1668 La 21 mai, in Londra, Anglia, s-a nascut Alexander Pope, intr-o familie de catolici. A fost un scriitor englez, fiind considerat unul dintre cei mai mari poeti englezi ai secolului al 18-lea. Niciun alt scriitor nu a exemplificat atat de bine gandirea augusta a vremii precum Pope si a fost, la fel ca si Shakespeare si Milton, una dintre uriasele forte poetice cu care a trebuit sa se masoare ulterior intreaga poezie engleza.
Inca de la nastere, anul Glorioasei Revolutii care l-a detronat pe catolicul Iacob al II-lea si a adus la putere regimul protestant al lui William si Mary, Pope s-a confruntat cu un sentiment anticatolic virulent si cu legi care i-au interzis accesul la universitate, la mai putin de zece mile de Londra. Deoarece i s-a refuzat patronajul de care s-au bucurat cei mai multi confrati ai sai, a devenit primul scriitor englez de la Shakespeare incoace care si-a castigat existenta cu pana. Marcat de o sanatate precara inca din copilarie, Pope a suferit de o tuberculoza a coloanei vertebrale, care i-a deformat corpul. Nu a crescut mai mult de 1.37 m si nu a reusit niciodata sa se imbrace sau sa stea in picioare neajutat decat dupa ce era incins cu un brau rigid. Pe tot parcursul vietii a suferit dureri cornice de cap si astma, precum si de alte simptome care, laolalta, au alcatuit ceea ce obisnuia sa numeasca ,,aceasta lunga boala care este viata mea”.
1680 Pope a studiat acasa cu profesori particulari, iar la varsta de doisprezece ani s-a mutat cu familia intr-o casa de tara din Windsor Forest, unde si-a completat in mod remarcabil studiile ca autodidact. A invatat singur greaca veche, italiana si franceza, in timp ce se perfectiona in poezia latina si engleza. Printre primele lui scrieri dinainte de a implini saisprezece ani se numara o tragedie si o nuvela, care nu au ajuns pana la noi.
1709 Publicarea „Pastoralelor”, la varsta de douazeci si unu de ani, a anuntat afirmarea unei voci politice majore ce l-a situat in centrul vietii literare londoneze, pe care avea s-o domine timp de aproape patruzeci de ani. Dupa acest prim success au urmat decenii de productivitate si realizari neegalate in istoria literaturii. In acea perioada a scris „Eseuri despre critica” (1711), „Padurea Windsor” (1713), „Eloisa catre Abelard” (1717).
1714 Apare „Rapirea Buclei”. Nicio alta lucrare nu ilustreaza mai bine uimitoarea virtuozitate si sanatate morala a lui Pope decat „Rapirea buclei”. Poemul isi are originea in interventia lui Pope pentru a aplana o cearta de familie in momentul in care Lordul Petre a taiat in mod necuviincios o bucla din parul Arabellei Fermor fara incuviintarea acesteia. Poemul lui Pope isi propunea sa preintampine ruptura dintre cei doi printr-un umor savuros, ridicand incidental la statut de poem epic si atribuindu-i o dimensiune eroica pentru a sublinia absurditatea luarii in serios a unor chestiuni atat de neinsemnate. In felul acesta, Pope a realizat unul dintre cele mai marete poeme comico-eroice scrise vreodata, folosind cu efect umoristic procedeele epice ale lui Homer si Vergiliu.
1715-1720 In aceasta perioada, traduce cele ssase volume ale „Iliadei” lui Homer. Traducerea „Iliadei” i-a asigurat reputatia de Homer al englezilor si un venit substantial rezultat din vanzarea volumelor. Ulterior, va publica traducerea „Odiseei” si o editie a operelor lui Shakespeare.
1717 Dupa moartea tatalui sau, Pope s-a mutat impreuna cu mama sa intr-o vila din Twickenham, in apropiere de Richmond, pe malul Tamisei, vila pe care a transformat-o intr-un model de resedinta augustina vizitata frecvent de ilustre personalitati ale vremii, dormice sa-si arate respectul. Cercul lui literar includea personalitati precum Swift, Gay, Concreve, Arbuthnot.
1727 Incepand cu acest an, Pope a revenit la lucrarile originale printre care se numara satira „Dunciada” (1728-1743), o aspra condamnare a stupiditatii si vulgaritatii epocii si „Eseurile morale” (1731-1735).
1733 Una dintre lucrarile filozofice din aceasta perioada este „Eseul despre om”, care, desi neterminat, contureaza un sistem etic unificat, un ecou al lui Milton, pentru ,,a razbuna purtarea lui Dumnezeu fata de om”. Pope era generos cu prietenii sai si respectat de acestia, dar incrancenat in disputele cu dusmanii, care l-au poreclit ,,taunul de la Twickenham”. In pofida duritatii unora dintre atacurile lui, in ansamblu, opera lui Pope se distinge prin echilibrul moral si capacitatea acestuia de a absorbi viata sociala intr-o semnificatie remarcabil de clara si patrunzatoare, dominata de bun-simt si compasiune.
1744 La 30 mai, in Twickenham, Middlesex (fostul comitat al Angliei), Londra, Anglia, Alexander Pope s-a stins din viata.
Alexander Pope a fost numit ,,scriitorul chintesență” al perioadei neoclasice din Europa. Prin remarcabila sa cariera, Pope a impus standarde in domeniul poeziei si al gandirii filozofice si morale definitorii pentru vremea sa. Poezia lui Pope este mai degraba declarativa si mai putin o autoexprimare emotionala a carei sfera de cuprindere include problemele curente din domeniul artei, politicii, comportamentul moral in ceea ce Pope definea drept ,,Natura imbracata in mod avantajos / La care ne-am gandit adesea, dar pe care niciodata nu am exprimat-o atat de bine”.[1]
Bibliografie:
1 - Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005
