SCRIITORI

Petre Dulfu (1856-1953)

 

Petre Dulfu1856 La 10 martie, in comuna Tohat, judetul Salaj, intr-o familie de intelectuali, se naste Petre Dulfu. Mama, Gafia Bran, fiica si sora de preot, ii cultiva inspirat din primii ani ai vietii dragostea fierbinte pentru povesti si basme. Tatal sau, Chifor Dulf, era un militant activ pentru drepturile romanilor aflati sub chinuitorul jug al stapanirii austro-ungare.

1864-1871 Urmeaza clasele primare si cele 6 clase ale invatamantului secundar, la Baia Mare, in limba maghiara, obligatorie pe atunci in toate institutiile de invatamant din Transilvania si, cu tot handicapul reprezentat de studiul intr-o limba complet straina, se dovedeste un elev exceptional, la finele fiecarui an de studii obtinand premiul I.

In clasa a IV-a de liceu a reusit apropierea pentru prima oara de literatura romana. Devenit membru al societatii de lectura, infiintata de elevii romani ai liceului, citeste, printre altele, remarcabilele "Doine" si "Lacrimioare", sub impulsul carora scrie primele versuri.

1872-1875 Urmeaza cursurile liceale la Baia Mare, in foaia matricola fiind consemnata in dreptul numelui sau caracterizarea "exceptional cu laude si sarguincios". Tot in 1872 incepe sa colaboreze la revista sapirografiata a liceului, pe care, in cele din urma, aproape ca o redacteaza singur. Adevaratul debut are loc in paginile revistei "Familia", condusa de Iosif Vulcan, la opt ani dupa ce tot in aceasta publicatie debutase Mihai Eminescu. In aceasta perioada publica versuri patriotice ocazionale si o serie de poezii romantioase, erotice intr-o serie de reviste romanesti ("Sezatoarea", "Amicul familiei", "Cartile sateanului roman") si continua totodata colaborarea la cunoscuta revista din Oradea, "Familia".

1876 La 4 iunie, absolva cursurile liceale la Cluj, unde a urmat, tot in limba maghiara, ultimele doua clase. "Testimoniul de maturitate" cu numarul 65, aflat in pastrarea familiei, atesta, nici vorba, mai mult decat o pregatire excelenta, pilduitoare intr-adevar, daca nu una de exceptie absoluta la toate materiile de studiu.

1876 Isi incepe studiile la Universitatea din Cluj. Preocupat de starea de atunci si de oricand a literaturii romane, dar avand temeinice cunostinte in domeniul respectiv al literaturii universale, cunoscator sigur al catorva limbi straine, devine studentul preferat al profesorului Grigore Silasi, care-l recomanda calduros, intr-o scrisoare, lui Vasile Alecsandri.

1878-1880 Student fiind, Petre Dulfu realizeaza traducerea, pentru prima oara in limba romana, a capodoperelor dramaturgiei grecesti antice, "Ifigenia in Aulida" si "Ifigenia in Taurida", de Euripide. Spirit critic si autocritic, poetul se declara nemultumit de valoarea traducerilor — desi acestea fusesera publicate in revista "Amicul familiei" si editate in brosuri in 1880 la Gherla, care s-au epuizat: "... In aceasta prima incercare de traducere am gasit pe urma multe scaderi atat din punctul de vedere al interpretarii textului original, cat si in ce priveste limba si versificatia romaneasca...". Aceste traduceri evident au fost ulterior perfectionate, cunoscand mai multe editii si o larga circulatie in epoca, data fiind si  conditia lor cultural-artistica.

