NAȘTEREA ȘI FAMILIA
Pe 28 iunie 1867, Luigi Pirandello se naşte „in haos" cum îi plắcea să spună: Caos (Cavusu, în dialect sicilian), o mică localitate-satelita orăşelului Agrigento (Girgenti). Părinți săi, Stefano și Caterina, făceau parte din burghezia siciliană înstărită și aveau un trecut agitat, ca participanți, în persoană sau prin legături de familie, la Risorgimento, mişcarea revoluționară de unificare a Italiei, încheiată oficial în 1871, odată cu stabilirea capitalei la Roma. Tatăl era inginer la o mină de sulf.
EDUCAȚIA
După studii liceale la Palermo, după primele încercări literare timpurii (pe la 13 ani compusese o tragedie, pierdută apoi), după o pasiune fulgerătoare pentru o verişoară pe nume Lina (cu care a fost, de altfel, la un pas să se căsătorească), după înscrierea la Facultatea de Litere și, în paralel, la Facultatea de Drept din proaspăta capitală a regatului și, în fine, după o ceartă violentă cu un profesor de latină de la Universitate, Pirandello ajunge la Bonn, unde işi termină studile lingvistice, dar și citeşte enorm, în special literatură și filozofie germană.
DEBUTUL
În 1891 se întoarce în Italia și se stabileşte la Roma, unde intră din ce în ce mai activ în viața literară, publicând, mai întâi în periodice și, ulterior, în volum, versuri, eseuri, scurte povestiri și chiar piese. Revenirile asupra unui subiect, personaj etc. sunt frecvente, autorul reluând în formă dramatică un mare număr de povestiri ori fragmente de roman.
VIAȚA PERSONALĂ
În anul 1894, Pirandello se căsătoreşte, în urma unor aranjamente familiale, cu Antonietta Portulano, fiica unui partener de afaceri al tatălui său; acesta din urmă investeşte întreaga avere a propriei familii, plus zestrea nurori, într-o mină de sulf care, în 1903, se prăbuşeşte, aducând nu doar ruina materială, ci şi dezastre mai grave: Caterina Pirandello (adorată de fiu cu înfocare) se stinge, iar Antonietta, mamă, la data aceea, a trei copii (o fetiță de şase ani şi doi băieți de opt, respectiv patru ani), se îmbolnăveşte grav, suferind un şoc psihic ce va evolua implacabil spre schizofrenie. (După ani lungi de crize de gelozie obsesivă față de soț, iși va găsi sfårşitul zilelor într-un ospiciu.)
Situația grea (care l-a și împins, la un moment dat, spre gânduri sinucigaşe) il obligă pe Pirandello să-și întrețină familia dând lecțüi de italiană și de germană, dar și să scrie neobosit. Teatrul începe să-l atragă tot mai mult. „Ah, teatrul dramatic Il voi cuceri. Nu pot intra acolo fåră să încerc o senzatie ciudată, un iureş al sângelui prin toate venele..." nota el undeva.
OPERA
În anul 1910, are loc premiera piesei într-un act Mengbina (La Morsa), versiune dramatică a nuvelei Lămâi de Sicilia (Lúmie di Sicilia, in dialect); succes moderat, dar încurajator. În 1920, Pirandello întemeiază o companie dramatică - Teatro d'Arte - împreună, printre alți, cu actrița Marta Abba, muza sa, de care il lega o dragoste adâncă și discretă. Compania îi va monta constant piesele, efectuând şi lungi turnee în Italia și în lume, dar faima europeană și-o datorează mai ales succesului piesei "Şase personaje in căutarea unui autor" (montată în 1924, la Berlin, de celebrul Max Reinhardt).
PREMIUL NOBEL
În anul 1934, primeşte Premiul Nobel pentru Literatură. Discursul sustinut de Luigi Pirandello la Banchetul Nobel organizat de Primăria din Stockholm, la 10 decembrie 1934:
"Mă bucur foarte mult să-mi pot exprima respectuoasa recunoştință Majestăților Voastre pentru amabilitatea de a onora acest banchet cu prezenta. Vă cer permisiunea de a adăuga și adânca mea recunoştință pentru întâmpinarea plină de amabilitate ce mi s-a făcut la receptia din această seară și care a reprezentat plăcutul epilog al decernării de mai devreme, în care am avut nemăsurata onoare de a primi Premiul Nobel pentru Literatură al anului 1934 din augustele mâini ale Majestățtii Sale Regelui.
De asemenea, doresc să exprim profundul meu respect și sincera recunoştintă eminentei Academii Regale a Suediei pentru înalta deliberare prin care a încoronat lunga mea carieră literară.
Pentru reuşita strădaniilor mele literare a trebuit merg la şcoala vieți. Această şcoală, deşi nefolositoare unor minți strălucite, este singura care poate ajuta o gândire ca a mea: atentă, concentrată, răbdătoare, cu adevărat copilărească la început, de elev ascultător dacă nu de profesori, cel puțin de viață, un elev care nu a părăsit niciodată încrederea sa deplină în lucrurile pe care le-a învățat. Această încredere vine din simplitatea naturii mele profunde. Am simțit nevoia de a crede în aparența vietii fără cea mai mică rezervă ori îndoială.
Atenția stăruitoare și adânca sinceritate cu care am învățat şi am cântărit această lecție a însemnat umilintă, dragoste și respect pentru viață- indispensabile înțelegerii dezamăgirilor amare, experientelor dureroase și rănilor cumplite, tuturor greşelilor inocenței care dau adâncime și preț experiențelor noastre. Educația gândirii, plătită scump, mi-a permis să cresc și în acelaşi timp să rămân eu însumi.
Pe măsură ce talentele mele reale se dezvoltau, mă lăsau complet neputincios în fata vieții, aşa cum devine orice artist adevărat, capabil doar de gândurile și simțirile sale. Gânduri pentru că am simtit și simțiri pentru că am gândit. De fapt, sub puterea iluziei de a mă crea pe mine însumi, am creat doar ce am simțit şi am fost în stare să cred.
Simt o imensă recunoştintă, bucurie și mândrie la gândul că toată această creație a fost considerată demnă de acest înalt premiu pe care mi l-ati oferit.
Aş vrea să cred cu bucurie că acest premiu mi-a fost înmânat nu atât pentru virtuozitatea mea ca scriitor, neglijabilă de altfel, ci pentru sinceritatea omenească a operei mele."
După Nobel Lectures, Literature 1901-1967, Editor Horst Frenz, Elsevier Publishing Company, Amsterdam, 1969. Traducere de HORIA GÂRBEA. Copyright © The Nobel Foundation (1934)
MOARTEA
În seara zilei de 10 decembrie 1936, Pirandello se stinge în locuința sa din Roma. Ultimul articol scris de el este datat 8 decembrie 1936. Rămânea neterminată o piesă în lucru, Uriaşii munților (Giganti della montagna). Testamentul lui, în care cerea în mod expres ca trupul, înfăşurat într-o pânză simplă, să-i fie dus cu dricul săracilor, neurmat de nimeni, și să-i fie ars, a fost respectat. Urna funerară, potrivit dorinței sale, a fost „dusă în Sicilia și zidită în vreo piatră zgrunțuroasă de pe câmpia de lângă Girgenti".
