La 21 aprilie 1926, in Mayfair, Londra, Regatul Unit, s-a născut Maria Alexandra Elizabeta, cunoscuta drept regina Elisabeta a II-a. A fost cel mai longeviv monarh din lume, iar în istoria Marii Britanii are cea mai lungă domnie, depășind-o pe regina Victoria la 9 septembrie 2015. A domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea). A fost fiica ducelui si a ducesei de York care au devenit mai tarziu regele George al VI-lea si regina Elisabeta. Aceștia si-au educat fiica in privat, acasa.
În 1936 tatal sau a urcat pe tron, dupa abdicarea fratelui sau, regele Edward al VIII-lea, moment in care Elisabeta era mostenitorul prezumtiv.
Între 1939-1940 elisabeta a început să preia funcții publice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, servind în cadrul Serviciului Teritorial Auxiliar.
În anul 1947 s-a căsătorit cu Ducele de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și Danemarcei, cu care are patru copii: Charles, Anne, Andrew și Edward. Elisabeta l-a întâlnit pe viitorul ei soț în 1934 și 1937. Ei sunt veri de-al doilea prin regele Christian IX al Danemarcei și prin regina Victoria. După o altă întâlnire la Naval Royal College din Dartmouth, în iulie 1939, Elizabeth - deși avea doar 13 ani - a spus ca s-a îndragostit de Filip și au început să facă schimb de scrisori. Elisabeta avea 21 de ani când a fost anuntata logodna lor în mod oficial, la 9 iulie 1947.
Elisabeta și Filip s-au căsătorit la 20 noiembrie, în cadrul catedralei Westminster din Londra. Ei au primit 2500 cadouri de nunta, din intreaga lume. Pentru că Marea Britanie nu era încă recuperata dupa distrugerile provocate de război, Elizabeth a solicitat cupoane de rație pentru a-si cumpăra materialul pentru rochia de mireasa, care a fost proiectata de Norman Hartnell. Dupa razboi, Marea Britanie, nu a acceptat ca ducele responsabil de relatiile germane din Edinburgh, inclusiv cele trei surori supravietuitoare, să fie invitati la nuntă. De asemenea, ducele de Windsor, fostul regele Edward al VIII-lea, nu a fost invitat.
Pe parcursul acestui anului 1951, sănătatea lui George al VI-lea a scăzut și Elisabeta a stat frecvent langa el, la evenimente publice. Când ea a vizitat Canada si pe presedintele Harry S. Truman, D.C., în octombrie, regele a murit în timp ce ea se afla în turneu.
Din anul 1952, momentul încoronării sale, a fost regina Regatului Unit, Canada, Australia, Noua Zeelandă si regina a Commonwealth-ului care cuprindea 52 de state. A fost de asemenea regina a 12 tări care și-au câștigat independenta de la urcarea sa pe tron. Tari precum Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent si Grenadinele, Belize, Antigua si Barbuda, Sfântul Cristofor si Nevis. Odată cu urcarea pe tron a Elisabetei, potrivit tradiției, casa regală ar fi urmat să ia numele soțului ei, devenind Casa de Mountbatten. Cu toate acestea, regina Mary și primul ministru Winston Churchill s-au opus, iar casa regală și-a păstrat numele de Casa de Windsor, spre nemulțumirea ducelui, care s-a plâns că este „singurul om din țară care nu are voie să dea numele propriilor săi copii.” In timpul domniei sale, au avut loc schimbari constitutionale majore, cum ar fi descentralizarea in Regatul Unit, repatrierea Canadei si decolonizarea Africii. Ea a domnit de asemenea prin multe razboaie si conflicte care au implicat multe dintre teritoriile ei. Este monarhul cu cea mai lunga domnie din Marea Britanie si din lume.
