternic centru al activităţii umane din paleoliticul inferior în Europa, principala veriga de legătură dintre Africa şi Asia de sud-est, care erau, până nu demult singurele zone în care se cunoaşte cultura de prund.
în baza unor consideraţii geomorfologice, geologice şi paleontologice temeinic fundamentate, s-a desfășurat o intensă activitate de cercetare a prundişurilor râului Argeş şi, parţial, a prundişurilor din albia inferioară a râului Doamnei. Cercetată cu multă răbdare şi perseverenţă, timp de cinci ani, pe o lungime de circa 40 de km, intre Piteşti şi Ioneşti, Valea Argeşului prezenta de la bun început material asemănător celui de pe Valea Dârjovului, silexul de apă dulce', sub formă de bolovănaşi mult rulaţi, şi nu puţini au fost bolovănaşii şi aşchiile sparte datorită fenomenelor naturale, fapt pentru care s-a renunţat uneori prelevarea unor piese care ar fi putut ajunge la forma respectivă în urma unei activităţi supuse raţiunii, dar care nu aveau caractere sigure.
A fost totuşi atrasă atenția asupra a două piese asemănătoare celor descoperite anterior pe văile mai sus amintite, lucrate din bolovănaşi de râu, aleşi ca mărime pentru a se potrivi în căuşul palmei, uşor de minuit, forme bine definite, lucrate intenţionat, ca unelte de uz permanent, corespunzind nevoilor primare ale omului în muncă, pentru zdrobit, tăiat, răzuit, cioplit, lovit etc. Este vorba de un „chopping-tool" (8 X 6,8 X 4,3 cm) obţinut dintr-un bulgăraş de silex oval neregulat in secţiune, de culoare maroniu-gălbuie cu pigmenţi vineţii. Capătul rotund, lăsat intact, se încadrează perfect în podul palmei. La capătul mai lat a primit, în puncte bine alese, două trei lovituri pe o parte şi două pe cealaltă parte, obţinindu-se o frumoasă creastă activă în zig-zag, precum şi un vîrf ascuţit. Muchia este ştirbită de lovituri uşoare şi mărunte provenite, probabil, în cea mai mare parte, de la izbirea de bolovanii din prundişuri. Patina este uniformă, cu excepţia desprinderii celei mai mari, care este mai puternică. Aceasta se poate datora unei anumite poziţii pe care a avut-o piesa într-o perioadă mai îndelungată de timp în prundişurile râului.
Un alt „chopping-tool" (7,4X4,3X3,5 cm), lucrat dintr-un bolovănaş de silex gălbui, aplatizat, a fost descoperit în prundişurile Argeşului, din zona Piteştiului. Piesa are pe o parte o spărtură masivă recentă care nu a distrus însă creasta activă, astfel că piesa are caractere sigure. Dintre piesele care se încadrează în tehnica clactoniană menţionăm două aşchii (5,3X4X1,4 cm şi 4,8X3,8X1,4 cm) asemănătoare celor descoperite anterior pe celelalte văi din judeţul Argeş. Şi acestea au pe partea dorsală negativele desprinderilor anterioare, fără un plan de percuţie pregătit, cu unghi deschis faţă de suprafaţa de desprindere.
Ambele piese au o patină uniformă şi nu se poate determina gradul de utilizare după acest criteriu.
ARIA CULTURII DE PRUND
Prin această descoperire, aria de răspindire a culturii de prund în România şi-a definitivat, se presupune, limita de est. Limita vestică a trecut mult de Valea Oltului prin descoperirea unor unelte caracteristice acestei culturi la Bugiuleşti, Vâlcea. Este posibil ca această limită să se întindă până pe Jiu datorită faptului că zona dintre Jiu şi Argeş, care ocupă o suprafaţă destul de mare din Câmpia Română constituie o singură subunitate de relief a acestei mari câmpii, cu aceleaşi caracteristici şi cu aceeaşi vârstă geologică.
Axa principală a ariei culturii de prund în România rămâne, aşadar, Valea Oltului şi Valea Dârjovului, atât spre est cât şi spre vest, uneltele culturii de prund apărând din ce în ce mai rare până pe Argeş şi eventual pînă la Jiu. Descoperirea uneltelor aparţinînd culturii de prund la Fărcaşele, precum şi a uneltelor clactoniene găsite pe albia inferioară a râului Vedea, confirmă şi întregeşte părerile cu privire la răspândirea ariei culturii de prund în România.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre uneltele clactoniene de pe Dobromira, care fixează punctul cel mai vestic al clactonianului subcarpatic şi, după cum se crede, chiar al culturii de prund, precum şi despre descoperirea piesei clactoniene de la Malul Roşu de lângă Giurgiu, care formează punctul cel mai sudic.
Descoperirea uneltelor clactoniene pe teritoriul oraşului Bucureşti, se datorează probabil faptului că uneltele paleoliticului inferior la est de Argeş se găsesc purtate de torenţii Dâmboviţei în momentul formării acestei câmpii. Am avea în cazul acesta o situaţie similară zonei Argeş-Olt, cu excepţia că pe Dâmboviţa se găsesc la o adâncime mai mare. Este posibil ca aceste unelte să fi fost împinse şi de anumiţi torenţi veniţi dinspre vest în perioada acoperirii fostului Lac Getic, sau, chiar mai târziu în timpul umplerii anumitor porţiuni rămase din el.
Despre descoperirea unei aşchii clactoniene la Dridu nu putem discuta, deoarece „avînd în vedere ca piesa e izolată şi nu se ştie din ce complex provine, întrucât această formă dăinuie şi mai târziu, încadrarea piesei este provizorie, făcută numai pe bază tipologică".
Aceasta este aria de răspândire a culturii de prund în România, rămânând ca o sarcină de viitor a cercetărilor paleoliticului inferior din ţara noastră cercetarea unor mici zone din care ar putea apărea unelte ale culturii de prund în Moldova şi în Transilvania şi chiar în zona subcarpatică de la vest de .Jiu şi de la est de Argeş.
CELE MAI VECHI AȘEZĂRI DIN EUROPA
Directorul Muzeului Judeţean Olt, Laurenţiu Guţică-Florescu, relevă în teza sa de doctorat faptul că cercetări arheologice efectuate în Muntenia apuseană, respectiv zona Slatina-Piteşti, pe văile Oltului şi Dârjovului (Valea Mare-Priseaca de azi), evidenţiază existenţa unora dintre cele mai vechi aşezări umane din Europa aparţinând lui “Homo Erectus” – tip uman care a populat Africa şi Asia, cunoscut pe continentul nostru sub numele de “Anteneanderthal”. De asemenea, aceleaşi cercetări arheologice au scos la iveală cele mai vechi unelte litice specifice “culturii de prund”, unelte realizate prin cioplirea unifacială sau bifacială rudimentară a bulgărilor de piatră (silex, cuarţ, cuarţit etc.). Aceste descoperiri sunt încadrate epocii pietrei cioplite (“pebble culture” – cultura de prund) şi alcătuiesc baza paleoliticului românesc.
