1924 La 20 februarie, la Bucuresti, s-a nascut prozatorul, dramaturgul, eseistul si poetul roman Eugen Barbu. Provine dintr-o familie de muncitori (tatal, Nicolae Barbu, tamplar la C.F.R.).
1931-1943 Urmeaza studiile primare, secundare si liceale la Bucuresti.
1943 Se inscrie la Facultatea de Drept.
1943-1945 Urmeaza scoala de ofiteri de jandarmi, renunta la Facultatea de Drept in favoarea acesteia. Tot in aceasta perioada debuteaza sub pseud. Eugen Rabe si Eugen Baraba in "Epigrama", "Pacala", "Veselia", scrie, apoi, la "Fapta" (din 1946).
1945 Din acest an frecventeaza cursurile Facultatii de Litere si Filosofie fara a ajunge la licenta. Jucator de fotbal si antrenor, apoi corector si revizor la Casa Scanteii.
1946 Frecventeaza cenaclul „Sburatorul".
1955 Dupa debutul editorial, ca nuvelist, cu "Gloaba" si dupa scrierile cu subiect fotbalistic ("Balonul e rotund", 1956; "Unsprezece", 1956), apare romanul "Groapa" (1957), unul din varfurile literaturii romane contemporane, refacut mereu pana la editiile definitive din 1963 si 1982. Romanului ii succed cateva volume de nuvele ("Oaie si ai sai", 1958; "Patru condamnati la moarte", 1959; "Pranzul de Duminica", 1962; "Martiriul Sfantului Sebastian", 1969; "Miresele", 1975) si diverse volume de reportaje, note de calatorie, jurnale, versuri ("Osanda soarelui", 1968), eseuri ("Mastile lui Goethe", 1967) etc, dar, mai ales, romane aspirand la alcatuirea unor fresce sociale ("Soseaua Nordului", 1959; "Facerea lumii", 1964) sau, dimpotriva, dictate de gustul pentru descrierea unei lumi fanariote fabuloase si baroce ("Principele", 1969; "Saptamana nebunilor", 1981), situate valoric in apropierea cartii care l-a consacrat.
1962-1968 Redactor-sef la revista "Luceafarul".
1969 I se acorda Premiul „I. Creanga" al Academiei Romane.
1970-1989 Redactor-sef la revista "Saptamana".
1974 Membru al Academiei Romane.
1975-1980 Romanul "Incognito" (4 volume) a starnit aprinse discutii polemice. Acuzat de plagiat, Barbu riposteaza cu asa-zisa formula a „romanuiui-colaj", starnind cel mai mare scandal literar din literatura romana postbelica. Barbu este si autorul unei "Istorii „polemice si antologice"" a literaturii romane, proiectata in mai multe volume, din care a aparut doar primul (1975), dedicat poeziei.
1975 Primeste Premiul Uniunii Scriitorilor.
1978 Premiul international „Herder".
1979-1981 Initiaza seria "Caietelor Principelui", ajunsa la sapte volume. A scris mai multe scenarii (in colab.) pentru filme de lung metraj si seriale T. V. (adaptari dupa opere literare sau filme de actiune), a tradus din opera lui Panait Istrati, cu care marturiseste ca avea vadite afinitati, si a stilizat traduceri intreprinse in colaborare din Dostoievski, Thomas Mann, Faulkner, Priestley, H. Cobb s.a.
1990 Director fondator al rev. "Romania Mare". Colaboreaza la toate revistele importante din ultimii treizeci de ani: "Gazeta literara", "Luceafarul", "Romania literara", "Steaua", pe langa "Saptamana", unde detine un foileton, sau, mai tarziu, "Suplimentul literar al Scanteii tineretului" etc, precum si ziarele din capitala, cu o publicistica deosebit de diversa (de la cronica sportiva, la articol polemic sau politic, de la reportaj la notele de calatorie, de la cronica literara la „cursivul" jurnalistic curent), fragmente de roman, schite, nuvele etc.
1993 La 7 septembrie, la Bucuresti, scriitorul roman Eugen Barbu se stinge din viata.
Cartile lui Barbu, de o derutanta diversitate a genurilor si stilurilor, se aduna intr-o opera inegala valoric ce trece de la capodopera stilistica si expresiva la derizoriul romanului „popular", ilustrand o personalitate contradictorie, de mari ambitii scriitoricesti (varietatea insasi a genurilor o atesta), in care talentul literar se intalneste cu veleitatile cele mai diferite.