Regina, care a deschis Jocurile Olimpice de vară din 1976 la Montreal, a deschis și Jocurile Olimpice de vară din 2012 și Jocurile paralimpice de la Londra, făcând-o primul șef de stat care a deschis două Jocuri Olimpice în două țări. Pentru Jocurile Olimpice de la Londra, ea s-a jucat într-un scurtmetraj ca parte a ceremoniei de deschidere, alături de Daniel Craig în rolul lui James Bond. La 4 aprilie 2013, ea a primit un BAFTA onorific pentru patronajul ei al industriei filmului și a fost numită „cea mai memorabilă Bond Girl de până acum” la ceremonia de premiere.
În 1977, regina Elisabeta a II-a si-a sarbatorit Jubileul de Argint, repezentat de cei 25 de ani de domnie.
În 2002 regina isi sarbatoreste Jubileul de Aur, 50 de ani de la urcarea pe tron, iar în 2012 se implinesc 60 de ani de la incoronarea reginei, aceasta sarbatorindu-si Jubileul de Diamant;
La 3 martie 2013, Elizabeta a rămas peste noapte la Spitalul Regelui Edward al VII-lea, ca măsură de precauție, după ce a dezvoltat simptome de gastroenterită. O săptămână mai târziu, ea a semnat noua Cartă a Commonwealth-ului. Din cauza vârstei sale și a necesității de a limita călătoriile, în 2013 a ales să nu participe la reuniunea bienală a șefilor de guvern din Commonwealth pentru prima dată în 40 de ani. Ea a fost reprezentată la summitul din Sri Lanka de Prințul Charles.
În anul 2015 Elisabeta a depasit domnia stra-stra-bunicii ei, regina Victoria, devenind cel mai longeviv domnitor britanic precum si cea mai lunga domnie a unui sef de stat de sex feminin din istoria lumii.
În octombrie 2016, Elisabeta a devenit cel mai longeviv morarh din istorie, dupa moartea regelui Bhumibol Adulyadej al Thailandei.
La 6 februarie 2022 aniversează, Jubileul de platină, marcând 70 de ani de când a urcat pe tron la moartea tatălui ei. În ajunul acestei întâlniri, ea a ținut o recepție la Sandringham House pentru pensionari, membri locali ai Institutului pentru Femei și voluntari de caritate. În mesajul său de Ziua Investirii, Elizabeth și-a reînnoit angajamentul față de o viață de serviciu public, pe care l-a făcut-o inițial în 1947.
În timpul sărbătorilor Jubileului de platină, regina a fost în mare parte limitată la aparițiile pe balcon și a ratat Serviciul Național de Ziua Recunoștinței. La concertul Jubileului, ea a luat parte la o schiță cu Paddington Bear, care a deschis evenimentul în afara Palatului Buckingham. La 13 iunie 2022, ea a devenit al doilea cel mai lung monarh din istorie dintre cei ale căror date exacte de domnie sunt cunoscute, cu 70 de ani, 127 de zile.
La 6 septembrie 2022, ea și-a numit al 15-lea prim-ministru britanic, Liz Truss, la Castelul Balmoral din Scoția, prima și singura dată când nu a primit un nou prim-ministru la Palatul Buckingham în timpul domniei sale.
La 8 septembrie 2022, Palatul Buckingham a anunțat că regina se afla sub supraveghere medicală la Castelul Balmoral, după ce medicii și-au exprimat îngrijorarea. Declarația spunea: „În urma unei evaluări suplimentare în această dimineață, medicii Reginei sunt îngrijorați de sănătatea Majestății Sale și i-au recomandat să rămână sub supraveghere medicală. Regina rămâne confortabil la Balmoral.” Cei patru copii ai Reginei, împreună împreună cu nurorile și nepoții ei, Prințul William și Prințul Harry, au venit pentru a fi cu ea. Moartea ei a fost confirmată seara, punând în mișcare Operațiunea London Bridge și, pentru că a murit în Scoția, Operațiunea Unicorn.
La tron a fost succedată de fiul sau, prințul Charles, care a devenit regele Charles al III-lea.