1881 Nereusind sa obtina o bursa de studii in strainatate, la 10 iunie, isi sustine doctoratul la Cluj, cu lucrarea "Alecsandri Vazul müködese a román terén" (Activitatea lui Vasile Alecsandri in literatura romana). Dincolo de curajul de a realiza o teza despre un autor roman in acei ani de inasprire a absolutismului austro-ungar, lucrarea a avut darul de a face cunoscuta in randurile cititorilor de limba maghiara nu doar personalitatea si opera lui Alecsandri, ci si a contextului literar romanesc. Cu o intuitie extraordinara, dar si in baza studiului aprofundat al literaturii romane, Petre Dulfu notand in teza sa: "Natiunea romana in momentul de fata traieste perioada de inflorire a creatiei poetice... Creatia poetica romana de pana acum atinge punctul culminant cu opera lui V. Alecsandri. Cu aceasta nu vreau sa spun ca prin Alecsandri creatia poetica a natiunii romane si-a atins apogeul. Ea se afla departe de punctul culminant al infloririi sale, dar Alecsandri a trasat deja si a pregatit bine drumul spre culmi si, tocmai pentru aceasta, opera lui care oglindeste inaintarea spirituala si starea de dezvoltare culturala a natiunii romane merita atentia nu numai a natiunii romane, ci a oricarei natiuni". La sfarsitul tezei sunt cuprinse si traducerile efectuate in limba maghiara a douasprezece poeme de "Bardul de la Mircesti"  Vasile Alecsandri.

In octombrie este numit profesor de pedagogie la Scoala Normala „Carol I“ din Bucuresti, unde functioneaza doar pentru o foarte scurta perioada de timp, deoarece este staruitor rugat sa preia conducerea Scolii Normale din Turnu-Severin.

1881-1882 In noiembrie, este profesor si director la Scoala Normala dinTurnu-Severin, institutie ce urma sa se desfiinteze la finele anului scolar.

1882-1887 Revenit la Bucuresti, la solicitarea profesorului si pedagogului Barbu Constantinescu, isi desfasoara activitatea de profesor de filosofie la Azilul "Elena Doamna“ si la Scoala Normala a Societatii pentru invatatura poporului roman. In aceasta perioada ii cunoaste pe Ioan Slavici, si el profesor la Scoala Normala, pe Eminescu, Vlahuta, Hasdeu si alte mari personalitati ale culturii romanesti.

1884 La 5 mai, prin plecarea la Sibiu a lui Slavici, la conducerea revistei "Tribuna", a primit si postul de profesor suplinitor la catedra de limba romana a aceleiasi Scoli Normale. In toata aceasta perioada publica in revistele de pedagogie ale vremii — "Educatorul", "Lumina pentru toti", "Revista pedagogica" — o serie de articole necesare pentru evolutia spiritului, articole in care isi expune opiniile privitoare la rolul invatatorilor, considerandu-i adevarati aparatori ai ordinii si pacii sociale, mesageri ai civilizatiei si culturii in satele si orasele romanesti.

Editeaza ca autor sau in colaborare cu altii diverse manuale scolare.

1886 Se casatoreste cu Elena Mateescu, cu care a avut patru copii, unul botezat in traditia ardeleneasca tot cu numele tatalui, Petre. Viata alaturi de sotia sa s-a dovedit benefica pentru scriitor, aceasta incurajandu-l cu caldura sa-si dedice viata scrisului, dupa cum marturisea insusi Petre Dulfu intr-o autobiografie manuscrisa aflata in arhiva familiei.

1897 Publica povestea in versuri "Printesa fermecata".

1889 Atras de genul dramatic, publica, la indemnul lui Slavici, in revista "Tribuna", piesa intr-un act intitulata "Cearta pentru nimica". Asemeni altor incercari dramatice, si aceasta are indubitabil mai mult poate o  valoare eminamente moralizatoare decat una propriu-zis literara, daca e sa spunem lucrurilor pe nume.

1890 Publica cursul "Etica".

1891 Publica cursul "Estetica", destinat elevilor scolilor normale, in care expune o seama de idei interesante si originale cu privire la rolul primordial al educatiei estetice, al artelor frumoase si scrisului in viata de zi cu zi.

1891 La 20 februarie, obtine certificatul de cetatenie romana.

1893 La 4 iunie, prin Ordinul nr. 4739 al Ministrului Instructiunii Publice, obtine numirea definitiva la Azilul "Elena Doamna" si Scoala Superioara Normala.

1894 Apare cartea care l-a consacrat in literatura romana, "Ispravile lui Pacala", transpunere in versuri a povestirilor si snoavelor din literatura populara. Cartea a fost reeditata de nenumarate ori de-a lungul timpului.

