1809 La 4 februarie, la Buzau, s-a nascut poetul Vasile Carlova. Fiul lui Ionita Carlova, ispravnic, si al Sevastitei (nascuta Lacusteanu).
Invata la Targoviste, cu dascalul Rafail, si la scoala lui Ioan Mitilineu. Traduce "Hero" si "Leandru", din poezia lui Musaios si primul act din "Zaire", de Voltaire, ce indica cele doua limbi si cele doua literaturi care-i erau familiare.
1830 Marcat de "Ruinurile Targovistii" si patronat de I. Heliade-Radulescu, isi face debutul poetic in "Curierul romanesc", echivaleaza cu consacrarea literara.
La scurt timp dupa inrolarea in oastea nationala, este rapus de boala. Concentrata doar in cinci poezii, experienta sa literara este totusi atat de semnificativa incat se constituie in veritabilul inceput al liricii romane moderne.
1831 Vasile Carlova moare la 18 septembrie, la Craiova.
Amintirea lui Carlova, cu nenorocosul sau destin poetic, a stat si sta tiparita sub semnul aceluiasi vers al lui I. Heliade-Radulescu: "O stea care rasare chiar intr-al sau apus!" (La moartea lui Carlova). Omagiu si evaluarea poetica, aprecierea lui Heliade-Radulescu revine cristalizata si nuantata in majoritatea judecatilor critice ulterioare, unde Carlova apare ca un poet de mare talent, ce "inaugureza romantismul, intuindu-i toate notele particulare" (S. Cioculescu). In ordinea aproximativa a alcatuirii (alta decat a publicarii), suita celor cinci poezii - singurele pastrate - incepe cu "Pastorul intristat" si continua cu "Inserare", "Ruinurile Targovistii", tiparite in "Curierul romanesc" (1830), "Rugaciune" si "Marsul Ostirii romane", aparute postum (1839) in aceeasi publicatie.