SCRIITORI

Anthony Trollope
Anthony Trollope

Anthony Trollope (1815-1882)

1815 La 24 aprilie, în Londra, Regatul Unit (UK), s-a nascut Anthony Trollope. A fost unul dintre cei mai de succes, prolifici si respectati romancieri englezi ai Epocii victoriene. Tatăl lui a fost un avocat de duzină din Londra care s-a apucat de agricultură, împovărându-şi familia cu datorii. Trollope, care era cel mai mic dintre cei patru fii, şi-a facut studiile la Harrow şi Winchester, dar nu a reuşit să obţină o bursă la Oxford. „Ceva din nefericirea mea din anii de şcoală m-a urmărit toată viaţa", spunea el mai târziu. Stângaci şi marcat de dezastrul financiar al familiei sale, Trollope afirma că a fost „biciuit mai des decât oricare altă fiinţă omenească". Falimentul a obligat familia să plece în Belgia unde a dus o viaţă precară, în pofida eforturilor scriitoriceşti ale mamei lui Trollope, Frances, care a scris romane şi o vestită carte de călătorie, Obiceiurile casnice ale americanilor (1823) după o vizită în America.

Unele dintre lucrarile sale cele mai bune iubite, sunt colectiv cunoscute sub numele de Cronicile din Barsetshire, ce gravitează în jurul regiunii imaginare Barsetshire. El a scris, de asemenea, romane perceptive cu privire la aspectele politice, sociale, precum și cu privire la alte aspecte de actualitate. Includerea lui Anthony Trollope în categoria de excelenţă literară l-ar fi încântat fară îndoială pe scriitor, dar l-ar fi surprins în egală măsură. Trollope pretindea numai distincţia „sârguinţei şi perseverenţei în profesia mea", nu ca geniu, ci ca meşteşugar care a scris şaizeci şi cinci de cărţi (dintre care patruzeci şi şapte de romane), deţinând în acelaşi timp o funcţie importantă în serviciile poştale engleze o mare parte din viaţă. Se poate spune că Trollope a scris mai multe romane bune decât oricare alt scriitor englez din perioada victoriană, dar „acuzaţia" de măreţie poate părea exagerată, dincolo de intenţiile lui Trollope şi de reţinerile lui deliberate faţă de viaţa obişnuită, de zi cu zi, din romanele sale. Dar, prin analogie cu Jane Austen, realismul lui Trollope reprezintă baza unei drame morale şi sociale de proporţii pe care puţini alţi scriitori au mai extins-o.

1834 Pentru Trollope, învăţătura s-a încheiat la vârsta de nouăsprezece ani, când a obţinut un post de funcţionar la Oficiul Poştal din Londra, ceea ce a marcat începutul unei remarcabile cariere de funcţionar public, care a durat până în 1867.

1841-1851 Intre acesti ani, Trollope a fost transferat în Irlanda, un moment de cotitură în viaţa sa personală şi profesională, când s-a căsătorit, s-a apucat de vânătoarea de vulpi („una dintre marile bucurii ale vieţii mele").

1943 A început să scrie, la vârsta de douăzeci şi nouă de ani. Din perioada de ucenicie timpurie a lui Trollope datează două romane localizate în Irlanda, un roman istoric şi o încercare de piesă de teatru.

1851 In acest an, Trollope avea să-şi găsească subiectul adevărat al scrierilor, când a plecat cu misiunea specială de a regulariza serviciile poştale din sudul Angliei. În timp ce observa viaţa la ţară de pe spinarea calului, a vizitat oraşul Salisbury cu catedrala sa şi a conceput povestea Santinelei, primul din seria romanelor sale ecleziastice inspirate din viaţa la ţară care au devenit ulterior cunoscute drept Cronică din Barsetshire (1855-1867). Seria oferă o imagine fidelă a complexităţii obiceiurilor engleze, ilustrând maşinaţiile şi slăbiciunile clerului şi ale familiilor nobile din ţinutul imaginat de el. Creionând admirabile portrete ale oamenilor cu profesiuni şi pământuri, Trollope evită idealizarea şi orice stimulent dramatic dincolo de probabilitatea vieţii obişnuite. Pentru a scrie această carte în timp ce îşi desfăşura activitatea la poştă în funcţii de răspundere crescândă, Trollope a conceput un plan sistematic de lucru lipsit de orice noţiuni tipice de inspiraţie şi excese de geniu. In Autobiografia sa, făcea următoarea mărturisire: „Când începeam o carte nouă, îmi pregăteam întotdeauna şi un jurnal, împărţit pe săptămâni şi îl ţineam pe perioada prevăzută pentru terminarea lucrării. In acest jurnal notam în flecare zi numărul de pagini pe care le scriam, astfel încât dacă într-o zi mă lăsam cuprins de trândăvie, amintirea acelei trândăvii era acolo şi mă privea drept în ochi, cerându-mi un efort sporit, pentru a îndrepta lucrurile... Eram mândru când îmi terminam cartea exact la parametrii propuşi. Dar eram şi mai mândru când mă încadram în perioada de timp stabilită - şi întotdeauna am făcut aşa... o sarcină zilnică mică, dacă este realmente zilnică, va depăşi muncile unui Hercule spasmodic. Broasca ţestoasă este cea care îl învinge întotdeauna pe iepure.”

