1819 La 22 noiembrie 1819, in Nuneaton, Warwickshire, Anglia s-a nascut George Eliot, pe numele său adevărat Mary Ann Evans. Era cea mai mică dintre cei cinci copii ai administratorului de moşie Robert Evans. Mary Ann a fost un copil serios şi studios care citea foarte mult. în timp ce era la internat, a intrat sub influenţa charismaticului cleric evanghelist John Edmund Jones. Predicile dramatice şi mesajul salvării personale prin credinţă şi sacrificiu religios au atins o coardă sensibilă în inima tinerei adolescente meditative şi precoce care era Mary Ann.
Dacă Jane Austen este cea care a folosit pentru prima dată potenţialului realist al romanului, George Eliot a dus la perfecţiune această strădanie. Astfel, George Eliot a ieşit victorioasă în lupta romanului pentru câştigarea respectabilităţii ca formă serioasă de artă şi a romancierului de a nu fi privit doar ca un simplu furnizor de divertisment. George Eliot a îmbogăţit romanul cu calităţile intelectuale ale unui gânditor de primă mărime şi a transformat ficţiunea într-o critică serioasă la adresa vieţii şi într-un instrument de profundă investigaţie socială şi psihologică. Prin recenzia sa celebră „Romane stupide scrise de doamne romanciere", incluzând scrierile femeilor din perioada victoriană, George Eliot a câştigat respectul pentru sexul ei care s-a dovedit capabil de cele mai profunde - investigaţii artistice şi intelectuale. După George Eliot, femeile romanciere nu au mai fost nevoite să-şi ascundă sexul în spatele unui pseudonim masculin pentru a fi luate în serios.
1841 S-a mutat în Coventry împreună cu tatăl său care ieşise la pensie, şi familia, îngrijorată de fervoarea ei religioasă, a încurajat prietenia ei cu liber-cugetătorii locali progresişti Charles şi Caroline Bray, în speranţa că Mary Ann îşi va tempera pietatea aproape fanatică. Insă raţionalismul filozofic pe care l-a cunoscut prin intermediul noilor săi prieteni, a determinat-o nu numai să renunţe la devoţiunea evanghelică, dar chiar să-şi piardă de tot credinţa religioasă, într-o confruntare cu ceilalţi care a devenit paradigmatică pentru scenele similare din romanele ei axate pe conflictul între independenţă şi datorie, individ şi comunitate, Mary Ann a refuzat să mai meargă la biserică. In cele din urmă, s-a ajuns la un compromis cu familia prin care Mary Ann a acceptat să se ducă în continuare la biserică, dar i-a păstrat convingerea potrivit căreia moralitatea personală, nu bazată pe autoritatea unei credinţe religioase, trebuie să fie cea precumpănitoare. În ultimii ani şi-a asumat rolul de stăpână a casei tatălui său, citind foarte mult şi traducând din Spinoza, precum şi lucrarea iconoclastă a lui David Strauss, Viaţa lui Iisus, o naraţiune lipsită de orice elemente supranaturale, care a fost publicată în 1846.
1849 După moartea tatălui său, Mary Ann era liberă să se alăture unui cerc mai larg, mai potrivit cu remarcabilele sale calităţi intelectuale. Aceasta a însemnat să se ducă la Londra, unde a fost angajată ca redactor asistent la publicaţia progresistă Westmlnster Review. A scris numeroase recenzii şi a pătruns în cercurile oarecum boeme ce gravitau în jurul revistei, din care făcea parte şi George Henry Lewes. George Eliot s-a îndrăgostit de Lewes care, în pofida faptului că nu mai locuia cu soţia sa, din cauza legilor restrictive ale divorţului din perioada respectivă, nu putea să se despartă legal şi să se recăsătorească. Această situaţie a generat cea de-a doua şi cea mai puternică criză personală din viaţa lui George Eliot. Sfidând convenţiile şi dezaprobarea familiei, George Eliot şi Lewes şi-au întemeiat împreună un cămin ducând o viaţă fericită, deşi retrasă, la Londra, unde şi-au putut desfăşura în cele mai bune condiţii munca lor literară. Lewes a fost cel care a încurajat-o pe George Eliot să scrie beletristică.
