William Blake (1757-1827)

William Blake
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)


1757 La 28 noiembrie, în Londra, Anglia, UK, s-a născut William Blake. A fost un poet, vizionar, pictor și gravor englez. În mare parte nerecunoscută în timpul vieții sale, opera diversă și profundă a lui William Blake este astăzi considerată esențială și semnificantă atât în istoria poeziei cât și a artelor vizuale.[1] Era fiul unui proprietar de magazin din Londra şi un autodidact. Puternica lui forţă spirituală, influenţată de recunoaşterea de către mişcarea evanghelică a vieţii interioare definitorii s-a îmbinat cu extraordinara lui capacitate de vizualizare care s-a materializat în numeroase experienţe vizionare. În secolul al XIX-lea, Alexander Gilchrist afirma despre Blake următoarele: „Pe când era copil, probabil în vârstă de opt sau zece ani, a avut prima lui „viziune”. In timp ce hoinărea, copilul a ridicat privirile şi a văzut un copac plin cu îngeri, cu aripi strălucitoare, care umpleau toate ramurile ca nişte stele. Întors acasă a relatat incidentul şi numai intervenţia mamei lui l-a salvat de la o pedeapsă severă din partea tatălui său pentru că spusese o minciună. Altă dată, într-o dimineaţă de vară, a văzut figuri de îngeri printre oamenii care strângeau fânul.”[2]

Percepţia lui Blake despre lumea spiritului care există alături de cotidian i-a modelat de la bun început imaginaţia şi avea să-i definească întreaga activitate artistică şi literară ulterioară.[2]

1767 La vârsta de zece ani, Blake a început să ia lecţii de desen.[2]

1778 La douăzeci şi unu de ani şi-a încheiat o ucenicie de şapte ani ca gravor, profesie care l-a ajutat să se întreţină îndestulător toată viaţa.[2]

1779 Este admis ca student la Academia Regală de Artă. Deşi a studiat aici, Blake era iritat de criticile preşedintelui acesteia, Sir Joshua Reynolds. Aşa cum relatează Gilchrist, Reynolds îi cerea lui Blake să-şi disciplineze arta „cu mai puţină extravaganţă şi mai multă simplitate şi să-şi corecteze desenele. Blake considera că acesta este un afront pe care n-avea să-l uite niciodată". După părerea sa, Reynolds a rămas paradigma rigidităţii neoclasice, pentru care arta este menită „să-i slujească pe nobili şi gusturile la modă.” Dar Blake mergea neabătut pe drumul său, fiind dispus să sacrifice gustul popular şi succesul pe altarul propriei viziuni.



Din punct de vedere politic, Blake era pătruns de spiritul revoluţionar care a eliberat America de englezi şi a străbătut apoi Franţa opunându-se represiunii din Anglia care încerca să-şi menţină puterile sale ortodoxe şi autoritare. 

1780 Participarea involuntară la revolta violentă care s-a soldat cu asedierea închisorii Newgate în timpul răscoalelor anticatolice trebuie să-i fi spulberat încrederea în afirmaţiile simpliste de libertate populistă şi în forţa distructivă a schimbării nelegate de o reformă umană mai profundă, fundamentală, pentru care revoluţia politică reprezenta doar începutul. Fără aceasta, după părerea lui Blake, victimele nu făceau altceva decât să devină noii stăpâni şi o formă de sclavie era înlocuită cu alta. In viziunea sa, soluţiile politice şi religioase se îmbinau cu puterea transformatoare a imaginaţiei pe care încerca s-o releve arta şi poezia lui.[2]

1782 S-a căsătorit cu Catherine Boucher, fiica analfabetă a unui grădinar din Battersea. Blake a învaţat-o să scrie, iar Catherine a devenit o importantă colaboratoare în activitatea sa artistică.[2]

Primele scrieri ale lui Blake erau versuri lirice pentru muzica pe care o compunea chiar el, iar elementul muzical este în mare parte o componentă a poeziilor lui de mai târziu.[2]

