SCRIITORI

Dante Alighieri

Dante Alighieri

1265 La 29 mai, in Florenta, Italia, s-a nascut Dante Aligieri. A fost un poet si filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodopera a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limba italiana, Sommo Poeta („poet in cel mai inalt grad”).[2]

In biografia timpurie a poetului, alcatuita de Boccaccio, acesta afirma ca tanarul Dante a studiat poezia, pictura si muzica, iar poemele lui de inceput vadesc influenta exercitata de poezia provensala franceza, de clasicii cunoscuti la vremea respectiva si de poezia italiana originala, care inregistra o perioada de inflorire.[1]

1274 Cel mai semnificativ eveniment al tineretii, dupa cum singur spune in opera sa „La Vita Nuova”, este intalnirea cu Beatrice (nobila florentina Bice di Folco Portinari), pe care o vede in numai trei ocazii, fara sa fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodata. Indragostit de ea pana la adoratie, Beatrice devine simbolul angelic al gratiei divine, pe care o va canta exaltat in „La Vita Nuova” si mai tarziu in „Divina Commedia”.

1285 La varsta de 20 de ani, se casatoreste cu cu Gemma Di Manetto Donati, apartinand unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni si Antonia.[2]

1292 La doi ani de la moartea lui Beatrice, fata de care se indragostise in copilarie,  Dante scrie „La vita Nuova” (Viata noua), o autobiografie psihologica si spirituala sub forma unei combinatii de sonete si ode cu comentarii in proza, care descriu cele trei stadii ale iubirii lui pentru Beatrice. Lucrarea este unica in literatura medievala, imbinand liricul si filozoficul intr-o naratiune pe masura maretiei . Alte lucrari importante ale lui Dante sunt „Convivo” (Banchetul), semnificativ pentru utilizarea prozei italiene in locul limbii latine rezervate meditatiilor serioase; „De Vulgari Eloquetia” (Elocventa limbii comune) care precizeaza scopurile si mijloacele de realizare a unei literaturi in care precizeaza scopurile si mijloacele de realizare a unei literaturi in limba vorbita; si „De Monarchia” (Despre monarhie), teoriile lui politice despre o buna guvernare, care presupune separarea Bisericii de stat. [1]

1293 In urma unui decret prin care nobilii erau exclusi de la orice activitate politica, Dante este constrans sa se dedice numai creatiei literare. Doi ani mai tarziu, acest decret este abolit, cu conditia ca persoana interesata sa faca parte dintr-o corporatie artizanala. Dante se inscrie in corporatia medicilor si farmacistilor, si in cea a bibliotecarilor, cu mentiunea de „poet”. Se afiliaza fractiunii „Guelfilor albi”, care se opuneau influentei papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani.[2]

1300 Este ales ca magistrat, unul din cei sase "Priori" - supraveghetori ai puterii executive care alcatuia „Signoria”. La indemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - „albii” si „negrii” - din randul Guelfilor, au fost exilati pentru a se mentine linistea in oras. [2]

1302 In timp ce se afla intr-o misiune diplomatica la Roma, a fost acuzat pe nedrept de luare de mita, amendat si exilat pentru doi ani. Intrucat a refuzat sa plateasca amenda, s-a decis executarea silita a pedepsei, drept pentru care Dante n-avea sa mai revada niciodata Florenta. Si-a petrecut anii ramasi calatorind dintr-un loc in altul, la dispozitia diversilor patroni din diferite orase italiene, sperand intr-o reabilitare politica ce nu s-a mai produs niciodata.[1]

1310 In acest an, speranțele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea in Italia a imparatului Henric al VII-lea de Luxemburg, in care vedea rezolvarea rivalitatilor dintre orasele italiene, dar moartea brusca a lui Henric in 1313 la Siena intrerupe restaurarea puterii imperiale.

1316 Conducerea orasului Florenta il invita sa se intoarca din exil, dar conditiile umilitoare erau aceleasi ca pentru un infractor iertat. Dante respinge cu demnitate invitatia, spunand ca nu se va intoarce decat daca i se va restabili in intregime onoarea („senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai”).

1319 Dante este invitat la Ravenna de catre Guido Novello da Polenta, conducatorul orasului.[2]

1321 Este trimis ca ambasador la Venetia. In timpul calatoriei de intoacere, sufera un atac de malarie si moare in noaptea de 13 spre 14 septembrie, la Ravenna, unde se gaseste si astazi mormantul sau, desi florentinii i-au pastrat un loc special in biserica Santa Croce. Dante devenise unul dintre cei mai invatati oameni din Europa, reflectiile sale despre lume si stiinta fiind sintetizate in monumentala sa „Comedie”, scrisa intre 1308-1321 (titlul avea sa fie completat cu „Divina” in secolul al XVI-lea).[1]

 

 

Bibliografie:

    1. Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005;
    2. Dante Alighieri, ro.wikipedia.org

 

ARTICOLE SIMILARE

Luigi Pirandello

LUIGI PIRANDELLO

Dio Cassius

Amerigo Vespucci

Cornelius Tacitus