ȘTIAI ASTA?

Egiptul Antic
Featured

Curiozități din Egiptul antic și Mesopotamia

Egiptul Antic și Mesopotamia sunt două dintre cele mai vechi și influente civilizații ale lumii antice, având o contribuție semnificativă la dezvoltarea culturii, tehnologiei și societății umane. Egiptul Antic, situat în nord-estul Africii, de-a lungul fluviului Nil, este cunoscut pentru impresionantele sale piramide, temple și hieroglife. Civilizația egipteană s-a dezvoltat în jurul anului 3100 î.Hr. și a durat până la cucerirea romană în 30 î.Hr. Egiptenii au realizat progrese remarcabile în arhitectură, medicină, matematică și artă, iar religia lor politeistă, centrată pe zeul soarelui Ra și pe viața de apoi, a jucat un rol crucial în viața cotidiană și în construcția monumentelor funerare.

Mesopotamia, situată în regiunea dintre râurile Tigru și Eufrat, în actualul Irak, este adesea denumită „leagănul civilizației” datorită dezvoltării sale timpurii a scrisului, agriculturii și orașelor. Civilizațiile sumeriană, akkadiană, babiloniană și asiriană au înflorit aici între aproximativ 3500 î.Hr. și 539 î.Hr. Mesopotamienii au inventat scrierea cuneiformă și au realizat progrese în astronomie, matematică și drept, Codul lui Hammurabi fiind unul dintre cele mai vechi seturi de legi cunoscute. Ambele civilizații au avut un impact durabil asupra istoriei omenirii, influențând numeroase culturi și dezvoltări ulterioare.

ASCUNZĂTOAREA MUMIILOR

În mijlocul decăderii sociale şi al creşterii alarmante a numărului de jafuri de morminte, marii preoți ai lui Amon au luat o decizie cu efecte drastice: pentru a salva mumiile regilor Regatului Nou, au deschis hipogeele din Valea Regilor şi Valea Reginelor, au strâns trupurile mu- mificate ale strămoşilor lor regali și au mutat temporar mumiile degradate în ateliere de lucru. Acolo, preoții au reparat mumiile, pentru că cele mai multe dintre ele nu erau bandajate, bijuteriile care serveau drept amulete de protecție pe corpuri fuseseră smulse, membrele erau rupte, iar aspectul lor era cu siguranță deplorabil.

Mumiile regale au fost din nou înfăşurate cu meticulozitate, de data aceasta fără bijuterii, şi aşezate din nou în sicrie de lemn (trebuiau să evite sarcofagele de aur; altfel ar fi fost din nou o momeală pentru vânătorii de comori). Au etichetat mumiile și sicriele, apoi le-au mutat în două ascunzători care au servit ca zone de depozitare: mormântul ascuns al lui Amenhotep al II-lea din Valea Regior şi mormântul familiei preotului Pinedjem al II-lea din Deir el-Bahri (cunoscut şi sub numele de DB320 sau „la cachette" [ascunzătoare] din Deir el-Bahri).

Acesta este modul în care preoții de la sfârșitul Regatului Nou au împiedicat ca trupurile celor mai mari faraoni ai lor să fie distruse. Această ascunzătoare a fost descoperită din întâmplare în anul 1881 d.Hr. de către frații Abd el-Rassul, care locuiau în apropiere. Conținutul ascunzătorii, inclusiv cele 40 de mumii ale faraonilor, reginelor şi nobililor din Regatul Nou, este în prezent expus la Muzeul Egiptean din Cairo.

ZIGURATELE, SCARA SPRE CER

În Sumer au fost ridicate primele zigurate (din akkadiană, zaqaru- „a construi pe înălțime"), clădiri impunătoare sub formă de turnuri în trepte, care au fost înălțate în interiorul marilor oraşe-state, dedicate zeului principal şi reprezentând puterea și splendoarea oraşului şi a regelui său.

În partea de sus a acestui monument, la care se ajungea prin intermediul unor scări perpendiculare pe faţadă sau ataşate la ea, se ridica un templu din cărămizi smălțuite. Restul clădirii era realizat din cărămizi din chirpici uscate la soare. Încă din cele mai vechi timpuri s-a decis ridicarea principalelor clădiri religioase deasupra celorlalte clădiri ale oraşului pentru a arăta populaţiei o scară simbolică spre cer, unde se află locuinţa zeilor.

Primele zigurate care au fost documentate au apărut în secolul al XXI-lea î.Hr. la Uruk, la Nippur şi în maiestuosul oraş Ur, unde se află cel mai bine conservat zigurat din Mesopotamia.

