1795 La 31 octombrie, in Londra, Anglia, s-a născut John Keats. A fost un poet englez, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului englez, alături de Lord Byron și Percy Bysshe Shelley.
1803 In acest an, tatăl lui, care era ospătar la un han din Londra a fost ucis într-un accident. Keats avea pe atunci opt ani. Mama lui s-a recăsătorit, transformându-l astfel pe băiat într-un fel de părinte adoptiv al celor trei fraţi mai mici. A frecventat o şcoală bună, dar nu a manifestat talent şi nici interes pentru literatură. Visa în schimb să devină erou pe câmpul de luptă.
1811 La vârsta de şaisprezece ani a început să se pregătească pentru cariera de farmacist sau doctor, dar avea să abandoneze medicina pentru a se dedica poeziei. A început o ucenicie asiduă în care a asimilat o mare varietate de influenţe literare, dintre care cele mai notabile sunt cele ale lui Spenser Milton, Wordsworth şi Shakespeare, în efortul de a-şi găsi propria individualitate artistică. A atras atenţia lui Leigh Hunt, politician radical, poet şi critic prin intermediul căruia i-a cunoscut pe Shelley, William Hazlitt, Charles Lamb. A împărtăşit interesul lui Hunt pentru mitologie, iar genul acestuia de poezie ca mijloc de evadare a influenţat primele poezii ale lui Keats.
Hotărârea lui Keats de a trece dincolo de obsesia pentru propria persoană spre a aborda teme mai profunde ale unei experienţe tragice a fost determinată în mare parte de moartea fratelui său Tom de tuberculoză şi de dragostea zbuciumată pentru Fanny Bravvne, cu care s-a logodit în 1819.
1818-1819 Acești ani au reprezentat una dintre perioadele cele mai productive care s-au înregistrat vreodată în carierea unui mare poet. Keats şi-a scris toate poemele majore, inclusiv marile ode care i-au asigurat un loc de frunte în panteonul literar. Odată cu dobândirea măiestriei poetice, Keats a atins pragul maturităţii artistice, reuşind să stabilească un echilibru între autoanaliză şi o confruntare mai profundă cu lumea exterioară.
1820 După ce a fost diagnosticat ca tuberculoza, Keais a plecat la Roma.
1821 La 23 februarie, la Roma, Italia, John Keats s-a stins din viata. Pe mormîntul lui se află epitaful pe care şi l-a compus singur: Acest mormânt conţine tot ceea ce a fost perisabil dintr-un tânăr poet englez, care, pe patul de moarte, cu amărăciunea în suflet din cauza forţei malefice a duşmanilor, a dorit ca pe piatra funerară să-i fie gravate următoarele cuvinte: „Aici odihneşte acela al cărui nume a fost scris în apă.”
In remarcabilele sale scrisori, pe care T. S. Eliot le-a considerat „cele mai importante scrise vreodată de un poet englez”, Keats impresionează prin onestitatea sa în raport cu propria persoană şi experienţa care i-a înrâurit devenirea poetică. Pentru Keats, dezvoltarea a fost un proces de cristalizare a unei identităţi poetice cuprinzând lumea ideală a frumosului şi nemuririi, rară a se lăsa strivită de forţele care i se opun în ambele cazuri. Într-o scrisoare adresată fraţilor săi, în 1818, a făcut referiri la formula sa poetică. „Excelenţa în orice artă”, scria el, „înseamnă intensitatea ei, capacitatea de a dizolva tot ceea ce este dezagreabil, căci se află în strânsă legătură cu Frumuseţea şi Adevărul”. Pentru Keats, atingerea acestui scop era posibilă graţie unui soi de capacitate negativă, pe care o definea drept puterea omului „de a se împăca cu incertitudinile, misterele, dubiile sale fară să caute iritat faptele şi raţiunea". În cele mai mari poeme ale sale, „Odă la o urnă grecească”, „Odă la o privighetoare”, „Odă la melancolie”, „Toamnei”, despre care marele critic şi biograf Walter Jackson Bate afirmă că „ar putea fi considerate începuturile dezbaterii simbolice în lirica modera”, poetul trăieşte o experienţă uluitoare, chiar năucitoare şi pătrunde în această experienţă recurgând la interacţiunea dintre imaginaţie şi identificarea acut de senzuală pentru a o înţelege pe deplin. Experienţa nu este elucidată, ci mai degrabă revelată în complexitatea ei prin opoziţiile dintre eu şi celălalt, dintre etern şi temporar, transcendent şi limitare suspendată într-un ansamblu poetic. Simboluri precum privighetoarea şi urna sunt expuse cu o nemărginită forţă de sugestie în meditaţii care sunt nu numai auzite, ci şi simţite. In viziunea lui Keats, poetului îi revine misiunea de a aduce imaginaţia la punctul de maximă presiune şi de a ajunge la nivelul de cunoaştere care se extinde asupra celor mai profunde opoziţii, cum ar fi cele dintre melancolie şi frumuseţe.
Keats şi-a câştigat un loc bine meritat în tradiţia poeziei engleze prin curajul de a aborda actul creaţiei, prin seninătatea cu care a acceptat eşecul şi a trecut dincolo de el, prin sârguinţa sa în deprinderea meseriei de la cei care puteau să-l înveţe. Profeţia lui inspirată din momentul când a început „Hyperion”: „Cred că după moartea mea o să mă număr printre poeţii englezi”, s-a împlinit: aşa cum avea s-o confirme Matthew Arnold, şaizeci de ani mai târziu: „El este - este alături de Shakespeare”.
In mod inevitabil, ca şi în cazul lui Emily Dickinson, povestea poetului rivalizează cu poezia. Suntem la fel de mişcaţi de sfârşitul trist al lui Keats la vârsta de douăzeci şi cinci de ani, ca şi de remarcabilul lui progres ca poet, care promitea chiar mai mult decât a fost în stare să creeze.
Keats fost numit shakespearian datorită obiectivitătii şi onestităţii sale artistice, ca şi încercării de a înţelege întreg ansamblul unei experienţe. Oscar Wilde remarca: „La Keats observăm începutul unei renaşteri artistice a Angliei. Byron era un rebel, iar Shelley un visător; dar în calmul şi claritatea viziunii sale, în autocontrolul şi simţul său estetic infailibil, în recunoaşterea unui domeniu distinct al imaginaţiei, Keats a fost un artist pur şi senin". Niciun poet englez cu excepţia lui Milton nu a avut o influenţă atât de profundă asupra generaţiilor următoare precum Keats. Cel mai tânăr dintre romantici, Keats dă expresie ideilor care au marcat evoluţia romantica şi au eliberat poezia de atitudinea egocentristă conducând-o spre implicarea în experienţă, concreteţe şi o mai mare expresivitate.[1]
Bibliografie:
1 - Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005