Trollope plătea un servitor special ca să-l trezească în fiecare zi la ora 5:30 pentru cafeaua de dimineaţă, pe care o bea în timp ce scria - trei ore pe zi -, înainte de a pleca la serviciu. Trollope lucra fără odihnă, scria în vagoanele de tren cu care călătorea, în camerele de hotel, stimulându-şi imaginaţia pentru a scrie cele zece pagini pe zi.

1867 Trollope s-a pensionat de la Oficiul Poştal, intenţionând să intre în politică. Iată ce declara el în această privinţă: „întotdeauna am considerat că statutul de membru al Parlamentului britanic trebuie să facă obiectul celei mai înalte ambiţii a oricărui englez cu educaţie". Trollope nu a întrunit sufragiile alegătorilor, dar experienţa lui şi interesul pentru politică au stat la baza celor şase romane Palliser (1864-1880), o serie de romane politice şi urbane.

1870 A experimentat diferite stiluri şi subiecte, dar interesul pentru opera lui a pălit, şi dezvăluirile din Autobiografie referitoare la modul în care lucra şi contabilizarea celor 70 000 de lire câştigate din scris nu au avut darul să-i consolideze reputaţia.

1882 La 6 decembrie, Anthony Trollope s-a stins din viata, in Londra, Anglia, Regatul Unit (UK). După moartea romancierului, cărţile lui au fost respinse împreună cu tot ceea ce era victorian de către edwardieni şi georgieni, care vedeau în Trollope un cronicar comod al unei epoci ipocrite, interesat doar de aspectele superficiale ale vieţii.

Reputaţia lui Trollope a fost treptat restabilită odată cu recunoaşterea calităţilor lui. Forţa lui de romancier este reţinută şi cumulativă, deoarece în fiecare roman autorul înfăţişează un tablou intim de viaţă aşa cum este ea trăită cu adevărat. La fel ca şi Dickens în lucrările sale târzii, Trollope a scris romane de grup social, panorame sociale în locul unor structuri dramatice stricte, menite să lege mai multe grupuri de personaje cu extindere pe orizontală. El nu este preocupat să prezinte o singură existenţă individuală, ci viaţa la nivelul întregii societăţi, portretele tridimensionale ale personajelor în multe situaţii schimbătoare. La fel ca şi Chaucer , Trollope a numerotat clasele de oameni, consemnând nuanţele de comportament şi sensul în care acţionează fiinţele umane, un aspect pe care literatura îl ignoră adesea. Printre cele mai bune lucrări ale lui se numără, în ordinea excelenţei: Ultima cronică din Barset, Ferma Orley, Turnurile din Barchesier, Phineas Redux, Doctorul Thorne, Felul în care trăim acum, Diamantele lui Eustace, Harry Hotspur, Căsuţa din Allington, Familia domnului Scarborough, Copiii ducelui şi Familia Clavering. S-ar putea cita, desigur, şi alte titluri şi într-o altă ordine, dar în momentele sale cele mai bune s-a dovedit inegalabil în privinţa corectitudinii cu care a înfăţişat lumea înconjurătoare şi a realismului standardelor stabilite pentru un roman, astfel încât acesta să modeleze în continuare capacitatea literaturii de a reflecta lumea.

Eclipsat de marile figuri victoriene ca Dickens, Thackeray  şi Eliot, Trollope a fost reeditat masiv în ultimii cincizeci de ani la cererea unui public tot mai entuziast. Deşi întreaga amploare şi profunzime a realizării lui nu a fost explorată critic, s-ar putea foarte bine ca următoarele generaţii să se întoarcă din nou către Trollope pentru informaţii referitoare la viaţa victorienilor, aşa cum revenim astăzi la Jane Austen ca să aflăm câte ceva despre perioada regenţei. Totuşi, opera lui Trollope nu stârneşte doar un simplu interes istoric; ea cuprinde şi câteva capodopere originale. Pentru a aprecia la justa lor valoare talentele lui Trollope şi contribuţia lui literară este nevoie însă de un standard critic modificat, foarte diferit de cel utilizat pentru evaluarea modernismului literar. Preocupat de claritatea şi plăcerea recunoaşterii, Trollope a evitat şabloanele simbolice şi afirmarea conştiinţei de sine prin intermediul stilului, astfel încît achiziţiile realizate în urma lecturării lui Henry James, William Faulkner şi James Joyce  nu pot fi extrapolate şi la romanele lui Trollope. Dar dacă învăţăm să-l citim pe Trollope pentru ceea ce oferă mai curând decât pentru ceea ce nu are, putem totuşi descoperi excelenţa atât în privinţa calităţii, cât şi a cantităţii.

Remarcabilul stil imaginativ al lui Trollope în relatarea povestirilor este rezultatul talentului, eredităţii şi necesităţii.[1]

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

John Galsworthy

JOHN GALSWORTHY

George Eliot
George Eliot

George Eliot - Mary Ann

William Makepeace Thackeray

William Makepeace Thackeray (1811-1863)

Charles Dickens

Charles Dickens (1812-1870)