1783 A apărut lucrarea „Schiţe poetice”, singura lui carte convenţională tipărită.[2]



1789 A început să scrie „Cântecele inocenţei” folosind metoda de imprimare cu anluminuri, pe care o va aplica în toate manuscrisele sale ulterioare, îmbinând arta imprimeriei cu poezia. Metoda îi fusese dezvăluită în vis, după cum susţinea Blake, de către fratele său mort, Robert. Blake scria versurile şi apoi desena pe o placă de cupru ilustraţia însoţitoare, folosind acidul pentru a scoate în evidenţă zonele care înconjurau literele şi contururile desenelor. După tipărire, Blake colora manual fiecare desen. Procesul era laborios, astfel că volumele nu puteau fi multiplicate într-un număr mare de exemplare, la un preţ accesibil; deşi facsimilele s-au publicat în ediţii restrânse şi scumpe, majoritatea cititorilor lui Blake nu au văzut niciodată întreaga concepţie a relaţiei dintre text şi desen care este unică în istoria literaturii.[2]

1794 Secvenţele poeziei dezolant de simple ale „Cântecelor inocenţei” sunt combinate cu „Cântecele experienţei”, cele mai cunoscute poezii ale lui Blake care abordează tema caracteristică a inocenţei pierdute, corupte de forţele represiunii.[2]

1803 A existat un singur eveniment dramatic în viaţa lui Blake care l-a adus în contact corect cu autorităţile vremii. Încercarea lui de a da afară un soldat din grădină a avut drept rezultat o acuzaţie de rebeliune pentru care a fost în cele din urmă achitat.[2]

1827 La 12 august, in Londra, Anglia, UK, William Blake s-a stins din viata.[1]

În raport cu celelalte figuri majore ale romantismului englez, Blake a fost aproape necunoscut şi ignorat în vremea sa şi respins categoric de generaţiile următoare ca mistic dement şi autor al unor lucrări încifrate şi incoerente. Totuşi, în perioada modernă el avea să fie reconsiderat drept cel mai mare şi mai influent dintre romantici datorită puterii revitalizante a imaginaţiei lui de a elibera şi de a oferi o alternativă pentru nihilismul multora dintre gânditorii moderni. Şi-a asumat rolul de poet ca profet, încercând să transforme gândirea şi perceperea prin puterea sa vizionară. Aşadar, Blake stă astăzi alături de Dante, a cărui imaginaţie poetică îmbrăţişează cele mai largi domenii ale gândirii pentru a înţelege condiţia umană, pentru a uni umanul cu divinul. Scriind în perioada revoluţiei care a marcat începutul epocii moderne, Blake şi-a câştigat un loc de frunte printre personajele centrale care au remodelat în mod radical literatura şi posibilităţile imaginaţiei.[2]

Toată poezia lui Blake poate fi legată de analiza cauzelor şi a remediilor pe care le propune împotriva „încătuşării minţii". În viziunea poetului, cheia era să treci dincolo de simpla percepere limitată a sensurilor spre o înţelegere mai profundă cu ajutorul imaginaţiei. Toată poezia lui este prin excelenţă alegorică; descătuşează universalul şi corespondenţele eterne care se găsesc dincolo de suprafaţa lucrurilor. Poeziile lui mai lungi sau mai scurte, cum ar fi „Căsătoria Cerului cu Infernul”, „America”, „Europa”, „Urizen”, „Cei patru Zoa”, „Milton” şi „Ierusalim” explorează tensiunea ce însoţeşte eliberarea individului în contextul factorilor politici, istorici şi psihologici care diminuează posibilităţile umane. Adesea obscure şi confuze din cauza cosmogoniei de arhetipuri personalizate ale lui Blake, poeziile oferă totuşi un program remarcabil pentru revitalizare şi renaştere imaginativă. Cel dintâi dintre romanticii englezi împărtăşeşte cu aceştia energiile de eliberare artistică şi de redirecţionare a poeziei către chestiunile fundamentale referitoare la modul cum percepem lumea şi cum încercăm să păşim dincolo de limitele ei.[2]

 



 

Bibliografie:

1 - William Blake, ro.wikipedia.org - accesat la data de 30.01.2014

2 - Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005



Tags: biografie viata date informatii

  • Created on .
  • Last updated on .
  • Hits: 2106