George Enescu

GEORGE ENESCU

  • NASCUT: 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani
  • DECEDAT: 4 mai 1955 (73 de ani), Paris, Île-de-France, Franța
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor

A fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este considerat cel mai important muzician român.

NAȘTEREA ȘI FAMILIA

La 19 august 1881, în Liveni-Vârnav, județul Botoșani, România, s-a nascut George Enescu. S-a nascut în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. Acesta a fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Numele lui era Gheorghe, dar părinții lui l-au alintat Jorjac.

EDUCAȚIA

A manifestat încă din copilărie, 1885, o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.

În 1886, la vârsta de 5 ani, apare în primul său concert și începe studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella.

Între 1888-1894, studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul.

În perioada 1895-1899, după absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție).

OPERA ȘI CARIERA

La data de 6 februarie 1898, are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu „Suita simfonică Poema Română”. În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

La începutul secolului XX, în 1901, încep să apară primele sale lucrări semnificative, cum sunt cele două „Rapsodii Române” (1901-1902), „Suita Nr. 1 pentru orchestră” (1903), prima sa „Simfonie” (1905), „Șapte cântece” pe versuri de Clément Marot (1908). Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier.

În anii Primului Război Mondial, 1914-1918, rămâne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: „Simfonia Nr. 2” (1913), „Suita pentru orchestră Nr. 2” (1915). În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție George Enescu, în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte. După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach.

Între 1921-1931 lucrează la opera „Oedip”, monumentală creație dramatică și muzicală, care a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai târziu. Aceasta fusese una din doamnele de onoare ale Reginei Maria și, după o căsătorie cu prințul Cantacuzino și o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu, și-a turnat acid pe față. La auzul veștii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viața și va apărea in fotografii cu un voal negru pe față.

În 1923, calatorește în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestra din Philadelphia.

La 13 martie 1936, are loc premiera operei „Oedip” a avut loc la Paris, ce s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe „Oedip” pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, „Oedip la Colonos” și „Oedip rege”. Libretistul operei a fost Edmond Fleg. Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, când, în 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană. 

În 1938, calatorește din nou în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestra din New York.

In noiembrie 1939, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, rămas în București, a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu, Sabin Drăgoi. După război a dat concerte împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels și Yehudi Menuhin, care l-a vizitat la București și la Sinaia.

VIAȚA PERSONALĂ

Pe 4 decembrie 1937, Enescu s-a căsătorit cu Maria Tescanu Rosetti.

ULTIMII ANI

În ultimii ani ai vieții a compus „Cvartetul de coarde Nr. 2”, „Simfonia de Cameră” pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit „Poemul simfonic Vox Maris” pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, „Simfoniile Nr. 4 și 5” rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu).

MOARTEA

În 1955, odată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris, unde s-a stins din viață în noaptea dintre 3 și 4 mai. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68.

„Oedip” și-a păstrat popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului Internațional „George Enescu” din București, premiera românească datând din 1958, când în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținând lui Jean Rânzescu, iar dirijor fiind Constantin Silvestri. În ultima perioadă se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

ARTICOLE SIMILARE

Grigore Antipa

Ștefan Luchian

Gheorghe Zamfir
Gheorghe Zamfir

Gheorghe Zamfir

Părintele Cleopa

Părintele Cleopa