CINE A FOST GUSTAVE FLAUBERT?
Gustave Flaubert a fost un remarcabil romancier și prozator francez, considerat unul dintre pionierii realismului literar. Opera sa de vârf, "Madame Bovary" (1857), este un exemplu ilustru al analizei critice a societății burgheze din secolul al XIX-lea. Flaubert a cultivat un stil literar meticulos, fiind cunoscut pentru perioadele sale lungi de scriere și perfecționismul său. De-a lungul carierei sale, a abordat teme variate, de la dragoste și disperare la critica socială, reflectând profunzimile condiției umane. Înzestrat cu un talent literar precoce, Flaubert a început să scrie povestiri romantice încă de la vârsta de șaisprezece ani.
NAȘTEREA ȘI FAMILIA
La 12 decembrie 1821, în Rouen, Franța, s-a născut marele romancier francez Gustave Flaubert. Flaubert provenea dintr-o familie burgheză pe care a analizat-o cu meticulozitate și a descoperit că este limitată și îngustă. Tatăl lui era medic-șef la spitalul Hotel-Dieu, iar mama lui, fiica unui medic dintr-un mic orașel.
EDUCAȚIA
În luna februarie din 1832, Gustave intră ca extern la liceul din Rouen, căruia îi păstrează o tristă amintire pentru o anume educație romantică, desuetă, care împingea mulți elevi la viciu și adesea la sinucidere. Supraîncărcarea volumului de materii predate, învățarea mecanică îl dezgustă pe adolescent, care reface trăirile de atunci în pateticele pagini ale "Memoriilor unui nebun": "Mă mai văd așezat, pe băncile clasei, absorbit în visele mele de viitor [...] în timp ce pedagogul râdea de versurile mele latinești, iar colegii mă priveau batjocoritor".
Familia lui era însă hotărâtă să-l facă avocat, iar Gustave Flaubert și-a petrecut un an la Universitatea din Paris, unde și-a neglijat studiile, astfel că a căzut la examene. O depresie l-a adus înapoi la moșia familiei din Croisset, în apropiere de Rouen.
După moartea tatălui său din 1846, a locuit cu mama și nepoata sa tot restul vieții, dedicându-se exclusiv scrisului.
CARIERA LITERARĂ
În 1857, Gustave Flaubert publică romanul "Madame Bovary", operă capitală pentru literatura secolului XIX. Romanul a stârnit imediat un imens scandal, în urma căruia Flaubert a fost judecat și achitat cu mare greutate de acuzația de „ultraj la adresa moralei publice și a religiei”. Povestea relatează viața maritală a lui Charles și Emma Bovary. Acesta este un medic de țară marginalizat; Emma se află în căutarea unei evadări romantice pe care o găsește inițial în lecturi. Visul ei se traduce în două aventuri amoroase penibile, datorii crescânde și în cele din urmă sinucidere. Un element central al dramei casnice este atmosfera înconjurătoare de meschinărie și ipocrizie burgheză care domină întregul roman.
Gustave Flaubert a mai ilustrat realismul vieții franceze în exoticul și tulburătorul "Salammbo" (1862), un roman istoric plasat în vechea Cartagina, pentru care a călătorit în Tunisia ca să strângă materialul de bază. Următorul său roman, din nou o oscilație între romantism și realism, este o amplă panoramă socială a unei "Educații Sentimentale" (1869), povestea pasiunii lui Frederic Moreau pentru soția mai în vârstă a unui om de afaceri. A scris apoi versiunea finală a lucrării sale timpurii, "Ispitirea Sf. Anton" (1874) și "Trei povestiri", inspirate din viețile unor sfinți. Una dintre ele, "O inimă simplă", despre care Ezra Pound a spus că „înglobează tot ceea ce se știe despre scris”, a fost considerată ca un model de tehnică de proză scurtă.Â
DECESUL
La 8 mai 1880, Gustave Flaubert a murit pe neașteptate în urma unui accident cerebral, lăsând neterminat un roman satiric, "Bouvard și Pécuchet".
Moștenirea fundamentală lăsată de Flaubert o reprezintă extinderea asupra beletristicii a exigențelor artei celei mai înalte. Dacă înainte de el romanul avea reputația deloc măgulitoare a unei forme de divertisment facil, Flaubert a contribuit la schimbarea ei atât prin subiect, cât și prin stil. Respingând conceptul romantic de artă pentru artă, Flaubert a creat un nou standard artistic pentru roman în care consecvența și unitatea proiectului prevalează asupra așteptărilor convenționale ale cititorului. El a înlocuit structura episodică, discontinuă a romanelor timpurii cu o metodă de construcție împrumutată din poezie, cu contrapunct și imagistică în care cititorul trebuie să vibreze la un model elaborat de asociații menite să dezvolte narativa romanului.