1896 Publica "Legenda Tiganilor", cu subtitlul "Din popor pentru popor".

1902 Apare studiul "Foloasele invataturii", care insumeaza opiniile si cercetarile sale in legatura cu procesul de instructie, menirea dascalilor etc.

Apare in aceasta perioada, nespecificandu-se anul publicarii, "Din lumea satelor". Alegere de strigaturi, de cantece glumete si de snoave. Cuprinde: "Dracusorii", "Cotofana", "Narav rau".

1903 Traducerile sale din Euripide au fost distinse cu Premiul "Adamachi" al Academiei, recunoscandu-i-se de catre N. Quintescu, un mare specialist in literatura antica, in Raportul de premiere, eruditia si realul talent literar.

1909 Sub titlul "Snoave", apare o culegere de snoave versificate care cuprinde: "Norocul", "Privighetoarea", "Negrila", "Cotofana", "Dracusorii".

1910 Sub titlul "Cantece si povesti", publica un volum selectiv cu creatii aparute anterior.

1913 Ca orice ardelean, visa sa infaptuiasca neindoielnic epopeea poporului roman, astfel ca, in urma unei munci inspirate si sustinute, publica "Gruia lui Novac", o epopee alcatuita din cantecele de vitejie ale romanilor.

1917 In timpul razboiului a lucrat la Iasi, la Cenzura Postei. In acest oras Dulfu pierde, in urma imbolnavirii, pe una dintre fetitele sale.

1918 Unirea Transilvaniei cu patria mama marcheaza prima abatere de la disciplina de fier pe care o propovaduia si demonstra la catedra.

Vadit emotionat, cu lacrimi in ochi, dascalul i-a anuntat pe elevi ca nu mai poate continua lectia si, abatandu-se de la program, le-a vorbit despre insemnatatea momentului istoric de neuitat cu o caldura extraordinara. Printre elevii aflati atunci in clasa in acea zi de 1 Decembrie se numara fireste si fiul sau, Petre.

1919 Publica "Povestea lui Fat-Frumos", dar, continuandu-si preocuparile legate de destinul invatatorilor, editeaza in acest an si "Visuri implinite", volum de versuri care le este dedicat.

1920 In spiritul preocuparilor sale de pedagog, alcatuieste si publica "Fapta si rasplata", o culegere de "povestiri pentru copii si pentru popor", cu caracter moralizator.

1921 Se retrage din randul corpului profesoral al Scolii Normale de pe langa Azilul "Elena Doamna", intrucat, nerefacut deplin de pe urma mortii fiicei sale, nu mai putea sa aiba zi de zi in fata pe copilele care-i aminteau vrand-nevrand de pierderea dureroasa suferita.

1923 Publica povestirea "Ion Saracul" si un volum de povesti, unele aparute anterior, sub titlul "Odinioara".

1924 Revine la pasiunea sa pentru creatia dramatica, publicand o "comedie poporana, cu cantece, in patru acte", intitulata "Pacala argat", în fapt o transpunere pentru scena a catorva ispravi ale personajului sau favorit.

1925 Publica noi povestiri cu caracter etico-civic si educativ, moralizator in definitiv, reunite sub titlul comun "Razbunarea Lenutei".

1926 Scoate de sub lumina tiparului o fermecatoare poveste in versuri, intitulata "Zana Florilor".

1931 Apar doua povesti, "Povestea unui orfan" si "Povestea Romaniei Mari".

1939 In pofida varstei inaintate — avea 83 de ani! — se dovedeste acelasi suflet sensibil, apropiat de copii, carora le ofera o ultima si foarte frumoasa poveste in versuri, "Cei doi Feti-Logofeti cu parul de aur".

1953 In ultima zi a lunii octombrie, paraseste aceasta lume, intrand in nemurire cu aceeasi discretie si decenta cu care a trait vreme de aproape un secol. Uitat practic de critica si istoria literara, in care gasim rar scurte referiri la creatia si personalitatea sa, Petre Dulfu va ramane pururi iubit de cititorii pe care i-a incantat cu povestile sale. Biografie realizata de Cristiana Craciun.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Alexandru Ivasiuc

Adrian Paunescu

Adrian Păunescu

Adrian Maniu

Alecu Russo

ALECU RUSSO