La 9 aprilie, 1894, la Bucuresti, s-a nascut prozatorul, dramaturgul, poetul, eseistul, filosoful si publicistul roman Camil Petrescu. Fiul ofiterului Camil Petrescu (mort inainte de nasterea scriitorului) si al Anei (nascuta Cheler/Keller); crescut de comisarul de politie Tudor Popescu si sotia sa, Maria (prime elemente traumatizante). Urmeaza clasele primare la o scoala din Obor, cartierul parintilor adoptivi apoi cursuri liceale la "Sf. Sava" si la "Gh. Lazar".
Din 11 noiembrie 1913 este student al "Facultatii de Litere si Filosofie" a "Universitatii din Bucuresti".
In 1914 sub pseudonimul Raul D., debuteaza la "Facla" (articolul "Femeile si fetele de azi"). Cu acelasi pseudonim colaboreaza la "Rampa" lui N. D. Cocea si la "Cronica" lui Tudor Arghezi.
Din 1916 urmeaza cursurile scolii militare la Regimentul 6 "Mihai Viteazul" din Bucuresti (in paralel cu cele universitare). La 1 august se inroleaza ca sublocotenent in armata. In 1917 pana la data de 1 august este ranit de trei ori.
In 1918 cade prizonier si revine in tara la 10 aprilie. Razboiul il supune unor noi experiente traumatizante (ramane pentru tot restul vietii cu auzul slabit). Este perioada scrierii, mereu reluate, a piesei "Jocul ielelor". In 1919 este licentiat in filosofie cu o lucrare de logica.
In perioada 1919-1921 activeaza ca profesor la Timisoara. Conduce revista "Banatul romanesc". Revine la Bucuresti, iar pentru scurt timp, activeaza in grupul revistei "Sburatorul". Scrie si publica febril; articolele sale, de o rara vehementa polemica, apar in mai toate revistele vremii, precum si in revistele pe care le-a intemeiat si condus: "Saptamana muncii intelectuale" (1924) si "Cetatea literara" (1926).
In 1923 publica volumul "Versuri", iar in 1925 apare "Suflete tari" (la Teatrul National din Bucuresti) - oarecare succes. Din motive obiective, dar si ca urmare a unor cronici exagerat de severe, piesa "Mioara" (1926) cade. Esecul il indreapta spre proza, care il impune definitiv atentiei publice, mai intai cu "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930), si apoi cu "Patul lui Procust" (1933), roman care ii aduce aproape unanima recunoastere a talentului.
In perioada 1927-1940 "Notele zilnice" il arata ca pe o fiinta hartuita de lipsuri materiale si de complexul propriei infirmitati, inconjurata din toate partile de ostilitate si de atacuri nedrepte.
In 1933 publicarea pamfletul critic "Eugen Lovinescu supt zodia seninatatii imperturbabile" marcheaza pragul ultim al rupturii de marele critic. Din 1934 il gasim colaborator si apoi redactor-sef al "Revistei Fundatiilor Regale", unde publica multe dintre cele mai valoroase studii ale sale.
In 1939 ocupa functia de director al Teatrului National din Bucuresti, functie ce o va detine doar 10 luni.
Pana in 1943, Camil Petrescu se dedica filosofiei; aprofundeaza studiul fenomenologiei si schiteaza bazele unui "sistem" propriu, de esenta fenomenologica: Substantialismul.
Din 1948 devine membru titular al Academiei Romane. In 1953 publica primul volum al romanului istoric "Un om intre oameni", opera in trei volume insumand peste 1500 pagini, ramasa neterminata.
In 1954 i se acorda "Premiul de Stat" clasa I si titlul de "Laureat al Premiului de Stat" pe anul 1953, decorat cu "Ordinul Muncii" clasa I.
La 14 mai 1957, la Bucuresti, Camil Petrescu trece in nefiinta. Se cunosc putine detalii despre moartea lui Camil Petrescu.
In oricare dintre multiplele domenii la care s-a oprit, activitatea sa se situeaza in zona superioara a creativitatii. Cu "Ultima noapte" si cu "Patul lui Procust" a modificat profund romanul romanesc, fiind considerat un pioner al romanului modern.