ZEUL MARDUK, FONDATORUL BABILONULUI

Marduk a fost unul dintre cei mai importanți zei din panteonul mesopotamian, adorat în special în Babilon. Inițial un zeu minor, Marduk a câștigat proeminență după ridicarea Babilonului ca centru de putere în Mesopotamia.

Conform poemului babilonian Enuma Eliş, care povesteşte originea Creației, zeul Marduk era însărcinat să scape de malefica Tiamat, zeița mării. El a luat apoi trupul zeiţei şi l-a împărțit în două: cu partea superioară a creat cerurile, iar cu partea inferioară, pământul. Marduk a salvat astfel viața zeităților din panteonul mesopotamian şi, drept recompensă, a cerut să fie zeul suprem. Munca lui Marduk nu s-a încheiat aici, căci el l-a creat şi pe primul om. El a făcut acest lucru nu din altruism, ci pentru ca omenirea să fie în slujba zeilor, iar zeii să se bucure de linişte sufletească.

Chiar înainte de retragerea în calmul etern, Marduk a întreprins o ultimă misiune: să ridice oraşul Babilon. A fost construit din cărămizi de chirpici şi în el s-au ridicat un zigurat și un sanctuar mare, care urma să fie locuința lui Marduk. Pentru a sărbători, Marduk a organizat un banchet la care a fost proclamat oficial regele zeilor.

 

GRĂDINILE SUSPENDATE ALE SEMIRAMIDEI

Faimoasele grădini suspendate din Babilon, pe malul râului Eufrat, considerate una dintre cele Şapte Minuni ale lumii antice, se presupune că au fost construite în secolul al VI-lea î.Hr. de către regele babilonian Nabucodonosor al II-lea. Povestea spune că aceste grădini pline de plante şi copaci exotici au fost un dar pentru a arăta dragostea regelui pentru soția sa Amytis, o prințesă din Media (teritoriul actual al Iranului). Acestea erau menite să recreeze munții din patria ei, astfel încât să nu-i fie atât de dor de ea. Grădinile erau situate lângă palatul regal şi erau formate dintr-o serie de terase boltite care se ridicau una deasupra celeilalte şi se sprijineau pe stâlpi cubici. Cu toate acestea, până în prezent, nu există puține dovezi arheologice pentru a confirma existenţa acestor grădini suspendate în Babilon, aşa cum au susținut istoricii clasici Strabon şi Diodor din Sicilia.

Primele cercetări arheologice moderne au fost întreprinse de o misiune franceză condusă de Fulgence Fresnel în anii 1852 - 1855, explorarea completă a fost făcută de o misiune germană condusă de Robert Koldewey în anii 1899 - 1914. Săpăturile efectuate în colina El Kasr (în arabă: "castelul" sau "citadela") au descoperit ruinele marelui palat al lui Nabucodonosor, poarta principală a orașului și templul zeiței Nin-Mach. În partea de nord-est a palatului s-au pus în evidență fundațiile construcției care susținea probabil Grădinile suspendate.

CARTEA MORTILOR

Cartea Morților, numită astfel în secolul al XIX-lea d.Hr. deoarece a fost găsită în interiorul unor morminte, este cel mai important corpus de texte religioase din Regatul Nou. Denumirea egipteană era „Formule pentru ieșirea sufletului în lumina zilei" şi fragmente din ea au fost găsite scrise pe giulgiurile sau bandajele mumiilor ori pe suluri de papirus, deşi se găsesc, de asemenea, pictate pe sarcofage sau pe pereţii mormintelor, atât regale, cât și private. Corpusul a fost alcătuit la Teba, capitala Egiptului, încă din timpul Regatului Nou, și a fost rezultatul muncii preoților din acel oraş.

Conținutul Cărții Morților era împărţit în 192 de capitole, care conțineau formule pentru învierea celor decedați și călătoria lor în viața de apoi.

Cartea Morților include capitole individuale sau vrăji. „Egiptenii antici foloseau un cuvânt special pentru a desemna o vrajă. Este scris cu hieroglifa unei guri umane, deoarece termenul era legat de vorbire”, a declarat Foy Scalf, șeful arhivelor de la Universitatea din Chicago și care deține un doctorat în egiptologie.

Aceste texte „i-au pregătit pe egipteni pentru viața de după moarte și aveau puterea de a evoca toate părțile corpului pentru călătoria spirituală”, a scris Barry Kemp, profesor emerit de egiptologie la Universitatea din Cambridge, în cartea sa.

ARTICOLE SIMILARE