Camil Petrescu este o figură emblematică a literaturii române, cunoscut pentru contribuțiile sale esențiale ca prozator, dramaturg, poet, eseist, filosof și publicist. Considerat un pionier al romanului modern românesc, Petrescu a revoluționat literatura cu operele sale marcante, precum „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și „Patul lui Procust”.
Tinerețea și educația
Camil Petrescu s-a născut la 9 aprilie 1894 în București, fiind fiul ofițerului Camil Petrescu (decedat înainte de nașterea scriitorului) și al Anei Keller. Crescut de comisarul de poliție Tudor Popescu și soția acestuia, Maria, copilăria sa a fost marcată de primele experiențe traumatizante. A urmat școala primară în cartierul Obor și cursurile liceale la Sf. Sava și Gh. Lazăr.
În 1913, Camil Petrescu devine student la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde își va aprofunda interesul pentru literatură și filosofie.
Debutul literar și cariera timpurie
Camil Petrescu debutează în 1914 sub pseudonimul Raul D., publicând articolul „Femeile și fetele de azi” în revista „Facla”. Colaborează ulterior cu „Rampa” lui N. D. Cocea și „Cronica” lui Tudor Arghezi, consolidându-și astfel reputația în mediul literar.
În paralel cu studiile universitare, urmează cursurile școlii militare la Regimentul 6 „Mihai Viteazul” din București. În 1916, se înrolează în armată ca sublocotenent, iar în anul următor, este rănit de trei ori și cade prizonier. Experiențele traumatizante din război îl vor marca profund, afectându-i auzul pentru tot restul vieții și influențând tematica lucrărilor sale ulterioare, cum ar fi piesa „Jocul ielelor”, pe care o scrie și o rescrie în această perioadă.
Activitatea literară și consacrarea
După război, în 1919, Camil Petrescu obține licența în filosofie cu o lucrare de logică și activează ca profesor în Timișoara. Acolo, conduce revista „Banatul Românesc” și colaborează cu diverse reviste literare, inclusiv cu „Sburătorul”. În anii următori, publică articole și eseuri de o rară vehemență polemică în reviste precum „Săptămâna muncii intelectuale” (1924) și „Cetatea literară” (1926).
În 1923, își lansează volumul de poezii „Versuri”, iar în 1925, piesa „Suflete tari” este pusă în scenă la Teatrul Național din București, având un succes moderat. Totuși, eșecul piesei „Mioara” în 1926 îl orientează către proză, unde va avea un impact major.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930) și „Patul lui Procust” (1933) îi aduc recunoașterea definitivă, fiind considerate capodopere ale literaturii moderne românești. Stilul inovator, analiza psihologică profundă și temele de război și dragoste explorate în aceste opere îl consacră drept unul dintre cei mai importanți scriitori ai generației sale.
Filosofia și activitatea publicistică
După 1934, Camil Petrescu devine colaborator și ulterior redactor-șef la „Revista Fundațiilor Regale”, unde publică unele dintre cele mai valoroase studii ale sale. În 1939, preia funcția de director al Teatrului Național din București, deținută doar pentru 10 luni.
Până în 1943, se dedică intens filosofiei, fiind influențat de fenomenologie. Aprofundează acest curent și schițează un sistem filosofic propriu, pe care îl numește „Substanțialism”.
Recunoaștere și ultimele lucrări
În 1948, Camil Petrescu devine membru titular al Academiei Române, iar în 1953, publică primul volum al romanului istoric „Un om între oameni”, o lucrare monumentală de peste 1500 de pagini, rămasă neterminată. În 1954, este decorat cu Premiul de Stat clasa I și Ordinul Muncii clasa I pentru contribuțiile sale literare.
Camil Petrescu se stinge din viață la 14 mai 1957, lăsând în urmă o moștenire literară de neegalat. Deși detaliile despre moartea sa rămân puțin cunoscute, impactul său asupra literaturii române moderne este profund și durabil.
Moștenirea lui Camil Petrescu
Camil Petrescu a fost o personalitate complexă, care a influențat profund evoluția literaturii române. În oricare dintre domeniile sale de activitate – fie în proză, poezie, dramaturgie sau filosofie – a demonstrat o creativitate remarcabilă. Prin romanele sale de referință, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și „Patul lui Procust”, a revoluționat romanul românesc și a deschis drumul către literatura modernă, fiind considerat un inovator al analizei psihologice și al introspecției literare.