Fără îndoială, George Eliot era o gânditoare profundă şi impresionantă, dar când a început să scrie beletristică a fost pusă în situaţia de a-şi exprima gândurile şi de a crea personaje şi situaţii credibile. În plus, şi-a propus să modifice formula fundamentală a ficţiunii victoriene, deplasând accentul dinspre apelul la idealizare şi melodramă către analiza atentă a experienţei de zi cu zi. George Eliot şi-a materializat intenţiile bazându-se pe amintirile sale din copilărie şi din viaţa rurală din Warwickshire. Scene din viaţa clericală, prima ei lucrare beletristică, cuprinde trei povestiri scurte în care a încercat, după cum spune chiar ea, „să facă ceea ce nu s-a mai făcut niciodată în literatura noastră... să reprezinte clerul ca pe oricare altă clasă socială, cu necazurile, supărările şi bucuriile proprii tuturor celorlalţi oameni". Cartea a creat cadrul şi modelul pentru următoarele ei romane: insistenţa asupra ideii că viaţa obişnuită este un domeniu foarte potrivit pentru literatura de ficţiune, pentru toleranţă şi compasiune faţă de personajele ei, pentru modelarea comportamentului uman prin aşa-numita „învăţătură estetică”. După cum susţinea ea, „arta trebuie să fie ori reală şi concretă, ori ideală şi eclectică. Ambele variante sunt bune în felul lor, dar povestirile mele fac parte din prima categorie. Nu am de gând să prezint realitatea aşa cum ar trebui să fie; încerc numai să dezvălui lucrurile aşa cum sunt".
Dacă Scenele din viaţa clericală au evidenţiat caracteristicile lui George Eliot ca scriitoare, primul ei roman Adam Bede a fost cel care i-a adus recunoaşterea şi succesul. Considerat de multă lume drept cel mai bun roman pastoral, Adam Bede (1859) semnala un talent artistic major. In calitate de critic şi biograf al lui George Eliot, Gordon Haight remarca: „Nicio carte nu a mai produs o asemenea impresie de la Coliba unchiului Tom care a zguduit lumea". George Eliot a scris rapid alte două romane de succes: Silas Marner şi Moara de pe Floss, a căror forţă de atracţie se datorează în mare măsură reconstruirii delicate şi cu multă simpatie a amintirilor autoarei legate de Warwickshire. După epuizarea acestor resurse, George Eliot avea să scrie Romola, un roman istoric plasat în Florenţa veacului al XV-lea. Pentru a se documenta în vederea romanului, George Eliot a călătorit în Italia şi a studiat obiceiurile şi valorile unei culturi diferite cu ochiul unui om de ştiinţă. Romola a ajutat-o să treacă dincolo de amintirile ei şi să vadă societatea ca pe un întreg complex. In ultimele trei romane (Felix Hoit, Mijloc de martie şi Daniel Deronda) s-a întors la scenele mai familiare englezeşti. Toate trei sunt romane de grup social în care autoarea încearcă să înfăţişeze relaţia complexă dintre mediu, individ şi societate. Considerată pe bună dreptate unul dintre primii mari romancieri sociologi, George Eliot a redat în scrierile sale „istoria naturală a claselor noastre sociale, mai ales pe cea a micilor proprietari de magazine, meşteşugari şi ţărani, şi măsura în care sunt influenţaţi de condiţiile locale, de maximele şi obiceiurile lor, de punctul de vedere din care îi privesc pe dascălii lor religioşi şi interacţiunile dintre diversele clase".
Mijloc de martie, capodopera lui George Eliot, este considerată de mulţi autori drept cel mai mare roman englezesc şi reprezintă, aşa cum afirmă Virginia Woolf într-o recenzie foarte cunoscută, „unul dintre puţinele romane englezeşti scrise pentru adulţi". In această carte, George Eliot creează un tablou detaliat şi complex al vieţii dintr-un oraş provincial englez cu zeci de personaje, creionate cu foarte multă grijă. Nu există personaje cu adevărat negative şi se petrec foarte puţine evenimente în afara tranzacţiilor zilnice din comunitate, totuşi George Eliot descifrează modelul de bază, arhetipul, pe care îl descrie în roman ca „tranziţia reprimată care uneşte toate contrastele" şi corelaţia dintre istorie, clasă socială şi personalitate care dă viaţă personajelor şi lumii populate de acestea.
1880 Se îmbolnăvește având o infecție a gâtului. Aceasta, în cuplu cu deficiența rinichilor care a afectat-o pentru ultimii doi ani, o ducpe Eliot la moarte la 22 decembrie, la vârsta de 61 de ani.
